RSS

Ce înseamnă să fii superior?

04 Mar

E posibil ca, într-adevăr, să fie ceva în neregulă cu mine (😀 ) și să nu fi înțeles anumite aspecte în sensul la care se făcea referință. În aceste condiții, această postare este doar o părere personală despre subiectul în cauză și nu o polemică.

“…nu trebuie să-ți arăți superioritatea intelectuală…”
BA TREBUIE! CUM altfel sa-ti constitui “autoritatea morala” asupra elevilor?
Ai fi uimit, domnule Victor, cum se poate reuși asta FĂRĂ  să te autointitulezi superiorul lor și fără să îți arăți această superioritate intelectuală, ci, mai curând să la lași „plăcerea de a descoperi încetul cu încetul” (parafrază după Mallarmé). Nu oi fi eu un mare psiholog în viață, dar ceea ce am învățat (și nu din cărți, ci din ceea ce am trăit ca elev și alături de elevii mei) mi-a dat de înțeles că mulți dintre ei nu se simt confortabil dacă sunt tratați „de sus”. Unii ripostează cum zici și dumneata: (IN SPECIAL atunci cand ai de-a face cu elevii din clasele mai mari, care deja au tendinta (motivata hormonal) de “rebeliune” impotriva autoritatii adultilor – da’ nu NUMAI cu ei). Dacă îi tratezi de sus, o iau ca pe o sfidare și sunt în permanență pregătiți să dea o replică și de nu este cazul, dar doar pentru a nu fi considerați proști sau inferiori. Au multe tare copiii, multe frustrări care pornesc de la cele ce se întâmplă acasă. Și nu e neapărat să fie în clase mai mari. Tocmai pentru că sunt prea cruzi ca să înțeleagă limitele sau să scotocească sensurile ascunse ale unei situații, se întâmplă adesea la clasele mai mici. În general, le punem un diagnostic: sunt teribiliști. Și stabilim și tratamentul: sancțiuni, pedepse, note scăzute, mustrări etc. Toate aceste măsuri agravează comportamentul, dacă nu sunt însoțite de elementele necesare corectării lui.  Pe de altă parte, atitudinea superioară pe mulți îi inhibă. Am avut o elevă în clasa a V-a, sărăcuța, care, pentru că am întrebat-o de ce nu și-a făcut tema (pe un ton cât se poate de liniștit și fără agresivitate) s-a pus pe un plâns de nu știam ce să îi fac să o liniștesc. Și nu era teatru, cum aveam să aflu mai târziu. Se simțea foarte pierdută odată cu schimbarea pe care o presupune trecerea de la doamna învățătoare la atâția profesori noi, fiecare „pre limba lui”, fiecare cu ideile și cu temperamentul său. Copiii sunt ca niște bibelouri, dacă îmi permiteți. Indiferent de vârsta lor. Trebuie să avem mare grijă în felul de a-i aborda. E posibil ca un anumit comportament să închidă o ușă și să se întâmple ca niciodată să nu le putem câștiga încrederea, iar dacă asta se pierde, s-a dus orice urmă de relație armonioasă. Insist să consider că îți trebuie o artă ca să poți ajunge la sufletele lor și abia apoi la mințile lor.  Nu oricine poate fi profesor, cum nu oricine poate fi medic sau preot etc. Dacă ar fi copiii noștri? Cum ne-am purta cu ei? La fel? Cum ne-ar plăcea să se comporte alți  profesori cu copiii noștri?

Desigur, trebuie să existe autoritate, fără de care ora nu ar fi decât un circ ieftin, dar nu e același lucru cu superioritatea despre care vorbim. Autoritatea se câștigă altfel! Dacă ești un profesor superior prin multitudinea cunoștințelor, dacă le arăți asta lor la fiecare oră prin diferite modalități mai mascate sau directe, nu înseamnă că ești neapărat și un bun pedagog și nu înseamnă că ești un profesor bun. Sunt atâtea exemple de profesori extraordinar de pregătiți, dar care nu înțeleg că elevii nu au nici cunoștințele, nici puterea lor de a înțelege lucrurile. De aceea, spuneam, că de multe ori trebuie să găsești o formulă prin care TU să ajungi la ei. Abia atunci ei vor ajunge la concluzia că le ești superior și te vor respecta înțelegând acest lucru.

Răspunsul meu către elevul care îmi adresase întrebarea dacă mă consider superioară lor, a fost atunci cam în genul acesta: „dacă eu te-aș întreba acum despre elemente de naratologie pe textul studiat, ce mi-ai spune?” Cred că a zâmbit puțin scârbit de faptul că tocmai îi confirmasem că mă cred superioară lui, punându-i o întrebare la care el nu avea cum să cunoască răspunsul, încă. Apoi l-am întrebat: „dar dacă TU mi-ai adresa mie o întrebare despre ceea ce presupune obiectul profilului tău, metrologia”.  A înțeles ce am vrut să spun și este unul dintre elevii cu care mă întâlnesc rar, dar cu drag. Am fost testată mereu de elevi. Nu cred că m-am făcut niciodată de râs, dar atunci când un lucru nu îmi era cunoscut, nu am susținut niciodată contrariul, ci am arătat că toți învățăm despre lucruri cât trăim.

Ce înseamnă, până la urmă, a fi superior cuiva? Ce înseamnă ca un profesor să îi fie superior elevului său? Indubitabil, este legată această superioritate, de cunoștințe, de integritate morală, de modalități de abordare, de limbaj, de comportament etc, dar nu cred că trebuie „afișată” . Este evident că sunt oameni care să știe multe despre de toate, dar sunt extrem de rari. Dar, spre exemplu, tu, ca un profesor care nu înțelegi nimic din ceea ce înseamnă tehnologia informației, din diferite motive, te trezești că dai o temă, iar elevii o pregătesc sub forma unei prezentări în Power-Point. Nu evaluezi lucrarea pentru că habar nu ai cum se deschide calculatorul? Îi pui să refacă tema scriind de mână cu pretextul că așa le formezi limbajul scris? (aici să nu mă contraziceți, pentru că vorbesc despre cazuri cât se poate de reale). Da, știi câte în lună și în stele despre materia pe care o predai, nu are nimeni ce să îți reproșeze, dar de data aceasta el, elevul, știe mai multe decât tine într-un domeniu. Îi recunoști acest merit! Recunoști că este posibil ca la un moment dat ați putea schimba rolurile. Iar lor le place să fie importanți, să se simtă apreciați, nu să aibă sentimentul că reproduc ceea ce tu i-ai învățat pentru că nu știe nimeni mai multe decât tine.
DUMNEATA personal te-ai lasa educata, “maleabilizata”, de catre cineva pe care nu l-ai considera superior dumitale? Sau – reciproc – ai putea sa te impotrivesti constant, permanent, educarii de catre un “spirit” pe care l-ai simti ca iti este superior?)

Eu sunt crescută și educată în alt spirit. Acela care nu ne permitea să ridicăm ochii din pământ sau să ne lipin de pereți când trece un profesor pe lângă noi, spiritul care ne spunea că acela din fața noastră este un profesor și că trebuie să-l respecți pentru asta.  Același spirit care m-a determinat să fiu autodidactă atunci când cel care trebuia să mă învețe, nu o făcea într-un fel adecvat personalității mele. Dar cei mai dragi mi-au fost cei care se coborau la nivelul nostru, fără a scăpa lucrurile din mână. Cei care nu aveau aerul marelui Cezar trecând cu trișcoleta prin mulțimea „aclamândă”. Cei care aveau în primul rând suflet și care știau să ne determine să învățăm. Iar acum…mai curând aș învăța „împreună cu” cineva, decât „de la” cineva. Elevii de astăzi, însă, nu mai sunt deloc astfel! Dar acesta reprezintă  deja un alt subiect.

 
27 comentarii

Scris de pe Martie 4, 2011 în Despre viață

 

Etichete: , , , ,

27 responses to “Ce înseamnă să fii superior?

  1. BlueRiver

    Martie 4, 2011 at 2:58 pm

    Lucrez cu clasele I- IV, dar pot lucra foarte bine si cu clase mari, am suplinit si la V-VIII… n-am avut probleme cu nici una din categoriile de elevi. E adevarat ca trebuie sa te cobori si la nivelul varstei lor, pentru a-i apropia si ai face sa invate, nu din obligatie, ci pentru ca le face placere… si mai e un lucru foarte important: nu toti copiii sunt la fel(asa cum cred foarte multi), de aceea trebuie sa tii cont de temperamentul fiecaruia si de capacitatea de a intelege (unii sunt mai lenti)

     
    • dagatha

      Martie 6, 2011 at 8:04 am

      E foarte bine când ne reușește lucrul acesta. Rezultatele sunt pe măsură. Succes în continuare🙂

       
  2. Ciprian Bojan

    Martie 4, 2011 at 4:01 pm

    Apoi, Aghata, deja suntem doi pă Planetă. Mereu la câte un discurs, încerc a simplifica lucrurile, a le aduce la mintea pruncilor! Trebuie să-i facem să se simtă utili, să simtă că efortul lor nu este nerăsplătit! Prin asta suntem de fapt „superiori”, că vom şti să-i conducem la acel adevăr ştiinţific, prin efortul lor. A-i învăţa să înveţe!

     
    • dagatha

      Martie 6, 2011 at 8:06 am

      Exact asta lipsește sistemului nostru. Le băgăm pe gât atâtea informații, multe dintre ele în cea mai nepotrivită și neatractivă formă, iar apoi trântim o evaluare să vedem câtă informație poate fi stocată în căpșorul lor. Uităm esența: nu i-a învățat nimeni „cum să învețe”.

       
    • VictorCh

      Martie 6, 2011 at 9:03 pm

      „A-i învăţa să înveţe!”
      EXCELENT sintetizata esenta rolului educatiei formale (din pacate acest rol este doar explicat in mod teoretic, pt ca NU ASA se aplica in practica): DUPA primele clase (eu personal nu vad CUM ar putea fi inlocuita in instruirea cuiva invatarea „pe de rost” („tocirea”) alfabetului, a tablei inmultirii, a definitiilor si formulelor elementare si a altor notiuni de baza, pe care in mod normal ar trebui sa fie cineva apt sa-si construiasca deductia/demonstratia, daca ar fi corect invatat CA asa trebuie sa procedeze, si CUM anume sa o faca) accentul in invatamant ar trebui pus doar pe dobandirea de noi elemente de baza si pe aflarea directiilor in care aceste notiuni pot fi folosite, respectiv pe noi si noi metode si modalitati de utilizare (de punere in practica, de aplicare) a acelor noi cunostinte.

      Raposatul profesor Bakonyi – fie-i tarana usoara – (pana pe la mijlocul secolului trecut, renumit profesor enciclopedist – la vreo 8-10 discipline tehnice – la Institutul Politehnic Timisoara) spunea (cu un extrem de puternic accent maghiar, care insa nu impieta cu nimic asupra inteligibilitatii discursului sau) ca „un injiner nu trebuie se stie pe de rost; un injiner trebuie se stie CE se caute, UNDE se caute si cum se foloseasca ce ai gasit” – si examenele la dansul erau in consecinta: se dadeau atunci cand (si ori-de-cate-ori) considera studentul ca este pregatit, individual, in cabinetul profesorului – care avea peretii integral (cu exceptia usii si a ferestrei) „tapetati” cu carti tehnice pt toate materiile si specialitatile, subiectele (individuale) fiind extrase (toate) din situatiile concrete intalnite in practica atunci cand era chemat (des) sa faca expertize tehnice pt fel-de-fel de situatii si de scopuri si din orice fel de cauze prin diferite intreprinderi. Te prezentai la ora stiuta la cabinetul dansului (cu inima cat un purice, chiar daca erai bine pregatit si cunosteai materia, nestiind niciodata CE „surprize” te puteau astepta la alegerea subiectului de catre profesor), te anuntai venit, asteptai cateva minute pana isi termina de strans lucrurile (dansul „grabindu-se tacticos”), ii spuneai la CE materie din CE an de studii vrei sa dai examen (dansul predand concomitent acele vreo 8-10 materii la diferiti ani de studiu), el iti alegea subiectul dintr-un teanc de cateva sute (!) de subiecte deja pregatite (din situatiile intalnite in foste expertize, pt viitoare examinari la diferite materii) si iti atragea atentia sa nu uiti sa iti scrii numele pe foaie ca sa stie in ziua urmatoare CUI sa-i dea nota, si la plecare sa nu uiti sa stingi lumina si „sa tragi „yala” ” – si-apoi pleca acasa (salutandu-l politicos EL pe student (!) ). ITI CRAPA OBRAZUL sa nu inveti, chiar daca dansul n-avea nici o obiectie ca in ziua urmatoare – sau in saptamana (sau luna) urmatoare – sa te prezinti pt a mai da inca o data acelasi examen…

       
  3. Camelia

    Martie 4, 2011 at 5:39 pm

    „Dar cei mai dragi mi-au fost cei care se coborau la nivelul nostru, fără a scăpa lucrurile din mână”.
    Subscriu.
    Şi ştiu şi de ce o fac.

     
  4. Nahemah

    Martie 4, 2011 at 7:52 pm

    daca jumatate din profesorii mei ar intelege lucrurile astea si le-ar aplica in tehnica proprie de predare, cred ca mie, personal mi-ar merge mult mai bine la scoala. de altfel, sunt vreo doi sau trei in care recunosc acum parti din mentalitatea ta, si la ei am notele cele mai mari.
    pacat ca majoritatea sunt inca ancorati in spiritul comunismului si nu vor nicicum sa renunte la el considerand ca astfel se coboara la un nivel nedemn pentru ei.

     
    • dagatha

      Martie 6, 2011 at 8:08 am

      Din păcate, nu întotdeauna reușim. Sunt atâtea condiții neîndeplinite și atâtea cauze…

       
  5. afkafk

    Martie 5, 2011 at 8:27 pm

    amu viu si eu si dau nitel cu parerea ca si cum as da cu bata-n balta la propriu si la figurat. in materie de a-ti crea autoritatea numai si nu neaparat in invatamant unde vasta-mi experienta,ca doar am fost elev🙂,imi dicteaza sa tac. revenim la autoritate si crearea ei in fata subiectului spre a-l aduce in punctul in care sa faca ce vrei tu pentru ca-i place lui. cu alte cuvinte..o oarece forma usoara de manipulare. fara a-ti afisa (intr-un mod delicat,subtil) superioritatea in cunostiinte,superioritatea dictata de autoritaea pe care o ai prin metodele coercitive si recompensele avute la dispozitie,fara a-i demonstra ca are ce invata de la tine nu cred ca se prea poate. repet toate acestea trebuie a fi facute gradual intr-un mod…insinuant.
    revenind la vasta mea experienta in invatamant( elevul este si un expert🙂 ) ma dau si ma sustiu drept si anume iexeplu: elevul FaraNume a fost cosmarul multor daca nu tuturor profesorilor intalniti incepand cu clasa a 6-a. nesimtit peste masura,dezinteresat extrem,nesimtit(daca nu am spus cumva) odata cu trecerea timpului violent verbal pe punctul de a se transforma in fizic agresiv. judecand in urma, concluzionez in ceea ce ma priveste ca as fi putut sa o fac pana si pe Maica Treza sa-i dea cu ” ‘tu-ti ‘mnezeii ma-tii!!” iar pe IPS Patriarh sa dea cu chipiul de podea si sa spuna „hai sa ne batem, nefericitule!!!”. Nu datorita parintilor,nu….doar pentru ca nu am simtit acea autoritate ce acum este in discutie. incercarile de a fi intelegatori le-am privit,precum hiena, ca fiind dovezi de slabiciune si le-am exploatat ca atare. ma rog..am pus un caz extrem…elevul FaraNume,cum de altfel si tu draga colega de blogaiala pui in discutie nefericitu-ti coleg pentru care calculatorul reprezinta o sursa suplimentara de consum Kw/h…
    exista o cale de mijloc insa zau ca am parere ca pentru a avea autoritate,pentru a te impune in mod pacifist si acceptat de subiect este nevoie de putina superioritate stilata.
    ma retrag ca vaz ca vorbesc in dodii si nu voi a ameti ochiurili matale ca unua am ce ma ceteste,nu voi ca sa o pierz pe motiv de cauza de maxima buimaceala.

     
    • dagatha

      Martie 6, 2011 at 8:15 am

      Metodele de coerciție musai să existe. Nu merge mereu doar cu vorba bună. Depinde, însă, cum le folosești și cu cine.
      Și da, recunosc exemplare ca elevul „fără nume” :-))) Crezi că am scăpat de așa experiențe? Noooo! Mind you: majoritatea claselor pe care le-am avut au fost de băieți, iar de o bucată de vreme (vreo 6 ani) mă lupt cu un liceu sportiv, deci știu ce zici. Ăștia care mi-au mâncat sufletul uneori, erau cei mai potriviți când venea vorba despre vreo activitate „cu public”. Ca într-un război, mi i-am făcut aliați fără compromisuri majore și fără lezare de demnități. O singură dată a fost imposibil de realizat o comunicare, având în vedere că domnul elev era cuțitar de frunce cu gașcă cu tot, practicant de lupte. Sunt atâtea tipologii de elevi și tu, unul singur. Nu e ușor

       
  6. VictorCh

    Martie 6, 2011 at 5:24 am

    „E posibil […] să nu fi înțeles anumite aspecte în sensul la care se făcea referință.”
    Este nu posibil, ci cert: m-ai inteles COMPLET gresit, si „bati insistent la porti deschise” – SI EU sunt de EXACT aceeasi parere ca si dumneata: superioritatea profesorului asupra elevului nu se autoafirma si nu se impune ci se autoimpune, se castiga demonstrand-o elevilor pe intelesul lor, si poate fi definita prin asertiunea „eu stiu mai multe in acest domeniu decat dumneata, si te pot intreba ceva din domeniu la care sa nu stii raspunsul, dar reciproca nu este valabila: dumneata nu ma poti intreba pe mine – in domeniul meu – ceva la care sa nu cunosc raspunsul”. (Fereasca Sfantul sa faci o asemenea afirmatie in fata elevului – eu doar formulasem „intre noi” esenta felului in care ar trebui inteleasa superioritatea (din perspectiva mea), NU a modului cum ar trebui manifestata.)
    Nu uita ca pana si dumneata (in articolul acesta in care „ma combati”) afirmi ca „…atunci ei vor ajunge la concluzia că le ești superior…” – la ACEST gen de superioritate ma refeream, care cumva sa emane intrinsec, nicidecum la tratarea elevilor cu condescendenta – si cu atat mai putin cu invective. (In optica mea, dascalii care procedeaza in acel mod gresit, injosind elevul, se descalifica singuri CA DASCALI (nu ca eventuali posesori ai unor cunostinte, ci ca unii care nu stiu CUM sa le transmita) si le mai ramane FOARTE putin (sau deloc) din acea superioritate pe care (in acel caz in mod nemeritat) o afiseaza. Poate iti amintesti ca SI EU – in comentariul caruia ii raspunde acest articol – afirmasem verbatim ca „Trebuie doar
    1). sa nu o faci in mod ostentativ
    2). sa o faci fara a-i minimiza pe ceilalti, fara a le “frange spiritul” „)
    Eu ma refeream EXACT la modulitatea in care ai scris ca ai alcatuit raspunsul la interpelarea acelui elev si la relatia care s-a stabilit cu aceasta ocazie – DAR este penibil un profesor care – atunci cand este testat de elevi cu intrebari „incuietoare” din domeniul sau – incepe sa se balbaie si nu cunoaste raspunsul: in mod normal, ar trebui sa-i fie imposibil unui elev sa puna in incurcatura un profesor PE SPECIALITATEA ACESTUIA cu intrebari la care profesorul sa nu stie sa raspunda.
    TOTUSI – daca se intampla acest lucru, profesorul in cauza pierde mult mai putin (din prestanta sa in fata elevului) daca (atunci cand a fost „prins”) este sincer si recunoaste acest fapt – sau daca (spre exemplu – in situatia in care ACESTA este cazul) raspunde ca el cunoaste subiectul, dar ca (intrucat nu s-a pregatit in acest sens cu privire la respectivul subiect) nu poate momentan sa-l expuna pe intelesul elevilor (spre exemplu fara a folosi termeni de specialitate pe care elevii nu-i cunosc), urmand sa reflecteze asupra modului de a o face.

    TARE mirat am ramas citind articolul; DE UNDE (Biiip!) iti venise ideea ca eu as fi de parere ca superioritatea trebuie afirmata, sau afisata? Sau ca ar fi cazul sa te autointitulezi drept „superior”, sau sa tratezi „de sus” elevii?
    Dar DA, in opinia mea in general ar trebui ca in principiu acea superioritate a cunostintelor profesorului (in domeniul sau) asupra celor ale elevului sa se intrevada mereu, ca elevii sa-si dea seama ca aceasta tratare a lor „de la nivelul lor” provine din bunavointa profesorului de a le face materia mai accesibila, si NU (catusi de putin!) din lipsa (la profesor) a unor cunostinte superioare celor ale elevilor!

    „Unii [elevi] ripostează cum zici și dumneata: […] Dacă îi tratezi de sus, o iau ca pe o sfidare și sunt în permanență pregătiți să dea o replică…”
    …sau alteori (sau altora) – dupa cum formulasem eu – „li se frange spiritul” si (in loc sa reusesti MOTIVAREA lor pt a invata) reusesti sa-i DEmotivezi cu totul.

    „…atitudinea superioară pe mulți îi inhibă.”
    Eu afirmasem ca ar fi cazul SA FII superior (si sa se si intrevada acest lucru) si sa fii in stare sa-ti sustii si dovedesti superioritatea, nu ca ar si trebui sa afisezi o atitudine de superioritate condescendenta de genul autosuficientei.

    „Se simțea foarte pierdută odată cu schimbarea pe care o presupune trecerea de la doamna învățătoare la atâția profesori noi…”
    In ACEASTA privinta nu este necesar sa fiu convins: fara a ma fi manifestat prin plans, o asemenea dezorientare suferisem (FOARTE intens) „la vremea mea” SI EU, in clasa a cincea: cumva nu fusesem pregatit (dpdv intelectual si – mai ales – psihic) pt acest transfer (din ora in ora) de autoritate asupra mea a mereu ALTEI persoane. (Nu m-am frant, dar a fost nevoie de MULTE lamuriri insistente din partea parintilor si ulterior – la indemnul parintilor – si din partea profesorilor in cauza…)

    „Este evident că sunt oameni care să știe multe despre de toate, dar sunt extrem de rari.”
    Asa este, enciclopedistii nu se gasesc chiar la fiecare colt de strada, nu fiecare al zecelea om (sau fiecare al o sutalea) face parte din categoria lor. Dar eu ma referisem (si regret faptul ca nu precizasem acest lucru verbatim ci il considerasem – nu stiu de ce – drept fiind de-la-sine-inteles) la superioritatea profesorului asupra elevului pe de o parte prin cunostintele IN SPECIALITATEA SA, a profesorului, si pe de alta parte prin media cunostintelor sale (ale profesorului) in majoritatea domeniilor „neutre”, cele care nu apartin nici specializarii sale, dar nici celei a elevului (sau – dupa caz – a elevilor), si care nici nu au fost studiate foarte recent de catre acesta/acestia, adica prin cultura generala.

    „Eu sunt crescută și educată în alt spirit. Acela care nu ne permitea să ridicăm ochii din pământ sau să ne lipin de pereți când trece un profesor pe lângă noi…”
    Presupun ca intentionasesi sa scrii „sau [nu ne permitea] sa NU ne lipim de pereti”, sau eventual „si ne impunea sa ne lipim de pereti”.
    Da, SI EU conform aceluiasi spirit fusesem crescut si educat – nu chiar sa ma lipesc de perete, dar sa eliberez (si eu, alaturi de tot restul elevilor) centrul culoarului pt ca profesorul/profesorii sa poata circula nestingherit(i) (la scoala noastra culoarele erau foarte largi) – si sa astept linistit si cu fata spre profesor pana cand profesorul m-a depasit cu doi-trei metri – si in continuare sa nu facem galagie pana acesta mai „este in vedere”. Ba chiar mai mult: in scoala noastra culoarul de lasat liber pt circulatia cadrelor didactice era marcat pe pardoseala coridorului prin mozaic de alta culoare!
    Ma-ama, si CE mai fierbeam de nervi cand „se trezea” cate un profesor sa se opreasca pe coridor pt a sta de vorba cu cate cineva – elev sau alt cadru didactic – si nu mai elibera odata coridorul ca sa fim si noi liberi! In mod intuitiv, neconstientizat, interpretam acest gen de atitudine (in mod justificat – zic eu acuma) drept lipsa de respect la adresa noastra, a elevilor: culoarul era un loc pe unde profesorii nu puteau sa nu treaca, dar in pauze acesta era „domeniul nostru”, al elevilor – profesorii sa fi stat in cancelaria lor!

    „Iar acum…mai curând aș învăța „împreună cu” cineva, decât „de la” cineva.”
    ACEST gen de preferinta consider ca este personala: mie intotdeauna mi-a placut sa invat singur, fara alti elevi/studenti in preajma (sau sa pot face avbstractie de ceilalti), SAU sa invat prin explicatii date de catre cineva mai competent (dpdv al cantitatii si calitatii cunostintelor in respectivul domeniu SI dpdv al modalitatii de a-mi transmite mie acele cunostinte). Iar la ora actuala „nu am nici o strabatere” cand e vorba sa invat – atat cat mai sunt capabil la varsta mea, cand nici memoria, nici mobilitatea gandirii nu mai sunt ceea ce fusesera candva – de la copiii mei (ambii cu „masterul” terminat), sau chiar si de la copii propriu-zis, atunci cand (si in domeniile in care) cunostintele mele sunt inferioare cunostintelor lor (spre exemplu in domeniul virtual si/sau in operare PC).

    „Elevii de astăzi, însă, nu mai sunt deloc astfel!”
    Elevii de astazi NU MAI SUNT EDUCATI (nici de acasa, nici din scoala, nici „de pe sticla”, nici in vreun alt fel) sa fie astfel. NICI NOI la vremea noastra nu fuseseram „mai buni” „pe dinauntru”, ca impuls interior, dar noua aceasta disciplina ne fusese educata si impusa…

     
    • dagatha

      Martie 6, 2011 at 8:26 am

      „Este nu posibil, ci cert: m-ai inteles COMPLET gresit”- în acest caz, domnule Victor, iată că am fost inspirată în formularea introducerii la această postare. Uneori, inspirați de comentarii sau de alte postări, obișnuim (sau poate doar eu obișnuiesc- insist pentru că afirmațiile care reprezentau părerea personală- cum e aceea că eu prefer să învâț cu alți- au fost considerate drept generalitate)obișnuiesc, așadar, să scriu o nouă aberație fără să fie neapărat o combatere, ci o precizare, o completare a unor lucruri etc.
      Este clar că exprimarea mea nu este foarte fericită, voi încerca să fiu mai clară în formulare.
      În ceea ce vă privește…cam vehement în atenționări🙂 și se pare că și dumneavoastră „suferiți” de aceeați meteahnă ca mine: interpretare greșită a unor afirmații.
      Un lucru este cert, suntem de acord în ceea ce privește ideea de superioritate🙂
      Gând bun.

       
      • VictorCh

        Martie 6, 2011 at 1:19 pm

        „În ceea ce vă privește…cam vehement în atenționări🙂 și se pare că și dumneavoastră „suferiți” de aceeați meteahnă…”

        CATEGORIC nu sunt perfect (nici nu ma consideram astfel), sper doar ca (mai) sunt perfectibil…

        Scuze pt vehementa tonului (eu nu o sesizasem, dar VA CRED ca asa se vede „din partea cealalta”), intentia mea fusese in general sa precizez si sa clarific – in prea putine imprejurari (cum este cea care a ocazionat prezentul articol) fusese vorba despre o contrazicere propriu-zisa. (Imi place sa cred ca de vina pt acest ton neintentionat este oboseala (uita-te te rog la ora postarilor, si aminteste-ti ca eu tastez lent, cu un deget) care ma impiedica sa cuget asupra fiecarei formulari (astfel incat aceasta sa-mi reflecte cat mai corect pozitia si intentia) si nu o atitudine interioara – fie ea si subconstienta). Ma voi stradui sa ma controlez mai bine, si cer anticipat scuze pt cazul in care nu voi reusi: rog sa fie neglijata (ca fiind neintentionata) vreo eventuala impresie de condescendenta aparuta in „tonul” comentariilor mele, si textul sa fie interpretat in lumina acestor precizari. Multumesc.

         
      • dagatha

        Martie 6, 2011 at 2:31 pm

        🙂
        Obosit sau nu, cu un deget sau cu două, vehement sau mai puțin, eu apreciez fiecare trecere prin paginile mele. Doar n-o să-mi pierd cel mai argumentat critic😀
        Perfectibilă sper și eu să fiu. Iată, alt punct în comun🙂
        Vă mai aștept. Fără niciun fel de autocenzură.

         
      • VictorCh

        Martie 6, 2011 at 9:28 pm

        Vad ca tot mai frecvent te adresezi mie la persoana a doua plural. As avea rugamintea sa respectam si noi conventia tacita din domeniul virtual, si sa ne adresam reciproc la persoana a doua singular (doar suntem toti colegi – eu mai putin experimentat in domeniu decat majoritatea, deci ar trebui sa manifest EU o atitudine mai respectuoasa!)
        Nu tin catusi de putin la dovezile formale de respect/politete, mie corectitudinea exprimarii (ca idei, limbaj si „ton”) imi este pe deplin suficienta.

         
      • dagatha

        Martie 7, 2011 at 12:05 pm

        persoana a doua…mi-a scăpat la început și acum…greu să mă mai corectez😀
        De exemplu, gazda la care am stat în facultate, tot insista să renunț la perosna a doua. Nu am putut. Nu știu de ce. Mi se părea că așa se cade să vorbesc cu o femeie care a demonstrat mereu că există soluții pentru probleme și dacă nu există, le va căuta până în pânzele albe. E un soi de respect redat ȘI prin această adresare.
        Îmi revin eu😀

         
    • VictorCh

      Martie 6, 2011 at 9:23 pm

      Later edit: (referitor la „Sau ca ar fi cazul sa te autointitulezi drept “superior”, sau sa tratezi “de sus” elevii?”)
      Omisesem sa precizez ca totusi in unele imprejurari mai… aparte, aceasta superioritate „venita „de sus” ” ESTE cazul sa se manifeste – si anume pt a strivi „din fasa” orice incercare de minimizare (sau de luare in deradere) a profesorului de catre vreun (sau mai multi) elev(i) „istet(i)” care tin(e) mortis, cu tot dinadinsul, sa dovedeasca inferioritatea (sau macar absenta superioritatii) profesorului (fata de el/ei, „desteptul/desteptii”) – asta pt „a-l/a-i pune la locul lui/lor” si a taia si altora care asista (aceste provocari nu le fac elevii DECAT cu „spectatori” dintre colegii lor, care sa-i admire ulterior) cheful de a-si mai masura cunostintele de specialitate cu cele ale profesorului.
      CULMEA – din experienta MEA didactica in spatele catedrei (asa putina cata a fost), o asemenea atitudine (daca reprezinta exceptia, nu daca se manifesta in permanenta) in loc sa supere elevii si sa-i indeparteze, am constatat ca ii apropie de profesor si ii „imblanzeste”, si cu mai mult curaj si mai multa incredere cer ulterior lamuriri si sfaturi.

       
  7. VictorCh

    Martie 6, 2011 at 5:41 am

    Erata:
    „…superioritatea profesorului asupra elevului nu se autoafirma si nu se impune ci se autoimpune…”
    „…nu se afirma de catre cadrul didactic si nu se impune, ci se autoafirma ea insasi…”

     
  8. Pruncu

    Aprilie 26, 2011 at 12:45 am

    Sa fii superior si sa te dai superior sunt doua lucruri total diferite, iar asta nu o garanteaza diploma de dascal. Am intalnit multi profesori care erau cu mult sub capacitatile mele intelectuale si care totusi, cica aveau ei o experienta care ii facea asa ‘speciali’.
    Parerea mea este ca superioritatea per total a individului ar trebuii sa fie prezentata clar, nu povestita. Cum respectul se CASTIGA, pai.. fa ceva nu da din gura.
    Ce zici referitor la copii este adevarat, si cred ca asta se aplica cel mai mult la adolescenti (parerea mea, observatia mea). Nu le place sa li se dea ordine, sa fie priviti de sus.. daca vrei sa te impui e bine sa o faci cu cap nu cu gura. ‘Bai baieti, daca vreti sa stati in curtea blocului sa beti macar nu mai faceti galagie si mizerie ca nici voua nu v-ar placea sa fiti deranjati.” in loc de „Bai derbedeilor va ia mama dracu daca va mai prind cu sticla prin gradina la vecini”… vezi contrastu… care pare omul superior ? primu sau al doilea. Pai.. da. Uuuhhh.. ma simt superiooooorrr :X :))

     
    • dagatha

      Aprilie 27, 2011 at 9:27 am

      finalul comentariului a fost perfect!😀
      Superioritatea e tot un fel de operație matematică. La sfârșit trebuie să poți scrie musai Q.E.D, altfel, nu are nicio valoare.
      PS. Tot supărat ești?😀

       
  9. Pruncu

    Aprilie 27, 2011 at 11:29 am

    Nu nu… radiez de fericire.🙂

     
  10. Pruncu

    Aprilie 29, 2011 at 2:16 am

    Ce mai faci ? Piticu ce face ? Asteptam postari noi.🙂 tye tyee

     
    • dagatha

      Aprilie 29, 2011 at 7:40 am

      apoi dacă publicul mă aclamă…bucuroasă!🙂
      şi eu care ziceam că mi-am pierdut toţi cititorii. na că eşti fidel.

       
  11. Pruncu

    Aprilie 29, 2011 at 5:23 pm

    Nu inca. O sa iau la citit pana una alta posturile vechi.🙂

     

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: