In memoriam Dan Hrubaru

O şoaptă…
S-a stins suflată de un vânt neprielnic…

N-aş şti să-ţi spun cine este el. Un străin. L-am cunoscut întâmplător.
Am încercat să-mi amintesc chipul lui. Nu pot să citesc decât un singur lucru: SINGURĂTATE. Am vrut să întreb de ce oare nu poţi vedea în privirea cuiva destinul, în timp ce-ţi povesteşte la masă despre fetiţa lui, la ziua căreia fusese cu câteva ore înainte.
Mi-am dat seama că ochii nu ar putea duce această povară. Ai noştri.

O mamă plângând despletită, cu pumnii spre cer, cu faţa secată de lacrimi. Priveşte rugătoare către cei care l-au cunoscut, să-l aducă înapoi. Iar ea să se trezească şi să uite.
Nu ştiu de ce, plâng şi eu, deşi tot nu ştiu cine este omul acela.

Mi-am amintit acum de toate morţile, de toate plânsurile, de toate gropile flămânde ,rânjind satisfăcute că-şi umplu iar burţile. Nici măcar o urmă de compasiune… De preoţi şi de cântecul lor, de cădelniţa fumegândă, de mâinile întinse, legănând un „Doamne, miluieşte!”, de lumânări, de linişte… Mai ales de linişte… Şi mi-e dor! Mi-e tare dor de morţii mei! Le văd chipurile uneori şi pentru atât, mă simt norocoasă.

Şi maşinile par azi mai tăcute. Roţile se învârt mai uşor, parcă mângîie asfaltul, să nu tulbure. Nici păsări nu am auzit deloc astăzi. Retrase undeva, păstrează un moment de reculegere adâncă. Deşi, nici ele nu ştiu cine a fost. Ferestrele sunt deschise larg, parcă să tragă pentru ultima oară tot aerul viu, să ducă o parte din el şi celorlalţi de dincolo, amintire.

Acum îmi e teamă. Când o simt aşa de aproape nu-mi mai cunosc presimţirile. Mă tulbură. Îmi face cadou imagini care îmi storc lacrimi şi mă fac să retrăiesc… Numai senzaţia aceea de gol şi tristeţe imensă…
Cred că atunci când se stinge cineva, plâng morţii. Pentru cei ce rămân. Au şi ei bocetul lor.

O ofrandă pentru bietul singuratic necunoscut… Să se odihnească în pace…

Aseară am visat o nuntă…

7 comentarii

    • Nu mi-a venit să cred citind comentariul tău!!!
      Dacă e o coincidență… îmi întărește credințele.
      dacă e adevărat…atunci…nici nu știu ce să spun…
      nu m-am gândit într-o mie de ani…
      un gând bun către tine…

  1. L-am cunoscut, am fost colegi de generala patru ani, un suflet cald, calm, plin de rabdare.Cand am aflat ca s-a dus dintre noi am plans desi nu mai vorbisem cu el si nu-l mai vazusem decat intamplator dupa vreo 15 ani….Mai ales ca stiam ca are o fetita pe care as fi vrut sa o cunosc….Acum vreo doi ani l-am visat si imi spunea sa o iau pe fetita sa creasca cu fetita mea…..Asta era o rugaminte, nu stiu ce insemna.Anul trecut am fost la Panciu in vizita la parintii mei, am trecut pe la poarta casei parintesti pentru a duce un buchet de flori mamei sale care imi fusese profesoara dar stiind ce s-a intamplat nu am avut puterea sa dau ochii pentru a nu trezi amintiri de ambele parti….A fost un suflet sincer si poate nu a fost apreciat atat cat ar fi meritat….O lacrima si un gand vesnic in amintirea sa!

    • 🙂
      Nimic nu este întâmplător…
      Poate tocmai o floare și un zâmbet ar putea fi o alinare pentru un suflet răvășit de mamă care și-a pierdut fiul, pentru că asta ar însemna că nu l-ai uitat 🙂
      E bine să ne amintim măcar din când în când de îngeri. 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s