De ce nu mai am încredere în ei

„Medicina este arta vindecării, pentru care nu există, teoretic, nicio limită”

Petre Țuțea

Pentru că discuțiile s-au „aprins” după ultima deșteptăciune de am scris-o și pentru că am fost provocată de Poet, mă tot zbat să formulez o idee decentă și pertinentă despre încrederea în medici.

Ca să fim foarte bine înțeleși de la început, vreau să precizez că vorbim despre una din meseriile pentru care manifest deosebit respect. Pentru că nu oricine poate deveni medic și nu e suficient să studiezi jumătate din viață ca să poți reda fericirea, zâmbetul, liniștea și chiar viața cuiva pe care nu îl cunoști. Numai că evoluția umanității mă îndreptățește să afirm (nu cu toată puterea, pentru că sunt conștientă de limitele acestei afirmații ) că sunt unele meserii pentru care cei ce le practică ar trebui să facă o alegere cruntă: viața lor sau viața altora? Adică pentru a fi cel mai bun și eficient în ceea ce faci, trebuie să fii acolo unde este nevoie de tine, de câte ori este nevoie de tine.

Toți avem tendința de a deveni foarte aroganți și de a ne urla drepturile sus și tare când devenim pacienți. Ca și cum cel care ne tratează, să fie trup și suflet pentru noi, ca și cum am fi unicii pe lista lui medicală. Înainte să nasc, am terorizat-o pe ginecologista mea, căreia îi tot ceream să-mi confirme că va fi acolo când voi naște, pentru că „eu nu nasc cu vreun doctor străin care s-a nimenit de gardă când mă apucă pe mine durerile facerii cine știe la ce oră”. Și femeia mi-a răspuns foarte calmă: „gândește-te că și noi suntem tot oameni. E posibil să fiu bolnavă, plecată cu treburi medicale, prinsă cu vreo urgență. Nu e de dorit să se întâmple asta și sper să fie totul bine, dar nici nu îți poate garanta cineva că va fi totul exact cum ne dorim să fie”. Logic. Și foarte adevărat. Din fericire a fost acolo cu mine până târziu în noapte când a decis fii-miu că e cazul să se nască 🙂

Și totuși…

Sunt medici care au depus jurământul acela al lui Hypocrate ținând degetele încrucișate la spate. Oameni care au prins o conjunctură favorabilă și s-au trezit doctori sau oameni care au învățat atâtea și au o mulțime de răspunsuri, dar au uitat esența medicinei: umanitatea. Cred că am avut cu toții experiențe mai mult sau mai puțin revoltătoare. La fel cum avem și exemple pozitive, de medici care au salvat vieți, de medici-oameni. Eu, una, mi-am pierdut încrederea în ei pentru că pentru unii e valabilă o lege a lui Murphy: „De obicei apelurile de urgenţă apar în momentul în care te pregateşti să iei pauza de masa”. Lucru care îi deranjează teribil. Am fost protagonista unei astfel de discuții într-o noapte când mă tăvăleam de durere și medicul de gardă se uita nervos la mine: „dumneata știi cât e ceasul???”. Știam: era 3 dimineața. Nu dormisem deloc și nici nu funcționase vreun leac până la ora aia, de aceea am decis să chem salvarea. Prima dată în viața mea! Și ultima, sper. Și altele din aceeași gamă:

  • acum câțiva ani, mama mea suferea de fibrom și a fost tratată de hipertiroidie, lucru care i-a dereglat tiroida.
  • tot în acea singură dată când am fost luată cu salvarea pentru niște dureri înfiorătoare în abdomen, am fost plimbată prin secție ca în Moartea domnului Lăzărescu, în timp ce încercau să mă convingă că sunt însărcinată!
  • tot la urgențe mi s-a făcut o înjecție pentru o alergie și cea care mă luase în primire era foarte revoltată că nu am spus doctoriței cum mă învățase ea: „spui că îți amorțește și gura ca să te ia prima, să nu stai aici toată ziua”
  • când am fost cu copilul la pediatru, mi-a dat un sirop pentru tuse; pentru că nu se ameliorase starea, am schimbat medicul care a fost foarte uimit că mi s-a dat ACEL sirop de tuse. Nu era bun. Mi-a dat altul. Tot scump, tot ineficient.
  • tot în așteptarea lui fii-miu, am avut ocazia să văd medicul de gardă chemat pentru o cezariană, cu ochii împăienjeniți de somn și nervos că l-au deranjat la 10 noaptea.

Sunt conștientă că avem nevoie de medici. Mă rog, totuși, ca lucrul acesta să nu mi se (mai) întâmple prea curând. Sau să dau peste oameni ca aceia din serialele americane unde totul merge perfect 😀

26 de comentarii

  1. Sunt medici care au terminat facultati particulare… facultati cu care eu nu sunt de acord.
    In privinta piticului tau, cand mai tuseste, sa-i faci un siropel din: 2-3 picaturi de albastru de metil, o lingurita de miere si putina zeama de lamaie, le amesteci si ii dai sa bea(e bine sa bea de doua ori pe zi, dar ii poti da si o data, seara inainte de culcate)… dupa ce ii dai sa bea siropelul ala, nu trebuie sa bea sau sa manance nimic, cam 20 min. Rezultatul este garantat, am folosesc reteta asta si am recomandat-o celor cu copii si cu probleme, de cand avea fii-miu 3 ani, adica de vreo 14 ani 😉

    • acum depinde de facultățile particulare și de indivizi. Cunosc oameni care și-au văzut de treaba lor și au terminat și o astfel de instituție fiind foarte serioși în domeniul pe care l-au ales. Cum sunt și multi care au terminat la stat și nu au habar de nimic. e drept că în general prima categorie e mai rar întâlnită.
      Mulumesc de rețetă 🙂

      • Doamne ferește! nu te-am înțeles greșit. Oricum îmi ești dragă și chiar dacă te înțelegeam greșit spuneam tot! 😆
        e drept că medicina nu se face oricum, oriunde și cu oricine.
        O seară frumoasă 🙂

  2. Din pacate, asta-i crudul adevar, sunt foarte putini medici-oameni in sistemul nostru sanitar. Si totul cred eu ca se-ntampla din cauza lacomiei de bani. Multi dintre ei si-au facut cabinete particulare si atunci normal ca sunt suprasolicitati fizic, mai au si o norma si in policlinica si la spital si in cabinetele lor particurale si atunci este logic ca-si fac treaba doar sumar. Noi pentru ei, nu suntem decat obiectul muncii, materia lor prima si nimic mai mult… nu-i nimic ca mori, doar s-a si nascut altul.
    Am vazut si eu foarte multe nereguli si abuzuri facute in spital. Si vreau sa-ti dau un exemplu doar. Nu vreau sa reiasa a lauda. Eu mi-am facut un obicei, asta dupa ce am stat cu mamica mea 18 zile in salonul terapie-cardiologie si am vazut ca sunt foarte multi bolnavi pe care nimeni nu-i viziteaza. Asa mi-am propus eu, pentru implinirea mea sufleteasca, sa merg o data pe luna sau atunci cand simt eu, sa vizitezi necunoscuti la spital si in special in sectia cardiologie sa le spun un cuvant de incurajare si sa le duc un fruct. Asa s-a intamplat si saptamana trecuta mai exact joi seara, am iesit de la serviciu, am trecut prin fata spitalului si simteam ca trebuie sa intru. Portarul nici nu ma mai intreaba unde merg, inca ma saluta si ma intreaba ” de garda ? „, probabil ca atat de cunoscuta i-am devenit, incat crede ca lucrez in spital. Intentionez sa urc pe scari, dar brancardierul care statea rezemat de perete, ma saluta politicos si ma pofteste sa urc cu liftul pentru bolnavi. Cumparasem inainte sase banane pentru ca sase paturi sunt in acel salon. Din fericire pentru mine in salon nu erau decat doi bolnavi si m-am bucurat si mi-am spus: ce bine ca nu mai sunt atatia bolnavi. Am vorbit putin cu ei, era un barbat de 75 de ani si o femeie de 35 de ani, apoi mi-am luat la revedere si am coborat cu satisfactia in suflet ca numarul pacientilor cardiaci este in scadere. Asta doar pana am ajuns pe hol cand era foarte mare revolta. Din curiozitate am asistat si eu si am ramas profund indignata cum medicii din ambulatoriu refuzau sa interneze o femeie batrana care abia respira pe motiv ca nu sunt locuri in spital. Atunci am reactionat si am spus medicului de garda: sunt locuri, in salonul 7 cardiologie cu regim de terapie si este dotat cu aer si cu toate aparaturile necesare si in plus sunt 4 paturi libere, acuma eu vin de acolo, nu vedeti ca femeia nu poate respira ! Sau vreti sa sun la toate televiziunile sa vina sa vada si sa filmeze abuzul care il faceti d-voastra aici. Imediat s-au consultat, am ramas vreo doua ore pana ce m-am convins ca o interneaza pe femeie, dar culmea s-au ivit paturi libere la interne unde au internat-o singura in salon. Aceasta intamplare de care sunt convinsa ca nu este singulara o consider batjocura. Mi-a lasat un gust amar comportamentul personalului medical din acea seara, care numai dupa ce a fost amenintat ca o sa divulg presei si o sa afle o tara intreaga abuzul pe care-l face si-a facut datoria de medic. As mai avea inca foarte multe nereguli dintr-astea de mentionat dar si asa m-am extins prea mult si imi cer scuze pentru asta.

    O seara minunata iti doresc Agatha, fara evenimente neplacute si o noua saptamana plina de bucurii. 🙂

    • da, sunt o mulțime de lucruri de povestit. Pe mine m-a impresionat filmul menționat pentru că reflectă dureros de bine realitatea cotidiană.
      eu am fost la sital de când cu pățania recentă și am așteptat ca idioții acolo să vină doamna dr. care a venit pe la 8 și 20, a intrat în cabinet și pace. nu mai zicea nimeni nimic., Nici nu știam dacă e ea doctorul pe care îl așteptam, n-a zis și ea „bună dimineața” că eram o turmă la iușa ei. Și după trei sferturi de oră de așteptat, iese asistenta revoltată că de ce nu intrăm, nu vrea nimeni să vorbescă cu doamna doctor?
      eh, să nu ne mai enervăm 🙂
      o săptămână frumoasă și ție, Ștefi.

  3. Sunt foarte convins că e traumatizant, să simţi pe pielea ta atâtea eşecuri ale oamenilor acelora. Şi eu nu te-am certat la celălalt articol, doar încercam o soluţie pentru o societate normală: consultarea prealabilă a unui medic înainte de folosirea unui produs medical sau cosmetic… Da’ am uitat. societatea asta, numa’ normală nu-i! 😦 Rogu-te pardonează-mi naivitatea! Please, please, please, please, please, please, please!!!
    Nu-s Poet, că-s un ţăran cu diplomă de profesor! M-aş bucura dacă mi-ai spune aşa! 😀 Pe bune! 😀

    • haide că mai glumim și noi! 🙂
      apoi cum sună : „Bună, Poetule” față de „bună, țăranule cu diplomă de profesor”, acum zi și tu! 😆
      una peste alta, tare mi-ar plăcea să fiu și eu țărancă! de aia am grădină-surogat în balcon 😆

    • Poţi să-mi spui simplu: ţărane, fără deplomă, că nu-i agăţată-n gâtu’ omului! 😉
      😀 -ul era de pe baltă, că mă pasionează pescuitul- da’ nu-mi zice nici pescarule, că n-am prins nimic…
      Şi mai vreau pentru ca să-ţi spun că n-am dat like la articolu’ ăsta nici la precedentu’ deoarece au un conţinut căruia nu poţi să-i dai like, da’ asta nu înseamnă că nu-s scrise bine! Părere’ me’! 😀

      • eu știi ce nu înțeleg? de ce unii (evident nu vorbim de tine, dar pentru că tu mereu mă inspiri pozitiv) unii consideră o rușine a fi țăran și folosesc apelativul cu sens peiorativ. Știu țărani mai deștepți și mai culți și mai manierați și mai buni și lista de superlative poate continua, comparativ cu cel mai prețios orășean.
        Deci, dragă tăranule, asta a fost!
        cât despre „Like” aș fi intrat la bănuieli dacă ar fi plouat cu de astea 😆 Apreciez 🙂

      • Pe tema asta, a dispariţiei ţăranilor am scris vreo două articole pă blogu’ „lumesc”… Ei sut aceia care au clădit ţara asta cu sudoare, lacrimi şi sânge şi ţărancele au transmis limba pe care o vorbim, căci până în a doua jumătate a secolului XX nu se poate spune că majoritatea populaţiei era ştiutoare de carte! Peste vreo 20 de ani ţăranii nu vor mai exista…. vor fi o amintire…

      • e drept că m-am dus cu gândul la Goga și Coșbuc și la imaginea idilică a satului românesc. Poate e un soi de echilibrare ridicolă a balanței: exagerarea sămănătoriștilor și a poporaniștilor de atunci are acum corespondentul anihilării complete până la demitizare a ceea ce a însemnat satul și țăranul. Ce este curios e faptul că nu de puține ori, la televizor, în preajma sărbătorilor, apar ca păstrători ai tradițiilor încă atractive, tot țăranii în straiele lor specifice. Chiar filmele de promovare a turismului românesc au în prim plan tot câte o căruță cu boi, câte un port țărănesc, câte un obicei… Cred că ipocrizie se numește asta, nu? demitizăm un concept, dar ne folosm de el dacă e la o adică să ne aducă un ban frumos.
        🙂

  4. Nu e cazul meu, dar cand tu ai tbc ganglionar si unii medici iti spun ca ai mancat ceva ce nu ti-a priit…….ce mai e de comentat?….

    • nu e de râs, da prima reacție a mea asta a fost. cred că și un om obișnuit ar putea uneori să pună un diagnostic mai bun decât UNII medici. Din păcate…

  5. Unul din comandantii pe care i-am avut ne-a spus asa „Cand o sa vina la voi oamenii cu diverse probleme si va enerveaza, inchipuiti-va ca in locul acelui om este tatal sau mama voastra ori bunicii vostri, copii sau nepotii vostri. Sa vedeti cum o sa vreti sa-i ajutati imediat…”

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s