Wordless Wednesday (3)

Am vrut să fac și eu un sondaj, dar WordPress a zis că nu e cazul

Responsabil-șef: Carmen.

Am rămas profund impresionată de felul în care un copil în calsa a V-a poate vedea lucrurile : http://www.sarabesleaga.blogspot.com/

 

Hmm…Delicious!

Profit de faptul că „Fără nume” s-a dus (numai el știe unde, că văz că numai scoate capul din când în când pe la paginile preferate, deci nu a mea) și încalc promisiunea cu „nește” poze minunate, marca personală. Să sperăm că Manolu al Anei nu citește, că se duce…încolo dieta lui. 

La întrebarea cea mai dificilă din cursul săptămânii, și anume „Ce mâncăm astăzi?”, surprinzător, consortul a dat un răspuns care a putut fi transformat în ceva palpabil. Invariabilul „nu știu” mă scoate din minți pentru că toată creativitatea mea are o limită când vine vorba de gătit.

Deci… „o rădăuțean(c)ă să fie”, zise el.

Și se făcu.

Ciolanul de vită foarte bătrână nu l-am pozat că arăta hidos, la fel și piepții dezgoliți de pui, au fost aruncate elegant într-o oală, „asezonate” cu niscai leguminoase, pentru gust. Așa s-a născut… sup sau „zama” ca să fim „regionaliști”.

Între timp, am pregătit ingredientele necesare: mult ardrei roșu, morcov, rădăcină de pătrunjel, ceva verde, mă rog, cât de colorat să fie totul. Pieptul de pui l-am făcut „flenduri” ca să semene cu ciorba de burtă. Evident că nu putea lipsi usturoiul, ardeiul iute (care nu era deloc iute), ouăle și smântână. (Na că pe aia am uitat să o pozez! Da nu-i bai, că tot știm cu toții cum arată.)

Am mai dat un clocot cu legumele și pieptul de pui, am trântit gălbenușurile amestecate în prealabil cu smântâna, două-trei linguri de oțet (musai de mere și miere de albine), usturoiul zdrobit și ardeiul tăiat feliuțe mici chiar înainte de a opri focul. Câteva boabe de piper și sare după gust. Și a ieșit cam…așa:

E drept că la Rădăuți nu asta o să primiți când o să cereți o ciorbă rădăuțeană, da mie așa mi-au zis că se cheamă deci așa i-am zis și eu mai departe. Să nu mă spuneți lu’ nenea Vârlan că mă desființează cu detaliile.

Ce zici, Papo? Nu e pește, dar…merge

Bon appetit!

 

Rețete inedite

…tot cu revista Meki

Printre tona de jocuri pe calculator, care mai de care mai nocive și mai…nesănătoase, cu sânge irosit pe pereți, cu pistoale desprinse din Star Trek, cu monștri și luptători hidoși, construcții grandioase care dau dependență etc., iată că se poate să găsești și jocuri… altfel.

Jocuri de gătit, de pildă! Pe lângă că se joacă, piticii mai învață și câte o rețetă bună, numai bine de surprins părintele când vine de la serviciu Evident numai cu bucătăria pentru pitici!

Eu am încercat supa de pui, dar dacă aveți alte gusturi…revista Meki vă stă la dispoziție și are și răbdare să învățați cum se face.

	Cum să faci un tort de ciocolată Învață cum să faci cel mai delicios tort de ciocolată!
	Joacă-te acum!

	Pizzalicious Pregătește pizza imitând rețeta care ți se dă pentru a câștiga cât mai multe puncte
	Joacă-te acum!

	New York Pizza Dacă iți place să faci pizza, acesta este un joc unde iți poti testa abilitățile culinare. Alege ingredientele, pune-le pe pizza pentru a face un deliciu culinar
	Joacă-te acum!

	Înghețată Creeaza o înghețată care să-ți lase gura apă
	Joacă-te acum!

	Maestru cofetar Devino un maestru cofetar făcând torturi delicioase și aspectuoase
	Joacă-te acum!

	Hot Dish Intra într-o aventurăp culinară ca nicicare alta în acest joc de management al timpului.
	Joacă-te acum!

 

Ce se întâmplă când sunt provocată

Sau când o cauți cu lumânarea…you get what you are NOT looking for.

Deși am promis că nu mai postez „pocăii di astea” cum zice foarte elegant fii-miu, pentru că multpreaașteptatul Fără nume a făcut ultima dată (când cu sarmalele) criză biliară, criză duodenală, criză de ficat și alte crize de alte organe legate de aparatul digestiv, inclusiv glandele salivare, iată că nu mă poci ținea de cuvânt! Citind ce se întâmplă pe la case mai mari, unde stimabilul Papă stârnește „pohte” și nebunii cu ideile lui culinare, zic ia să punem și noi osu’ la treabă și să postăm minunăție de pește la cuptior!

Pentru că nu avui idei prea multe și pentru că împreună cu consortul am căzut de acord asupra aceleiași rețete, am zăpăcit înotătoarea de nu a știut exact cine cu ce a lovit-o și de ce. Nu am fost la pescuit, deoarece nu funcționează prea bine undița moștenită de la străbunicu’, dar am alergat puțin după pește prin supermarchet, dacă se pune.

După ce l-am cosmetizat puțin și l-am dezbrăcat cum se cuvine, l-am așezat confortabil în strachina specială, pentru o ședință de saună, adică așa:

  Nu le-a prea convenit că stăteau închesuiți, cică la prețul ăsta se impuneau alte condiții. Dar le-am închis gura cu un antioxidant citric și s-au declarat mulțumiți. Am reglat temperatura cât să fie numai bună și am așteptat 10 minute să vedem reacțiile.

Cică ar merge înveliți cu ceva, că-și uitaseră costumele de baie și se simțeau…oarecum stingheri. Bine, zic, clientul trebuie satisfăcut.

Așa că le-am aplicat un echipament roșu aprins ca să iasă contrastul cu pielea . Și i-am mai băgat o tură ca să se învețe cu noul look.

La un moment dat sfârâiau a nemulțumire. Cică să nu mă supăr, da…ceva lichide nu se dau?

Cum să nu, păcatele mele! Gata pregătit (că nu poți să le dai apă peștilor, nu e legal!): o căniță de vin alb, cu o căniță de suc de roșii (musai făcut în casă), plus niște căței de usturoi așa, pentru aromă. Dacă insistați, merge și cu alte mirodenii.

De aici nu i-am mai băgat în seamă. Erau oricum prea adormiți ca să mai riposteze. Cred și eu. culcușul arăta grozav.

Așa că șalăul meu a avut o ultimă experiență de pomină înainte a a sfârși savurat de întreaga familie, la prânz.

Evident cu puțin pătrunjel verde. De moft.

Enjoy!

 

Un experiment-surpriză

Sau o fi doar o experiență? Habar nu am. Cert este că astăzi m-am gândit să pun un altfel de post, că tot e aici un fel de amalgam cu „de toate pentru toți”. Pe de altă parte, categoria asta era goală și mi se părea păcat să o las așa.

Ne-am uitat dimineață devreme în portomoneul (mereu m-a distrat termenul ăsta ) proprietate personală prin care nici măcar vântul nu mai bătea că s-a săturat să șuiere a pagubă. L-am alungat cu o zi înainte cu ștergarul de la bucătărie. Na, zic! Azi nu mai mâncăm la restaurant, că nu ne mai dă pe datorie acolo. Cumpărasem și un caiet special de 100 de file pentru contul deschis, din restul de la factura la lumină, după care mi-am amintit că suntem doi bugetari în familie, și l-am ascuns, poate mai trebuie și altădată, la vreo împachetare ceva.

Așa că mi-am suflecat mânecile, am tras aer în piept, am scos șorțul de la naftalină, am șters cratițele de praf, am dat deoparte pânza de păianjen din frigider și m-am apucat de treabă.

Ca să fim bine înțeleși, odată, în tinerețe, eram ca Duduia Didi ))))) Adică  îmi plăcea bucatăreala . Ei, nu făcusem chiar o pasiune pentru asta, dar supraviețuiam culinar. După care, am constatat că prea multă mâncare pică greu și am lăsat-o mai moale. Că tot veniră sărbătorile, am ales să nu fac nimic, și așa am fost mereu pe ducă, ba la unii, ba la alții (Dumnezeu să le dea sănătate!), așa că decât să fie bucatele mele sortite a sătura stomacul vreunui câine care tocmai  a câștigat bătălia pe tomberoanele din vecinătatea blocului, mai bine inventez altceva. Dacă am scăpat ieftin cu un fel de mâncare ușor și delicios între cele două sărbători, de data asta ochii consortului indicau altceva. Sarmale! Și nu orice fel de sarmale. Cu ciuperci. Prin urmare…a ieșit cam așa ceva:

Hai că arată bine! Dacă dați click…e chiar mâncabilă

De când aștept să fac asta! Adică să pun și eu, ca pe blogurile de specialitate, o poză de aia de te bagă în boale, alături de tot procesul tehnologic pe etape, ca să dovedim, clar, că nu e de la magazin sau de la vreun fast-food. Acestea fiind zise:

Etapa 1: ați scăpat, aia nu am pozat-o, că ideea mi-a venit muncind. Și oricum nu aveam atâta răbdare. În plus, să nu mă întrebați niciodată cantitățile (doar când fac vreo prăjitureală), că nu știu ce și cât și când pun, de obicei sunt cu ochii închiși că mi-e frică de ceapă. Nu suport lacrimile!

Etapa 2: ingredientele chinuite gata, amestecate regulamentar, numai bune de învelit:

Etapa 3: pregătirea pentru înveșmântarea în sfânta vărzuță. Ingrediente esențiale puse special ca să nu se ardă bietele de ele la funduleț:

Etapa 4. așa s-a clădit și Turnul Babel:

Etapa 5: aproape gata. Ingredientul pentru gustul minunat (la insistențele tatălui meu, care poate fi foarte convingător, mai ales odată ce ai gustat ceva făcut în stilu-i ardelenesc )

Etapa 6: învelite bine, înainte de băgat în gura cuptiorului, foarte nerăbdătoare (eu, că pe dânsele le durea la cotor).

Cam cu asta mi-am petrecut ziua.

Nu vă speriați, NU SE VA REPETA!