Despre nori

Adesea aud norii păşind tacticos pe terasa cenuşie, târându-şi după ei burţile pe care le etalează din când în când la câte un concurs de frumuseţe.
*
De obicei se întâlnesc la marginea cerului ca doi vechi prieteni, îşi dau bineţe sprijinindu-se într-o rază de soare, pălăvrăgind apoi plini de importanţă despre circuitul apei în natură. Ba că ajunge mai greu la etajul superior al troposferei şi nu au cu ce să-şi hrănească juniorii, ba căldura este insuportabilă. Concluzia este că se întâmplă ceva cu stratul de ozon şi că ar trebui tras cineva la răspundere (deşi nu au o viziune foarte clară a ceea ce înseamnă acest lucru).
*
Uneori au divergenţe, sarcinile negative atârnă greu şi de aici starea de ebrietate: nu-şi mai găsesc polii. Atunci ţipă şi scuipă foc, aruncând cu piatră pe unde apucă. Odată au lovit luna de au ciobit-o la un colţ. A trebuit să meargă la un meşter faur să o şlefuiască din nou, dar tot se mai observă în unele seri când se întoarce pe partea cealaltă să vadă şi alt capăt de lume.
*
Altădată sunt atât de ameţiţi încât, trăgând aer în piept dimineaţa, înghit vreo pasăre rătăcită care a uitat să se adăpostească din calea lor. Când iese biata de acolo (şi asta cu chiu cu vai!) cu penele vâlvoi şi glăsuind ceva pe limba ei, îşi jură că nu mai călătoreşte singură niciodată şi că va lua lecţii de autoapărare.
*
Am vrut să mă plimb şi eu odată cu norul, dar era prea scump. Trebuia să îmi las haina gaj şi nu eram pregătită să renunţ la ea. Plus că mi-aş fi murdărit părul, încâlcindu-l în vânturile hoinare care fugeau de autorităţi după ce furaseră o pălărie plus splendoarea unei păpădii. Nu le-au mai prins. Se spune că şi-ar fi găsit sălaş în coroana unui stejar bătrân, pe alte meleaguri.
*
Odată am văzut un nor schimonosindu-şi faţa în oţelul strălucitor al unui avion. Îi zâmbise aşa de galeş, după care l-a îmbrăţişat. La proces a spus că voise doar să se scalde împreună în ocean şi că sentimentul a fost reciproc. Nici nu se putea pune problema unui viol.
*
Altul se scobea între dinţi, oglindindu-se în mare. Îi rămăsese o urmă de albastru pentru că înghiţise o bucată de cer. Acum trebuia să dea socoteală. Norocul soarelui că apucase să îşi strângă chaise-long-ul şi să plece. Iniţial îl anunţaseră de tsunami, dar stătea liniştit pentru că avea o pilă la ştiri care îi spusese că e doar un zvon ca să crească audienţa.
*
Dacă ai răbdare să-i asculţi, afli uimit că fiecare are o poveste.

Un comentariu

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s