Pro sau contra colindători?

Povestea anterioară a fost un exemplu destul de concludent, pentru mine, de prostituție intelectuală. De fapt, am constatat cu destulă amărăciune că tot ceea ce ni se întâmplă în existența cotidiană șterge orice urmă de umanitate, de dragoste, de frumos, de sacru.  Pe bună dreptate, cei care nu sunt nici pe departe suținători înflăcărați ai acestui blog, ar putea să spună: „Bine, domnule, ce te aștepți? Țara arde și baba se piaptănă. Lumea nu are bani să treacă strada și tu vrei spiritualitate?” De acord și cu asta. Numai că mă gândeam, în ignoranța mea accentuată de slăbiciunea ultimului neuron rămas în viață, că dacă mai avem în noi o urmă de ceva care seamănă a spiritual, măcar să încercăm să mascăm unicul scop pentru care ne folosim de o idee.

Singurii colindători pe care i-am primit anul acesta, au fost copiii vecinilor de pe scară. De rușine, de simpatie, din curiozitate. Și iarăși am fost dezamăgită. Dacă tot insistăm cu spiritul ăsta al Craciunului, dacă tot bravăm cu trăirile specifice acestei sărbători și, mai ales, dacă susținem că suntem atât de sinceri în manifestări, de ce nu se vede asta în ochii celor pentru care jucăm tot teatrul ăsta?

I-am urmărit, rând pe rând. Nicio urmă de plăcere, de satisfacție, de bucurie. „Moș Crăciun cu plete dalbe” era un bocet ancestral, iar celelalte colinde, încă vreo două completau gama, erau un murmurat plictisit și liniar, fără nicio urmă de melodicitate. Fetițele aveau gentuțe special cumpărate pentru eveniment, din care se zărea colecția impresionantă de bancnote. Mi s-a părut trist. Unui copil i s-a oferit, pe lăngă banuți, și un măr. Rămășițe de (proaste?!) obiceiuri „de pe vremuri”, iar privirea lui a fost extrem de tăioasă. „Ce e ăsta? Nu-mi trebuie”. Și l-a întins gazdei înapoi.

Nici scuza „n-au ce să mănânce, săracii”, nu ține. De  fiecare dată a trebuit să strângem de pe urma lor pe casa scării. Pungi scotocite, mâncare aruncată, fructe călcate în picioare. Nu știu cum e să mori de foame în sensul ăsta, dar mă gândesc- și aici cred că e iar defect de (non)gândire- că în această situație mănânci de rupi tot ce prinzi și seamănă a chestie de îngurgitat, mai ales că de sărbători se găsește în toată casa câte ceva bun, că doar e Crăciunul.

Și ca să nu mai aud/ citesc că sunt cârcotașă, uite și un exemplu altfel. Din păcate, având termen de comparație, nu pot să apreciez ceea ce se zice că ar fi „colind”.

Anul trecut m-a sunat un fost elev. Generație destul de veche, nu mai vorbisem cu el de un car de ani. Zice „Doan’ soară, eu vin să vă colind”. Știam că e pasionat de cântatul la chitară, îl auzisem cântând la o reuniune de la școala unde predasem cu câțiva ani în urmă. Seara, sună politicos și se înfățișează cu incă vreo 3 fete. Nu au vrut să intre, mi-au cerut un scaun și au început să cânte. Au fost vreo 4 colinde, dar vreau sa spun că nu mă plictisisem! Nimic anost, nimic în grabă, nimic patetic.  Cântau atât de frumos și cu atâta bucurie…Ieșiseră vecinii să vadă cine dă spectacol pe scară și stăteau pitiți după uși ca nu cumva să le ceara cineva bani.

Au acceptat cu greu „plata” pentru colindat, au servit o prăjitură, o felie de cozonac, un pahar de ceva, am stat de povești puțin și s-au îndreptat spre alte gazde cu același entuziasm.

Mă gândesc foarte serios că la anul, când copilul personal va fi capabil să îngâne, măcar, un colind, va fi motiv de depresie. 🙂

4 comentarii

  1. …au…ma duci cu gandul in alte discutii care nu au de aface neaparat cu Sarbatorile si colindul in general…”ce este asta?nu-mi trebuie!”. sunt de parere ca este vorba de o inpardonabila atitudine capatata printr-un maxim aport parintesc.
    „și stăteau pitiți după uși ca nu cumva să le ceara cineva bani.” 🙂 da. DA! am zis!:) romanesc. pai bine bre musteriule!apai daca tot iti „gadila” urechiusa si place mult la tine ce si cum canta este frumos sa asculti cu maxima teama?

  2. Colindul e acceptabil, câtă vreme prin asta vesteşti Naşterea Mântuitorului. Fiind copil, umblam tot satul să strâng nuci sau mere sau bomboane. Moda banilor e de dată mai recentă… În fine… Dacă întrebi nişte copii ce semnificaţie are Crăciunul, oare mai ştiu? Da’ în şcoli se predă religia…

  3. pai nu stiu, tocmai asta e treaba. Nu are NICIO semnificatie…As accepta orice semnificatie veche sau moderna, dar se pare c anu exista… E doar in virtutea inertiei totul…

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s