Sfânta depresie sau starea națiunii la 6 ianuarie fix

La amabilitatea „colegului de blogăială” [Afkfk – între timp dispărut din lumea virtuală] care m-a programat pentru astăzi la controlul periodic al stării de depresie a națiunii, mi-am decretat starea de urgență, că și așa nu aveam încotro. Lui ce-i mai pasă, tocmai ce a trecut de moment cu un post mirific, dar aș vrea să-l văd și pe cel programat pe mâine cum se scoate (emoticon machiavelic).

Cum să-ți începi cel mai bine ziua destinată depresiei, dacă nu…la serviciu!

Mediul în care activez cu mare spor de vreo 6 ani, este unul destul de multilateral (ne)dezvoltat. Bisericuțele de rigoare s-au aciuat care pe unde, în cămăruțe mai mari sau mai mici, luând în calcul, mai ales, considerentul termic. Și, în preajma minunatelor sărbători,  când ne era lumea mai dragă, cu râsete și voie bună, cu acces la calculatorul unic pe care și așa era bătaie din cauză de sărăcie,  primim o felicitare de la Santa Clown, il capo di tutti Mafia (asta ca să evit, cu eleganța-mi caracteristică, porecla ce i se potrivește de minune ), prin care ni se urează sărbători pline de grație, cu P.S. ul de rigoare: din ianuarie, predați cheia incintei în care vă simțiți atât de minunat și vă mutați fizicurile de libelule, respectiv, libeluli, în camera torturii, laolaltă cu toată mulțimea.

Eh, acu ca să înțelegeți ce înseamnă toată mulțimea și, implicit, entuziasmul nostru în momentul călătoriei cu tot calabalâcul, alături, să cinstim cu mare fast reîntoarcerea la muncă și noile hotărâri de guvern care ne îndeamnă subliminal să ne mutăm naibii cât mai avem vârsta eligibilă (deși…cred că deja e cam târzior!), iată o descriere cât mai…relevantă.

În „prima bancă de la fereastră” șade Blonda de la Drept și la propriu și la figurat, cu privirea veșnic încruntată (ah, am spus privirea? mă iertați, ochișorii tulburați, scrutând de fiecare dată interlocutorul ca și cum ar fi în coridă). De profesie, matematician, cel puțin așa zice diploma, are un hobby demn de toată admirația: dă în judecată. Pe oricine, oricând, sub orice motiv. Clientă fidelă a instituțiilor publice (Poliție, Parchet, Tribunal, Judecătorie), aspirantă la postul de adjunct (brrrrrrrrrrr!!!!), doamna are veșnic o problemă cu veniturile scăzute și cu protestele născute din te miri ce. La o întrunire cu Înălțimea Sa, Sindicatul, a întrebat, total off-topic, dacă se mai dau ajutoarele de înmormântare, iar eu am fost apostrofată violent că nu citesc codul bunelor maniere care spune CLAR că nu ai voie să mănânci la locul de muncă. Eh! Cum s-o mai dreg acu? Taman peste partea asta sărisem!

Alături, o doamnă venerabilă, în pragul pensiei, față de care am tot respectul, dar care face foarte des fixații de orice fel. Una din ele este marea descoperire a tehnologiei computerizate, drept care, mailul meu de rezervă conține cam 4000 de mesaje transmise for fun and good knowledge și pe care nu voi avea timp în veci să le deschid. A doua este animalul de companie, cu numele veșnic diminutivat, pentru care lasă orice treabă, oricând și chiar ratează o distracție în grup pe motiv că nu-l poate lăsa singur.

Față în față cu Blonda, there is Mimosa sensitiva, plină de eleganță și har pedagogic, ignorantă până în cele mai absconse colțuri ale mediocrității ei, cu genele tremurătoare, așa, ca în marile filme de dragoste. Ar trece neobservată dacă aș vrea neapărat, dar tona de tutun consumată pe durata unei zile și care ar ajunge pentru toți angajații insituției, este neapărat evidențiată prin mișcările grațioase ale brațelor pline de biju-uri zdrăngănitoare, deși este destul de clar că „aici nu se fumează!!!!!”. Mama ei de treabă! A, mai adăugăm rețetei de succes și vocea pițigăiată a unei puștoaice răsfățate, plus comentariile total pe dinafară și în momentele nepotrivite.

Mai avem, la categoria grea, pe domnul Știe-Tot, veșnic nemulțumit de orice subiect al oricărei discuții, își introduce pumnul în gura oricui ar avea tupeul să-și exprime cică libera opinie. Tonalitatea baritonală se face auzită la toate palierele instituției, cu toate cuvintele din înțelepciunea populară românească, și chiar simțită prim tremurul geamurilor.

Uneori, suntem vizitați de the lady with the pine-apple haircut, care te lovește zâmbind, în timp ce ți se adresează cu cele mai blânde zburătoare nevinovate: gărgăriță, îngeraș, puișor.

Desigur avem și Miss Mania Persecuției, pentru care orice vorbă țintește cu certitudine maximă spre ea, toată lumea o sabotează, prin urmare, comportamentul devine adesea maniaco-depresiv. Stridentă în prezență, obositoare la vorbă, obsedată de faptul că tuturor ni se poate întâmpla un accident și poate chiar să murim. Smaf! Ei nu zău! Chiar???

Adolescenta întârziată, care uită din ce contingent face parte, intră zâmbind languros, doar pentru a-și lua instrumentul muncii sau pentru a mai trage cu urechea la ce se mai discută în zonă. Nu de alta, dar trebuie să i se mai aducă la cunoștință și lui „il capo” cam whassaaaaaaaaap in zi eria.

Mai adăugăm și frigul din camera torturii, locul unde poți apela la metode naturale de păstrare a frumuseții prin criogenie. De asemenea, inedit cred, pentru o încăpere dintr-o instituție care se respectă, dumneaei (camera) dă taman în buda comună. Ei, nu chiar, există o ușă șubredă pe care Duduia Didi (o drăguță 😀 ) ar dori să o vopseasca, din nu știu ce motiv, în portocaliu.

Cred că răutatea mea a atins cote maxime, astfel că depresia s-a consumat, deci domnu’ coleg, cred că mi-am dus-o onorabil.

Nu am prezentat pe nimeni din grupul de izgoniți, pentru simplul motiv că noi suntem veșnic tineri și perfecți!

😀

22 de comentarii

  1. Hei, tu mă bântui pe la centru rurală cu pretenţi de doişpe cls. şi cu personaje… ? 😉 M-ai înţeles… Decorul, total diferit, personajele, cu alt chip… restu’ e IDENTIC! WHY???
    ‘Cause this is that crazy little stupid thing called Romania 😦 I hate it!

  2. Măcar să ne râdem, că de ne plângem… cică suntem fiţoşi, „că cât de greu era pă vremea noastră”… a lor vasăzică… Mă măcar să ne râdem… 😀 😛

  3. genial!!! :):):):)
    1- Blonda de la Drept- maaaaare noroc ai avut ca nu te-ai ales cu „procest” pe motiv de tulburare a menopauzei prin creare de pofat si anume in exces cu mancarica ce nu tre,conform codului bunelor „menere”,si anume consumata.nu mai pun ca,dat fiind venitul mic al reclamantei, parata,si anume tu,creaza stare de confuzie adeca…de unde domle bani de pachet???
    2-pentru domnul Stie Tot am un fost coleg cu mania contradictie si am parere ca ar putea fi prieteni la catarama.
    3-Mania Persecutie….mare grija sa nu care cumva sa se cupleze cu Blonda ca v-ati „ars” voi,Izgonitii…
    4-culoarea ultimei si singurei bariere dintre voi si toaleta cred ca nu a fost ideea Duduii Didi ci mai degraba Duduia este victima unei manipulari executate cu maiestrie de Adolescenta si cocoana cu tunsoara pe fo fond de lipsa de,si anume, stil…
    am ras cu lacrimi!!! 🙂

    • cu blonda de la Drept…cât p’ați neicusorule! într-un an a zis că a lăsat telefonul deschis și că m-a înregistrat cum o blagosloveam și că urmează să mă dea în judecată. Mi-a luat mult timp să înțeleg logica din toată fraza, până m-am prins ca de fapt nu era deloc.
      am uitat să precizez că dânsa nu prea mai are doage și nici țiglă pe casă. e dusă sărmana. Bonus, are o „burtică” aaaaaaaaaalbă și piggy-like, pe care o afișează cu mare mândrie oridecâteori are ocazia, oripilând publicul. bleah!

  4. =)) foarte tare!
    tocmai ma asezasem in pat cu gandul sa ma relaxez nitel cand, peste ce dau?… peste postul tau care m-a facut sa rad de ma doare burta…
    Bravo! pentru final, asa te vreau! 🙂

  5. iar am tras o portie de ras de toata frumusetea … doamneeee cat imi place cum scri! efectiv imi inseninezi ziua … sau ma rog, noaptea, avand in vedere starea de afara.
    foarte tare, i-ai descris atat de bine incat ii si vedeam cu ochiul mintii si radeam pana si cu rinichii!
    genial!:)) :*

  6. apoi îți ai seama că dacă îi și vedeai…râdeau toate organele în tine, riscam să fiu substitut de Someș :-)))))
    (nu încercați să înțelegeți ce am scris, numai ea poate! :-)))) )

  7. Si trecu si vacanta … si veni „concediul la serviciu” cum spune un spot publicitar. Se pare ca ai inceput cu mult umor si voie buna, ceea ce e bine. Daca nu facem haz de ce ne inconjoara ajungem sa fim doborati de depresie si intristare. Bravo! Chiar m-ai inveselit mai mult decat eram deja.

  8. Umoru’ ca umoru’, da’ mie să-mi dea înapoi cămăruța încălzită unde mă pot piti de monstruozități, ca nu știu zău de ce sunt în stare a fi capabilă!
    😀

  9. Apăi, drăguţă, tare duios le zici despre unii şi alţii. Despre mine sincer nu ştiu cum de ştii că aş vopsi uşa în portocaliu, dar cred că întuiţia ta a funcţionat, pentru că îmi place culoarea, plus că ar mai însufleţi, într-adevăr, o cameră rece, cum înţeleg că e locul de care vorbeşti. Ei uite, tipesa aia cu tona de tutun consumată, aia mi se pare mie intrigantă… Aş vrea să aflu mai multe despre ea, cu genele ei tremurătoare.. Adică la ce se gândeşte ea când trage cu nesaţ din ţigare….
    Blogul e frumos, scrii foarte bine, nu am citit tot, recunosc, dar o sa îmi fac timp.
    Nu înţeleg io cum se face că, daca intru pe adresa ta, în loc să se deschidă blogul cu ultimul articol scris, cum e la majoritatea blogurilor, se deschide cu acelaşi articol şi trebuie să caut ultimul text scris de tine la dreapta acolo… Dar mă obişnuiesc eu!
    Zi frumoasă să ai drăguţă!

    • Ei, duduio, vii acum cu pretenții!
      Cât despre tipesa tutungie…și eu m-am întrebat adesea la ce se gândește ea când trage din țigare, dar am constatat repejor că îmi iroseam timpul încercând că aflu tainele întunericului, căci am realiat destul de repede că…acolo…e mult vid! Da mult, nene…
      Portocaliu zisăși? hmmmmm….

      • Drăguţă, mă încântă faptul că suntem intrigaţi de aceleaşi chestiuni. Să ştii că şi întunericul are meandrele lui, chiar şi vidul. Dar dacă persoana e insondabilă intelectual, poate e mai bine să o lăsăm pradă fumurilor!
        La bună citire Agato! (sper ca pot să-ţi spun astfel)

  10. Blonda dă la drept, doamna venerabilă, mimosa sensitiva, domnul ştie-tot, etc. Dar tu?
    Şi decât un domn ştie-tot, singurel printre atâtea „doamne”?
    Cu toţii vedem locul de muncă ca o cameră de tortură. Şi asta doar din cauza colegilor.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s