RSS

Confesiunile unui dascăl

02 Mar

Da, sunt un om mediocru!

Spun asta pentru că preocuparea mea eternă nu este perfecționarea în vreun domeniu al existenței mele efemere. Sunt tributară mofturilor și tabieturilor zilnice (ciudat, totuși acum descopăr că nu am nici măcar un tabiet în sensul adevărat al cuvântului). Îmi plac o mulțime de lucruri. Nu mă plictisesc niciodată pentru că aș avea un milion de lucruri de făcut dacă m-aș avea pe bune cu vreun funcționar de la Agenția Galactică a Timpului Liber. Asta demonstrează că mă preocupă câte puțin din toate, dar nu am un domeniu al meu în care să excelez. (Pfui! Să excelez! Bună asta)

Cu toate acestea,  multe din lucrurile pe care le fac, au o motivație internă foarte puternică. Uneori e suficientă.

Profesorii reprezintă, în ultima vreme, o categorie damnată de marile interese politice și condamnată de întreaga societate. E drept că dacă arunci o privire atentă la unii colegi de breaslă, realizezi că, pe bună dreptate, societatea are motive să șteargă cu tine, profesorul, pe toate palierele școlii unde învață odrasla. Cred că  fiecare domeniu, din păcate, are uscăturile proprii. Dar subiectul este lung și prezintă multe perspective de abordare. Voi vorbi doar puțin (sper) despre asta, incitată de subiectul Sufletistei:  și de o întâmplare caldă care m-a cam…nedumerit.  Evit să-mi terfelesc colegii, de obicei, din motive personale, nesemnificative aici, dar acum nu mai am chef să-mi cenzurez gândurile pe motiv de bună creștere.

Motivele pentru care învățământul românesc merge din ce în ce mai prost sunt înlănțuite și din ce în ce mai multe, motiv pentru care, cine va reuși să stabilizeze, măcar, sistemul, va lua cu siguranță un Nobel pentru…pace. Am să mă opresc asupra unuia dintre ele, nici cel mai important, nici cel din urmă: profesorimea. Nu, nu uit că sunt încă parte din această categorie, și sunt gata să îmi asum lucrurile care trebuie asumate.

Studentă fiind, asta prin 1997-2001, am avut ocazia să cunosc printre colegii mei, oameni pe care i-am crezut a-și fi definit priorități la această vârstă, sau măcar să știe de ce au ales să facă o facultate. Replica, dureroasă, din punctul meu de vedere, atât pentru subiecții în discuție, cât și pentru cei care cad victime ale inconștienței lor, a fost că se fac profesori pentru că asta vor părinții sau pentru că „ce altceva să facă” (!?). Cum adică ce altceva să facă? ORICE altceva. A fi profesor nu înseamnă să intri în clasă și să le dai ceva să copieze și dacă îi interesează, nu au decât să învețe de pe google (mă opresc din exemplificare, nu e ăsta scopul).

De-a lungul timpului, am cunoscut profesori de toate vârstele, dimensiunile, genurile, tipurile, de la unii am învățat multe, pe alții i-am privit îngăduitoare și am învățat și de la ei cum să NU fac. Dar cei mai buni profesori mi-au fost  de multe ori, elevii. M-a întrebat odată un elev dacă eu, ca profesor, mă consider superioară lor. Mi-a plăcut întrebarea, cu siguranță parte a vreunui test din partea lor, dar mi-am dat seama atunci că și ei au niște așteptări și câteva prejudecăți. Au nevoie de oameni care să știe să le facă plăcută materia aia nenorocită, nu de unu’ care să îi spună că e idiot și că nu se va alege nimic de el toată viața, pentru că nu știu ce sarcină de lucru nu a îndeplinit.

Anul trecut am avut ocazia să particip la un curs de formare în străinătate, cu o bursă, și am cunoscut  niște oameni minunați care mi-au confirmat că mentalitatea unui popor e totul pentru evoluția acestuia (nu, nu sunt snoabă, am făcut cursuri cu carul și aici; nu se compară). Plină de încântare, am venit acasă, am aplicat pe ici pe colo ce am învățat și zic, hai să mai arătăm și altora cam despre ce se vorbește în altă parte.

Prezint, explic, dau exemple, vorbesc despre creativitate și învățare, esențiale pentru orice obiect ai preda, cu atât mai mult pentru al meu. Împreună cu o colegă la fel de open-minded, organizăm o treabă interactivă în care am vrut să ne determinăm colegii să renunțe la ideile fixe, la predarea- expunere, la relația rece cu elevul, la stereotipii etc. Să ne jucăm, zic! Ei aș! profesori cu mare experiență, cu deosebită prestanță în târg, au refuzat să participe la un amărât de workshop. „Trebuia să aduceți elevi ca să demonstreze eficiența metodei. Noi nu facem dintr- astea”. În plus, minunata mea diseminare a fost ineficientă, conform feed-back-ului dat de unii dintre ei. „Nu e pe specificul disciplinei” și „nu se dau exemple concrete”. Serios???

Deci, să recapitulăm: predai limbă și literatură maternă, dar nu crezi ca un curs despre creativitate ar ajuta; ai o mie de ani și nu ai văzut decât ceea ce ai făcut tu, ca rezultat al experienței matusalemice; eu îți arăt că Europa îți dă și șansa de a face niște cursuri valoroase în altă parte și tu zici că e inutil, că doar ce se mai poate învăța nou? Zici că nu îți dau exemple, dar când a trebuit să aplici ceea ce știi pe un joc, ai fugit că nu e de tine, da’ ai avut grijă să urli din mers că nu ți s-au dat exemple mură în gură. Iaca, domnule, de ce li face lehamite elevilor noștri și îi doare în cot. Vorba lu’ „coana Nahe”, îți vine să îți lipești căștile alea de urechi și să stai așa toate cele șase ore cât stai la școală, că el al dracului de plictisitor.

Profesorii vor respect, vor prestanță, vor aprecierea elevilor lor, dar nu sunt în stare să înțeleagă un lucru: nu trebuie să-ți arăți superioritatea intelectuală (mă rog, unii nici asta nu au cum să o arate, că e prăfuită pe sub un pat), iar dacă vrei cu adevărat să îi înveți ceva, la un moment dat trebuie să cobori TU puțin la nivelul lor ca să înțelegi de ce nu înțeleg nimic din ceea ce faci și, prin urmare, nu vor învăța în veci.

 
28 comentarii

Scris de pe Martie 2, 2011 în Despre viață

 

Etichete: , , , , , ,

28 responses to “Confesiunile unui dascăl

  1. Maria

    Martie 2, 2011 at 9:37 pm

    Draga Agatha, eu nu-ti pot da exemple foarte recente, caci ultima mea tangenta cu sistmul de invatamant a fost examenul de masterat, unde am fost asista de oameni-profesori minunati si m-am simtit in al noualea cer ca pe langa acel 10 (atat de ravnit) sa primesc felicitari sincere si strangeri de mana de la adevarati profesionisti, experti in domeniu. Dar pot sa-ti spun ce vad in jur, uneori, fara sa generalizez; cam in orice domeniu oamenii au tendinta sa se ia foarte in serios si, mai mult decat atat, sa se creada suficienti. ..nimic nou si destul de bun pentru ei! Asta ma doare destul de mult, caci uneori oameni care ar trebui sa actioneze si sa gandeasca deschis, limiteaza si constrang si pe cei din jur sa-si piarda libertatea si interesul de a evolua, obligandu-i cumva SA SE CULCE IN PATUL LUI PROCUST…

     
    • dagatha

      Martie 3, 2011 at 2:38 pm

      fiecare are exemplele lui, în funcție de lucrurile cu care s-a confruntat de-a lungul timpului. da, e păcat că această limitare împiedică dezvoltarea și formarea unora și a celor care depind de ei.

       
  2. VictorCh

    Martie 3, 2011 at 12:26 am

    „Profesorii reprezintă […] o categorie […] condamnată de întreaga societate. E drept că […] societatea are motive să șteargă cu tine, profesorul, pe toate palierele școlii unde învață odrasla.”
    1. Nu chiar de INTREAGA societate…
    2. Motive o fi avand ea, „societatea” (sa „stearga pe jos”) cu un ANUMIT profesor, nu cu „PROFESORUL” – ACEASTA generalizare este la fel de gresita si de pagubitoare ca si oricare alta (fie ca este vorba de „elevi”, de „medici”, de „tineri”, de „bugetari”, de „pletosi”, de „politicieni”, de „patroni” – sau de „angajati” – sau de oricare categorie suficient de larga pt a adaposti in interiorul sau o larga varietate de reprezentanti).

    „…se fac profesori pentru că asta vor părinții sau pentru că „ce altceva să facă” (!?).”
    Din pacate cam asa-i: din cauza exigentelor enorme ale indeletnicirii si a stimulentelor insuficiente pt a fi eficiente, invatamantul a devenit un debuseu pt cei care nu mai au incotro, nu au alta optiune mai favorabile, adica pt cei care nu sunt suficient de apti (!) pt a face altceva mai „lucrativ” (cf proverbului „cine stie si poate – face; cine nu – ii invata pe ceilalti CUM ar trebui sa faca”).

    „Cum adică ce altceva să facă? ORICE altceva.”
    …inafara de medicina. (Singurul domeniu care ‘cere’ tot atata dedicatie – din partea practicantilor sai – ca si invatamantul, si care in plus are influente nu numai asupra viitorului societatii noastre, ci si asupra prezentului ei.)

    „M-a întrebat odată un elev dacă eu, ca profesor, mă consider superioară lor.”
    Si CARE a fost raspunsul, si CUM a fost „motivat”, justificat, argumentat?

    „Profesorii vor respect, vor prestanță, vor aprecierea elevilor lor…”
    …ceea ce este cat se poate de normal (acestea i-ar ajuta enorm in procesul didactic); doar ca ar trebui sa fie „la fel de normal” (!) ca NU „sa le vrea”, ci sa le obtina „in mod automat”, chiar daca nu le vor, „sa se impuna in fata clasei” pur-si-simplu in virtutea cunostintelor si intelepciunii lor superioare (daca le au).

    „…nu trebuie să-ți arăți superioritatea intelectuală…”
    BA TREBUIE! CUM altfel sa-ti constituyi „autoritatea morala” asupra elevilor? (IN SPECIAL atunci cand ai de-a face cu elevii din clasele mai mari, care deja au tendinta (motivata hormonal) de „rebeliune” impotriva autoritatii adultilor – da’ nu NUMAI cu ei: DUMNEATA personal te-ai lasa educata, „maleabilizata”, de catre cineva pe care nu l-ai considera superior dumitale? Sau – reciproc – ai putea sa te impotrivesti constant, permanent, educarii de catre un „spirit” pe care l-ai simti ca iti este superior?)
    Trebuie doar
    1). sa nu o faci in mod ostentativ
    2). sa o faci fara a-i minimiza pe ceilalti, fara a le „frange spiritul”
    3). sa ai cunostintele, intelepciunea si taria de caracter necesare pt a putea sustine respectiva superioritate asupra discipolilor dumitale, astfel incat sa nu te faci de… ras atunci cand (in mod aproape inerent) vei fi „pusa la incercare”, testata (de catre acestia).
    Ceea ce insa NU inseamna ca n-ar fi adevarata asertiunea referitoare la necesitatea abordarii problemelor predate dinspre (si la nivelul) capacitatii de intelegere a elevilor in cauza, chiar daca asta ar insemna sa „cobori stacheta” un pic.

     
    • dagatha

      Martie 3, 2011 at 4:09 pm

      “Cum adică ce altceva să facă? ORICE altceva.”
      …inafara de medicina. (Singurul domeniu care ‘cere’ tot atata dedicatie – din partea practicantilor sai – ca si invatamantul, si care in plus are influente nu numai asupra viitorului societatii noastre, ci si asupra prezentului ei.)

      = acest „orice altceva” nu se referea la o altă meserie, pentru că absolut toate necesită responsabilitate și un fel de simț civic. E clar că atitudinea minunatei persoane ar fi foat aceeași indiferent de job. Orice altceva înseamnă să numere stelele de pe cer, să scuipe semințe în fața blocului, să facă o condică de intrări și ieșiri pentru vecinii din bloc etc. Era un sfat ironic, nicidecum nu am vrut a sublinia că profesoratul e cea mai sfântă (ups, i did it again :-D) meserie.

      “M-a întrebat odată un elev dacă eu, ca profesor, mă consider superioară lor.”
      Si CARE a fost raspunsul, si CUM a fost “motivat”, justificat, argumentat?

      = discuțiua a fost lungă și diversificată de diferite circumstanțe apărute contextual. Voi lămuri imediat punctul meu de vedere.

       
    • VictorCh

      Martie 4, 2011 at 5:18 am

      „acest „orice altceva” nu se referea la o altă meserie, pentru că absolut toate necesită responsabilitate și un fel de simț civic. E clar că atitudinea minunatei persoane ar fi foat aceeași indiferent de job.”
      Asa este, dar exista unele indeletniciri (nu neaparat meserii, pot fi profesii sau doar ocupatii) DEOSEBIT de sensibile la modul in care sunt exercitate, in sensul gravitatii urmarilor unei/unor greseli, sau a neindeplinirii (sau a indeplinirii ne-la-timp si/sau nu de calitate corespunzatoare a) insarcinarilor profesionale. Dintre acestea, pt unele (electrician, instalator de gaze) este suficienta constiinciozitatea profesionala, dar pt altele e necesara o adevarata vocatie din partea celui care le executa – cum ar fi dascal (in sens didactic), medic, preot, etc. In acelasi fel, exista alte indeletniciri (si nu numai necalificate, de genul maturator de strada sau femeie de serviciu) la care impactul negativ (asupra celorlalti) al unei abordari nepasatoare a insarcinarilor este cu mult mai mic. (De exemplu in cazul unui sportiv sau al unui artist neglijent, acesta sufera mai mult EL decat ceilalti – desi SI AICI exista diferentieri: daca actioneaza in compania altor asemenea sportivi – sau chiar si artisti: actori, balerini, coristi… – acesta poate sa iroseasca in acest fel si rezultatele eforturilor coechipierilor sai.)

       
      • dagatha

        Martie 4, 2011 at 11:28 am

        Apoi, domnule Victor, la matale nimic din ce zic nu e bine :-)))
        Tot ce spui dumneata acolo e perfect adevărat, dar sunt și situații în care sensurile mele se potrivesc. (vreau să cred asta că de nu…închid blogu’). Am precizat clar, zic eu, că era vorba despre o trimitere ironică la niște îndeletniciri la care pesoana respectivă ar fi fost potrivită. Adic[ scuipat semințe, aruncat cu privirea etc, deci dânsa nu s-ar fi pretat la lucruri serioase și delicate în niciun caz, după cum zice atitudinea mneaei.

         
      • VictorCh

        Martie 5, 2011 at 7:33 pm

        1. DE UNDE ai scos ca n-ar fi bine? Daca eu fac niste precizari (cred eu – necesare), dumneata interpretezi asta drept critica?
        2. Ce-‘sti fraiera sa te „potrivesti” la ce zice unu’ si altu’? Continua ca pan’-acu’, ca „le zici” bine. Din perspectiva mea (probabil cam prea pretentioasa) ar fi doar necesara un pic mai multa atentie la modalitatea de exprimare (la precizarea sensului intentionat) – da’ daca nu mi-ar fi placut ce citesc, crezi ca mi-as mai fi „batut capul” cu aceste nuantari? Citeam fara sa comentez – sau renuntam si sa citesc.

         
  3. eumiealmeu

    Martie 3, 2011 at 7:01 am

    Aga, ai mare dreptate – am făcut şi eu un master în educaţie. am învăţat la metode de diversificare a predării (masterul e în „arta predării”) de mi-a fost greu la examen. pentru toate materiile, pentru toate gusturile, pentru orice talent al profesorului. toate aceste informaţii există pe net. toate. mă rog, nu chiar ca într-un curs performant, dar … cine ar vrea, ar putea să caute şi să descopere ceva. acum nu trebuie folosite 21 de tehnici odată; cine cere aceasta? important este să alegi un mecanism care merge la clasă – dar asta ar însemna să ştii ce stil are clasa, să-ţi cunoşti elevii (ori cine se străduieşte să cunoască pe cineva dacă nu-l iubeşte?), să-ţi doreşti să-i vezi dezvoltându-se (dar cui îi pasă de copiii altcuiva?)
    din punctul meu de vedere, învăţământul e o catastrofă pentru că profesorilor nu le pasă de copii. eu am fost o elevă ciudată, haotică; dar profesorii mei îşi făceau timp de mine şi mă luau deoparte. diriga mă certa pentru că o enervam şi apoi mă asculta când plângeam pentru ceea ce trăiam, adică era o relaţie. o interesa de mine şi făcea asta cu toţi. eu mă gândesc la un singur aspect: dacă acum ar mai fi una ca mine prin sala de clasă, unde-ar sfârşi – acasă haos, la şcoală indiferenţă?
    ştiu că elevii sunt tupeişti, enervanţi, aroganţi, fiţoşi… dar câtă minte-ţi trebuie să le răspunzi cu aceeaşi monedă, în loc să iei pe fiecare în parte, deoparte şi să pui totul la punct cu delicateţe?
    stai că m-ai stârnit şi scriu prea mult. mă apuc de-un post, ca să nu ajung să semăn cu cei pe care-i incriminez…🙂

     
    • dagatha

      Martie 3, 2011 at 2:48 pm

      da, ar trebui să ai timp să îți cunoști elevii, ar trebui să pleci urechea la problemele REALE cu care ei se confruntă și care îi împiedică să se poată concentra, poate mai ușor la școală. Dar cum să faci asta, dacă noua lege a învățământului te obligă să lucrezi cu clase de 30 de elevi, îți mărește norma didactică, doar ce e așa de greu să ții 6 ore? nu cari, nu tragi, nu faci lucruri complicate. Și atunci alergi prin materie că e musai să o termini, doar există și o finalitate, o evaluare. Lasă subiecții să se chinuiască, nu mai ai timp să te gândești și la asta.
      Mda…

       
      • VictorCh

        Martie 4, 2011 at 5:29 am

        La scoala elementara , in clasa „mea” (cea in care eram eu) erau la inceput 22 elevi, si la sfarsit 28, iar la „generala” (la gimnaziu) de la 30 am ajuns la 37 (au mai venit elevi pe parcurs). La liceu am facut parte dintr-o clasa cu 46 elevi.

         
      • dagatha

        Martie 4, 2011 at 11:30 am

        exact! Dar dar la școala matale, elevii erau elevi, conștiința era conștiință, iar părinții îi trimiteau la școală să învețe, nu ca să scape de ei acasă. Plus alte elemente care nu sunt deloc asemănătoare cu ce ne confruntăm astăzi.

         
      • VictorCh

        Martie 5, 2011 at 7:24 pm

        Mda! 45 din 46 au urmat o forma de invatamant ulterioara liceului (2 o postliceala, 3 la invatamantul superior de scurta durata (subingineri) si 40 admisi la facultatea „normala” – cu totul 37 admisi in vara si ceilalti in toamna), iar al 46-lea (unul dintre cei mai „sprinteni la minte” dintre noi) N-A VRUT sa continue studiile – n-a dat admitere nicaieri, s-a angajat direct (din vara) ca desenator tehnic.
        Asa este – eram foarte buni la „dracii” adolescentine (eram teroarea profesorilor) dar si de invatat se invata „pe rupte”. (Chiar daca nu invatam neaparat intr-una in mod extrem de constiincios, recuperam ulterior – invatand „in salturi” – altfel nu puteai sa faci fata in mod corespunzator cantitatii mari de materie predata si ritmului rapid de predare).

         
    • dagatha

      Martie 3, 2011 at 2:35 pm

      nu mă exasperezi niciodată🙂

       
  4. Ciprian Bojan

    Martie 3, 2011 at 8:47 am

    E foarte interesant, în felul său, acest articol şi subiect, da’ să ştii că nu prea aduce elemente de noutate! Aşa va fi mereu: unii se cred atotştiutori alţii „jmecheri” alţii dezinteresaţi… Ce să aştepţi de la nişte semeni, care nu au cultură generală cât un pui de Crevedia, când îşi închpuie că doar el şi disciplina pe care o predă în şcoală are importanţă şi când îi explici ceva despre inter- sau multidisciplinaritate beleşte nişte ochi cât Marea Caspică?
    Da, Aghata şi ei sunt colegii noştri, ieşiţi de pe băncile facultăţilor, cu diplome de culoare galbenă şi cu antetul Ministerului pă ele!!!
    Buba sistemului e alta: toţi tragem de el, numa’ să fie bine, cu un mic(sic!) amănunt de nuanţă: tragem în direcţii diferite, uităm de arta dialogului şi a SOLIDARITĂŢII! Şi aici mă refer în primul rând la dăscălime: suntem incredibil de dezbinaţi! Nimic nu mai suntem în stare să schimbăm… Şi vine unu’, care n-a predat măcar o oră în faţa unei clase sau grupe şi face el sistem de educaţie! Şi tu îi explici că Legea nu-i bună şi el zice că e… Ufffff! NU MAI VREAU ÎN ACEST SISTEM!!!
    Iaca neşte articole scrise de mine pă tema educaţiei: http://bciprianmp.wordpress.com/2010/03/19/reforma-educatiei-cu-ce-ar-trebui-sa-incepem/
    http://bciprianmp.wordpress.com/2009/06/16/bun-gasit-tuturor-eu-sunt-google-profesorul-google/
    http://bciprianmp.wordpress.com/2009/01/18/povestiri-din-romania-reala/
    http://bciprianmp.wordpress.com/2010/10/04/ziua-educatiei-sau-ziua-in-care-unii-oameni-nu-mai-suporta-umulinta/
    http://bciprianmp.wordpress.com/2010/11/23/legea-educatiei-e-o-victorie-cineva-trebuie-intotdeauna-sa-piarda-si-nu-inteleg-de-ce/
    http://bciprianmp.wordpress.com/2010/05/13/daneleee-funeriuleee-te-provoc-la-dialog/
    http://bciprianmp.wordpress.com/2009/10/11/scrisoare-de-multumire-adresata-domnului-emil-boc/
    Şi multe alte articole, unde am atins doar tangenţial problema Educaţiei… Da’ toate astea le ce mi-au (ne-au) folosit mie (nouă)? Constat, fără uimire, fiindcă astăzi nu mă mai surprinde nimic, că dacă ai tupeu şi gura mare nici nu trebuie să gândeşti!
    Şi să ştii că nu scapi de promovare pă feizbuc!😛

     
    • dagatha

      Martie 3, 2011 at 2:34 pm

      Nu aduce nimic nou, nici nu a fost intenția. De aceea se și numește „confesiuni”. Unde să mă descarc dacă nu aici?😀
      Am să iau articolele pe rând. Sunt convinsă că gândim la fel în multe privințe. Starea de lehamite este generală. A virusat orice categorie umană din țara asta. Soluții? Aici e problema. Iar mentalitatea este greu de schimbat. Asta pentru că unii refuză cu încăpățânare să accepte alternative.

       
      • Ciprian Bojan

        Martie 3, 2011 at 3:00 pm

        Io doar voiam să zic, prin cuvintele-mi că M-AM SĂTURAT SĂ LUPT CU MORILE DE VÂNT!!! Phăi dacă de la cinş’pe’ ani orice odraslă de fiinţă umană din ţărişoară, află că berica e idealu’ oricărui mascul dupe planetă, mai spune-i ceva despre Kant sau Bach… Dacă nu e fotbalişti, e dă rău, nu e bărbaţi.
        Cu astfel de mentalităţi m-am săturat a lupta! NU MAI POT!!! De aceea cred că şi cei ce ne-au condus până acum şi vreo trei generaţii de-acum înainte ne vor compromite TOTAL! NU EXISTĂ UN PROIECT, NICI MĂCAR UNUL, PENTRU CARE SĂ EXISTE UN CONSENS! DE ACEEA NE DUCEM DE RÂPĂ!
        Scuzele mele pentru patetism, da’ să ştii că mi se urcă cea tensiune când vorbesc despre chestiile astea! Şi îţi mulţumesc pentru că m-ai lăsat să mă descarc şi io şi prin ogrăjoara ta cea frumosaă!🙂

         
      • dagatha

        Martie 3, 2011 at 3:25 pm

        Anytime! Facem un club🙂
        Eu mai am …un zvâc încă :-)))) Nu am renunțat de tot. Îmi place să lucrez cu copiii, așa că fac și eu ce mai pot. Până m-oi sătura și-oi pleca. La căpșuni, la pepeni, „wherever”.

         
      • Ciprian Bojan

        Martie 3, 2011 at 3:49 pm

        D-apoi ţie-ţi Dumnezeu năravu’!🙂😀

         
  5. afkafk

    Martie 3, 2011 at 1:27 pm

    In linii mari sunt de acord cu Victor.
    nu titi profesorii sunt blamati,si ju chiar de intreaga societate. da, sunt parinti ce-ti lasa senzatia ca te-ar manca de viu numai si numai pentru ca ai avut „proasta inspiratie” de a-ti alege aceasta profesie insa elementele cretinoide al societaii merita mentionate strict cu caracter informativ in aceste cazuri pentru ca restul indivizilor sa se poata disocia de actunile dobitocului.
    cat despre dorinta de a implementa „noul” u numai pentru ca este …nou ci pentru ca este ,argumentat si demonstrat a fi bun…multi ne lovim de dinozauri ce nu vad decat fix un metru in fata si nici macar un centimetru in lateral.
    in alta ordine de idei, mare bucurie-mi faci sa te citesc mai …”dracoasa”:)🙂 :)JOS CENZURA!🙂🙂🙂

     
    • dagatha

      Martie 3, 2011 at 2:54 pm

      profesorii sunt oameni, în primul rând (sau…ar trebui să fie ?!). prim urmare sunt atinși de aceleași tare ca toți ceilalți (discuția merge și dacă ne referim și la alte controverse cum ar fi cele preoțești😀 )Marvin Bartel- un profesor de desen pe care l-am descoperit întâmplător când scriam un articol, spunea foarte frumos că un profesor creativ este un profesor „care greșește”! dar care caută mereu mijloace spre a repara această greșeală.
      Drăcoasă zici? hm…încă nu😀

       
      • afkafk

        Martie 3, 2011 at 3:44 pm

        pai…ai de lucret bre daca inca nu…BAGA!!!:)

         
      • VictorCh

        Martie 10, 2011 at 2:36 am

        „…mare bucurie-mi faci sa te citesc mai …”dracoasa”🙂 ”
        si
        „Drăcoasă zici? hm…încă nu😀 ”
        Presupun ca in acest context „dracoasa” art trebui citit „combativa”. Sau???

         
      • dagatha

        Martie 12, 2011 at 10:22 am

        cred că stimabilul se referă la coasta de drac a fumeii.
        :-))))

         
  6. roxana

    Martie 3, 2011 at 2:24 pm

    DECI…ca sa incep en trombe,ca un adevarat profesor ce ma aflu🙂,am sa comentez asa( cu liniuta de la capat,nu?):
    -la faza cu „m-am facut profesor pentru ca asa mi-au spus parintii” cred ca sunt destul de in tema.stii povestea asa ca nu mai detaliez aici. singurul lucru bun e ca mereu mi-au placut copiii,motiv pentru care ma aflu in continuare in sistem. nu tu grade,nu tu salarii de merit,etc…pur si simplu pentru ca e mai usor(RELATIV!!!) de stat in preajma lor si infinit mai placut decat in preajma adultilor.

    -citind postul mi-am adus aminte de ce zicea odata zeflemistul,dar inteligentul Mircea Badea: ca nu si-ar mai da copilul la scoala pentru ca i-ar putea trasa pana la un punct el singur liniile in viata,pana acolo de unde copilul ar zbura singur.(interesant pct de vedere pt cineva care are mama profesoara,nu?)
    -ar mai fi un aspect pe care nu stiu daca l-ai prins in post(poate n-am fost eu foarte atenta)cu privire la debandada din sistem:am senzatia ca se urmareste o indobitocire in masa a generatiilor ce urmeaza,in ideea manipularii lor mai usor. de parca cineva are interes ca acesti copii sa fie dezinteresati,scarbiti de tot ce inseamna „a invata”
    -cat despre „tantile” alea care au fugit de ceva ce era nou(mi-ai povestit mai pe larg)ce pot sa spun decat ca… MI-E SILA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!imi asum,caci stiu ce vorbesc
    I’m not the best,but I’m one of a kind! :)(sper ca n-am gresit ,ha?)

     
    • dagatha

      Martie 3, 2011 at 2:58 pm

      Rox, este o mare diferență între cei de care povesteam aici și cazul tău! Extrem de mare! Pe fața lor se citea dezgustul față de TOT ce presupune această meserie, inclusiv lucrul cu copiii. La orele de practică am avut o colegă care nici nu reușea să-și ridice ochii de pe catedră în fața lor. Era una dintre aceia care se mândreau cu meseria impusă de alții, nefiind în stare să-și urmeze vreun vis. Am auzit ulterior, întâmplător, că e o profă foarte…„draconică” acum. Hmmm…Mă abțin să merg mai departe cu acest comentariu.
      Cât despre teoria îndobitocirii în masă, e foarte plauzibilă având în vedere „măsurile” luate lately.

       
  7. hazmate

    Martie 3, 2011 at 7:00 pm

    Postul acesta e si trist dar si vesel. despre „experimentatii” care ar fi in stare sa reintroduca „gatlegaul” si „nasufletele”, in curand se vor duce la binemeritata odihna. pana atunci nu-mi ramane decat sa sper ca ai nostri tineri vor fi suficient de isteti cat sa stie ca „asa nu” si poate ca va fi bine. e si vesel pentru faptul ca iata, sunt si profesori care vor sa faca ceva, ceva mai mult decat sa ceara caietele sa vada daca lectia e scrisa (penibila justificare comunista a incompetentei si a pierderii de vreme). sper sa se ajunga la normalitate in domeniul asta, pentru ca altfel o sa ajungem sa vanam sobolani cu arcu’, vorba unora. trist este altceva, in opinia mea. faptul ca tinerii sunt cam debusolati, nu preau au ce cai sa apuce. puneti-va in pielea unui liceean, ce v-ati face, de ce v-ati apuca? drept? e fumata, ase? demonetizata de mult. relatii internationale? inflatie mai ceva ca-n mozambic. altele? sa se faca tinichigiu sau ospatar, cum indemna prezidentu’? ce sa te faci? pe ce drum sa apuci? sa te faci medic? ar fi ok, dar iti trebuie spate, nene, nu gluma. la fel si muulte muult alte meserii. cati copii se gandesc sa se faca biologi, geologi, agricultori(nu tarani – ca’n bancu cu pestisoru de aur) si etc..? profii ce sa le spuna? spre ce sa-i indrume? sa-i spuna unui talentat fa-te pictor dar vezi ca mori de foame? poate pictor rus mort la nastere…

     
    • dagatha

      Martie 4, 2011 at 11:36 am

      eheheeeeeeeeeeeeeeei…ăsta e iar alt subiect. Deocamdată sfatul către elevi este unul foarte clar, din păcate: faceți școala în străinătate; s-ar putea să vă coste mai puțin și să reușiți să vă și integrați pe piața muncii mai ușor. Condiția esențială este să fie serioși si cât mai buni. Și da, este o greșeală enormă că vrem să aibă toți studii superioare. Am să revin asupra problemei🙂

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: