Constatare… demografică

Se vehiculează tot felul de teorii, care mai de care mai plauzibile sau, dimpotrivă, mai copilărești despre lume, despre sfârșitul ei, despre crime, despre monștrii din laborator care ucid etc.

Nu știu care sunt adevărate și care nu, probabil că numai timpul le va demonstra valabilitatea (asta dacă mai contează, în caz că acelea cu sfârșitul lumii chiar se întâmplă 😆 ). Totuși, câteva lucruri de văd… „cu ochiul liber”:

♦ Populația este în creștere. Lucru ciudat dacă te gândești că majoritatea tinerilor decid să facă maxim un copil, pentru că nu au certitudinea unei stări materiale potrivite pentru doi sau trei copii. Nu este ciudat, însă, dacă arunci un ochi în curtea, pardon, cortul vecinului și constați că ieri erau patru puradei și astăzi sunt deja 6. Am înțeles că în țări cum e China, familiile au limită de…copii. Cât de ciudat sună! Iarăși ciudat este că deși e în creștere populația, elevi nu sunt, deci în fiecare an revine problema formării claselor, de unde derivă, ca într-un veritabil lanț al slăbiciunilor, alte și alte probleme.

♦ Există anumite…anomalii în sfera medicinei care sunt cel puțin…inexplicabile: gripa porcină care nu are legătură cu porcul, gripa aviară care nu ucide păsările, doar omul, virtual cu un organism mai puternic, vaca nebună, porcul râios, maimuțele purtătoare de HIV și Ebola și tot așa. Sunt curioasă câte animale mai trebuie să moară degeaba cum s-a întâmplat cu bietele zburătoare galinacee când a pornit isteria cu gripa. Ciudat, porcii nu i-au omorât. Tind să cred că aceste „povești”(?!) cu viruși creați în laboratoare cu scopuri „nobile”(?!) de a anihila organismele slabe ca să nu devină o gură în plus de hrănit într-o lume în criză, sunt adevărate. cel puțin în ansamblu.

♦Se spune că a scăzut natalitatea, dar s-a prelungit speranța de viață. Hmmm, oare pe unde? E drept că se moare la vârste mai înaintate, dar s-ar putea ca unii să ne ajute să intrăm în turbinca lui Ivan puțintel mai repede cu atâtea măsuri anti-criză (?!)

De fapt toată povestea asta a pornit tot de la revista Meki care are la rubrica aniversări, trecut 11 iulie- Ziua Mndială a Populației. Adevărul e că de zile mondiale nu ducem lipsă. Nu ne ajung cele 365 de zile dintr-un an 🙂

Oricum, informațiile sunt pe înțelesul celor mici, așa cum îi șade bine unei reviste pentru copii care se respectă.

10 comentarii

  1. Revista asta văd că e deturnată de la scopul iniţial şi tinde să devină din ce în ce mai conspiraţionistă. Mda, porneşti cu lucruri simple, atragi oamenii, îi îndoctrinezi pe ăia micii, şi apoi vii cu bombe de astea. Eu aş fi mai atent cu revista asta, pare că are are interese obscure…

  2. Cum poate să fie populaţia în creştere când rata avorturilor e atât de ridicată şi natalitatea atât de scazută? În medie,speranţa de viaţă rămâne aceeaşi.Dacă bunica a murit la 84 de ani,asta nu înseamnă că toţi oamenii din ţară (scrisesem şatră,nu ştiu de ce) vor trăi atât de mult.Sunt peste 350.000 de români înregistraţi ca având cancer.Ei sigur nu vor apuca 84 de ani.Se estimează că pe Glob există 33,2 milioane de oameni care suferă de Hiv…si aceştia sunt doar cei înregistraţi.Citând o altă colegă de blogosferă,pe Rodica,”pentru cine,Doamne,suntem prea mulţi?”.
    În China există legea unicului copil,care e de departe a fi una cu consecinţe bune.Creşte rata avorturilor,deci imediat scade forţa de muncă.Un singur muncitor susţine 3 pensionari.Să nu mai vorbim despre atrocităţile care se comit în spiritul respectării legii.Citisem un reportaj,aveam nevoie de informaţii despre legea aceasta pentru o lecţie de geografie,despre o femeie care era însărcinată cu al doilea copil şi era în luna a 8-a.Au tăbărât poliţiştii pe ea şi au bătut-o crunt până i-au omorât copilul şi pe ea au băgat-o în spital.Şi ăsta e doar un caz şi mă îndoiesc a fi singurul.Ce mai citisem e că oamenii de la ţară au voie să facă un al doilea copil dacă primul se dovedeşte a fi fată şi femeia nu mai poate avorta.Şi aşa mulţi oameni de la sate nu-şi declara copiii şi au cate 4-5,pentru că au nevoie de mâna de lucru având mult pământ de cultivat.Astea sunt doar aspectele practice şi exterioare,fără să mai punem trauma emoţională a unei femei care face avort şi lupta ce se dă în ea.Milioane de crime s-au făcut în China în sprijinul acestei legi şi au început deja să se răsfrângă asupra lor.Mulţi chinezi părăsesc ţara(cu chiu cu vai) din cauza acestei legi,deci rămân cu şi mai puţină forţă de muncă.
    Gripele porcine şi aviare şi restul sunt doar nişte strategii politice.Încă nu reuşesc să le văd întreg scopul,dar îmi dau seama că e unul foarte întunecat.
    Speranţa de viaţă e mare în tările nordice,comparativ cu cele sudice.Să luăm Africa de exemplu,unde puţini sunt cei care ajung la 40 de ani,datorită bolilor şi condiţiilor precare.
    Pe glob ar fi de 68 de ani,datorită progresului.Care progres? Cum apare un nou tratament pentru o boală gravă,cum apare altă boală netratabilă.Şi care e progresul?
    Să luăm şi să privim o altă parte.Cu cât suntem mai mulţi,cu atât mai mult reurse ale planetei consumăm.Şi nu e ca şi când acestea ar fi inepuizabile,că se termină la un moment dat şi poate nepoţilor nepoţilor mei nu le va mai ajunge hrana şi vor muri de foame,…sau de frig,sau de mai ştiu eu ce.
    O altă parte a filei ar spune că tot ce începe,trebuie să se şi termine.La fel si omul.Mai devreme sau mai târziu.Doar că unii ar prefera mai târziu.

    • Wow! mergea un post întreg pe tema asta! E păcat să-l irosești într-un comentariu 🙂
      Eu sunt mândră că s-a „irosit” pe pagina mea :-))
      M-am gândit să te numesc OFICIAL cea mai înflăcărată cititoare!
      Mă bucură enorm să văd că există reprezentanți ai generației noi care gândesc! Bravo! o spun cu toate aplauzele 🙂

      • Blogul meu e parte din sufletul meu.E compus din poveşti.Şi aşa vreau să rămână.
        Despre alte subiecte care mă pasionează,comentez.Nu consider că s-a irosit nimic.Ai mulţi oameni care te citesc şi poate mai trag şi cate o ocheadă pe la comentarii.Şi poate îi ating.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s