Arta de a învăța limbi străine

„Cine nu cunoaşte limbi străine nu are idee despre propria limbă

Goethe

Sursa foto

Da, arta!

Poate fi, la fel de frumos și „plăcerea”, „dorința”, „voința”, dar am ales arta, în deplină cunoaștere a sensului pe care îl are termenul.

Experiențele pe care le-am avut cu străinii (și despre care am mai vorbit și cu alte ocazii) m-au făcut să înțeleg, încă o dată, cât de avansați suntem în ceea ce privește potențialul intelectual! Cât de mult accent s-a pus întotdeauna în școala românească pe învățarea limbilor străine și cât de bine ne-a prins (nu cred că poate cineva să mă contrazică în acest sens).

Primul meu contact cu limba franceză a fost în clasa a V-a. De atunci știu și acum refrenul de la marseillaise. Profesorul nostru de franceză, poreclit Jap-jap pentru o deprindere … nu tocmai pedagogică, dar extrem de eficientă, a avut un dar deosebit: acela de a ne învăța o limbă străină- mai întâi de frică, apoi de plăcere- astfel încât să ne dorim să o aprofundăm mai departe. Regulile de pronunție erau sfinte, lucru care ne-a ajutat enorm. Apoi, la liceu, doi profesori deosebiți, au pus „bățul” pe noi, de data aceasta într-o manieră mult mai elegantă. Nu am mai vorbit în franceză din liceu. Și atunci, doar la orele de curs. Dar pot să mă laud că înțeleg foarte bine și poate dacă așa avea mai mult curaj, aș putea lega o conversație.

Cu limba engleză lucrurile au stat altfel. Abia din clasa a VI-a am început să învățăm câte ceva, dar nu prea mult până la liceu. Și acolo tot mai mult furată. Dacă nu ar fost curiozitatea de a înțelege textele melodiilor străine în vogă pe atunci, poate nu aș fi ajuns atât de departe și poate nu m-aș fi bucurat de toate lucrurile frumoase pe care le-am trăit tocmai pentru că m-am descurcat într-o limbă străină (sau, mă rog, de circulație internațională). Comparativ cu alte nații (mai evoluate) suntem cei mai buni, în ansamblu, la receptivitatea pentru a învăța o limbă nouă. Am întâlnit profesori de limba engleză, traineri la cursuri de talie internațională din alte țări care nu vorbeau atât de bine ca românii. E valabil și pentru elevi și pentru toate limbile străine cunoscute (franceză, italiană, spaniolă).

Știu, tot din experiență, că e destul de greu să te apuci de o limbă străină la o vârstă trecută de mult de cea a adolescenței. Nu am zis imposibil, doar foarte greu. Se spune că sunt cei mai receptivi copiii. Așa că…trebuie să o luăm din timp, nu?

De aceea am apreciat și lecțiile de engleză din paginile revistei Meki, care propun cântecele, jocuri, formule simple care pot fi foarte ușor asimilate de copiii de grădiniță. Mă gândesc că dacă aș fi început studiul limbilor străine așa cum au norocul cei mici acum, poate aș fi cunoscut mai multe 🙂  Iar dacă aș fi avut și eu o revistă Meki la îndemână…

„O limbă străină e ca o pânză între tine şi cel căruia îi vorbeşti, ca o mănuşă care-ţi desparte mâna de mâna celuilalt”.

Ileana Vulpescu

6 comentarii

  1. Există nații mai evoluate sau mai inteligente decât altele? Eu cred că fiecare are ceva de dat și de primit…
    Mi-a plăcut mult Ileana Vulpescu… mai ales „Arta conversației”. 😉

    • Asta este foarte adevărat, fiecare are de dat și de primit. Sunt însă unele…„aplecări”, să le zic așa. E ca și cu teoria inteligențelor multiple.. Și mai contează și alte variabile.
      Eu am spus-o…total empiric, pe baza lucrurilor pe care l-eam observat.

      • Este adevărată observația. Și eu am fost șocată de „cât de multe” știm (teoretic) și totuși… „cât de puține” (practic).
        Am învățat o limbă „moartă” de nevoie. La început singură și apoi m-au ajutat și cunoscuții. Și uite-așa am tras următoarea concluzie… Națiile care au un limbaj „ușor” (scris, vorbit, citit) sunt firi pragmatice, materialiste. Cele care au un limbaj mai dificil de învățat sunt firi artistice, cu inclinații spre filosofie. De parcă s-ar împărți „educația” spre o direcție anume, încă de la învățarea alfabetului…

  2. cred că are o legătură cu felul de a învăța și alfabetul.
    De multe ori avem senzația că știm și de fapt nu știm, asta apropo de „am învățat atât de multe, încât am constatat că nu știu nimic!”
    dar sunt și situații, mai rare, ce e drept, în care descoperi lucruri pe care le știai fără să conțtientizezi treaba asta.

    • O mare parte din credință își are rădăcinile din recunoștință. Știi cum se spune: „cunoaștem în parte….”. Așa și eu mai fac o completare: depinde și de cine te învață!
      Obraji am avut doar până la 8 ani. Apoi am descoperit ceva care m-a dărâmat. Notele se dădeau după meseriile părinților și mai puțin după meritele copilului. Am descoperit asta și am întrebat de ce. Pe învățătoare! Urmarea? De două lucruri îmi aduc aminte: de mama cum s-a făcut ca focul în obraji și de miopia care m-a lovit brusc și inexplicabil.
      Îi sunt recunoscătoare învățătoarei pentru modul în care preda. Își făcea bine meseria și atât. Toate trec și toate au un rost pe lumea asta… 🙂

      • Cred că fiecare are traumele copilăriei în ceea ce privește școala, dar că depinde de felul cum le integrezi evoluției ulterioare și le faci să te alimenteze pozitiv. Aici e adevărata artă.
        Da, toate, absolut toate au un rost pe lume asta.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s