Moarte Cenușăresei…moderne sau vechi

Am stat puțin de vorbă cu ea. Cât m-a lăsat. Că are prostul obicei în ultima vreme să se închidă în ea. Cică să o las în pace că știe ea ce știe. „Ce te tot smiorcăi?”, i-am spus. Deși cred că era singurul lucru bun pe care îl făcea. Să plângă. Uneori nici asta nu-i ieșea cum trebuie, dar…mă rog. Prea am criticat-o în ultima vreme. I-am zis „Gata! Ce? s-au terminat poveștile?” După ce s-a mai liniștit puțin, mi-a mărturisit printre sughițuri că nu prea mai știe cum să o scoată la capăt. Apoi și-a dus degetul arătător spre buze și mi-a făcut semn să tac.

Se auzea pendula orologiului. Tic-tac, tic-tac, tic-tac… M-a scos din sărite. Parcă tot timpul din lume era la picioarele ceasornicului și dânsul era chiar mândru de asta. Am vrut să-i dau un picior, poate se mișca puțin mai repede, pentru că momentul era deja prea penibil.  Dar m-am abținut.

Am tot încercat să prind ideea. N-am prins-o. „Ce facem, soro?” Dar ea stătea așa… transpusă. Am și crezut la un moment dat că nu mai e de mult în zonă și prima intenție a fost să o zgaltâi cu putere să o trezesc. Mi-am adus, însă, aminte de somnambuli și mi-am zis că nu e o idee bună să o am și pe ea pe conștiință. „Las-o să-și facă damblaua”, mi-am zis.

Numai că timpul trece așa de greu…Și cum memoria involuntară se activează instant exact când am mai puțină nevoie de ea, iaca, îmi bate la ușă. (Parcă atunci când nu știam că există, nu mă deranja atât de des!) Și iată-mă în Valea Plângerii! M-am trezit în casa bunicilor. Draga casă a dragilor mei bunici…Unde aceeași pendulă ticăia tacticos..dar atunci, ciudat, nu mă enerva. L-am văzut pe bunicul meu trecând, cum o făcea de obicei, ca o fantomă, la miez de noapte, când nu mai aveam a ne culca și trezeam și greierii amorțiți, și luna somnoroasă cu râsul nostru zgomotos. Am întins  o mână să-l ating…„Am atâtea să-ți spun, bunicuțule…”

Ce dracu m-a apucat??? Se vede treaba că m-am luat după ea și m-a și pus pe canapea. „Ajunge! Am venit pentru alt motiv să vorbesc cu tine. Nu mă păcălești cu treburi din astea psihologice.”

I-am spus că nu mai suport stările astea ale ei. Și i-am dat răgaz. Până la sfârșitul anului. „Ăsta e ceasul al doișpelea pentru tine, fătuco!” Până atunci să-și rezolve toate problemele nerezolvate. Și să se întoarcă teafără că avem treabă. Sau să nu se mai întoarcă deloc. Iar când bate gongul, să fugă cât poate de repede spre trăsură, până nu se transformă în dovleac. Cu totul. Adică să fie totală, cum m-a învățat pe mine cineva. Să fugă în lume și să-și schimbe și numele. Sau nu, asta nu.

Oricum prințul nu mai vine după ea. L-am întrebat eu. Gestul era doar de fațadă. Cică așa e povestea. Dar s-a cam săturat și el să meargă după același ritual veșnic. Voia ceva nou. Și după ce mi-a spus asta, și-a răsfățat imaginea (la care ținea atât) în oglinda malefică împrumutată din altă poveste.

Deci să fugă, i-am spus.

Ce dacă lasă în urmă pantoful? Cui îi mai trebuie? Deja e prea strâmt și nu mai e bun nici pentru recuzita următoarei eroine. Să întoarcă spatele și să fugă cât o țin picioarele. Fără regrete și fără speranțe că se trezește scenaristul să schimbe textul. Nu o va face. Ultima dată era la o discuție foarte serioasă cu Regizorul. Nu avea niciunul intenția să se hazardeze acum la inovații de genul ăsta. „We stick to the plan!”, au decis.

Știi ceva? cred că m-am săturat și eu de rolul ăsta. În fond, treaba ei ce face. N-am s-o duc în spate toată viața.

9 comentarii

  1. Foarte frumos ai scris. 🙂

    Rolul asta al Cenusaresei, nu oricui ii este dat sa-l joace, decat femeilor speciale – cred eu. Nu regreta ca l-ai jucat, n-ai primit ca rasplata fericirea, dar ai capatat experienta si asta uneori este foarte importanta.

    O zi minunata Agatha 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s