cameră goală de-un rece obscur
ţurţuri de lumină albaştri
peste un pat răvăşit
cu oastea de gânduri pictată-n cearşaful căzut
brodat cu atâta migală de doamna păianjen
picături de praf joacă prinselea peste lampa veşnic stinsă
dezgustat
un ciot de lemn ros de carii zace-ntr-un colţ
atât de marcat că-i mai cade un cerc-
măcar estompează stigmatul acru al timpului.
jilţul bătrân se leagănă trist scârţâind
şi-a citit nu demult horosopul
în stele
nu găsea Constelaţia Lebedelor
şi ăsta nu putea fi semn bun
deşi după toate calculele matematice
ar fi trebuit să fie acolo
pe masă
o pană uscată adoarme
scuturată de urmele atâtor semne ale timpului
tresărind uneori de vreun gol de hârtie nescrisă
cameră goală de-un rece obscur…
