Inocența în starea ei pură

„Mami, uite un căsel”, a zis cu privirea aceea strălucitoare care mă face să mă topesc de bucuria bucuriei lui.

Eu zâmbesc. Prin „căsel” a se înțelege o puricanie pitică, fără păr, slabă și prăpădită care se apropia de noi cu coada fluturând. „Du-te, măi cățelule de aici, că nu avem nimic să-ți dăm…” Asta e replica mea de câte ori zăresc o astfel de arătare care îmi inspiră mereu milă și de care mă feresc pentru că nu mă pot uita la ea fără să am oareșce sentimente. E drept că de când e Andrei, mă preocupă și neliniștea că un astfel de animăluț ar putea avea reacții neprevăzute, ceea ce înseamnă că e bine să-mi țin copilul cât mai departe.

„Da’ ce face căselul aici?”

„Caută ceva de mâncare”, găsesc eu explicația.

”Da’ de ce?”

„Pentru că îi este foame”. Observ repede că este o „ea” și că are, probabil, pui. „Și ca să le ducă de mâncare și puilor ei”. (Știu că nu-l mulțumesc niciodată răspunsurile seci, impersonale și date așa, în dorul lelii, de aceea, încerc să fiu explicită. Evident că n-a mers 🙂 )

„Da’ unde sunt puii lui?”

„Hmmm… Nu știu, i-o fi ascuns”.

„Da’ unde i-a ascuns?”

„Păi… dacă i-a ascuns… înseamnă că nu trebuie să știm unde sunt.”

Nu a părut foarte convins, dar, curios, nu a continuat șirul de întrebări, cum o face de obicei. Am mai stat puțin afară și am hotărât că trebuie să intrăm, se făcuse deja târziu. Elementul de persuasiune este faptul că și ceilalți copii intrau în casă. Toți își spuneau „Pa” unul altuia, iar urechile mele aud vocea plină de compasiune a lui Andrei: „Pa, căselule! Să găsești mâncare pentru puii tăi!”

M-am topit!

Este copilul meu! Și are 2 ani și 10 luni 🙂

32 de comentarii

  1. Te uimesc copiii, cu bunatatea lor din suflet :)… Fii-miu renuntat la biberon, aruncandu-l de la balcon, unei cateluse cu pui, ca sa aibe catelusa cu ce sa-si hraneasca puii 🙂

  2. Sunt cele mai mari minuni ale lumii. Al meu face oarecum o diferenta intre cateii mari, de care se teme si nu prea(mai mult de gura noastra), si catelusii, de care se simte foarte atras. Adevarul ca un catelus de ala mic si pufos ar fi un prieten de joaca de exceptie pentru ei la varsta asta si nu numai. Am vazut zilele trecute la mall, la magazinul de animale 2 catelusi de iti venea sa ii iei acasa pe amandoi.

    • 😆
      și aș vrea să rămână așa o vreme, la 2 ani și 10 luni. Că prea repede crește!
      „căsei”…are o duzină. nu încape de ei în pat. Numai de ăia ne permitem 😀

  3. Sa-ti traiasca mami si sa creasca mare si sa fii mandra de el cand o deveni ” barbat”.Cat despre casel…
    Sunt frapant de sinceri, si tare curiosi ….sunt minunati!

  4. Dupa ziua acesta superba, voi mi-ati incununat seara! Micutul Andrei este superb, iar intrebarile lui m-au dat gata! Va imbratisez cu mare drag! Sa cresteti mari si frumosi ca si pana acum!

  5. Dragul de el, ce suflet bun are … m-a emotionat pana la lacrimi, ca la 2 ani si sapte luni, face o astfel de urare din sufletelui lui pur… „Pa căselule,”să găsești mâncare pentru puiii tăi!” –uimitor.
    Nu mai pot spune nimic, am ramas fara cuvinte. Si uite ca am mai primit o lectie de bunatate. Mii de pupici Andrei, din partea mea si cele mai sincere si calde imbratisari. Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru bunatatea ta ! 🙂

    Fii mandra Agatha de micutul tau barbat ! 🙂 Mi-e foarte, foarte drag. 🙂

    Va imbratisez pe amandoi si va doresc o noapte linistita, somn usor si vise frumoase ! 🙂

    • dragă Ștef, știam că o să-ți placă 🙂
      sunt mândră de nu se mai poate, îți dai seama,
      mulțumim pentru gânduri și aprecieri. O seară liniștită și ție 🙂

  6. In sfirsit, am ajuns acasa si mi-am recapatat accesul si dreptul de-a comenta 😉
    Ehe, draga mea, cind fiu-meu se afla in starea lui cea mai pura, mi-a fost smuls cu brutalitate, din brate, pentru totdeauna. Nu spun, motive ar fi fost, ca de cite ori ne jucam, el iesea oarecum in pierdere. Odata l-am bagat cu fata-n craci, incercind sa-i arat lacul. Alta data l-am dat cu capul de candelabru, incercind sa-i exemplific zborul Ikarului. Asa ca, am fost numit sergent de serviciu pe bucatarie, fara drept de-a mai atinge copilul, nesupravegheat. 😆
    Dulcic pustiul, sa-ti traiasca!

    • la „smuls cu brutalitate” deja mă speriasem. Apoi am zâmbit.
      Mulțumesc mult. Toată lumea să simtă bucuria pe care o simt eu.

      PS: și să știi că nu mi-a urat nimeni felicitări când am rămas însărcinată 😆

  7. Povestea ta mi-a adus aminte de o chestie pe care am zis-o eu la tara la bunici cand eram de vreo patru-cinci ani. bunicii aveau un catel mare de tot si ii spusesera Calul, tocmai pentru ca era tare impunator. Si eu tot am auzit aprox. un an de zile calul a facut asta, calul a facut aialalte, calul in sus, calul in jos. Si iarna, bunicul vine si ma cheama la geam sa mi-l arate pe Calul cum era plin de zapada pe blana lui neagra. Si atunci nu am mai rezistat si am zis: Tataie, unde vezi tu, unde vedeti voi cal ca eu vad ditai cainele? 😛 😛 Nimeni nu a avut replica nici pana in ziua de azi :))))))))))))))

  8. bucura/te ca vorbeste asa. serios. al meu nu a pocit cuvintele. ce copil e ala care nu se prosteste si el putin / nu intentionat, ci din dotarea mamei.
    eu mi/as dori in permanenta pe cineva care sa zica despre casel si sa nu creasca sau sa creasca si sa ma lase in pace ca vine altul la fel de mic si se caseleste el pe langa mine… 🙂
    il ador pe alergaciosul care iubeste caseii
    sa/l serbam cum se cuvine peste doua luni!

    • cum nu a pocit, bre??? că doar nu a vorbit literar de la doi ani. Și nașă-mea zice la fel de fata ei. Cum se poate asta?
      Eu mă bucur! de ce crezi că tot spun că aș vrea să rămână așa o perioadă bună de timp? e criminal!
      Într-o zi l-a întrebat taica-su ceva, el i-a zis că da, și eu, plină de inteligență (multiplă, cred, sau aia era cu personalități multiple, nu mai știu) îi zic consortului: „na, că ți-a făcut fii- tu o concesie”. Cupilu, atent la ce vorbeam repetă repede: „da, ți-am făcut o consesie” 😀

  9. În ochii copiilor încape toată uimirea lumii; înveţi să priveşti prin ei şi tu, cu acea privire neprihănită copilărească, de sus, dintr-un cer apropiat. Mi-am amintit, citind, de nepoţica mea şi de un scărăbuş al ei, ceva între cărăbuş şi spiriduş, rostire mult prea zorită. Nişte minunaţi ani ai fanteziei.
    Sufletului tău, copilul tău, poveste magică a ta, fie-i viaţa vis!

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s