Sau când o cauți cu lumânarea… you get what you are NOT looking for.
Deși am promis că nu mai postez „pocăii di astea” cum zice foarte elegant fii-miu, pentru că multpreaașteptatul Fără nume a făcut ultima dată (când cu sarmalele) criză biliară, criză duodenală, criză de ficat și alte crize de alte organe legate de aparatul digestiv, inclusiv glandele salivare, iată că nu mă poci ținea de cuvânt! Citind ce se întâmplă pe la case mai mari, unde stimabilul Papă stârnește „pohte” și nebunii cu ideile lui culinare, zic ia să punem și noi osu’ la treabă și să postăm minunăție de pește la „cuptior”!
Pentru că nu avui idei prea multe și pentru că împreună cu consortul am căzut de acord asupra aceleiași rețete, am zăpăcit înotătoarea de nu a știut exact cine cu ce a lovit-o și de ce. Nu am fost la pescuit, deoarece nu funcționează prea bine undița moștenită de la străbunicu’, dar am alergat puțin după pește prin supermarchet, dacă se pune.
După ce l-am cosmetizat puțin și l-am dezbrăcat cum se cuvine, l-am așezat confortabil în strachina specială, pentru o ședință de saună, adică așa:
Nu le-a prea convenit că stăteau închesuiți, cică la prețul ăsta se impuneau alte condiții. Dar le-am închis gura cu un antioxidant citric și s-au declarat mulțumiți. Am reglat temperatura cât să fie numai bună și am așteptat 10 minute să vedem reacțiile.
Cică ar merge înveliți cu ceva, că-și uitaseră costumele de baie și se simțeau… oarecum stingheri. Bine, zic, clientul trebuie satisfăcut.
Așa că le-am aplicat un echipament roșu aprins ca să iasă contrastul cu pielea 😀 . Și i-am mai băgat o tură ca să se învețe cu noul look.
La un moment dat sfârâiau a nemulțumire. Cică să nu mă supăr, da…ceva lichide nu se dau?
Cum să nu, păcatele mele! Gata pregătit (că nu poți să le dai apă peștilor, nu e legal!): o căniță de vin alb, cu o căniță de suc de roșii (musai făcut în casă), plus niște căței de usturoi așa, pentru aromă. Dacă insistați, merge și cu alte mirodenii.
De aici nu i-am mai băgat în seamă. Erau oricum prea adormiți ca să mai riposteze. Cred și eu. culcușul arăta grozav.
Așa că șalăul meu a avut o ultimă experiență de pomină înainte a a sfârși savurat de întreaga familie, la prânz.
Evident cu puțin pătrunjel verde. De moft. 😀
Enjoy!
BLOG D'AGATHA 
Înafară de vin, exact așa îi fac și eu. 😀
Rețeta nu era un secret, da dacă m-a provocat omu…ce să stai deoparte!
🙂
Nu-i așa că iese gustos?
Mai ales păstrăvul. 😀
Daaaa! am încercat și șalăul ca să nu ne plictisim 🙂
s-aveti pofta sau sa va fie de bine 🙂
Să ne fie, să ne fie!
De acum avem poftă, dar de la alții! 😆
Da, mulţumesc pentru idei, deoarece:
1. Sunt bucătar de avarie, cu a mea mamă în spital, e musai să hrănesc gura mea şi pe a tatălui meu… şi a celorlalte orătănii de pe lângă casă, fireşte! 😉
2. Sunt şi pescar pasionat, nu mereu norocos, da’ tocma’ azi ce am dat o tură de-am luat ceva cleni, care au tot carnea slabă, asemeni şalăului
3. Sunt un mare gurmand 😀
:-))))) Deci 3 în 1 zici? 😆
1. îmi pare rău pentru mama ta. Sper să se refacă repede și să fie bine.
2.eu cu undița…mai greu. Poate doar consortu de se încumetă 😀
3. data viitoare fac cu invitați. Pe web, evident 😀
eu cred că vrei să nu mai scapi de mine. adică, nu, tu credeai că-mi faci un bine, ar ţi-ai făcut ţie un rău, un rău efectiv. să-ţi explic – tu credeai că eu vreau să-mi gătesc peşte, dacă tot ador peştele, dar problema mea e că eu nu gătesc nimic din carne. aşa că na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! voi veni la tine acasă să mănânc din ce faci tu!
sigur, problema nu este dacă mă primeşti – mă postez în faţa uşii şi sun până te imploră vecinii să deschizi că-i deranjează şi pe ei soneria! problema este dacă ai destul preparat ca să mă pot sătura.
pun eu de-o delegatie prin moldova, de nu leşini tu cu mine la uşă… 🙂 – vin după mirosul peştelui!
😆
Nici măcar n-a ieșit bun. Era…acru (?!- merge scuza asta?)
tu știu dacă merită să-ți irosești frumusețe de delegație. Nu mi se întâmplă prea des experimentul :-))))
maine gatesc si eu peste 🙂
hihihi! așteptăm să vedem și noi 🙂
De-acum, când vei mai încerca să îmi ispiteşti glandele-mi salivare, care sunt de felul lor treibil de disciplinate, voi cumpăni dacă să mă încumet a face o ispravă culinară identică…sau pe aproape în propria-mi bucătărie…sau să te întreb la ce oră am un tren spre tine…să vin la ospăţ, festin…cum vrei. Nu că peştele sau altceva ar fi motivul, ci dragul cu care ai împărţi, pe care îl intuiesc a-l avea.
Cu tot dragul meu, Agatha.
Oooooo, aș fi onorată! Te aștept cu drag și accept șiu propuneri de bunătăți pentru așa oaspete de seamă. Din același motiv ca și tine. 🙂
Merge încercat și acasă, între timp. E rapid și ușor, că altfel…nu mă băgam 😀
PS
Se pare că Ciprian face foamea, dar rezistă cu stoicism. Sper să aibă grijă să nu dea foc bucătăriei, atunci când se antrenează în ale gătitului.
Just kidding…dar cred că ştie. Sper.
Păi atunci îl iei și pe el în drum spre aici. facem un festin și pentru trup și pentru suflet. poate mă molipsesc de la voi pentru partea a doua.
Știe de glumă, sunt sigură.
Si o talentata poeta si prozatoare si o rafinata experta in materie culinara. Bravo Agatha!
Ce de complimente! 🙂 Nu știu cum e cu poeta și prozatoarea, da bun a mai ieșit peștele ăla! 😀
De unde poza asta asa urata? Inainte era semnul ala abstract, era mai acceptabil.Cum schimb?
S-a rezolvat problema. Acum e frumoasă la loc 🙂
Moamaaa ce delicatesa acolea
dap! merită încercat: ieftin, rapid și al naibii de bun! 🙂
Unde ai gasit tu salau asa ieftin, ca la supermarket e numai fileu de salau de Nil?
ei, fileu! Eu… mai modest așa. :-D.
Ăsta era puțin congelat. 🙂
Si pe langa toate calitatile mai sus enumerate, si modesta…
da, modestia e cea mai mare calitate a mea! 😆