RSS

Căutătorii de iluzii

30 Apr

„Sandi, să asculți pe mămica…”

Sursa foto

A fost odată, ca niciodată…

Au fost patru adolescenți. Inteligenți, frumoși, din familie bună, elevi la școli diferite, cu prieteni, visuri, dorințe. Cine poate să prevadă cum vor evolua unii sau alții peste timp? I-am văzut mereu ca pe niște oameni frumoși, niște copii care promiteau, prezențe plăcute, cu simțul umorului.

Povestea ar trebui să se termine frumos, ca mai toate poveștile nostre, în care Binele suprem este mereu învingător. Ar trebui…dacă…

Dacă părinții și-ar fi luat puțin mai în serios rolul. Dacă societatea ar fi avut sistemul imunitar bine protejat. Dacă noi, ceilalți, am fi fost mai puțin nepăsători la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă prietenii ar fi prieteni. Dacă fiecare și-ar face datoria și ar putea înțelege că uneori, răul altuia, ne poate atinge fără să fi contribuit în vreun fel la asta. Atâția „dacă”…

Etnobotanice.

Iată un alt cuvânt devenit clișeu pentru modernitate. Se vorbește atât despre asta, fără să se spună, de fapt, nimic. Se simulează modalități de protejare a tinerilor, de presupune că se fac campanii de stopare a fenomenului consumului de ierburi periculoase, se fac emisiuni, știri, se iau interviuri, se votează, se propune.  În realitate…este o altă mare afacere, a vreunei alte personalități ce se ascunde în spatele micilor sau marilor comercianți. În realitate este o altă modalitate de a distruge, a dezbina, a anula o nație, cu foarte mare ușurință. Vânzătorii de vise vin în întâmpinarea căutătorilor de iluzii: vulnerabili, fără puterea de a se opune propriilor slăbiciuni, fără sprijin, uneori disperați. Sunt ca paraziții care trăiesc sugând din seva celor datorită cărora trăiesc.

Am citit recent povestea unui adolescent de 14 ani: http://eugenhriscu.ro/2011/02/23/lui-v/comment-page-1/#comment-8928. M-au năpădit o mulțime de gânduri. Pe unele nu le voi afișa aici, dar poate că măcar unele dintre cele pe care le voi da glas, își vor găsi un ecou în sensul în care există o logică a lucrurilor și nu o înțeleg eu (lăsăm politica la o parte).

♦ M-am gândit la cei patru adolescenți pe care îi cunosc. Lăsați de părinți să se descurce pentru că „au intrat la liceu” sau pentru că „nu-i mai pot controla”, sunt acum la un pas de prăpastia cea mare. Unul dintre ei, internat de nenumărate ori la dezintoxicare sau la urgență, a dezvoltat o minunată epilepsie, un semn etern al inconștienței. Aproape absolvent al clasei a XII-a, nu pare să îi pese de ceea ce se va întâmpla cu el. Indiferent la părerile celorlalți, agresiv ca reacții de fiecare dată când vine discuția despre situația lui, cred că este primul din cei patru, condamnat la dispariție. Cel de-al doilea, cu extrem de mult bun simț, plin de viață și optimist (atât cât afișează în momentele în care își păstrează luciditatea), are ambiția să termine cele douăsprezece clase. Ar putea fi recuperat, dacă cineva ar lua taurul de coarne. Un altul, e victimă recentă a ierburilor, pe care le-a alăturat pasiunii mai vechi: alcoolul. La fel de inteligent ca și ceilalți, a avut același dezavantaj al părinților care nu au știut cu ce luptă de fapt. Riscă să „piardă trenul” anul acesta, lucru care poate să însemne sfârșitul studiilor sale. În sfârșit, Alex, pe care îl apreciez foarte mult pentru curajul pe care l-a avut și voința lui de fier, a reușit să se elibereze de cătușele „ierbii fiarelor” (sic!) prin clasa a 10a. De atunci e „clean”, doar că are de luptat cu alți monștri, în mod ironic, cei care ar fi trebuit să-l sprijine. Dirigintele, directorul, unii profesori îl numesc „drogat” și nu precupețesc niciun moment din a-i aminti de trecutul glorios.

La asta se va ajunge: un ierbar etnobotanic (http://dorinapavaloae.wordpress.com/2011/01/25/despre-etnobotanice/#comment-285), o listă de nume, statistici despre care se va vorbi (nu foarte mult timp).

♦M-am mai gândit unde sunt părinții acestor copii! Și ai celorlalți prinși în ghearele nemiloase ale drogurilor de orice fel. Motto-ul pe care l-am ales, cred că nu-și mai are rostul. „Mămica” nu este acolo unde ar trebui să fie, nu poate da sfaturi copilului ei din diferite motive. Încerc să nu-i judec pe acești părinți…

♦M-am gândit dacă acești comecianți, afaceriști, „provideri” dorm liniștiți nopțile.

♦M-am gândit că și eu am un copil.

♦M-am gândit că pierdem bătălii despre care nici nu știam că există, în timp ce suntem preocupați de alte aspecte: lupta pentru putere, mondenități stupide, războaiele altora…

Și apoi m-am gândit, întocmai ca stimabilul Fără nume, să nu mă mai gândesc…

P.S. Asta pentru că am fost provocată să mai scriu ceva de către stimabilul Pruncu 😀

Anunțuri
 
45 comentarii

Scris de pe Aprilie 30, 2011 în Despre viață

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

45 de răspunsuri la „Căutătorii de iluzii

  1. eumiealmeu

    Aprilie 30, 2011 at 8:32 pm

    nu ştiu ce le-o trebui tinerilor de azi pentru a nu se mai raporta la etnobotanice…
    o bătaie bună, nu cred că i-ar trezi: poate tocmai din cauza ei se refugiază în ele
    mai multe lucruri interesante: nu cred, poate tocmai pentru că le ştiu pe toate sunt aşa de indiferenţi la viitor…
    … poate doar să-i trimiţi să îngrijească negrişorii din continentul îndurerat. poate acolo şi-ar putea reveni!
    sau ai putea să-i păstrezi aici şi să-i pui la un proiect care să schimbe viaţa unor disperaţi.
    ai văzut filmul despre profesorul de ballroom? cu banderas? ar trebui văzut de către cei care se apucă de educat copiii cu probleme…
    pupici.

     
    • dagatha

      Aprilie 30, 2011 at 8:45 pm

      cred că aici greșim. tot căutăm ce ar trebui să facă ei. De fapt, ei nu pot sa facă nimic singuri! Dependența le-a luat identitatea și puterea de a lupta cu ei înșiși. E ca și cum i-ai cere unui alcoolic să se vindece singur că altfel…

       
      • afkafk

        Aprilie 30, 2011 at 9:02 pm

        intre desele momente de euforie exitea si rare momente de luciditate in care ratiunea ar trebui sa preaia controlul( vezi numitul Alex) fie si pentru foarte putin timp,suficient insa pentru a spune „ajutor!”. nici un alcoolic si nici macar un bolnav fie el si de gripa nu poate fi vindecat daca nu si-o doreste cum nimeni nu poate fi protejat daca nu realizeaza ca are nevoie de o oarece ocrotire…face parte din viata…si pana la urma…procesul de selectie naturala nu a incetat niciodata ci numai a capatat alte forme.
        cat despre „Dirigintele, directorul, unii profesori îl numesc „drogat” „….ei da! astia da! aici ar trebui sa intervina radical si brutal opiniunea publica. aici trebuie lucrat mult de tot. copilul a realizat, s-a luptat , a reusit rolul societatii abea acum incepe,din punctul meu de vedere…

         
      • dagatha

        Aprilie 30, 2011 at 9:10 pm

        Am precizat foarte clar că nu poate să facă nimic SINGUR. în momentele lui de luciditate CUI SĂ SE PLÂNGĂ? cui să ceară ajutorul? după cum vezi, toți s-au lepădat de el sau l-au etichetat și i-au pecetluit astfel destinul. iar părinții, cei care trebuie să sară primii să să profite de momentele astea de luciditate, sunt preocupați de existența cotidiană. Te întreb: pentru cine dracu muncesc ei atât? cine contează pentru ei?
        nu am avut nicio dependență (serioasă 😀 ), dar îmi imaginez că aceia care se împotmolesc în ea, au mare nevoie de ajutor.

         
      • afkafk

        Aprilie 30, 2011 at 9:25 pm

        pai cum adica pentru cine? pentru ….copil…evident ca asta gandesc ei ca fac. nu este vorba,in astfel de cazuri, decat despre un automatism, muncesc ,poate din greu,fac sacrificii,poate imense,…”pentru copil”. aaaaa, ca pierd esentialul pe parcurs sau ca poate nu au stiut macar ce este esential ….pai…cum spuneam…selectia naturala nu a disparut ci doar a capatat alte forme. acum nu ne mai omoara animalele salbatice(exceptie cainii comunitari),nu mai murim de foame penru ca nu suntem buni vanatori sau nu intuim care anume roade sunt comestibile si care ba. acum nu mai suntem in stare sa ne protejam copilul „pentru care muncim”, copilul nu mai este mancat de lupi ci de teribilismul accentuat sau de probleme la mansarda create de parinti sau autoinduse pen’ca-i la moda etc,etc,etc….

         
      • dagatha

        Aprilie 30, 2011 at 9:32 pm

        păi mama ei de treabă! zic iar: tu te spetești să muncești cu tot automatismul și cu toată dedicațiunea și ți-l aduc acasă mort! (copilul zic). Și ironia e că abia atunci îți dai seama că nu l-ai mai văzut de ceva zile pe acasă.
        probabil că eu nu înțeleg asta pentru că pe mine tata m-a vegheat până-n pânzele albe! nu conta că aveam note bune. tot trăgea câte o fugă pe la școală să audă cu urechile lui cam cu ce mă ocup. Mă scotea din minți atunci. Unde mă învârteam, dădeam de el. Și munceau amândoi în schimburi de le săreau capacele. Contează și să te întrebe scurt „cum a fost azi?”. Ei nu au pe nimeni! sau mai rău, au părinți care îi împing către pierzanie.

         
    • banifarabani

      Mai 6, 2011 at 12:17 am

      Le-ar trebui un învăţământ care să ţină cont de talentele şi aptitudinile lor, mai puţini profesori care umblă doar după muncă 4 luni pe an şi salariu pentru 12, plus casdouri de fiecare sărbătoare, de zeci de milioane, mai puţini profesori care să îi lase corigenţi sau repetenţi pentru că refuză să se ducă acasă la ei pentru „meditaţii” şi îmncă multe, multe altele, tot legate de pseudo-învăţământul care se împăunează cu minciuni şi falsuri!
      Iată, acestea sunt adevăratele rezultate ale învăţământului: droguri, delincvenţă juvenilă, absenteism! Cum sunt profesorii, tot aşa şi elevii.

       
      • dagatha

        Mai 8, 2011 at 9:08 am

        da, just! decât că acest învățământ îl hotărăsc unii de nu au treabă cu ceea ce se întâmplă în realitate! pe noi nu ne întreabă nimeni dacă suntem de acord cu ce vor ei să hotărască! ne aduc la cunoștință.
        Am tot întâlnit întrebări de genul „ce ai face dacă ai avea bani”. Ei bine, primul meu gând (fără niciun fel de snobism) a fost să-mi fac o școală CUM VREAU EU! să-mi aleg profesorii, să-mi aleg programele școlare, să-mi aleg colaboratorii (psihologi, medici pedagogi etc). Sunt convinsă că aș reuși să fac un sistem care să funcționeze. Elevii nu i-aș alege. Pentru că școala trebuie să fie pentru toți. Iar profesorul cu adevărat valoros nu este cel care obține neapărat performanțe la olimpiade, ci acela care reușește să-l ridice și pe cel care e neștiutor.
        Nu pot nega ceea ce ați scris mai sus. dar aș vrea să adaug că, deși formează o majoritate covârșitoare cei amintiți de dumneavostră, NU SUNT TOȚI astfel! Iar o parte din vină o au și părinții care întrețin această atitudine.

         
  2. afkafk

    Aprilie 30, 2011 at 8:50 pm

    …treaba aiurea…parintii? da poarta o mare incarcatura…cei de le vand? asumandu-mi huiduielile spun : atat timp cat nu forteaza pe cineva spre consum,alegerea apartine cumparatorului. omenirea a avut are si va avea o multime de metode de autodistrugere unele mai rapide altele mai lente unele mai brutale altele mai „placute”…alegerea de a le folosi apartine individului in primul rand.
    revenind la parinti…..ignoranta este confundata cu lipsa de timp si este invaluita de grija zilei de maine… sunt cazuri si cazuri insa pe cele mai multe dintre ele nu am tendinta de a le plange…

     
    • dagatha

      Aprilie 30, 2011 at 8:54 pm

      de aia am și zis că încerc să nu-i judec.
      din păcate…prea cunosc multe situații și felul în care (nu) acționează adulții e de condamnat!
      pentru mine e foarte clar rolul părinților. orice scuză care scoate din calcul propriul copil…nu contează!

       
      • monicas10

        Mai 4, 2011 at 5:59 pm

        Ei se judecă… tot ce fac e să caute vinovații pe undeva pe-afară. Am asistat la o scenă demnă de filmat… la un birou de plasare a forței de muncă (se numește „About Family” cu sediul în Salonic) după un interviu cu o familie, angajata s-a prăbușit plângând peste birou. M-am dus și am luat-o de umeri… a șoptit printre lacrimi: „de ce, Doamne iartă-mă, fac unii oameni copii?!?”. Ea s-a dus să lucreze la birou să lucreze după ce a stat 17 ani acasă cu unul dintre copii ei, născut cu probleme fizice. Tu ai avut parte de mult mai mult decât atenția părinților, ai dragostea lor în tine.

         
      • dagatha

        Mai 5, 2011 at 7:19 pm

        da, ai dreptate…

         
  3. poorbuthonest

    Aprilie 30, 2011 at 9:48 pm

    In primul rand mie imi pare rau pentru ei. S-au autodistrus.
    O parte din vina o au si parintii, ca nu au comunicat indeajuns cu ei. Dar un parinte adevarat, niciodata nu i-ar dori raul, propriului lui copil.

    Vezi Agatha, acest subiect „drogurile” intra intr-un crec vascos, lipicios, unde vinovati deopotriva sunt copii, parintii, societatea si institutiile statului. Iar toate astea au o singura eticheta ” LACOMIE ! ”
    Copii lacomesc la iluzii; parintii lacomesc la sintagma ” cel mai bun parinte” si ii ofera copilului prea multa libertate si multi bani; societatea si institutiile statului lacomesc la imbogatirea peste noapte, vand orice, oricui… nimeni nu se gandeasca o clipa si la consecinte, nimeni nu se gandeste ca odata cu cel implicat direct in aceasta situatie, drogatul, cu totii avem de suferit, iar rezultatul lacomiei este distrugerea.

    Un weekend minunat iti doresc Agatha 🙂

     
    • dagatha

      Mai 1, 2011 at 5:25 pm

      o mare parte din vină o au părinții. Lucrez toată ziua cu copii ai căror părinți nu au nici cea mai vagă idee unde este clasa la care învață copilul lor, nu au dat niciun telefon să le afle situația etc. Mi-e greu să cred că în timpul petrecut în afara școlii se comportă diferit. apoi o mare parte din vină o are societatea (aici nu e loc de dezbătut subiectul). Copiii …sunt necopți. Sunt vulnerabili. Nu au modele. nu au sprijin. e foarte ușor să o iei pe căi greșite. s-au autodistrus pentru că nnu a fost nimneni alături de ei. Și, cum am scris mai sus, nici dirigintele, nici colegii, nici profesorii nu au o atitudine de susținere. E mult de scros pe tema asta…Când lucrezi într-o școală sunt multe alte lucruri pe care le vezi dincolo de a face ore.
      O săptămână frumoasă îți doresc și ție, Ștefania
      🙂

       
      • poorbuthonest

        Mai 1, 2011 at 6:28 pm

        Din pacate sunt parinti si parinti; copii si copii….

        Probabil de aceea au recurs la astfel de gesturi, ei s-au simtit abandonati.
        Nu stiu, dar nimic nu justifica gestul lor. Ma intreb eu: daca tot s-au simtit abandonati si ai nimanui, de ce nu au luat un harlet si sa sape un sant, de-a lungul si de-a latul Romaniei sa-si omoare timpul, daca ceva constructiv nu au gasit de facut ?
        La fel ma intreb si pentru oamenii care isi inneaca mintea si sufletul in licoarea si aburii lui Bacus. De ce nu-si stampara supararile sau frustrarile crapand toti bustenii din Romania.?

        O noapte linistita iti doresc si o noua saptamana frumoasa ! 🙂

         
      • dagatha

        Mai 1, 2011 at 6:31 pm

        știi cum e…SUNT COPII! ei nu au puterea să judece for themselves! gândește-te că unii au sib 14 ani, deci nici buletin nu posedă ca semn al unei, să zicem, pășiri în lumea celor mari. Sunt atât de debusolați! nu au forța psihică. Alții au ghinionul unei gene slabe. Nu toți supraviețuiesc în lumea asta.

         
  4. monicas10

    Aprilie 30, 2011 at 11:58 pm

    Mai am momente când folosesc un limbaj grovian… în gândire.
    Copii sunt „imaginile din oglindă” ale părinților. Faptul că pentru unii oameni, marea majoritate, viața se limitează DOAR la ce bagi pe gură… și restul… Așa că ce e de mirare? .

     
    • dagatha

      Mai 1, 2011 at 5:26 pm

      just: Oglinda părinților. Și a atitudinii lor.
      da, nu e de mirare… din păcate…

       
  5. Ciprian Bojan

    Mai 1, 2011 at 7:30 am

    Da, cred că ar fi mult mai uşor să le dai copiilor exemple concrete, poveşti pe care să le audă mereu, să ştie! Fiindcă viaţa nu se trăieşte NICIODATĂ cu „dacă”…
    Bag un share pă FB!

     
    • monicas10

      Mai 1, 2011 at 1:31 pm

      Domnule Ciprian… fac parte dintre oamenii declarați „periculoși” sau „nebuni”. Tocmai pentru că fac și zic lucruri cu mult înainte ca acestea să se vadă și în realitate. Uite un exemplu concret, de poveste adevărată: de 12 ani am refuzat să mai contribui cu ceva la bugetul unui stat. Omul de lângă mine, are și el 2 ani de când a luat aceeași decizie. Considerăm amândoi că SINGURA TAXĂ JUSTIFICATĂ este TVA-ul, doar pentru a ajuta circulația valorilor. Acum, astfel de greve au început să se facă și în alte țări.
      Pe FB avem peste 30 dintre studenții noștrii, unii au terminat, alții sunt încă studenți.
      Suntem oameni și mai obosim și noi… iar atunci primim câte un mesaj de la foștii noștrii elevi. O parte din ei ne „simt”… E unul dintre lucrurile care ne dau puterea să mergem mai departe…

       
      • Ciprian Bojan

        Mai 1, 2011 at 6:10 pm

        Şi io am prevestit războiu’ din Libia, înainte ca Mubarak să fie debarcat din Egipt. Şi asta nu mă face periculos, ci „înfipt” în realitate…

         
      • Ciprian Bojan

        Mai 2, 2011 at 12:22 pm

        Uşurel, uşurel monicas10, eu încercam să fac o glumă, îmi cer scuze… Cu mica precizare că în privinţa Libiei, suntem toţi implicaţi, fluctuaţiile preţului petrolului ne afectează cam pe toţi.

         
      • dagatha

        Mai 2, 2011 at 6:36 pm

        Măi oameni buni, ce vă ciondăniți aici? 🙂
        Eu văd că fiecare are dreptate în felul lui.

         
    • dagatha

      Mai 1, 2011 at 5:27 pm

      @Ciprian, drăguț ca întotdeauna 🙂
      Acum mi-ai dat ideea unor studii de caz. Făcute pe bune.
      Mulțumeeeeeeesc!!!!
      @Monica, de multe ori satisfacțiile profesiei noatre se rezumă la felul în care ne privesc cei pe care îi îndrumăm. fiecare semn de la ei, fiecare gest de respect, poate uneri și de mulțumire, ne face să ne amintim de ce am ales să facem asta. (Evident, și acest subiect comportă discuții, pentru că nu mai vorbim despre majoritatea profesorilor aici). Și discuția asta cu tine mă face să derulez un proiect la care am ezitat până acum.
      🙂

       
      • monicas10

        Mai 1, 2011 at 8:06 pm

        1. Mult mai ușor se vede „capra vecinului”… periculoși sunt cei care văd „caprele lor”… De ce preferăm să vedem problemele vecinilor de pe planetă, în loc să căutăm soluții la propriile noastre probleme? Atunci când ele sunt găsite și APLICATE apar rezultatele. Abia după, cine are nevoie de soluții la probleme asemănătoare, vine și te caută. Și vrea să ÎNVEȚE!
        2. Studenții de care vorbesc sunt între 20 și peste 65 de ani. Deja pe Net se derulează un proiect la care a lucrat omul de lângă mine de foarte mulți ani. Mi-am adus o contribuție foarte mică, mai mult financiară, la proiect.E vorba despre Proiectul Zenla, iar cursul se numește CBPN-01.
        Și încă ceva… discipolii sunt cei care îi fac pe profesori să fie ceea ce sunt. S-a întâmplat să am și abilități pedagogice, printre multe altele…
        .

         
  6. vacitim

    Mai 1, 2011 at 8:36 am

    Buna!

    Ai drepatate in tot ce spui! Poate vom invata cu totii sa nu mai fim spectatori, ci sa participam activ la crearea lumii pe care o dorim pentru noi si urmasi 🙂

     
    • dagatha

      Mai 1, 2011 at 5:33 pm

      Oare?
      ar fi bine…

       
    • monicas10

      Mai 2, 2011 at 12:46 pm

      Abundance: the ability to do, what you need to do, when you need to do, do it.
      În definiția de mai sus lipsesc anumiți termeni cum ar fi banul, de exemplu. Iar de la baza piramidei m-am desprins de mult timp… și mai am și rău de înălțime.
      So! Gândesc, mai scriu și-n românește, investesc, deci fac ceva. Și toate pentru că (încă) îmi mai iubesc țara.
      A, da… uitam. Salut! 🙂

       
  7. Moi

    Mai 1, 2011 at 8:49 am

    Nu cred ca exista „sablon” standard de educare vizavi de acest subiect , depinde de copii si de parinti . Dar cred ca o discutie serioasa pe tema sunt inevitabile pentru a descoperi realitatea , ce se ascude in spatele „placerii”, ceea ce arata media starneste doar valuri de moda , uneori prea puternice pentru a nu ii influenta pe cei ce descopera inca viata.

     
    • dagatha

      Mai 1, 2011 at 5:39 pm

      nu există șablon, e drept. de fapt, nici tratament nu există în varianta standard. de aceea mi se pare că este bună varianta studiilor de caz. evident, bine gândite, nu ca modele de care nu vrea nimeni să audă. media….sucks!
      hehehe. ăsta e al treilea proiect de care vreau să mă apuc.
      😀

       
  8. Pruncu

    Mai 2, 2011 at 5:52 pm

    Waaaa… hai ca m-ai prins bine. Am ramas fara net si sunt in pom momentan… 😐 am prins acuma cateva minute la var`miu si am intrat sa te salut. Sorry, cu prima ocazie citesc si comentez. Kisses & Numai bine !

     
    • dagatha

      Mai 2, 2011 at 6:40 pm

      chiar mă gândeam unde ai fugit. Io mă țiu de cuvânt, chiar te invoc la finalul temei pentru acasă și tu nik.
      😀
      Aștept revenirea în forță.

       
  9. Pruncu

    Mai 3, 2011 at 3:56 pm

    In primul rand, mai toti copiii pe care ii duce capu cumva ajung sa ii duca la rau… am fost unul din ei.
    Apoi binele „suprem” eu il vad cam diferit.. era un tip care zicea ceva de genu ‘do what thou wilt shall be the whole of the law”dar aici i filosofie multa in vorbele astea si voi explica daca este necesar alta data, acum sunt pe fuga.
    Am citit post-ul acela despre copil. Da, mai cunosc si eu cazuri de copii la 14 care baga la muschi sau trag pe nas. Consider ca masurile extreme luate de parinti in cazul acelui pusti au fost necesare, iar faptul ca baiatul arata ca vrea sa renunte e un lucru mare. Chiar daca nu va putea usor, macar va incerca.. si ce este cel mai important, are suportul parintilor care observ ca este foarte generos.
    Eu mi-am propus (din nou) sa ma las de fumat… si cam aceleasi planuri sunt trecute si la mine so wish me luck 😀

     
    • dagatha

      Mai 5, 2011 at 6:34 pm

      cred că există și aici o junglă…numai cei puternici supravieșuiesc. Iar dacă ai norocul să fii pe picioarele tale, fizic, mai ai nevoie totuși de un ajutor pentru latura cealaltă. Sau poate ești înzestrat cu înclinare spre a fi autodidact.
      Cred că ești unul dintre norocoșii care au conștientizat anumite lucruri despre viața proprie. Ai avut forța să recunoști cine erai și să te îndrepți spre cine ai fi vrut să fii…

       
  10. eumiealmeu

    Mai 4, 2011 at 4:55 pm

    după cum spui tu, agatha, noi n-ar trebui să facem nimic pentru ei? să nu mai căutăm să facem nimic pentru ei? păi şi atunci de ce ne întrebi pe noi despre problemele lor? asta pe mine chiar mă interesează: ori suntem responsabili pentru ei, ori nu avem nicio influenţă … ia spune tu, înţeleapta mea.

     
    • dagatha

      Mai 5, 2011 at 6:45 pm

      păi „noi” avem, în genere alte preocupări. Trecem pe lângă fetița cu chibriturile și o privim cu reticență, eventual scoatem un „hmmm” și dăm din cap dezaprobator.
      Ce am făcut eu? doar am ascultat. Când a simțit unul dintre ei nevoia să vorbească cuiva și a avut suficient de multă încredere în mine. Nu l-am sfătuit. Dar i-am răspuns la întrebări cu alte întrebări sau i-am împărtășit din experiența de viață pe care am adunat-o. I-am lăsat oricând ușa deschisă și știe că poate să vorbească cu cineva oricând.
      ieri am pus mâna pe o carte pe care am găsit-o la cabinetul de consiliere psihopedagogică în școală: „Drogurile și adolescența. Răspunsuri la întrebările părinților” Etienne Gaudet. Am împrumutat-o. O voi citi. Mă întreb câți părinți sunt preocupați să o facă. De câte ori au fost invitațiu la cabinet, au fugit de rușine: „doar nu este copilul meu nebun!” Oricât am încercat să le explicăm că nu despre asta e vorba.
      Articolul meu a vrut să tragă un semnal de alarmă: inconștiență, nepăsare, indiferență. Din partea tuturor.

       
  11. banifarabani

    Mai 6, 2011 at 6:49 am

    @ Agatha.
    Mama a fost profesoară. Când venea acasă, ne pocnea pe amândoi (am o soră mai mică cu 9 ani) şi zicea „Sunt obosită, vreau să dorm! Eu v-am făcut, eu vă omor!”. La şcoală la ea la ore, am fost de mai multe ori. Plecam de acolo plângând şi întrebându-mă „Care e Mama mea? Cea de la şcoală sau cea de acasă?”. Ca profesor, cred că era aproape un geniu. Ca mamă, era ca o alcoolică sau ca o drogată oarecare. Mi-au trebuit mulţi ani să înţeleg fie şi o parte din „the big picture”. Unul din „cadourile” pe care ni le-a făcut: 3 tentative de suicid. DE CE? O iubim şi acum amândoi! De fiecare dată când mă văd sau vorbesc cu soră-mea, vorbim de ea şi chiar plângem. A plecat şi ne-a lăsat aici. A plecat cu mult înaintea altora. Sunt deja 11 ani de atunci. Îşi cunoştea talentele? Aiurea! Consecinţa? Şi eu şi soră-mea, am luat-o pe drumuri ocolite pentru a ne câştiga existenţa. Poate că o să scriu o carte. Mertită! Am scris câte ceva în cele deja publicate, dar tema învăţământului, îşi are direcţiile ei importante. Una, ar fi masa de oportunişti şi arivişlti care constituie 97% din ministerul educaţiei şi învăţământului (sau cum s-o mai chema acum). Atât timp cât elevilor li se cere să înveţe 98% balast „ca să ai carte”, învăţământul este şi va rămâne un simulacru de „activitate socială”.
    @ eumiealmeu
    După părerile acestea, am de spus doar un proverb vechi. Mă abţin. Ideea este că prea mulţi sunt prea preocupaţi de ce fac alţii ca să mai vadă de câte ori pe secundă calcă în străchini ei înşişi. Mai grav este că o fac cu atâta emfază şi de la adăopstul diplomelor, încât mulţi iau de bune demersurile lor. Aşa se nasc filosofiile, sectele, bisericile. Un veleitar care abia dacă ştie cum îl cheamă cu ID-ul în mână, lansează o vorbă. Toţi dezorientaţii o iau de bună şi gata biserica, gata teoria economică, partidul politic, etc. Eu unul, m-am întrebat pe mine însumi, ce pot face pentru mine. Apoi, am descoperit că ce a mers la mine, poate să meargă şi la alţii. Aşa că, mi-am publicat experienţa. Asta fac de 4 ani. Şi sunt destui care mi-au mulţumit! Asta, valorează mai mult decât toţi cei 20 de ani de şcoală şi toate hârtiile scorţoase şi pompoase care s-au adunat în „dosarul meu de cadre”.
    Şi da, sunt preponderent AUTODIDACT!
    Am ajuns la concluzia că până şi postuniversitarele frăcute, au tot o tonă de balast. Ceva mai puţin decât liccele, adică, doar vreo 90% balast.
    Şcoala ar trebui să ne înveţe un singur lucru esenţial: Ce talente avem şi cum să le cultivăm. Restul, face societatea spontan. Fără advertising şi alte artificii de marketing.

     
    • dagatha

      Mai 8, 2011 at 8:44 am

      da, învățământul este un simulacru! Am participat la o discuție despre noua lege a învățământului și am ajuns la concluzia că direcția este clară: îndobitocirea, amețirea, debuzolarea unei nații. Evit să vorbesc despre subiect pentru că de cele mai multe ori îmi pierd obicetivitatea și atunci scrierea devine o revoltă personală.
      Nu sunt un profesor bun. Dar m-am străduit să fiu. Și m-am bucurat de micile reușite. Nu sunt nici un părinte bun. dar mă străduiesc să fiu. Nici într-un caz nu îl neglijez în felul în care ați avut nenorocul să experimentați (extrem de dureros). Sper să reușesc să mențin echilibrul.

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete didactice

machetedidactice.com

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: