Zbor frânt

apusul
bate la poarta senină a cerului palid
ca trunchi de copac
dezvelit de frunzele sale
extazul dispare
flămând
îl înghite un dulce-ntuneric
grăbit să atingă
hulpav
insondabilul

zbor lugubru
muşcă din carnea albă şi
neîntinată a văzduhului
unde
pe un nor rătăcit
o pescăruşă
ruptă din ceruri
salvată de ape
purtată de vânt pe şuvoaie
în tremur adânc

ţipă-n tăcere să tulbure
undele
visând
să-şi înece în ele
zbuciumul

4 comentarii

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s