Errare…humanum est?

Am citit mai demult un post despre răzbunare. De atunci mă tot străduiesc să găsesc cele mai potrivite cuvinte care să vorbească singure despre un subiect important pentru mine: despre greșeală. Cuvintele nu le-am găsit, dar trebuie să-l scriu oricum, pentru că își cere drepturile deja de prea multă vreme.

Perspectiva no 1:

Îți vezi liniștit de viața ta, alături de prieteni pe care îi crezi adevărați, familie, cunoscuți, colegi. Și te trezești lovit în moalele capului de cineva de la care te așteptai cel mai puțin. Sau poate că te așteptai, în acest punct, e destul de nerelevant acest lucru. Ți se dărâmă universul, ești revoltat, te întrebi de ce tocmai ție să ți se întâmple așa ceva, te enervează cumplit faptul că i-ai fost alături, că nu a respectat legătura pe care o aveați.

Ai două variante, cel puțin la prima strigare: 1. îți aduni toate forțele să plătești cu aceeași monedă sau să arunci blesteme grele, rugându-te ca ele să se și împlinească, aștepți cu înfrigurare să pățească ceva care să te bucure că este mai nefericit decât tine, speri să găsești metoda cea mai eficientă de a te răzbuna, în speranța că asta de va face să te simți mai bine. 2. te liniștești și lași lucrurile să se desfășoare conform Planului ăl mare, nu vrei să știi sau să auzi de cel care te-a făcut să trăiești sentimente pe care nu ți-ai fi dorit să le cunoști vreodată. Poate la un moment dat să și ierți ca să poți merge mai departe.

Perspectiva no 2.

TU ești cel care se regăsește în postura ingrată de a greși iremediabil față de cineva, apropiat sau nu. Am folosit verbul „a greși” tocmai pentru a da la o parte suspiciunea de premeditare și intenție. Desigur, asta nu implică și absolvirea de vină. Profilul este unul care ți-ar oferi circumstanțe atenuante: n-ai făcut niciodată rău, cel puțin nu intenționat, ba dimpotrivă, ai fost apreciat, acceptat cu toate calitățile și defectele. Și totuși, într-un moment de rătăcire, supra-eul nu și-a mai făcut treaba. Ai devenit egoist, ai orbit cu totul și nu ți-a păsat că poate calci în picioare cele mai frumoase flori din grădina ta. Nu știe nimeni cât de rău îți pare și cum ai vrea să găsești o cale să îndrepți ceva și, la drept vorbind, nici nu interesează pe nimeni smiorcăielile tale interioare, cazul este destul de grav, deci se cere pedeapsa cu moartea, nici vorbă de compasiune. „Criminalul  nu e om!” repetă în cor glasurile avizate.

Ce e mai rău?

*Că acela căruia i-ai greșit îți urează viață lungă ca să se poată bucura de privilegiul de a te lovi de fiecare dată când are ocazia? În sensul acesta, caută orice îl poate ajuta să te discrediteze, minte, înșeală doar ca să-ți construiască cel mai impresionant CV. Nu se lasă până nu află toată lumea de gestul pe care l-ai făcut și, what do yo know! There’ s nothing you can do about it, because you deserve it!

*Că acela căruia i-ai greșit TE IARTĂ! Și alege să meargă mai departe, să uite și să încerce să refacă tot ce s-a rupt în timp ce goneai cu copitele în grădina lui cu flori frumoase. Și vezi în ochii lui de fiecare dată că totuși nu poate face asta, dar se străduiește. Vezi că durerea e încă acolo și nu o poți nici măcar atenua, pentru că Timpul nu e o radieră blestemată care să șteargă totul perfect. Mereu rămân urme, în ciuda eforturilor tale de a freca pănă îți zdrelești degetele.

*Cei care te știau, cărora le-ai fost aproape necondiționat și care au aflat de gestul fatal, ți-au pus o etichetă definitivă și nu precupețesc niciun efort să îți strige în față „rușinică”, să-ți afișeze poza la „Așa nu!”, ca să se ferească potențialele victime. Mai ciudat este că persoanele în chestiune nu au nici cea mai vagă idee despre ce este vorba în propoziție, nu s-au obosit să aștepte o altă variantă care să explice gestul și apoi să aleagă dacă o cred sau nu. Dar, fiind clienți  fideli ai oteve-ului si ai Știrilor de la ora 5, li se pare mai eroic să ia apărarea victimei, în timp ce criminalul trebuie hulit cum se cuvine.

(A treia situație prezentată este pentru cei care se consideră ființe sociale, dependenți de grupul cu care s-au identificat destul de mult timp.)

Așadar…mai sunt valabile zicerile din înțelepciunea populară?

♣ A greși este omenește

♣ Iartă, Doamne, greșelile noastre, precum și noi iertăm (?!) greșiților noștri

♣ Nu e cal așa de bine potcovit încât să nu alunece

♣ Chiar și cei mai prudenți greșesc

♣ Nimeni nu e perfect

Mai adăugați voi…