Prima zi

…de grădiniță, desigur  🙂

Va veni curând și asta. Nu mai țin minte exact care mi-au fost sentimentele la experiența primei zile de școală, dar sunt sigură că voi fi și mai emoționată acum. Am găsit un articol pentru părinți în, celebra, de acum, revistă Meki: „Primii pași în grădiniță”.

www.google.com

Deși sunt binevenite niște sfaturi (nu pentru că nu le-ai ști, ci pentru că îți reamintesc de lucrurile pe care să NU le faci), cred că nu există rețete care să te pregătească suficient pentru acest moment esențial. Totuși, revista Meki are mai multă experiență când vine vorba despre copii și grădinițe (vreo 5 ani, mai exact 🙂 )

Trauma este și de o parte și de cealaltă. Copilul se sperie că va rămâne acolo singur și asta reprezintă prăbușirea universului propriu, mai ales dacă ai făcut greșeala să-l ameninți mereu când făcea câte o poznă că îl duci sau că îl lași. În plus, el nu știe ce înseamnă „te iau acasă la prânz”, timpul poate părea o veșnicie printre străini. Pe de cealaltă parte, nu e ușor nici pentru mină să-l las acolo urlând, oricât de „bărbată” aș fi. (Așa că am decis ca această operațiune să fie executată de tatăl lui personal 😆 )

Povestea cu grădi a început de ceva vreme, am încercat să-i eplicăm cam despre ce este vorba și cam ce înseamnă să meargă acolo. L-am lămurit că sunt multe mașini și copii și că mamele, tații și chiar bunicii sunt ținuți afară pe motiv că sunt prea mari și că nu pot sta pe scăunele, nici nu se pot juca cu toate jucăriile de acolo. Sunt convinsă că socoteașla din târg nu e la fel cu aceea de acasă, așa că mă aștept ca rezultatul să fie, inevitabil, același :-)))

A, și mai sunt cinstitele boli care se înlănțuie parcă în ciudă. Le băgăm la categoria „lucruri firești” și așteptăm să treacă și astea.

11 comentarii

  1. Eu țin minte prima zi de grădiniță a surorii mele (atâta bucurie am avut, că începea facultatea după 2 săptămâni, că serbări nu am prins nici una). 😀
    Ce i-au mai ținut la festivitate și săracii începuseră să se joace pe acolo… în nisip unii… îi lăsau părinții, că dacă se apucau de țipat, nu se mai auzeau discursurile.

  2. ” …am decis ca această operațiune să fie executată de tatăl lui personal” – aceasta afirmatie a ta ma face sa cred ca esti o mama foarte sensibila si foarte iubitoare fata de micutul Andrei… se simte ca-l iubeti enorm si se simte ca, chiar si lacrimile de altfel constructive ce s-ar putea isca in ochisorii lui, odata cu intrarea la gradinita, sa te doara, iti patrund pana in suflet si te dor. Ma si imaginez eu pe mine in situatia ta… ufff, ce greu mi-ar fi pana el s-ar acomoda, este chiar inspaimantatoare aceasta situatie dar si foarte benefica 🙂

    Cu certitudine o sa fie foarte bine… el e un barbatel curajos! 🙂

    week-end minunat, Agatha ! 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s