RSS

O altă poveste cu adolescenți

22 Dec

Bună treabă cu tineretul ăsta, modern, zice-se. Cât de mult vor sa epateze, cât de mult vor să iasă în evidență cu ceva, cu orice, numai să se vadă dincolo de ceilalți, să iasă din spiritul de turmă.

Am citit două post-uri astăzi despre tema în discuție și, da, nu mă pot abține să nu împărtășesc și eu din vasta-mi experiență cu adolescenții, căci, nu-i așa, trebuie să ies și eu în evidență.

Pe la începutul carierei mele de bugetar nu numai prost-plătit, ci și prost-văzut ca tagmă de întreaga omenire, mă pomenesc educator la o clasă de a cincea, printre altele, desigur. Minunată clasă, niște copii extraordinari, nu numai ca inteligență, ci și ca educație, ca preocupări, majoritatea „de familie bună”. După experiențe liceale, revenirea la clasele gimnaziale, a fost puțin timidă, dar ne-am „împrietenit” relativ rapid. În general, evit diminutivele ridicole: „scoateți caiețelele și scrieți cu stilouașul ce vedeți pe tăbliță”, dar, fac greșeala imensă la un moment dat să scap un „copii”, ca apelativ către prunci, iar apostrofarea nu s-a lăsat așteptată: „Doamna, noi nu suntem copii”. Eu, benoclez ochii cât cepele, mă uit în jur încă odată, dar nu reușesc încă să articulez coerent vreo replică deșteaptă, că vine și completarea, probabil imperios necesară, având în vedere ochii mei tulburați: „Suntem pre-adolescenți”.  Ha???? Nu știam dacă să râd sau să mă simt rușinată că nu dețineam asemenea informație elementară. „Pe vremea mea”…totuși eram mândră să fiu copil. Firește, a venit și momentul în care eram, evident, mai deșteaptă decât toți adulții din lume, dar parcă asta se întâmplase mult mai încolo.

Probabil că în punctul ăsta se naște întreabrea cititorilor mei, ce are a face asta dom’le cu adolescenții?

Păi cam are, având în vedere că „pre-adolescenții” de care zic, au devenit niște adolescenți destul de…maturizați, și aici , din păcate, nu mă refer la atitudine, personalitate, mod de a gândi, ci la faptul că și-au pierdut mult prea devreme inocența care îi făcea atât de frumoși. Acești pre-adolescenți deveniți adolescenți mult prea devreme, au fost revoltați că la banchetul de clasa a VIII-a  nu li s-a permis să fumeze și ei ca oamnii, într-un loc special amenajat. (Nu știu de ce mă găndesc acum la Ionel al bietului Caragiale). Scutur cu putere din cap și încerc să găsesc un motiv rezonabil pentru care un părinte normal la cap ar susține o astfel de idee. Pentru că au existat părinți (mamă de fată, apropo) care a considerat că au dreptate copiii lor. Ups, iaca am greșit din nou. „Copiii”? Oare cum or arăta plămânii lor acum, la încă vreo patru ani de atunci? Oare cum o arăta tenul lor de fete frumoase? Ei nu mai sunt adolescenți. Au sărit peste etapa aceasta pentru că le este rușine. Mă întreb, oare de ce?

Și ca să mă apropii de tema în discuție, apropo de rimel, machiaje, toaleta sau igienă, o altă întâmplare ca tartor-șef la o altă clasă de pre-adolescenți, în alt decor de data aceasta. Ea, o elevă de clasa a V-a, destul de sclipitoare, fără sprijin din partea părinților, mama, plecată în străinătate. Tatăl, zidar, mai mult plecat decât prezent în viața fetei, unică la părinți. Venită acasă din depărtări, mama ajunge la școală să se intereseze de situație. Plină de entuziasm că văd un părinte la școală, lucru extrem de rar în zilele noastre, încep discursul apreciativ la adresa domnișoarei, dar fac greșeala, din nou, să remarc faptul că, totuși, machiajul e destul de puternic pentru vârsta ei. Mai ales că ea are un chip frumos, luminos, care de atâta negru atârnând efectiv pe gene, apare îmbătrânit, fără culoare, stâlcindu-i figura de copil. Pe măsură ce conduceam cu pricepere oratorică acest minunat discurs, figura mamei se schimonosea, iar un picior începuse să bată tactul a nervozitate. Termin glorioasă, trag aer în piept, și deodată mă lovește o replică drept în moalele rațiunii mele de mare educator: „Haideți, doamna dirigintă, e normal să se machieze, doar e fetiță!” După care îmi explică foarte înțepată că am ceva cu fata ei, că nu o suport. Ne luăm rece „la revedere” și rămân ca prostu’ cu gura căscată. Lucrurile au evoluat, dar din păcate, au evoluat așa cum am prevăzut, astfel că prin clasa a VII-a, aceeași mămică mă căuta disperată să o sfătuiesc (?!) cum să o scoată pe fiică-sa din casa unuia mai mare decât ea cu ceva ani, cu care fata voia numaidecât să se mărite. Bună treabă, zic!

Anunțuri
 
27 comentarii

Scris de pe Decembrie 22, 2010 în Despre viață

 

Etichete: , , , ,

27 de răspunsuri la „O altă poveste cu adolescenți

  1. Nahemah

    Decembrie 22, 2010 at 6:51 pm

    adevarul e ca toti acesti „pre-adolescenti” doresc sa para cat mai maturi si sa fie luati cat mai in serios doar pentru ca, vai de mine, ei sunt deja mari si cunosc lumea. dar nu e asa. si cei mai multi ajung sa-si dea seama de asta cand dau de pericol. eu sunt aproape de generatia asta, dar nu o inteleg, ce vor defapt sa arate prin toate actele astea de bravura?
    in fine … din nou stilul umoristic in care scri mi-a inseninat ziua. multumesc!:*

     
  2. dagatha

    Decembrie 22, 2010 at 6:55 pm

    da…eu cred că vor să arate lipsa de afectivitate, dorința de a fi băgați în seamă, de a se simți importanți…pentru că cei care trebuiau să facă asta, erau prea ocupați.

    🙂

     
  3. afkafk

    Decembrie 22, 2010 at 7:26 pm

    nu stiu daca este, intotdeauna,vorba despre lipsa de afectiune a parintilor,de proasta indrumare a acestora…desigur in cazul”pre-adolescentei” mentionate,parintii au un creier de,sa-mi fie cu iertare,”pre-..”…
    am parere ca-s mai multifactori.problema este ca se agraveaza „sidromul”. apare de la varste din ce in ce mai fragede si are consecinte pe perioade din ce in ce mai lungi. eu fusei unul din cei cu tigarea in bot la 14 ani mandru de mine ascuns prin tufisuri ca sa nu care cumva sa ma prinda „ai batrani”. si nu datorita parintilor care saracii au incercat dar daca eram”fierul darcului”?ce sa faca. ideea este ca mi-a trecut la timp dorinta asta de a epata. mi-a trecut suficient de devrem incat sa nu ajung un ratat.
    ma tem ca nu se va intampla si cu cei in discutie acum…

     
    • dagatha

      Decembrie 22, 2010 at 8:01 pm

      da, numai că, vezi tu, „fierul dracului” avea un background care a dus la evitarea unei vieți ratate. A existat un context, să-i zicem, favorabil. Pe când aici…hmmm, greu de precizat dacă vor mai avea șansa. Ai tăi „au încercat”. Ăștialalți…au renunțat de mult…

       
  4. Ciprian Bojan

    Decembrie 22, 2010 at 7:46 pm

    Deci, stimata mea colegă, Wellcome in Stupizenia, că Romania nu mai poci pentru a-i zice!
    Mda… şi mereu aud zicăndu-se „aşa te învaţă la şcoală”? Evident că lipseşte oarece foarte concret: solidaritatea, comunicarea cu seamănul nostru: părinte- cadru didactic; părinte- copil; şi… cadru didactic- cadru didactic… de ce să n-o recunoaştem….
    Suntem o sumă de individualităţi, nu mai suntem o masă de oameni, nu mai interacţionăm, nu mai comunocăm… deci… să nu ne mirăm!

     
  5. dagatha

    Decembrie 22, 2010 at 8:04 pm

    and there’s more! dar nu cred că îmi ajunge spațiul de pe blogul ăsta. Ce să facem, colega, ca peste tot în țară. Ne adaptăm…sau…nu?

     
  6. dinparti

    Ianuarie 11, 2011 at 7:37 am

    Gelozie… Pură gelozie! Fac pariu că te vroiai machiată pe vremea aia, dar nu reuşeai. Şi vroiai să şi fumezi!
    Glumesc, evident.
    Aşa-i, generaţiile se duc în jos, din ce în ce. Eu am prins prima generaţie… rău famată.

     
    • dagatha

      Ianuarie 11, 2011 at 10:47 am

      și încă cum!!!pai nu reușeam, domle, că nu înțelegeam cum să te dai cu „creonu” dermatograf fără să-ți scoți ochii.
      și,din ppcate sau din fericire, eu fac parte din ailaltă generațiune care acu o mie patru sute cincizezi de ani, nu se machia de la o vârstă atât de timpurie.
      acum…n-aș avea nimic împotrivă, dacă s-ar face și cursuri de machiaj între timp, adecă să nu apară mneaei cu ochii bulbucați de la atâta vopsea și cu fardul coșcovindu-se alene de pe fețișoară.
      🙂

       
  7. paula

    Ianuarie 16, 2011 at 3:53 pm

    Da foarte adevarat ce zici, asa-i acum cu acesti pre-adolescenti. Eu una as vrea sa mai fiu un copil fara griji si nu am decat 18 ani jumate :-S inca nu am trecut nici macar un sfert prin viata…

     
    • dagatha

      Ianuarie 16, 2011 at 4:14 pm

      Să dea Dumnezeu să ai o viață frumoasă și plină de experiențe și experimente care să merite.
      Am întâlnit destul de mulți adolescenți, totuși, care dau dovadă de maturitate (poate prea multă) neîntâlnită nici la cei cu vârste mai înaintate.
      Mulțumesc pentru gând.

       
  8. antiqul

    Ianuarie 18, 2011 at 5:39 pm

    In ordine logica, cei de la gradinita sunt pre-preadolescenti, aia din maternitate imediat ce se nasc sunt foarte-pre-adolescenti; acu` vine faza tare, liceenii sunt post-adolescenti, studentii post-post-adolescenti iar pensionarii sunt mega-post-adolescenti. Orice fruct care se coace fortat putrezeste repede, asa si cu pre-adolescentii astia. Mi-a placut postul tau.

     
    • dagatha

      Ianuarie 18, 2011 at 5:54 pm

      Moamăăăă!!! e bine de scos un nomenclator! Nu de alta, da să nu încurc pre- cu post, că ajung la dilemele Duduiei :-)))

       
  9. VictorCh

    Februarie 1, 2011 at 7:33 am

    ” „Doamna, noi nu suntem copii”. […] „Suntem pre-adolescenți”. ”
    Forma de exprimare este dovada unei proaste educatii – nu in sensul ca ar fi needucati, ci ca sunt educati in mod gresit: dpdv antropologic afirmatia e corecta, dar nu era cazul sa fie impartasita si respectivilor… ‘preadolescenti’, discernamantul acestora fiind inca insuficient pt a folosi informatia in mod corect.
    Pe de alta parte, ideea exprimata reprezinta doar o forma (mai neobisnuita) de manifestare a ‘revoltei’ specifice unei anumite etape din dezvoltarea puilor de animale (INCLUSIV de oameni): de la un anumit moment, incepe sa se manifeste (si apoi se accentueaza tot mai mult) tendinta de ‘rupere’ de sub autoritatea adultilor. (Este o evolutie normala, declansata de maturizarea hormonala, si in natura are rolul de a imboldi descendentul sa iasa de sub comoditatea si confortul protectiei parintesti pt a-si croi singur drum in viata.) La copii, SI ACEST aspect al maturizarii apare tot mai devreme, si (dupa cum exemplificai) se manifesta – in urma deficientelor educationale – necorespunzator (de devreme, de vehement, etc).
    ” „Pe vremea mea”…totuși eram mândră să fiu copil.”
    Asa iti amintesti acuma. ATUNCI – CU CERTITUDINE ai trecut si dumneata (daca nu esti cumva – Doamne fereste! – vreun caz patologic!) prin aceasta etapa – chiar daca probabil nu chiar la varsta lor si nu chiar cu acelasi mod de manifestare.
    „Firește, a venit și momentul în care eram, evident, mai deșteaptă decât toți adulții din lume, dar parcă asta se întâmplase mult mai încolo.”
    Asta este o etapa ulterioara – inceputul se face cu individul juvenil vrand sa fie luat in seama, sa-i fie ascultata si parerea lui, apoi urmeaza dorinta de independenta, sa nu mai ia altcineva hotarari pt el in numele si in locul lui, abia pe urma vine faza in care esti cel mai destept, urmata apoi de faza competitiva, cand incearca sa-i domine EL pe ‘ceilalti’, pe cei din jur (etapa care ar cam coincide – in principiu – cu inceputul vietii active dpdv sexual).

    „…apropo de rimel, machiaje, toaleta sau igienă…”
    In optica mea, fardatul – cu usoara (ca grad de machiere) si rara exceptie a unor ‘situatii speciale’, gen ‘domnisoara de onoare’ la nunta… (surorii, verisoarei, etc), sau filmare/aparitie la TV, sau alte cateva de acest gen) este neavenit pana la pubertate (SI inutil – au un ten atat de ‘proaspat’ incat fardarea nu poate sa-l ajute – ba dimpotriva, dauneaza aspectului). Incepand de la pubertate – putin fond de ten (de buna calitate – ca sa nu afecteze pielea – si corect aplicat – ca sa nu arate ca o paiata) pt acoperirea cosurilor, niste pudra ca sa nu ‘luceasca’ la intalnire, si un ruj discret. ‘Make-up’-ul – cat mai tarziu, cand deja tenul are nevoie de… ajutor, de corectie, iar rimelul si fardurile pt pleoape – pe cat posibil deloc, sau doar ‘la ocazii’ (revelion, vreo nunta, vreo premiera, vreo receptie oficiala, etc) (chiar si la o varsta mai… interesanta), fiindca afecteaza ochii (vederea). (Eventual creion dermatograf – daca stie sa-l foloseasca in mod corect.)

    „…destul de sclipitoare…”
    ! (‘Specialitatea mea’.)

    „…fără sprijin din partea părinților…”
    Din descriere – doar fara PREZENTA parintilor, fara EDUCATIE din partea parintilor; nu pare si fara SPRIJIN (material) din parte lor.

    ” „Haideți, doamna dirigintă, e normal să se machieze, doar e fetiță!” ”
    Exemplu tipic de incultura (de aceasta data – in privinta educatiei) la un proaspat parvenit economic (si poate – pe aceasta cale – si social).

    „…prin clasa a VII-a, aceeași mămică mă căuta disperată să o sfătuiesc (?!) cum să o scoată pe fiică-sa din casa unuia mai mare decât ea cu ceva ani, cu care fata voia numaidecât să se mărite.”
    ‘Pe vremea mea’ copiii ‘mergeau la scoala’ la sapte ani impliniti (sase ani, respectiv opt ani fiind exceptii). Din cate stiu, actualmente ‘se merge’ in principiu de la sase ani, eventual de la sapte. Cand am invatat eu aritmetica, sapte (clasa – admitand ca ar fi fost deja absolvita) plus maxim sapte (varsta clasei intai) faceau CEL MULT pai’sp’e. Legea isi poate spune cuvantul. (Copila era cumva… ‘minoritara’?)

     
  10. dagatha

    Februarie 1, 2011 at 3:02 pm

    „Forma de exprimare este dovada unei proaste educatii – nu in sensul ca ar fi needucati, ci ca sunt educati in mod gresit”- proasta educație cred că se atribuie în egală măsură (sau mai ales ?!) dragilor părinți, că doar nu or fi citit ăia mici cărțile de antropologie. Eu problema majoră cu părinții o am.

    „Pe de alta parte, ideea exprimata reprezinta doar o forma (mai neobisnuita) de manifestare a ‘revoltei’ ” – la fel, revolta este întreținută de părinți, cel puțin în cazul despre care povestesc, mult mai extins decât ceea ce am prezentat aici și cu implicații destul de grave pentru comportamentul unui pre-adolescent, fie el și în aceste vremuri…

    ” „Pe vremea mea”…totuși eram mândră să fiu copil.”
    „Asa iti amintesti acuma. ATUNCI – CU CERTITUDINE ai trecut si dumneata (daca nu esti cumva – Doamne fereste! – vreun caz patologic!) prin aceasta etapa” –
    Cu siguranță am avut momentele de rebeliune, destul de repede înfrânate de părinți 🙂 Dar eu nu mi-am negat niciodată vârsta, deși poate m-aș fi grăbit puțin să devin adult, dacă ar fi depins de mine. Ca fapt divers, păpușile au fost preocupare serioasă până departe de vârsta pe care o au cei descriși aici. în niciun caz nu s-a pus problema de revolte mai devreme de clasele liceale. Și nu sunt caz patologic 🙂 Dar e drept că lumea evoluează (?!) în alte direcții și trebuie să ne adaptăm pentru a nu scăpa de tot lucrurile de sub control. Și ca părinte și ca profesor.

    „In optica mea, fardatul – cu usoara (ca grad de machiere) si rara exceptie a unor ‘situatii speciale’, gen ‘domnisoara de onoare’ la nunta… (surorii, verisoarei, etc), sau filmare/aparitie la TV, sau alte cateva de acest gen) este neavenit pana la pubertate …. întreg citatul reflectă ideea pe care încercam să o subliniem aici (mă refer și la colegul de blogăială care a deschis subiectul)

    “…destul de sclipitoare…”
    ! (‘Specialitatea mea’.)
    Just!!! 🙂

    “…fără sprijin din partea părinților…”
    Din descriere – doar fara PREZENTA parintilor, fara EDUCATIE din partea parintilor; nu pare si fara SPRIJIN (material) din partea lor.

    Nu la sprijinul material mă refeream, ci la toate formele de sprijin, dacă mă pot exprima astfel.

    (Copila era cumva… ‘minoritara’?)
    oooo, da!!!! „extrem de minoritară” :-))) (ca să nu îți pierzi indemânarea în specialitate 🙂 )

    Muțumesc pentru răbdare.

     
  11. VictorCh

    Februarie 1, 2011 at 7:22 pm

    Intru in ‘criza de timp’, incerc (atat cat mai pot) sa comentez mai succint (nu prea-mi ‘iese’, de obicei 😀 )

    „proasta educație cred că se atribuie în egală măsură (sau mai ales?!) dragilor părinți”
    Scuze ca omisesem precizarea: BINEINTELES ca (in principiu) ‘din familie’ (sau de la prieteni mai mari) este dobandita o asemenea educatie… ‘devianta’; NICI EU nu-mi imaginez copii (sic!) de aceasta varsta citind tratate stiintifice de nici un fel, si cu atat mai putin despre antropologie, care – din cate stiu eu – este o disciplina nu numai incredibil (avand in vedere ca subiectul este omul) de ‘arida’, ci si foarte abstracta (ca notiuni folosite si ca mod de a rationa), si CU ATAT MAI PUTIN imi pot imagina vreun cadru didactic facand o asemenea greseala pedagogica (SPER sa nu fie cazul…) Da , deobicei mediul familial (si in special parintii) poarta vina.

    „revolta este întreținută de părinți”
    Poate ca nu – dar vina de a nu o stopa ‘din fasa’ (‘fasa’ vinei, nu a copilului! 😀 ) nu e mai mica.

    „eu nu mi-am negat niciodată vârsta”
    Nici ei nu si-o neaga (ar fi absurd, prea e vorba despre o cifra concreta), ci doar contesta interpretarea care i se da (neaga concluzia de imaturitate a lor).

    „în niciun caz nu s-a pus problema de revolte mai devreme de clasele liceale.”
    TARE ma indoiesc de aceasta afirmatie! (Poate doar sa nu se fi pus problema MANIFESTARII deschise a revoltei… Diferenta de educatie!)

    „nu sunt caz patologic”
    Nici nu presupusesem ca ai fi fost, incercam doar sa fiu exhaustiv. (PE BUNE statusem minute in sir incercand sa-mi imaginez vreo posibilitate care sa ma contrazica, si alta nu gasisem.)

    „trebuie să ne adaptăm pentru a nu scăpa de tot lucrurile de sub control. Și ca părinte și ca profesor.”
    In optica mea, o idee PERFECT corecta si pertinenta – altfel ‘se pierde legatura’ cu copilul (re-sic!) si educarea este ratata.

    „„In optica mea, fardatul […] întreg citatul reflectă ideea pe care încercam să o sublinem aici”
    Eu nu facusem altceva decat sa explicitez subtextul, mentionand totodata si limitarile (si exceptiile) conforme parerii mele.

    „mă refer și la colegul de blogăială care a deschis subiectul”
    Cu scuzele de rigoare adresate „colegului”, venirea mea AICI a insemnat depasirea clara a posibilitatilor mele (neglijez temporar alte bloguri pe care le urmaream mai de multa vreme), nici nu se pune (deocamdata) problema de ‘a ma extinde’ SI MAI mult!

    „Nu la sprijinul material mă refeream, ci la toate formele de sprijin”
    Pai – de la asemenea parinti, la CE alt fel (am scris intentionat despartit in doua cuvinte) de sprijin ar fi putut fi indreptatita sa se astepte, daca ei ar fi fost nu ‘afara’, ci ‘langa ea’? Moral? Educational? (Eventual s-o fi invatat tehnici mai perfectionate de ‘tencuire’ a obrazului, astfel incat stratul de fard sa nu crape cand e prea gros?)

    ” „extrem de minoritară” ”
    Oricat de gresita (!) ar parea, modalitatea de exprimare aleasa nu este lipsita de o oarecare acoperire in realitate (avand in vedere potentialitatea gradului diferit de… ‘metisare’, de la negru-ceaun la ‘alb ca spuma laptelui’ (poate chiar blond) dar cu mentalitatea remanenta).

     
  12. dagatha

    Februarie 1, 2011 at 7:39 pm

    graba strică treaba! acum am reușit să recitesc cele scrise de mine și am constatat că pot da vina pe tastatură lejer pentru multe deficiențe de scris. Pot să dau vina pe fii-miu? 🙂 Intenționam să corectez, dar acum deja e târziu (sau „tardiv de târziu” ca să citez un celebru director de pe la noi)
    1. criza de timp e universală. cunoaștem conceptul și ne împiedicăm de el chiar în momentul scrierii acestui răspuns.
    2.ba da, unii dintre ei își neagă vârsta! de la a minți în legătură cu câți ani au pentru anumite…facilități, la comportamentul (extrem de infantil de altfel- na că m-am îmbolnăvit de grade de comparație 🙂 ) prin care se vor adulți cu acte în regulă. Prin comportament a se înțelege tot, de la machiaje stridente și total nepotrivite, la sexul muuult înainte de vremea lui (a sexului, zic 🙂 ), la „fițe de adult”, la vocabular exagerat (și nu mă refer la vulgarități care vor să arate cât e de cool utilizatorul, ci la expresii ale unei experiențe de viață netrăite de adolescentul în floare, dar asumate de acesta). Probabil că nu-mi susțin bine ideea. În mintea mea părea destul de clar ce vreau să spun :-))))
    3.diferența de educație! da! aici e diferența!și cred din ce în ce mai tare că diferența de educație e dată și de secolul în care trăiesc/ au trăit părțile.
    4.„colegul de blogăială”- nu era o invitație (cel puțin nu mi-a trecut prin minte asta), ci o justificare a faptului că discuția nu am pornit-o eu, ci am continuat cu succes ce a început altcineva. 🙂
    5.„alt fel” e perfect scris în acest context, nici nu încape îndoială! atr. adj /adj. pron. nehot.(alt), respectiv atr. subst./subst.com.(fel)- deși aici două școli susțin păreri diferite. „Altfel” este un minunat adverb de mod.

    te aștept pe aici când timpul o va permite.
    (Purced la corectat acum 😀 )

     
  13. dagatha

    Februarie 1, 2011 at 7:46 pm

    cred că am rezolvat cazurile grave 🙂
    Uitasem să menționez aprecierea pentru faptul că am stârnit interes suficient cât să fie lăsate deoparte bloguri frecventate anterior. Sper că interesul se traduce într-o manieră…plăcută.
    🙂

     
  14. VictorCh

    Februarie 1, 2011 at 8:11 pm

    Daca’-ai terminat de corectat comentariul de la 3:02 pm, apuca-te de cel de la 7:39 pm 😛
    Glumeam – esentialul (IN SPECIAL in comentarii, unde e relativ firesc sa te grabesti, si nu prea ai timp de recitire pt corectare) este ca greselile sa nu faca textul neinteligibil si/sau sa nu-i schimbe intelesul. Ceva mai mare importanta au greselile din textul articolelor, si cu adevarat important este sa nu faci greseli ‘in bare’ si/sau pe paginile ‘speciale’ (dedicate anumitor ‘rubrici’ – spre ex de prezentare, disclaimer, etc): acolo pe de o parte trec mai toti cititorii la un moment dat, si pe de alta parte fiind un articol permanent, in principiu nemodificat, este de presupus ca ai avut suficient timp sa-l creezi SI sa-l corectezi.

    Blogurile frecventate anterior nu le-am abandonat, doar (tempoorar) am amanat vizitele, pt a reusi sa mai citesc pe-aici cate ceva ‘din urma’ – si (dupa cum poate fi constatat) sa si comentez (macar acu’, la inceput).
    Da, imi face placere – ca altfel, pedepsit nu stiu sa fi fost…

     
    • dagatha

      Februarie 1, 2011 at 8:18 pm

      nu dă bine în poză, indiferent unde e greșeala. Tot greșeală rămâne. Acum…să fiu suficient de „mintoasă” să o și identific :-)))
      Uf, ce ușurare! Și io care mă gândeam că te-a obligat careva!
      :-)))

       
  15. VictorCh

    Februarie 1, 2011 at 8:59 pm

    (a sexsului,
    (cel ăuțin
    am pornit-o eu, cu am continuat

    din comentariul anterior am remarcat ca au mai ramas:
    a ‘revoltei’” (blanc intre apostrof si ghilimele)
    prin aceasta etapa – (ghilimele inchise)
    sublinem aici (mă refer și la
    din parte lor. (greseala mea – n-am putut-o corecta)
    Muțumesc

     
    • dagatha

      Februarie 2, 2011 at 11:28 am

      Mulțumesc eu.
      Acum…or mai fi ele multe…Nici nu vreau să fiu exagerată.
      Ce a fost semnalat…s-a rezolvat.
      🙂

       
  16. Alina

    Iunie 16, 2011 at 6:57 pm

    Buna seara! Fac parte in acelasi timp din ambele tabere: sunt o adolescenta de 14 ani, dar sustin ideea dvoastra. Va rog sa ma scuzati, daca mi-am permis sa imi exprim si eu parerea pe-aici, avand in vedere ca majoritatea comentatorilor, sunt deja adulti si au mult mai multa experienta decat mine. In principiu, nu vreau sa spun nimic de mine,chiar daca o sa aduc vorba. vroiam sa va povestesc despre modelul pe care l-am avut eu de-a-lungul acestor 14 ani: mama. Cand era ea de varsta mea, existau restrictii, copiilor li se puneau anumite limite, pe cand noua,acum, ni se ofera libertate… din pacate deplina. Cum spuneam, datorita acestor restrictii ea nu a stiut ce inseamna machiaj, stat pana noaptea tarziu pe-afara, etc; tot ceea ce stiau in general fetele pe vremea aceea era sa invete si sa isi construiasca un viitor frumos, majoritatea parintilor preferand pentru fete cariera/ profesia de medic sau invatator. Desi le era greu, acum nici mama si nici vreo cunostinta de-a ei nu regreta asta. Va spun ca o privesc pe mama si arata atat de tanara la 40 de ani si le vad pe colegele mele cu kg-mele de fond de ten si machiaj si ma gandesc: Oare vor arata la fel la varsta mamei mele? De asemenea am colege care stau pana la 12 noaptea afara, facand parte din gasti de care parintii lor nici macar nu stiu, ba chiar cand le vad machiate strident spun : ,,Ce frumoasa e fata mea!” Anturajele gen: copii care fumeaza, beau si se drogheaza sunt peste tot in jur. si ma mai intrebam de ce am doar 2 prietene… Pe mine una mama m-a tinut, cum se spune, din scurt si acum nu regret : am terminat cls a 8a si am primit diploma de onoare de la directoare. Eu cred ca problema parintilor e principala cauza. Multumesc pentru ca mi-ati citit comentariul. Intotdeauna o sa am ce invata de la cei mai mari decat mine, asta este si motivul pentru care am reactionat la ceea ce dvoastra ati spus(scris), caci sunt niste lucruri care se intampla cu adevarat si de care trebuie sa luam seama, nu numai dupa ce le privim si si inainte, pentru a le preveni. Multumesc inca o data!

     
    • dagatha

      Iunie 16, 2011 at 7:35 pm

      Draga mea Alina, cea onorată sunt eu! 🙂 Nu poate decât să mă bucure că un astfel de articol găsește ecou- și încă ce ecou! – în gândurile unei tinere care vede lumea cu alți ochi decât majoritatea celor de vârsta ei. Da, părinții au un rol hotărâtor în viața tinerilor, în urma unui efort susținut de-a lungul timpului. Nu pot decât să o apreciez pe mama ta pentru tot ceea ce te-a învățat, mai mult sau mai puțin voit.
      Să nu regreți niciodată că ai fi „pierdut” lucruri „cool” pentru că ai fost „copilul cuminte și ascultător”. Am văzut atâtea fete …irosite pur și simplu la vârsta la care ar trebui să înflorească. Felicitări pentru diploma obținută și îți doresc mult succes în viața de liceean, mult mai periculoasă din punctul de vedere al celor discutate aici.
      Mi-ar plăcea să mai aud despre tine, iar toate să fie numai de bine.
      🙂

       
      • Alina

        Iunie 16, 2011 at 7:48 pm

        Multumesc foarte mult pentru cuvintele atat de calduroase! As dori ca toate profesoarele din scoala mea sa fie la fel ca Dumneavoastra:) Cu mare placere, voi pastra site-ul blogului dvoastra si voi citi ceea ce el are de impartasit, caci sunt absolut sigura ca sunt alte lucruri interesante de unde imi pot imbogatii cutiuta cu lectii ale vietii 😉 +

         
      • dagatha

        Iunie 16, 2011 at 8:01 pm

        e o responsabilitate mare pentru mine 🙂 Va trebui să mă orientez către subiecte mai interesante și mai…folositoare acum că am un cititor interesat!
        Mulțumesc pentru compliment, ești o drăguță.

         
  17. dagatha

    Iunie 17, 2011 at 5:49 am

    și pentru că tot m-au cuprins remușcările că nu scriu pentru TOȚI cititorii mei, uite am regăsit ceva ce ar merge ca idee, de citit și băgat la cap: https://experimentesiexperiente.wordpress.com/2011/01/04/sa-ne-amintim-sau-sa-luam-aminte-substitut-pentru-texte-maneliste/ Poate o să-ți fie cândva de ajutor.
    De când ai scris, mă gândesc să încep un proiect pe care îl am în minte de mai mult timp. sper să te mai găsesc pe aici când l-oi și aplica 😆

     

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: