Duzina de cuvinte- Perechea ideală

Preambul: Cum nu pot sta deoparte și liniștită, m-am lăsat antrenată de Pisicimea Sa și de Papa în jocul cu Duzina de cuvinte. Acum să vedem dacă a ieșit cum trebuia

La început am vrut să le facem o farsă.

Îl cunoșteam pe el de mult. După vreo trei relații eșuate, ajunsese să nu mai aibă încredere deloc în femei, așa că începuse să le critice. Nu găsea nimic atractiv la niciuna din cele pe care le vedea și afirma că toate îi provoacă un dispreț profund. Nu pot să spun că îmi era prieten. Totuși era ceva în el care-mi inspira compasiune. De aceea îl luam cu noi uneori la câte o ieșire veselă pentru a-i mai ridica moralul. Dar când îl vedeam cum zace așa în scaun fără chef, ne părea rău că ne gândisem la asta. Plecam mereu spre casă cu un gust amar pentru că nu reușisem să-l scoatem din starea lui, ba mai mult, ne molipsea cu pesimismul lui incurabil.

Pe ea am cunoscut-o la o petrecere. Nici acum nu știu ce căuta acolo. Nu se integra nicicum în decor. La un moment dat am auzit-o urlând înfiorător la un tip că e lesbiană și să înțeleagă odată că ea nu vrea să danseze! Apoi a ieșit trântind ușa. Ne-am uitat, instinctiv, pe fereastră după ea. Era atât de nervoasă încât împrăștia cu piciorul litiera din fața cabanei. Stratul gros de frunze uscate fusese devastat cu o furie pe care nu o mai întâlnisem până atunci.

Sătui de atâtea încercări de a fi „băieți de treabă”, ne-am gândit că nu ne-ar strica măcar să ne distrăm pe seama lor: el misogin, ea misandră. Ar fi putut fi o întâlnire pe cinste.

Țin minte ziua aceea în care ea apăruse mirosind a iasomie, probabil un parfum nou pe care și-l cumpărase ca terapie pentru stările e depresive. Nu le-am făcut prezentările, grupul era destul de mare, așa că am așteptat să interacționeze singuri. Eram pregătiți pentru un scandal pe cinste care să alunge monotonia zilei de primăvară în care nimic interesant nu părea să se întâmple. Unii, mai răutăcioși decât ar fi fost necesar, începuseră să pună pariuri apropo de cine va ieși mai rănit din toată povestea. Doar că la un moment dat, au dispărut amândoi. Nimeni nu îi observase ieșind.

Nici nu mai știu cine ne-a făcut un semn să-l urmăm în liniște. Cinci indivizi ne-am cățărat pe o scară veche pe acoperiș. Ce am văzut a depășit cu mult toate ideile pe care le-a născocit imaginația noastră bolnavă. Ne-am lipit de tubulatura coșului de fum și am rămas așa, smirna, ca nu cumva să ne dăm de gol. Cei doi erau într-un scrânciob la umbra unui cais, dubios de liniștiți. Vorbeau. Aș fi dat toți banii din buzunar să știu despre ce anume. Nu auzeam nimic, spream doar să ghicim din gesturile lor. Deși pământul era destul de nisipos, nu știu de unde el a găsit o păpădie și îi explica ei ceva arătând spre floare. Nu știu nici ce a putut să-i spună, dar ea a izbucnit într-un râs zgomotos. Apoi s-au ridicat și au plecat. pur și simplu. Ca și cum ar fi fost doar ei doi, singuri pe lume și nu trebuiau să dea socoteală nimănui.

Am rămas fără cuvinte cu toții. Încă o dată ne-au stricat distracția. Am hotărât să nu-i mai chemăm nicăieri de atunci. Deși, mă îndoiesc că acest lucru i-a deranjat în vreun fel.

Epilog: Alte povești din „Duzină”: Carmen, Scorpiuța, Lotusull, Vero, Eclipsa, Motanul Alberto, La bulivar, Redsky