Leapșa a doua- despre cărți

A început să îmi placă treaba asta cu leapșa, așa că mă înscriu grațios la orice invitație decentă!

Pe Mâzgâlica și pe Redsky le citesc din umbră, dar nu m-am gândit că voi prelua lepșe chiar așa! 🙂

Iată, așadar, răspunsurile mele:

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieţi biografia, cărui scriitor i-aţi încredinţa sarcina aceasta?

Deși risc să par…demodată: Ion Creangă, I.L. Caragiale, Nichita Stănescu

2. Care sunt motivele pentru care i-aţi încredinţa lui sarcina aceasta?

Lui Creangă, pentru copilăria mea. Știu sigur că așa ar rămâne vii multe amintiri pe care nu am nici înțelepciunea, nici limbajul lui să le înțepenesc în timp.

Lui Caragiale, pentru cotidianul ăsta care ar deveni mai ușor de suportat dacă am ști să-l luăm în râs.

Lui Nichita…pentru sufletul meu, pentru că știe să aleagă așa de bine necuvintele.

3. Este sfârşitul lumii. Ce carte aţi pune în capsula cosmică pentru a păstra o « urmă» a umanitătii?


Asta e grea…

Presupunând că acolo nu e conexiune la internet…nu știu dacă m-aș putea opri la una singură. Ce naiba să fac în tot cosmosul ăla atemporal cu o singură carte???

Dacă nu am voie cu opțiunea mai sus menționată…aș lua o carte scrisă de mine, pentru mine. Ca să am timp în tot ne-timpul ăsta să analizez tot ce am trăit, să mă bucur, să plâng, să retrăiesc, să rememorez.

4. Cum arată pentru dvs. pauza ideală pentru a citi o carte?

pauza?

Luuuungăăăăă! undeva într-o grădină unde să se audă doar apa curgând , părăsi ciripind și vântul adiind ușor. Cât visez la așa ceva!!!!

5. Dacă aţi avea puterea de a « şterge » un personaj de roman care ar fi acesta?

Pe mine din romanele cu subiect prost!

Kidding! Nici măcar pe mine nu m-aș scoate, indiferent cât e de idiot rolul.

6. Care sunt motivele pentru care aţi scoate acest personaj?

Pentru că fiecare are partea lui în roman. E ca un puzzle (comparație desuetă, lipsită de originalitate).  Nu există personaje fără rol. Chiar și cele figurante au ceva important acolo.

7. Câţi kilometri aţi merge pentru a găsi o carte ?

Asta îmi aduce aminte de filmele de ficțiune, în care eroii aproape că mor pentru Carte, obiect care devine motivul suprem al existenței lor.

Aș vrea să mă pot lăuda că aș face mii de kilometri pentru așa ceva. În realitate, cred că sunt prea comodă. Totuși sunt cărți de care aș întreba peste tot unde mă pricep ca să le pot găsi.

8. Dacă ar fi posibil să vă întoarceţi în trecut, ce scriitor aţi vrea să întâlniţi?

Oricare dintre cei care ar putea să mă învețe ceva valoros.

9. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-aţi adresa (în afara de « Bună ziua »)?

Cred că nu aș avea cuvinte, șocul ar fi prea mare, raportat la coeficientul meu de inteligență. Dar cred că aș reuși să mă adaptez discuției, oricare ar fi ea. De preferat …despre suflete…

10. Descrieţi biblioteca visurilor voastre.

Dacă vă amintiți „Numele trandafirului”, filmul, sau „Previziunile lui Nostradamus”- alea biblioteci, domnule! La care se adaugă și senzația transmisă de imagine. Atâtea cărți pe care nu le are multă lume. Din orice domeniu, pentru orice vârstă, pentru orice ochi, pentru orice minte și, mai ales, pentru orice suflet. Cărți pe care le-am citit, cărți pe care să le pot reciti oricând, cărți pe care să le răsfoiești oridecâteori ai nevoie ca să găsești un răspuns rapid la orice problemă, cărți de care nu ai timp în toată existența asta, dar pe care să speri să apuci măcar să le mângîi, poate „se ia” din înțelepciunea lor măcar puțin.

PS la PS-ul de unde mi se trage leapșa: Eumiealmeu, desigur!

Aș face eu o listă, dar nu știu dacă pot să aleg top 10. Eu le spun alor mei mereu: „citește ORICE îți pică în mână. La un moment dat îți vei da seama care sunt cărțile pe care merită să le citești sau să le ții minte”. Asta pentru că dacă le dau eu să citească ceva, pare cu caracter de obligativitate.

E o luptă permanentă cu lectura în zilele astea. Nu mai este nicio plăcere pentru mulți să citească. Cât despre cei mici…primul model este acasă. De acolo învață că trebuie să citească. Iar poveștile, oricare ar fi ele, sunt prima sursă de înțelepciune.

34 de comentarii

  1. eu am o obsesie. îndemn oamenii să scrie. hai, când te apuci să scrii cartea aia, că poate pe lângă Biblie ne dau voie să mai luăm şi altceva şi luăm şi cartea ta.
    pune mâna pe condei şi până ne întâlnim să fie gata, orice carte despre tine.

  2. 1. şi 2.Lui Mihail Sadoveanu, ar şti să scrie cu înflorituri cu tot :p
    3. Grea… sunt vreo 3 biblioteci… şi încă se mai scrie pe planetă…
    4. Măcar… până la pensie…
    5. pe mine, dacă aş deveni subiect de roman 😉
    6. fuuui sunt vreo 2 miliarde de motive…
    7. Exact câţi sunt necesari
    8. Pe prea mulţi, în orice caz, prin sec XIX…
    9. L-aş întreba cum îşi imaginează perioada actuală (sec XXI)
    10. O bibliotecă nu are nevoie decât de cărţi, multe ticsite una-ntr-alta… vechi, cu mirosul acela specific de carte… şi eu, în mijlocul lor…

  3. hmmmmm…un eseu? ești sigur???Câte roșii și înjurături mi-am luat pentru cuvântul ăsta…La un moment dat, scumpii mei elevi m-au caracterizat prin două cuvinte foarte elocvente: „eseu” și „doi”, uneori, chiar aflate în strânsă legătură 😀
    de examen nu îmi aduce aminte că acușica vine unul.

      • nici tu nu ești sănătos!:-)))))))
        Uite, ca să ai de lucru:
        „Dacă sufletul nu este pus la încercare/ Întreaga sa putere se prăbușește”(Maxime și cugetări)
        Consideră leapșa aruncată. Până dimineață să fie gata că de nu….vorba basmului.
        😀

      • Păi ca să nu te pierd pe drum, de aia limita de timp. Apoi, eu mă știu pe mine. dacă mă lași așa…a la long…nu mai fac nimic. Trebuie musai oleak de stres. În al treilea rând, tu ai zis că scrii până dimineața…așa ca…am profitat
        😀
        dacă simți nevoia, după ce termini să ai și tu o temă…
        🙂

  4. „Dacă sufletul nu este pus la încercare/ Întreaga sa putere se prăbușește” (Leapşă preluată de la stăpâna la blogu’ ăsta)
    În accepţiune strict ştiinţifică, sufletul nici măcar nu există, acesta fiind înlocuit cu termenul de „raţiune” sau cu „stare psiho-afectivă”. Evident, existenţa sufletului, nici nu poate fi dovedită ştiinţific.
    Unii cercetători, cu ajutorul tehnicilor moderne, au subliniat însă existenţa unor câmpuri energetice, cunoscute ca fiind „aura” în filosofiile orientale.
    Într-un articol de pe blogu’ meu „lumesc”, subliniez că: „Natura şi condiţia umană sunt două realităţi pe cât de inseparabile, pe atât de diferite în esenţă. Natura umană este principalul suport al acţiunilor pe care omul îşi doreşte să le desfăşoare, în veredrea atingerii scopului propus. Condiţia umană i se subordonează, fără ca natura umană să devină o condiţionalitate incontestabilă în atingerea acestui scop.
    În opinia mea, condiţia umană se referă la acea stare a individului, care îi permite să se manifeste în faţa semenilor săi, în societate, sau în raport cu nevoile şi aspiraţiile sale. În funcţie de aceste două criterii, mai mult sau mai puţin obiective, individului i se pot atribui, sau îşi poate aroga , în funcţie de starea sa interioară sau de percepţia din exterior, calităţi, stări, însuşiri”.
    http://bciprianmp.wordpress.com/2010/12/08/despre-conditia-umana/
    Adică, mai pe scurt, fiecare acţiune pe care o facem vine în primul rând din interior, iar reuşita sau eşecul depind de factorii intrinseci şi de cei extrinseci, în egală măsură.
    Devenirea umană devine astfel un deziderat continuu, omul, individul va căuta mereu acele modalităţi prin care să-şi atingă ţelurile. Gândirea expansivă, dorinţa de nou devin astfel factori motivanţi ai devenirii umane.

    Muuuuuuuuulţuuuuuuuuumeeeeeeeeeeesssc gazdei! 😀 :))

  5. ei,asta treaba!I’m really impressed!
    1.cred ca ar trebui un copy paste la tine pe blog pentru ca e al tau.
    2.raspunsul pertinent va sosi maine,pentru ca acum scriu de pe telefon,lucru care ma scoate din minti (deh!m-am vazut cu tehhologia sub nas!)
    🙂
    3.eu multumesc!

    • poate lasă de dorit în privinţa unor dezacorduri şi a ortografiei, 😦 Mi se întâmplă, când mă grăbesc… Da’ am vrut să predau lucrarea la termen. 😉 😀 😛

  6. „Eu le spun alor mei…”
    Inca nu am apucat sa ‘te cunosc’ prea bine (n-am citit inca decat prea putine postari, si pagina „Cine sunt” e cam prea saraca in date biografice concrete), asa ca nu stiu daca „ai mei” sunt copiii dumitale (cei carora le esti mama), SAU elevii dumitale (atat modul de exprimare cat si aluziile – voluntare sau nu – par sa indice un context didactic).

    „…dacă le dau eu să citească ceva, pare cu caracter de obligativitate.”
    Eu obisnuiam sa le pun cate o carte la-‘ndemana si (aratandu-le-o) sa spun „eu cred ca ti-ar (v-ar – in functie de context) place; cand ai timp si chef, incearca sa rasfoiesti cateva pagini, sa vezi daca nu te atrage”. De multe ori, dupa o vreme puneam eu cartea in biblioteca la locul ei, dar in MULTE alte cazuri (parca in majoritatea lor) cartea disparea de acolo pt a o descoperi pe la vreunul din ei; uneori mai urmau si intrebari (din partea lor) si/sau discutii pe marginea respectivei carti, alteori nu.

    „E o luptă permanentă cu lectura în zilele astea. Nu mai este nicio plăcere pentru mulți să citească.”
    Uneori fac si eu aceeasi greseala (confuzie): daca nu-i cu cartea-‘n mana inseamna ca nu citeste – pana nu m-am trezit cu intrebari (de subtilitate, de finete) din partea cate unui copil de-al vreunui amic (copil despre care „stiam” ca nu citeste, ci „ii toata ziua la calculator”), ca sa descopar ca el de fapt CITISE destule carti, dar ‘in format electronic’ (inainte nici nu ma gandisem la aceasta posibilitate). Dreptu-i pe de alta parte ca PT MINE, daca nu fosneste si nu miroase a tus de tipar (SAU a „praf de carte”)…

    „Cât despre cei mici…primul model este acasă. De acolo învață că trebuie să citească.”
    De acolo-‘nvata (DACA invata) – PRIN EXEMPLU – CA ar fi bine sa citeasca, si tot de acolo invata CE sa citeasca (la inceput nu-si ‘bat capul’ ei sa caute carti prin alte parti, ci apuca (daca apuca) vreo carte care e mai la-‘ndemana, prin jurul lor, in principiu prin casa).
    O forma mai subtila, indirecta, de stimulare a interesului pt lectura (foarte eficace la o anumita varsta – mai exact, la un anumit nivel de dezvoltare) ar putea fi sa le INTERZICI anumite carti, dar acestea sa le ramana (fizic) oarecum „la indemana”. (Ispita „fructului oprit”…)

    „…poveștile, oricare ar fi ele, sunt prima sursă de înțelepciune.”
    Hm! Stiu si eu?!?…
    Da, e buna educarea in ei a dihotomiei bun-rau, dar nu stiu daca METODA (concreta) ar fi chiar cea mai recomandabila: prin povesti si basme, ba Zmeul, ba Spanul, ba Ghionoaia, ba vreun balaur – toti au de suferit violente fizice din partea lui Fat-Frumos, sau Praslea, sau care o mai fi fiind personajul pozitiv; si pe urma ne miram ca „DE UNDE – la tineri – ‘inclinatia’ asta spre rezolvare prin violenta a neintelegerilor”, cand in toata copilaria lor, eroul pozitiv ACEASTA metoda o foloseste (cu eficacitate…)

    • un răspuns foarte elaborat, cum m-am obișnuit deja 🙂 Asta e de bine (din punctul meu de vedere), pentru că înseamnă multe. Și am citit cu interes până la capăt :-)))
      Ar fi multe de scris/zis pe marginea subiectului, cred că numai bine de o nouă postare. Mulțumesc pentru sugestii și promit că revin asupra subiectului cât de curând.
      „alor mei” se referă în primul rând la cei de la școală. cu „al meu” personal ( 🙂 )încă e simplu.

  7. „un răspuns foarte elaborat…”
    Mai mult amplu decat elaborat.

    „…cum m-am obișnuit deja…”
    PARCA m-as incumeta sa ‘spun’ ca asta-i ‘de bine’…

    „…înseamnă multe.”
    Din perspectiva mea, inseamnna ca ‘te’ citesc foarte cu interes.

    „…am citit cu interes până la capăt”
    Urra-a! Un succes (al meu) asupra lipsei de rabdare (a dumitale).

    „Mulțumesc pentru sugestii…”
    Cu tot dragul!

    „…promit că revin asupra subiectului cât de curând.”
    In principiu, astept cu multa nerabdare. Daca aceasta nerabdare (a mea) se va concretiza in comentarii (sau macar in lecturarea ‘pe tacute’ a articolului) – asta depinde de mai multi factori, unii cat se poate de obiectivi (exteriori mie), si vreo cativa chiar si subiectivi (incepe sa-mi scada controlul asupra evolutiei propriei mele dispozitii sufletesti… cat si asupra vointei de a nu fi atat de obedient dispozitiei respective).

    „„alor mei” se referă în primul rând la cei de la școală. cu „al meu” personal”
    Multumesc – intre timp ma lamurisem (‘avansasem indarat’* (!) cu lectura blogului, chiar daca nu chiar foarte mult).
    *Timpul si energia disponibile pt altceva decat pt strictul necesar imi sunt tot mai drastic – mult si sever – limitate si inegal (NEASTEPTAT inegal) repartizate, si mai sunt SI incerte ca evolutie in viitorul previzibil; pt a evita sa raman ‘in suspensie’, am hotarat sa incep lectura ‘de la coada la cap’, preferand sa iau cunostinta cu postarile mai noi (daca – probabil – nu voi reusi sa citesc decat ‘in cantitati limitate’ 😀 ). Sa nu te superi daca uneori voi ‘disparea’ brusc: in principiu, la fel de brusc voi si reaparea (chiar daca pt a disparea iarasi).

    • Nu e loc de supărare în niciun fel și în niciun moment! Mă bucură revenirea ta, înseamnă că există ceva care merită efortul de a-ți „cheltui” timpul și așa limitat, indiferent de condiții.
      Tocmai lucram la promisiune afăcută, dar munca e fragmentată de diversiuni 🙂
      E valabilă teoria dispariției și apariției neașteptate și în cazul meu.
      La bună (re)citire.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s