RSS

Dreptul la iertare?!

27 Feb

Provocată de reacțiile la postarea anterioară, am mascat o altă întâmplare reală într-o altă poveste. Nu căutați valoarea artistică sau literară, căutați doar semnificațiile pe care am încercat să le păstrez intacte. Și apoi să ne jucăm de-a judecătorul. Nu, nu persoana o judecăm, ci fapta în sine. Sau poate și persoana? Așadar…

A fost odată ca niciodată…

Au fost doi prieteni.

Aveau casa unul lângă altul, își împărtășeau bucuriile și necazurile, petreceau timpul sporovăind în fiecare zi despre toate lucrurile pământului. Unul dintre ei avea un cal. Îl avea de mult timp și se cam săturase. Calul îmbătrânise și scârțăia din toate încheieturile, șchiopăta ușor de un picior, dar încă îi mai era de folos.

Într-o zi, se plânse prietenului: Mama lui de cal! Nu mai vrea să meargă și pace. Mă lipsesc de el! Mi-a mâncat zilele. Prietenul nu l-a crezut, dar a doua zi de dimineață a văzut calul vecinului la poartă, afară din curte. L-a luat, l-a studiat îndeaproape, l-a îngrijit, l-a tratat apoi i l-a dus proprietarului înapoi. Mulțumesc, i-a zis acesta. Adevărul e că nu mă prea descurc fără el. E bun și așa, bolnav și bătrân, decât deloc. Numai că uneori îmi pierd răbdarea.

Lucrurile au mers bine o perioadă, apoi prietenul a găsit iar calul în fața porții. E numai bun de aruncat în râu! Nu vrea să meargă și pace! M-a lăsat ieri în drum cu tot porumbul de l-am cules. Și-a pierdut o potcoavă  și nici acum nu reușesc să o găsesc.

Și din nou l-a vindecat, l-a potcovit, l-a îngrijit și din nou i l-a adus înapoi. Cu și mai multă înverșunare prietenul își blestema calul de fiecare dată când acesta se încăpățâna să se urnească din loc sau se răzvrătea aruncând totul din spinare. S-a întâmplat la fel mai mult timp.

Într-o zi, prietenul era supărat rău. Am să-mi cumpăr altul. Nu știu cum, nu știu cu ce, da’ știu că m-am săturat să tot arunc blesteme și să îmi fac păcate. Fie ce-o fi. Nu-l mai vreau. Și vecinul l-a luat din nou, l-a îngrijit, dar nu i l-a mai înapoiat. I se făcuse drag animalul ăsta pe care îl mângâia de fiecare dată cu mâinile lui. De fiecare dată când intra în hambar, îl țesăla, îi mai punea un braț de fân, îl examina de câte ori ceva nu părea a fi în ordine și îl privea cu atâta admirație de parcă ar fi fost propria creație. Prietenul nu știa lucrul acesta. Și i se plângea întruna cât de greu îi este fără cal, că nu are bani să își cumpere altul și ce i-o fi trebuit să-l arunce. Chiar așa, slab și bolnav, și-ar mai fi făcut treaba o vreme. Vecinul tăcea. Rărise vizitele pe la prietenul său, pentru că sentimentul de vinovăție era cumplit. Avea ceva ce îi era de mare trebuință unicului său prieten. Ceva ce era al lui și totuși nu putea să i-l dea înapoi. Se ducea în hambar, îl mângâia din nou și nu știa dacă să i-l ducă înapoi ca să fie batjocorit și blestemat sau să îl păstreze, iubindu-l cum știa mai bine.

Timpul a trecut, iar alegerea nu mai era a lui. Nu l-a dat înapoi când trebuia, așa că acum nu mai putea justifica gestul său. Își privea, slab și  neputincios, prietenul care era din ce în ce mai supărat și căruia începuse să i se facă dor de calul lui.

Într-o zi, prietenul l-a vizitat. Și cum stăteau așa de vorbă, auzi nechezatul unui cal. Dar tu…nu ai cal! Și după privirea vecinului, aplecată a vinovăție, prietenul a avut certitudinea unui lucru pe care îl bănuia de mult. Găsise hoțul! El îi luase nu numai calul, ci și speranțele de a-l mai fi găsit, și, mai ales, încrederea în oameni. Ești un nenorocit, i-a zis. Un om fără inimă, un păcătos. „Nu râvni la ceea ce nu este al tău!”. Ai uitat de porunca asta? Ai știut că e al meu și totuși l-ai luat! Ai știut că am nevoie de el și nu ai spus nimic, te-ai prefăcut că îmi ești prieten pentru a mă determina să renunț la el, ca să îl ai tu!

Și-a luat calul, și-a împins vecinul cu mâna și a plecat trântind poarta. Nu l-a iertat niciodată.

Anunțuri
 
16 comentarii

Scris de pe Februarie 27, 2011 în Despre viață

 

Etichete: , , , , , , ,

16 răspunsuri la „Dreptul la iertare?!

  1. antiqul

    Februarie 27, 2011 at 9:17 am

    Bun si care-i logica? Trebiuia sa lase calul la vecinul care il batea si-l lasa nemancat? Bietul ala animal era si el un suflet, nu?

     
    • dagatha

      Februarie 27, 2011 at 9:37 am

      bătut, înjurat, blestemat…era calul omului. Și avea nevoie de el.

       
  2. hazmate

    Februarie 27, 2011 at 2:47 pm

    Foarte interesant. iata o poveste cu talc. Din start remarcam lipsa de corectitudine/verticalitate a proprietarului. O fi calul al tau, dar daca nu esti in stare sa-l ingrijestesti nu trebuie sa te miri ca ramai fara el. pe de alta parte, a renuntat la el foarte usor. Nu pentru ca il vorbea de rau pe cal ci pentru ca l-a scos in fata portii. adica, stimati telespectatori, a trecut de la vorbe la fapte. si nu o data, ci in mod repetat. eu daca las o pereche de pantofi pe scara (na ca m-am dat de gol ca nu stau la vila), indiferent de valoarea lor sentimentala, e clar ca mi-am luat adio de la ei. cat priveste prietenul, as putea remarca faptul ca duce o acuta lipsa de aptitudini de comunicare (asta omoara orice relatie poa’ sa fie si relatia dintre Romeo si Julieta – un alt exemplu de lipsa clara de comunicare intr-o relatie). Ar mai fi de adaugat si faptul ca, in definitiv, ambii umblau dupa potcoave de cal aproape mort.

     
    • dagatha

      Februarie 27, 2011 at 2:52 pm

      Știam eu de ce te-am băgat în blogroll! Super tare comentariu!

       
  3. afkafk

    Februarie 27, 2011 at 4:35 pm

    mai nenica…nu-mi prea pare un exemlu foarte elocvent,la drept vorbind. din punctul meu de vedere proprietarul initial al calului este cel ce trebuie iertat si nu cel ce l-a oblojit pe animal in nenumarate randuri si nu inteleg de ce cel din urma sa simte macar o tara vinovat … amu…cum spunea nea hzmate.. daca arunci ceva odata apai aruncat ramane…si iar nu-nteleg de ce ar mai avea nevoie de iertare cel din urma…prietenia asta….inca raman la parerea ca este numai un vis…fiti mai rai mai oameni buni…nu foarte rai insa nici nu-i cazul de a numi prieten orice mana ce-ti zgreabana urechea de doua trei ori cand esti in durere ca dupa aia te trage de ea pana ti-o rupe

     
    • dagatha

      Februarie 27, 2011 at 5:32 pm

      Le zici bine, bibicule, as always! da chiar să fim așa…răi???

       
      • afkafk

        Februarie 27, 2011 at 6:00 pm

        pai bre cum sa spui io asa? sa fim…rai cat trebe. o oaresvce doza de rautate se cere orisicui deh! ca nici Stefan cel mare si bun cat eara el de bun daca nu era rau il mancau boierii de viu inainte de vreme si ramaneam fara j-de manastiri :). amu na…treaba cu manastirile o rezolva in zilele noastre Becali dara ce se faceau istoricii si istoria deopotriva? si ce dreacu ne faceam noi ca din 10 puncte la mandria nationala ramaneam cu 9..

         
      • dagatha

        Februarie 28, 2011 at 3:13 pm

        apoi…răi să fim dară! :-)))))
        da numai oleak!

         
  4. Camelia

    Februarie 28, 2011 at 6:20 pm

    O primăvară în splendoare de verde să ai, Agatha!

     
  5. vavaly

    Martie 1, 2011 at 7:07 am

    Si de la noi, mamici si copii, o primavara minunata si o zi de 1 martie cu flori si martisoare frumoase si colorate. Prin gandurile noastre iti trimitem si noi o floare si un martisor, virtual, daca nu putem altfel, asa ca trebuie sa ne crezi pe cuvant ca ne gandim la tine!

    PS: tot n-ai reusit sa prinzi cupilul la pozat? sau a papat si lucrarea si branza (cheese) cu care l-ai ademenit sa-i faci poza? Ca mi-am sucit gatul cautand mailul tau cu mare curiozitate 🙂

     
    • dagatha

      Martie 1, 2011 at 6:18 pm

      S-a rezolvat dilema, da? 😀 Nu a fost cu intenție. Mulțumim de gândul bun către noi.

       
  6. Ciprian Bojan

    Martie 1, 2011 at 7:48 am

    Să vezi cum ar fi sunat povestea cu un BMW sau Ferarri 😛 În loc de nechezat, s-ar fi auzit Guţă de la sidipleiăru’ pornit de ăla micu’ de 5 ani! 😛
    Să nu crezi că iau în derâdere povestea, e chiar interesantă! Da’ să ştii că nici de păgubit nu-mi place! Păi era acelaşi prieten al său! Cu calu’ lui sau fără, era acelaşi om! De la ceva material se întâmplă să pierdem prietenii… Dar… e uman…

     
    • dagatha

      Martie 1, 2011 at 6:22 pm

      :-))) (râsul e pentru prima parte, evident)
      Cât despre partea a doua…da…îi pierdem pentru prea puțin…

       
  7. VictorCh

    Martie 3, 2011 at 1:07 am

    Iertarea este ceva divin care inalta pe cel care iarta mai mult decat pe cel iertat – da’ trebuie sa vina din sufletul iertatorului (altfel sunt doar vorbe goale, fara continut si fara acoperire in realitate).
    In consecinta – „dreptul la iertare”? Pt cel care iarta, iertarea este un drept inalienabil: nimeni si nimic nu poate nicicum sa-l impiedice de a ierta. Iar pt cel iertat, iertarea respectiva este ca un cadou nemeritat „cazut din cer”, nicidecum un drept. DREPTUL la iertare? Hm!

     
    • dagatha

      Martie 3, 2011 at 3:02 pm

      semnele de punctuație folosite la titlu arată că nu te contrazic 😀

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: