Postări
Scrisul este un fel de eliberare…
De fapt…este suprema eliberare pe care o știu.
Nu sunt poezii…sunt gânduri. Și de cele mai mult ori, jocuri. Îmi place jocul de-a literele, de-a forma, de-a creația.
Îmi plac cuvintele mari și adânci, cuvintele care ating și cele care dor. Uneori e durere în rândurile mele.Nu e a mea. Nu e nici a altora. E doar durere și atât.
Unele cuvinte revin obsesiv și, deși le alung închizându-le în câte un „gând”, le reîntâlnesc în colțișorul întunecat al minții mele de unde au izvorât. De astă dată sunt și mai puternice. Întocmai precum balaurul din poveste renaște întreit cu fiecare cap tăiat. Lupta aceasta cu „balaurul” este lupta mea cu toate „cuvintele”. Ele trebuie îmblânzite. Pentru că nu sunt supuse, uneori gândul rămâne mut și literele îngaimă ceva fără sens…
Ce am fi fără miraculosul cuvânt care dă viață simțirilor și care le dă nume aruncându-le în talazurile vieții materiale, unde se pierd fără puterea de a renaște….
Trebuie să mă elibrez de povara tăcerii. Întocmai ca Iona lui Marin Sorescu:
„- Să vedem dacă pot să și tac.
- Nu! Mi-e frică!”
Cum altfel ai putea scăpa de durere decât rostind cuvântul care te mântuiește? Cum altfel dacă nu rostind, ai simți că nu mai ești singur?
Iunie 2001
