Pledoarie pentru Cuvânt

„La început a fost cuvântul şi cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era
cuvântul”.

În general, sunt o persoană care face des haz de necaz. E drept că nu întotdeauna sunt lăsată, dar încerc să o fac my way dacă asta mă face să mă simt mai bine.

Fragment de conversație din gama „D’ale lui Mitică”:

Prin ce zonă stă X-uleasa?

Prin zona Zoster.

Răspunsul, total nepotrivit, a provocat o adevărată isterie printre rubedenii:

– Vai de mine, dă-ți peste gură. Unchiu-tău a avut așa ceva, știi ce rău doare?

Normal că știu. Citesc destule, cunosc destule ca să știu că este o boală teribilă. Tocmai de aceea aleg să-mi râd de ea. Nici dacă aruncam cel mai crunt blestem către cineva nu aș fi fost astfel apostrofată. Într-o altă notă, am intrat într-o discuție asemănătoare pe blogul pe care-l frecventez destul de des. Ca un fel de chain reaction, mi-am amintit de un episod din îndepărtata copilărie, semn că problema este mult mai gravă decât am estimat-o. Străbunicul meu avea către 90 de ani. Ne plăcea mult să stăm în curtea lui, dar asta e o poveste prea lungă pentru subiectul de azi. Într-o zi am pus mâna pe bastonul lui și pe pălăria pe care o purta veșnic cu un soi de reverență ce îl făcea interesant pentru noi strănepoții, și am mimat bătrânețea.

De ce-ți ceri osânda de la Dumnezeu?  a venit ca un tunet reacția lui.

Nu știu dacă am înțeles foarte bine sensul cuvintelor lui, dar a fost suficient să mă simt atât de rușinată ca și cum comisesem un păcat.

Iată puterea cuvintelor! Cuvinte care lovesc, care dezleagă blesteme sau care le dau viață, cuvinte care se înfig ca pumnale și rămân acolo. Cuvinte care nasc superstiții.  S-ar mai fi deschis peștera dacă nu s-ar fi rostit „Sesam, deschide-te!”? Cuvântul e cheia, de multe ori, către suflete. Ce rost ar mai fi avut oracolul din Delphi dacă toată puterea lui nu ar fi stat în rezolvarea ghicitorilor? Ce ar mai fi descântecele populare? Oare au efect și pentru cei care nu cred în ele? Nici înjurăturile nu s-au născut întâmplător. Sunt cuvinte alese ca să lovească. Dar ce ar face actorii care rostesc mereu cuvintele altora în roluri de-o viață? Sunt ei sortiți nebuniei? Sau cad, poate pradă puterii lor atunci când le rostesc? Nu sunt o maestră a cuvintelor, dar îi respect pe cei care le-au învățat sensul. Nu, nu le-au descifrat, ci au învățat „la ce sunt bune”. Cu ele poți face rost de cea mai secretă armă, just like magic. De aceea pentru mine Blaga și Stănescu sunt speciali.

Ce este cuvântul, orice cuvânt. Nimic decât o rană a tăcerii. (L. Blaga)

Ars poetica – Nichita Stănescu

 Îmi învăţam cuvintele să iubească
 le arătam inima
 şi nu mă lăsam până când silabele lor
 Nu începeau să bată.

 Le arătam arborii
 şi pe cele care nu vroiau să foşnească
 le spânzuram fără milă, de ramuri.

 Până la urmă, cuvintele
 au trebuit să semene cu mine
 şi cu lumea.

 Apoi
 m-am luat pe mine însumi,  
 m-am sprijinit de cele două maluri
 ale fluviului,
 că să le-arăt un pod,
 între cornul taurului şi iarbă,
 între stelele negre ale luminii şi pămînt,
 între tâmpla fameii şi tâmpla bărbatului,
 lăsând cuvintele să circule peste mine,
 că nişte automobile de curse, că nişte trenuri electrice,
 numai s-ajungă mai iute la destinaţie,
 numai că să le-nvăț cum se transportă lumea,
 de la ea însăşi,
 la ea însăşi.

Mulțumesc, Lumy, pentru e-mail 🙂

 


24 de comentarii

  1. Agatha,iarta-ma ! n-am vrut sa te supar…probabil ca spaima mea,frica mea a vorbit…trebuie sa invat sa-mi controlez spaimele…iarta-ma 🙂
    am transferat ,fara intentie,in vorbele mele asta…da,ma simt prost…d-aia e bine sa-ti invarti limba de 10 ori si abia apoi sa scoti cuvantul….cuvant care cateodata nu face bine…

    • Rokssana, scumpă, cred că e vorba de missunderstanding 🙂 De ce să-ți ceri iertare? Replici de acest gen sunt foarte frecvente. Era doar o nedumerire a mea, nici aceea completă, legată de cei care se opresc la superstiție și nu pot trece mai departe de ea din cauza spaimei, așa cum ai zis și tu. Dar nici într-un caz nu se pune problema de a cere iertare! Eu te respect foarte mult pentru toate CUVINTELE pe care le-ai împărtășit cu noi de atâtea ori. 🙂

  2. Buna! Garcia Marquez are la inceputul romanului Un veac de singuratate cateva pagini absolut superbe. Merita citite, eu le rezum: satul Macondo, un sat izolat primeste vizita unor tigani mai speciali si dupa plecarea lor toti locuitorii se imbolnavesc de insomnie. Nu mai dormeau, dar din pacate pentru ei incepeau sa uite. Uitau tot: cine sunt, cum se numesc lucrurile si cum se intrebuinteaza. Si atunci, ca remediu, au inceput sa scrie pe obiect: pe cana au scris cana si cum se foloseste, pe scaun idem si tot asa. Si vazand ca totul devine din ce in ce mai periculos au pus un avertisment la intrarea in sat si langa un alt afis pe care au scris: Dumnezeu exista…
    Tiganii au venit din nou si i-au vindecat de boala…

    Eu ma intreb acum: cat de puternice sunt cuvintele?

  3. Buna Agatha 🙂

    Sincera sa fiu, eu nu sunt superstitioasa de fel… si cred doar in puterea nemarginita a lui Dumnezeu, doar el ne poate salva de la rau.

    Insa, pe mine cuvintele grele spuse cu dispret sau jignitoare, ma dor cumplit. Eu sunt omul caruia nu-i nevoi sa fie batut cu batul pentru a intelege, e suficient un cuvant.

    O seara minunata iti doresc 🙂

    • cuvintele grele sunt cele mai periculoase, așa cum am zis. Dar eu sper că vor compensa cele frumoase care sunt maki multe 🙂
      Gând bun și ție 🙂

    • Nu știu dacă pot fi duse de vânt…Poate duse de gândul tău, departe, să mu le lași să se apropie de suflet, ca un veritabil cavaler templier. Dar pentru asta trebuie exercițiu.:-)

  4. Buna !
    Uneori numai pronuntarea (sau gandul catre) unui cuvant imi da fiori. Nu ca as fi superstitioasa , doar putin emotiva 😉 Si cu ceva legaturi bine impamantenite in creieras , din pacate. De aceea avem nevoie de optimisti ca tine !

  5. fata mică necăjită… (mai ştii reportoriul din Veronica – sau nu l-ai ştiut niciodată? pune mâna şi arată copilului filmele cu Lulu Mihăilescu!) aşa vei rămâne mereu pentru că oamenii nu ştiu importanţa cuvintelor decât când cer sau ameninţă. în rest, mai sunt nişte cretini (cuvântul vine de la cretă – cu care ar trebui să scrii fiind profesor, da, nu te gândi la alte conotaţii) ca mine şi ca tine, care le dau importanţă. şi mor de dragul lor şi se joacă mamă-mamă cu ele de parcă ar fi jucăriile speciale…
    ia vezi că dacă vorbeşti încă o dată despre frumuseţea cuvintelor preiau ideea – nu de alta, dar am predecesor – eu ziceam să nu creadă lumea că sunt într-o dungă pentru că iubesc cuvintele – altceva nu mi-am găsit de iubit… 🙂

    • evident să știu! Aș vrea eu să fiu atât de tânără cum mă crezi 😆 Și am și filmul pe Cd pentru cupil. Sper doar să stârnească interes, că de când cu Scooby și cu Fulger McQueen…
      Preia ideea, să mă simt și eu importantă, ca să nu preiau doar eu de la matale 😀

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s