Flori și regrete

Am început de vreo zece ori postarea și încă nu sunt sigură că e ceea ce vreau să scriu.

Lucrurile se întâmplă, așa cum am constatat mai demult, dar de fiecare dată când se întâmplă, am un sentiment de teamă legat de imposibilitatea de a le controla. Realizezi că nu ai făcut ceva, abia atunci când este mult prea târziu să o mai faci. Te întâlnești cu oameni, faci promisiuni și te adâncești în cotidian atât de tare, încât constați că ai uitat cu totul de ele. Și îți pare rău…și ai mai vrea o șansă…

Lucrurile trebuie făcute la timpul lor!

Pe Marius l-am cunoscut întâmplător. Nu mai știu cum am ajuns pe pagina lui și am aflat „cine este”. Un om, un cuvânt, un suflet.  Apoi am făcut o promisiune. Că voi reveni imediat ce-mi voi da seama eu însămi cine sunt. Am păstrat reminder-ul comentariului în mail și m-am „împiedicat” de el de fiecare dată când am intrat. Dar mereu alte lucruri și-au aflat prioritatea. Ori poate nu am aflat încă cine sunt…

Am reușit să editez pagina blogului, căutând cuvinte inspirate, însă nu cu foarte mare succes, căci mai degrabă am coborât în abisuri decât am luminat propria identitate. Și iar am amânat să revin.

A urmat jocul de luni. Provocarea Psipsinei – „Cine sunt” – suna din nou chemător, ca și cum era un semnal luminos menit să-mi atragă din nou atenția: „hei, ce se aude cu promisiunea?”. Era exact ce trebuia pentru a reveni cu o scriere. Dar m-am mutat, am rămas fără net și am sărit peste asta. Din nou.

În tot timpul acesta, el a așteptat răbdător și „curios” cum singur afirmase.

Iar acum aflu că acela care a spus „I belong to another world”, a plecat să-și revendice lumea. A pășit în tăcere dincolo și acum probabil că recită din nou „cântec de lebădă”.  Iar eu…tot nu știu cine sunt….

40 de comentarii

  1. Aşa îi promisesei, ştiu…M-a atins atunci gândul pe care i l-ai lăsat, pentru că pui din tine în cuvinte…asta suntem în virtual…cuvinte; puterea şi intensitatea expresiei, suflete-rostiri…
    Nu ştiu dacă cineva gândeşte viaţa din perspectiva morţii…nu ştiu…moartea, precum însoţitoare a acesteia; a vieţii.
    Ceea ce ştiu este că trebuie să spui ce este cu adevărat important… înainte de a fi prea târziu.
    Dumnezeu să îl odihnească în pace! Lumea este mai singură; un vis s-a stins prea devreme.

    • Cred că în general viața o privim ca viață și atât. Poate rar se întâmplă să te ajungă din urmă umbra morții. Poate doar în urma vreunui eveniment de acest gen, care te marchează…Dar dacă se întâmplă atât de brusc…te pune serios pe gânduri. nu cumva au mai rămas lucruri nespuse/ nefăcute/nerânduite?
      Îmi imaginez că Dumnezeu făcut împărțeala: fiecare om a primit un plic în care se afla înscrisă vârsta până la care îi este îngăduit să rămână pe pământ. Fiecare l-a desfăcut, a văzut și apoi a trebuit să uite tot. Ca să nu fie urmărit de gândul că moartea se apropie și , astfel, să uite să se bucure de viață.

      Dumnezeu să-l odihnească, iar celor rămași în urmă…putere să învețe să accepte…

  2. Atunci când mergi pe stradă vezi un om care se chinuie cu multe bagaje. Sunt ale lui și, totuși, vrei să îl ajuți. Ți-a fost imposibil pentru că și tu ai bagajele tale. Atunci când ai să afli care sunt alea și cum ție ți-au devenit mai ușoare… abia atunci poți ajuta pe cineva.
    Coincidențe? Multe dintre bagaje sunt „asemănătoare”, altfel omul respectiv ar fi fost transparent sau invizibil pentru tine.
    Mulți oameni uită de ceea ce au, de succesele lor din viață, de cei care îl iubesc, și încearcă să-și ducă doar regretele cu ei…
    Abia am început să merg pe un asemenea drum, al cunoașterii de sine. În loc să las regretele să mă macine am trecut mai departe… 🙂

    • Ca de obicei, înțelepte vorbe…
      Totuși…rămâne un regret…acela al lucrului nefăcut la timpul lui. Fără să-l lași să te macine, rămâne ca un gând ascuns care te însoțește…

      • Aparținea altei lumi, așa cum a și scris. Acolo timpul, ca valoare,dispare.Tu aparții și acestei lumi, pentru că îți place și o iubești, așa cum e ea. Atunci când alegi doar una dintre lumi unele lucruri ți se iau… în cazul lui corpul fizic. Totul are un preț, un echivalent, în funcție de alegerile pe care le facem. În loc de regrete (la ce mi-ar fi folosit?) eu am ales învățătura. Un sentiment ghidat de cunoaștere este mult mai bun.
        Înțelepciunea mi se trage din propria mea viață. De multe ori am pus sentimente, fără discernământ. și am greșit. Se spune că „somnul rațiunii naște monștrii”… ce aberație. De fapt, atunci se nasc creatorii.

      • Dacă ar fi fost vorba despre cineva foarte drag și foarte apropiat, probabil că aș fi plâns, aș fi strigat/urlat/întrebat… Da, tot ce spui e foarte adevărat. Doar că uneori, cel puțin pentru mine, care sunt un om obișnuit, durerea e foarte mare.
        În schimb, este vorba despre un om cu care m-am intersectat o dată în viață. Am avut o singură șansă să fac un lucru și nu am profitat de ea.
        Nu vreau să o prefăcută bocitoare! Nu e durere DELOC comparabilă cu ceea ce simt apropiații lui. E doar un sentiment care te roade și un gând care nu-ți dă pace.
        Nu e un regret în forma unei piedici de a merge mai departe. doar nostalgia lucrului nefăcut.

  3. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
    Eu imi spun mereu ca daca s-a amanat, a fost acolo undeva…un motiv.Toate se intampla cu un scop …nu ca nu ai vrut …ai vrut sunt sigura insa acele obstacole au facut parte din rolul tau .Asa au trebuit sa fie.Nu cred ca firul vieti ar fi ,luat alta intorsatura indiferent daca…

  4. Buna! Da, fiecare lucru trebuie facut la timpul lui…dar cand si cum iti dai seama ca acel timp a venit? Si eu ma intreb cine/cum sunt? In ultimii ani am constatat unele lucruri care ma definesc, altele pe care daca le fac, nu ma simt in regula…si totusi, ramane cine…incotro? Sa fie oare schimbarea singura constanta a vietii?

    • Probabil că dacă am ști mereu cine suntem cu certitudine, nu am mai simți nevoia să descoperim și să NE descoperim. Iar despre timpul potrivit, așa e, nu știm decât după ce a trecut. Singurele alternative ar fi să ne ascultăm instinctul sau să riscăm.

  5. e drept ca in cazul acesta nu mai poti face nimic. dar sunt convinsa ca vei mai avea ocazii in viata asta sa repari cumva momentul in care nu ai gasit timp pt el, gasind pt altcineva care are nevoie, un cuvant bun, o mana de ajutor, un umar pe care se poate plange. D-zeu sa-l odihneasca in pace!

    • Sunt convinsă că viața e un drum cu extrem de multe răscruci și de aceea există mereu posibilitatea să găsești o cale repararatoare. dar, ca orice reparație, nimic nu se compară cu ceea ce ar fi putut fi bun făcut de la început.

      • Atunci îți dă una după ceafă dacă-ți este adresată ție. Știi care e unul dintre lucrurile cele mai grele de făcut atunci când ne facem mari? Să gândim contrar aparențelor . Cu exercițiul de imaginație deja te-ai obișnuit prin provocări sau duzina de cuvinte acceptă și provocarea asta. Scrie acum ce ai fi vrut să-i scrii, așa, pur și simplu.
        Ca să vezi ce coincidență ! Am primit o scrisoare de peste ocean de la cineva cu care am vorbit o singură dată la telefon. Scrisoarea asta mai avea puțin și „năștea”! Nouă luni de zile ia luat să ajungă la noi, de parcă a fost scrisă înainte de a se naște și Jules Verne. Am două săptămâni de când îmi chinui neuronii să scriu ceva. Și știi de ce? Vocea lui e blândă și caldă. Scrisoarea e scrisă telegrafic, ne cere numărul nostru de telefon. Șerban mi-a dat mie sarcina deși el îl cunoaște și fizic. Și uite-așa am ajuns să-mi chinui neuronii… Al draq (iartă-mă mamaie!) coincidențe!

      • 😆
        Ce-mi plac astfel de lucururi. uite, o scrisoare de asta venită pe neașteptate și scrisă de mână, mi-ar aduce mai mare bucurie decât multe alte lucruri. Iubesc „coincidențele” 😀

        În general scriu exact „ce aș fi vrut să scriu”. Dacă am timp, „stric” totul printr-o re-evaluare/corectare/regândire 🙂

  6. Si totusi e adevarat… Marius vorbeste ingerilor…
    Nu pot sa cred !!!!
    Crede-am ca-i o gluma seaca… 😦

    Doamne ce mult regret eu plecarea acestui om minunat… Acum sunt foarte bulversata si incerc sa deslusesc mesajele lui din poezii… El simtea, poate chiar stia ca momentul plecarii lui se apropie…
    de ce n-am stiut sa-i citesc poeziile si printre randuri ? :(((((

    offff doamne… nedreapta mai poate fi viata pentru unii :(((

  7. Marius was my brother. The pain of losing him is beyond description. He shot himself in the head shortly after he published „Cantec de Lebada”. I found him the next day. No one in his family had any idea that he would do something like this.

    • Mihaela…
      povestea mă tulbură și acum. M-a uimit puțin mesajul tău, neașteptat.
      Ceea ce aflu acum de la tine, nu schimbă cu nimic lucrurile din din perspectiva sentimentului pe care l-am avut atunci. Am scris că nu-i înțeleg pe cei care-și iau viața, dar nici nu am dreptul a-i judeca. Alegerile ne aparțin, chiar dacă nu sunt cele mai bune uneori.
      Sper că și-a găsit liniștea pe care a căutat-o „dincolo”…
      Iar vouă, celor îndurerați…doar flori și regrete…

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s