„Iată, vin colindători…”

Pentru că sunt precum celebrul câine al lui Pavlov și reacționez la unele idei regăsite pe bloguri care îmi sunt dragi, iacătă-mă datoare „colegului” de pe ”Fără nume” cu explicația pentru „de ce nu primesc colindători” de obicei.

Păi…să vedem. Care e motivul pentru care mai merge lumea cu colindul nowadays?

Nu, mai bine nu răspund la asta, că risc să nu-mi mai citească nimeni textul. Las motiv de meditație profundă, după.

Din experiența de anul acesta:

Mă aflam într-un magazin cu treburi ca de Moș, căci, nu-i așa, ce e mai dulce decât lucrul făcut cu 5 secunde înainte de un deadline, când te trec toate apele că nu reușești să îl faci la timp? În timp ce îi explicam mieros „tantei” ce vreau de fapt de la ea, o „tante” destul de drăguță, de altfel, dar cu prea multe pe cap și destul de înceată, spațiul magazinului fu penetrat de patru studenți la Conservator (așa s-au prezentat), cu căciuli de Moș și tot tacâmul instrumental. Destul de violenți în încercarea de a obține permisiunea să colinde și ei ceva, au convins-o relativ repede pe „tante” fotografista că merită să asculte. Mă uit la consort, care dă nedumerit din umeri, destul de neîncrezător și îmi zic că nu e momentul să fiu cârcotașă și plină de idei preconcepute taman acu, în prag de sărbători, când toată lumea se chinuiește să fie „mai bună”. Îmi continui munca alături de „tante” care se lupta plină de injurături lăuntrice, pe de o parte către calculatorul care cred că împlinea mia de ani și pe care șefa renunța să îl schimbe deoarece „încă mai funcționează” (ce dacă la o viteză întrecută și de Măria-sa Melcul), pe de altă parte către mine și ideile mele trăsnite. Conservatoriștii trag aer în piepturi și încep în forță. Cât de frumos! Glasurile lor vibrau în magazin, pe voci, nuanțe, floricele. Începuse să îmi pară rău că mă gândisem la ei ca la alți profitori de sărbători. N-am avut timp să regret foarte mult, pentru că totul s-a încheiat după circa… 30 de secunde. Nu, nu am greșit. Au fost 30 de secunde de „Bună dimineața la moș Ajun/ Ne dați ori nu ne dați/ Ne dați ori nu ne dați/ Ne daaaaați, ne daaaați!”. Bisat, desigur. Atât. M-am uitat la consort, el la mine. M-am gândit că mai urmează ceva, zic, sigur a fost un intro sau, mă rog… dar mesajul mecanic imediat după, „La anul și la mulți ani!”, arăta clar că asta a fost tot. Apoi m-am luminat: cred că au vrut doar să ureze domnișoarei, probabil o cunoștință, „Crăciun fericit!” într-o manieră originală și sunt eu iar cârcotașă. Dar mi-a fost distrusă și această speranță de mântuire a sufletului meu rătăcit. Tinerii așteptau politicos bănuții pentru minunatul moment artistic.

La asta se rezumă, până la urmă, spiritul Crăciunului…

6 comentarii

  1. foarte tare, evident … asa cum m-am obisnuit sa fie posturile tale. :)) ce comercial e Craciunul acum si ce … sec. macar de cantau mai mult, sa para mai din suflet urarea si doar apoi sa iasa la suprafata partea materialista din ei, dar … eh, ce sa-i faci, asa s-a ajuns.

  2. deh! ce sa-i faci! tre sa-ntelegem si noi…studenti saracii…fara bani….tre sa faca si ei ceva….aaaa nu…o munca?juma de norma ceva? pardon!scuzati!acum este job,part time..un job?ei as!nu se poate!au de invatat…uitati ca ati fost tineri…

  3. eu am inteles dom’le ca „ie” studenti, da nici macar juma’ de norma nu fu, asta-i problema…
    si da, vezi ca aveam dreptate? zice lumea ca sunt „individioasa” ca nu mai am opshpce ani. ntz ntz ntz.
    🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s