My first pet

Citind rubrica despre animale din revista Meki, am dat peste un articol foarte interesant, care mi-ar fi folosit acum vreo…10 ani: „Cum învățăm papagalii să vorbească”.

Unul dintre meritele pe care le are revista Meki în ceea ce mă privește, este acela de a mă întoarce în trecut și de a-mi trezi toate amintirile somnoroase ale unei perioade fericite.

Primul meu „pet” 😀 a fost de fapt un pui de …vrabie 🙂

Sora mea, cunoscută sub numele de „Păntușa” pentru că așa poate pronunța copilul „mătușa”, mergea la grădi într-o dimineață și a găsit, sub banca din fața blocului, acest pui de vrabie care abia învăța să zboare, căzut de prin vreun cuib. La grădi a făcut senzație cu el, l-a hrănit, i-a dat apă, s-au jucat cu el și…l-a adus acasă. Ce era să facă bietul pui de capul lui singur în lume? Și pentru că sursa de inspirație era în întârziere, l-am numit „Piu-Piu” (nu cred, totuși că era chinez 😀 )

Toată casa era a lui. Îi făcusem un culcuș într-o cutie de păpuși, îi dădeam mălai și nu mai știu ce alte trăsnăi să mănânce. Începuse să fie de-al casei. Se așeza pe pernă dimineața sau îl găseam în papucii de pe hol. Când venea tata de la serviciu făcea atâta gălăgie de parcă el era cel mai bucuros dintre toți membrii familiei. Învățase să zboare bine de acum și stătea mult la fereastră când își auzea neamurile ciripind.

A venit vara și am plecat la bunici. Parcă am presimțit că nu are să iasă bine toată povestea. Mai conștient decât noi, copiii, de suferința bietei păsări într-o casă de oameni, tata s-a gândit să-l elibereze. Așa că s-a urcat într-un nuc, l-a lăsat acolo, iar Piu-Piu a zbughit-o cu un stol de vrăbii, fără să-i pese de plânsetele noastre.

Cred că și-a lăsat amprenta destul de puternic, pentru că, la 18 ani, „Păntușa” a pimit cadou un peruș.

www.google.com

Timp de vreo opt ani a fost „copilul” familiei.

Dar aventurile cu perușul…în numărul viitor 😆

11 comentarii

  1. Consider că io sunt un privilegiat, fiindcă locuiesc la ţară. La câţi căţei şi la câte mâţe „le-am păpat codiţa” (pă jumate, că cealaltă jumate îi a mea, zice mereu tata! 🙂 ) nici mai nu ştiu!

    • Care domnule? ie doar doo! am și rezoane pentru asta:
      1. sunt încă în concurs :-))) (Așa îmi place mie să cred)
      2. pe lângă concurs musai să mai scriu și ceva de corazonu mieu.
      3. fui plecată și m-am gândit să nu-mi ducă cineva lipsa for the rest of the afternoon
      😀

  2. Tare, tare emotionanta este povestea traita cu adevarat de surioara ta si a pasaricii „Piu-Piu”, nu stiu, parca v-am simtit tristetea ca ati pierdut-o, poate pentru totdeauna 🙂

    uffff… ce tare m-a sensibilizat ! 🙂

    o noapte linistita, Agatha ! 🙂

    • verile următoare ni se părea că îi recunoșteam ciocul cu gălbuiul din colț :-)))
      a fost o povestea frumoasă pentru noi, copii fiind
      Mulțumim pentru gând , Ștefi 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s