Prolog

Ard flăcări în suflet
bătut de vântul rece al păcatului.
Cântă vioara cu fraged arcuş
despre viaţă şi moarte şi lună şi stele,
evantai de cuvinte şi note
fulgerând.
Gem…
Hoinarul suflet se apleacă pios peste
iureşul vieţii ce
joacă un joc – destinul absurd.
Lumina se stinge
mâncată de-o gură de întuneric şi
nimeni nu poate trage înapoi
obscuritatea din noi.
perdeaua de stele s-a stins,
rămânând doar loc gol unde trebuia să ardă
speranţa.
Şi totuşi
toate par să aibă un rost chiar dacă sufletul
țipă încercând să
ucidă dorinţa ce-l mistuie.
Vreau să cred că
zenitul nu e chiar atât de departe…

2 comentarii

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s