Uite mortu’, nu e mortu’

Nu știu dacă e de râs sau de plâns și departe de mine ideea de a profana morții, numai că întâmplarea asta …made my day!

Iarnă. Sărbători. Nebunie. Goană. Ca tot rumânu’ imparțial, mă aflu în febra dereticatului prin casă. Ajutorul de la consort – esențial, desigur. Decât că la un moment dat („Te zero” vorba lu’ Duduia Didi 🙂 ) sună telefonul. Din tonul grav, realizez că nu este o veste tocmai bună. Cineva… a murit… Cum, de obicei, reacționez aiurea afectiv la astfel de vești, aștept cu înfrigurare să văd despre ce este vorba.

O colegă, mi-a zis. Destul de în vârstă, cu care nu a avut afinități de-a lungul timpului, ba dimpotrivă. Dar, din respect pentru memoria decedatei, doamna D., și mai ales pentru că o altă colegă din generația mai veche, doamna Z.,  a insistat, s-a hotărât să meargă la înmormântare. Vestea se pare că era veche, dar abia acum aflaseră despre caz.

Mă uit la mormanul de lucruri din mijlocul camerei, mă uit la el, decid că pot aștepta până se întoarce, având în vedere că era destul de aproape capela unde doamna Z. aflase că s-ar fi aflat corpul defunctei. Mai racolează un alt coleg, domnul T., de o vârstă între cele două generații, și pleacă împreună, cu mașina proprietate personală, spre capelă. Acolo, stupoare, nu era depus niciun corp, al nimănui. Pustiu. Găsesc un cetățean onorabil al urbei care îi informează că mai există o capelă în apropiere. Poate e acolo. Se urcă din nou în mașină și pornesc plini de speranță.

Pe drum, îl zăresc pe părintele care slujea la capelă. Doamna Z. îi anunță plină de importanță despre identitatea persoanei, subliniind că „înseamnă că nu a început încă slujba, dacă și părintele a întârziat”. Este ora 12 trecute fix, tocmai când serviciul trebuia să fie în plină desfășurare.  Ajung. La capela numărul doi, stupoare din nou! Părintele trecuse doar pe acolo, nici vorbă de vreun trup de înmormântat. Din aproape în aproape, exact ca venerabilul Caragiale, află că, de fapt, strada Sapienței, nr. 11 bis, nu era aceea pe care se aflau, ci cu câteva sute de metri mai la vale. O iau de la capăt cu odiseea și, ajunși la locul indicat, observă o mare de oameni, mașini cu flori, pânza neagră. „Aici e!” exclamă entuziastă doamna Z, autoarea morală a întregii nebunii. Consortul îi debarcă pe călători spunând că încearcă să găsească un loc de parcare potrivit până se interesau dumnealor de situație.

Îi ajunge din urmă, își primește lumânarea pentru sufletul decedatei și se așază toți trei, pioși, în mulțime. Privirile ciudate ale participanților la slujbă, nu le-au stârnit nicio îndoială. Doamna D. fusese pensionată de mulți ani, pierduse legătura cu foștii colegi, prin urmare, chipurile lor nu erau familiare celor din grup. La un moment dat, însă, li s-a părut ciudat că nu mai era nimeni de la serviciu.

Pe când gândurile lor hălăduiau printre „Veșnica pomenire”, auzul le este tulburat de glasul tremurat al preotului care se ruga pentru sufletul celui plecat dincolo: „Odihnește, Doamne, sufletul robului tau, Vasile”.

„Vasile?????????” Privirile celor trei s-au întâlnit îngrozite. Cum Vasile? Și doamna D.?

Au suflat discret în lumănări, și-au făcut loc printre cei care nimeriseră înmormântarea și au ieșit în mare grabă. Consortul, nervos pentru dezinformare, ceilalți încă nedumeriți. Optimistă, doamna Z. zărește un cunoscut. „Nu știți unde o găsim pe doamna D.?” Trezit din gândurile sale, omul, vizibil iritat de întrebare, mormăie: „Nu știu, domnule, eu îl caut pe Vasile”.

Altul care căuta cu insistență mortul potrivit într-o după-amiază de sâmbătă.

8 comentarii

  1. =))) nu se cuvine sa rad la astfel de lucruri, dar trebuie sa spun ca am ras cu lacrimi. toata povestea pare rupta dintr-o comedie. iar stilul tau de a scrie a facut toata intamplarea si mai haioasa. ma rog, nu haioasa ca nu ar trebui sa rad de morti, dar … EXTREM de haioasa! =)) asa imi place cum scri … :X chiar a meritat asteptarea …

  2. 🙂 🙂 🙂 se prea pare ca stai foarte bine la capitolul rabdare…
    trebuia sa fi incercat macar, sa o convingi pe Doamna Z sa ramanem la Vasile odata ce tot diterati peste raposat. Puneti o floare,intrbati lumea de sanatate…socializare deh!
    acum…la drept vorbind, si Vasile saracul tot rece si tot plans de multime era,unde mai pui ca dupa atata zor si osteneala meritati si voi macar o cana cu apa rece la pomana zau asa 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s