Bietul abecedar

Nu am mai văzut de foarte mult timp cum arată un abecedar. dar ultima dată nu prea semăna cu acela de pe care am învățat eu în mileniul trecut. Și nici într-un caz nu seamănă cu Abecedarul lui Creangă :-). Acum, dacă e bine sau nu că nu seamănă…decide fiecare în parte 🙂 .

Pentru că tot l-am găsit menționat în revista Meki la capitolul „Aniversări istorice ale lunii”, m-am gândit că o rememorare a vremurilor „de mult apuse” nu ar strica.

Sursa foto: revista Meki

Principiul pe care se bazează acest abecedar este unul pe care ar trebui să se bazeze fiecare dascăl atunci când se apucă de o treabă serioasă cum e aceea de a preda. (Am spus „serioasă” pentru că știm toate scandalurile legate de acest subiect 😀 ). Acest principiu poate fi rezumat cam așa: „Pune-te în pielea elevilor tăi și adu-ți aminte că și tu ai fost în dificultate la un moment dat, elev fiind”. Îți aduce aminte de greutățile pe care le-ai întâmpinat ca elev și ar trebui să te ghideze în găsirea unor soluții care ți-ar fi prins și ție bine la vremea respectivă.

Câte manuale mai sunt așa acum? Uneori am impresia că manualele asta devin un fel de joc de-a ghicitul, unul din misterele Agathei Christie care presupun căi sinuoase pentru descifrarea tuturor codurilor. Un manual ar trebui să fie simplu, ca să fie accesibilă tuturor informația de bază. Dacă vrei mai mult, sunt cărți care te pot ajuta. În schimb, la noi este vorba despre concurență, interese, edituri etc, uitându-se obiectivul principal. Legat și cu programele „în vigoare”… dezastrul e gata.

Manualul e împărțit în 3 capitole:
– primul capitol cuprinde abecedarul propriu-zis, din care se pot învăța literele alfabetului;
– în partea a doua pot fi învățate împărțirea și citirea pe silabe;
– ultima parte cuprinde mici istorioare, poezii și proverbe scrise cu umorul caracteristic scriitorului.

Simplu, nu?

Dar cât de eficient!

11 comentarii

  1. Pe moment, nu prea mă interesează cum arată un abecedar; poate peste ceva vreme dacă se va îndura fii-miu să mă pricopsească fie cu un nepot, fie cu o nepoţică. Stau la vrerea sa. 🙂

      • Doamne… când am descoperit instrumentul „care lasă urme” m-am transformat! Am scris peste tot: pereți, mobilă… doar tavanul a scăpat. Caietele erau cu regim economic. M-am potolit doar după metoda pomenită de tine într-un blog anterior „ jap-jap”…

    • Avem un prieten (tot de pe net) care spunea, acum 3 ani, tot ca dumneata. Până la abecedar e vreme lungă! Până atunci (așa a afirmat el) cele mai mari bucurii pe care le are sunt orele alea petrecute cu nepoatele în parc. Recuperează ce-a pierdut odată! A primit două nepoate dintr-un foc. Odată cu vestea sosirii lor pe lume a mai primit una, la fel de bună: admiterea la facultate. Eu cred că lucrurile vin și cu ajutorul altcuiva… 🙂

  2. eu scriam cu cretă pe mobilă. mă credeam profesoară la școală, spre disperarea soră-mii și a bietelor păpuși.
    a, da și a părinților care-și vedeau dulapurile maltratate :-)))

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s