dagatha

Lecția de limba română – Cacofonia

Luată de AICI

Deși ușor de sesizat, foarte multă lume o comite. Nu știu dacă din neștiință sau din neglijență sau cu bună știință, dar uneori este de-a dreptul supărătoare. Mi-am bătut capul destul de multă vreme cu elevii să-i ajut să elimine exprimările nepotrivite cu un limbaj literar, până m-am luminat: fac ei mai-marii patriei greșeli enorme în exprimare, așa că … unde este modelul pentru tinerii noștri?

Pentru a lămuri ce m-a apucat acum de fac toată tevatura asta (cuvânt turcesc, apropo), să începem sistematic.

CACOFONÍE s.f. cacofonii. Asociaţie neplăcută de sunete; cacofonism. ♦ (Muz.) Suprapunere de sunete discordante; lipsă de armonie. Întâlnire de sunete care impresionează neplăcut auzul; cacofonism. ♦ (Muz.) Reunire de sunete discordante; lipsă de armonie. [Gen. -iei. / < fr. cacophonie, cf. gr. kakos – rău, phone – sunet].

Așadar:

  • nu este nici „cacafonie” nici „cacufonie”
  • originea este in „kakos” care înseamnă rău. Adică nu e bun, deci NU trebuie folosită în vorbire. 
  • este la polul opus eufoniei (exprimării armonioase), ceea ce înseamnă că NU ne „gâdilă urechile într-un mod plăcut” (de la nenea Iancu cetire)
  • îmbinare neplăcută înseamnă orice silabă repetată supărător; de aceea, din aceeași gamă sunt „la Laura”, „de departe” etc. E drept că acestea din urmă sunt mai greu sesizabile.

În plus, nu e atât de greu să o eviți. Asta dacă ești un vorbitor care-și controlează discursul și nu vorbește fără cap. (Mă rog, asta nici nu s-ar putea, fizic vorbind 😀 ). Și mai spun și aici: lăsați domnule virgulele alea în vorbire! Că tot ca naiba sună. Cum să spui „Am aflat că virgulă capra era țap”?!?! Păi adicătelea citim și semnele de punctuație? Cum ar suna un dialog:

linie de dialog Bună virgulă vecine punct Ce mai faci semnul întrebării

linie de dialog Bine virgulă vecine punct Ia și eu pe aici punct

Cum să eviți? Schimbi cuvântul cu un sinonim, faci o inversiune, adaugi un articol nehotărât (un, o, niște) sau un adjectiv, orice altceva.

Bottom line: cacofonia trebuie evitată/ eliminată din instinct. De acord că în vorbirea obișnuită o mai lăsăm că nu avem timp de cizelat fraze când tăiem ceapa la bucătărie. Dar în contexte sobre sau oficiale nu este permisă.

Și în final, apropo de lucruri care nu se învață, ci se simt, mă îndoiesc să-i fi predat lui fii-miu vreodată cacofonia. (E drept că-l culc cu Dex-ul sub pernă 😀 ) Cu toate acestea, m-am trezit într-o zi că-i spun într-un context oarecare „te mănâncă capul”, lucru pentru care copilul m-a taxat imediat: „nu mai spune căcat, mami!”

Q.E.D. (pentru că se întâmplă și la case mult prea mari!)

54 de comentarii

  3. În primul şi în primul rând aş dori să o felicit pe doamna profesoară că a luat în sfârşit istorica şi dificila hotărâre să ne ofere meditaţii. Moca. Ceea ce e lăudabil. Eu de când cu blogul ăsta, am constatat că am foarte multe lipsuri. (Apropo, dragă Daghata, dacă mă prinzi cu greşeli, te rog să nu te abţii că nu muşc, serios. Dar nici să despici firul în patru, binee?) Şi-s multe lucruri pe care nu-i rău să le revăd. E o iniţiativă foarte bună să mai readuci aminte unora ca mine despre regulile limbii române. Că acuşi se înfiinţează Statele Unite ale Europei şi o să vorbim klingoniana. Un motiv în plus de bucurie e postul ăsta pentru că mă săturasem până peste cap de revista aia, Meka, Moka sau Meki.

    Răspunde

    • 😆
      Acum…nu am de gând să mă dau profesoresă. Da dacă tot am prins net și am avut puțină vreme la dispoziție, plus episodul cu infantul care se dovedește pe zi ce trece mult mai bun ca mine, zic ia să mă dau mare. Din nou 😀
      De corectat bloguri cu roșu…nu prea cred. Extrem de rar am făcut asta și în privat pentru că greșeala era evidentă și poate altcineva ar fi profitat să facă ditamai cazul.
      Iar cu Meka/Meki/ Moka 😆 nu zice hop că nu se știe :-))) Dacă tot m-au premiat, măcar să aibă și ei profit de pe urma mea, nu?
      😆

      Răspunde

  4. Frecvent, politrucii de pă plaiurile mioritice zic: ”situația politică/ economică care…” Da’ io-s mai jmecher și zic: că ca cafeaua nu-i nimic mai bun pă lume! 😆 sau că ca coca cola… 😆 😆 😆
    Iar Andreiul tău… Doamne Andreiul tău! e cel ma copil deștept că are pe cine să moștenească, pe linie maternă, se vede, pe cea paternă se simte 😀

    Răspunde

    • Toate „cacofonelile” astea reprezintă cam ce e în capul lor 😆
      Despre fii-miu…uite așa mi-a crescut inima 🙂 Iar roșeața din obraji e la maxim 😀

      Răspunde

      • Ți-am spus că vreau să-l clonez 😆
        Da, polutrucii mai ales pă persoană fizică care este, parcă i-a lăsat Dumnezeu să aibă măcar poporu’ niscai circ, pâinea mai prin alegeri, când e de toate, mai ales în viitor… 😛

        Răspunde

  5. dar cînd o plantezi intenţionat într-un text sau într-un context, tocmai pentru a sublinia prostia unui personaj, ţi se iartă cacofonia?

    Răspunde

    • eeeei, când o plantezi, înseamnă că ai vrut să punctezi ceva 😀 E chiar indicată. Numai să ai grijă față de cine, că atunci toți se dau mari că știu ce e aia. 😆

      Răspunde

    • In asemenea imprejurari se obisnuieste sa se atraga atentia asupra cacofoniei, fie scriind grupele literare cacofonice cu litere aldine (ingrosate) sau unindu-le cu „underscore” ( _ ), fie punand in urma lor ” (Sic!) ” sau chiar si numai ” (!) „, indicand astfel faptul ca „greseala” din text este intentionata.

      Răspunde

  6. Vaaai de mine ce ma mai chinui cateodata! 😀 Si intreacat fie spus…la mine stiu : am varsata in curte caruta cu „i” si „,”. Unde vrei si unde nu vrei, gasesti o virgula sau un ‘i’ in plus…c-asa-mi suna mie in cap 😀 😀

    Răspunde

  7. Nu prea inteleg eu care-i treaba cu cacofonia, atita timp cit „populatie”, „copulativ”, curea, cu reclama, Baicoi, cointeresat, pasc oile, ciufut, futurism, …etc sunt acceptate si uzitate in mod frecvent fara ca cineva sa se ofuscheze. 😉 Bag seama ca doar caca suna neplacut, restul sunt placute auzului, desi, mie „buba” mi se pare mult mai suparator la ciocanel 😉

    Răspunde

  8. http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis010-014.htm#cacofonii

    „De corectat bloguri cu roşu, spui”…În periplul meu virtual am dat peste fiinţe a căror unică strădanie, una neostoită era aceea de a schimonosi limba română…cred…dar ce să’i faci dacă într-unii irumpe scriitura…

    În afara topiculul, un suflet pe care l-ai întâlnit în virtual a plecat spre alte zări, în lumea de peste margini…e vorba de Marius Baciu…ţi-am găsit urma lăsată pe tărâmurile lui de poezie. A murit pe 13 august; pe 15 ar fi împlinit 39 de ani.
    Ştiu că ai fi vrut să o afli…ţi-o spun cu cea mai grea tristeţe… şi cu durere.

    Răspunde

  10. Bunica mea era bine de tot pornită împotriva „necuratului”. Totul a fost bine până copii ei au crescut și au început să vorbească. De ea mi-am adus aminte când am citit de pățania ta. De multe ori am auzit-o spunând vorba arhicunoscută legată de fericirea celor care le lipsesc copii. Eu am trecut și peste o astfel de „fericire” doar cunoscând lumea lor, a copiilor. Și e frumoasă, tare frumoasă!
    Pup mama și puiul! 🙂

    Răspunde

  12. o mică observaţie:

    « Dar în contexte sobre sau oficiale nu este permis. »

    cacofonia NU este o greșeală tehnică (de gramatică, lexic etc.), ci ceva inestetic.
    așadar, ea ESTE permisă în orice context.

    măsura acceptabilității cacofoniei nu ține de sobrietate, ci de altceva:
    caracterul artistic sau, din contră, tehnic al comunicării.
    în comunicarea artistică, ceva inestetic poate fi respins.
    dar în comunicarea tehnică prioritatea 0 este corectitudinea informației transmise, și asta în condițiile folosirii a cât mai puține cuvinte (pentru a fi cât mai inteligibil mesajul), deci problema cacofoniei nu există (din păcate, mulți nu înțeleg asta și formulează mesaje eronate sau prea întortocheate).

    iar contextele oficiale pot fi ale naibii de tehnice, precum cele din formularea unei legi.
    la fel și contextele sobre.
    un alt exemplu: un curs universitar.
    de fapt, cam tocmai în acele contexte este mai acceptabilă cacofonia.

    Răspunde

    • Păi să lămurim atunci ce vrui să zic 😀
      De obicei dacă deschizi televizorul – ceea ce nu mai fac de ceva vreme și mai ales de când ne-am mutat și tipii de la cablu refuză să vină pe la noi măcar în vizită de curtoazie 😀 – dai peste oameni cu pretenții de „bine pregătiți”, la costum și plini de aroganța specifică posturii lor (asta voiam să zic legat de contextul „sobru”), dar când deschid gura ai senzația că aruncă, nu cu vorbe, ci cu altceva.

      Imaginează-ți un profesor care ar trebui să predea cele mai profunde noțiuni de limbă că trântește niște cacofonii „nepermise”. Ce fel de imagine ar avea elevii/studenții ale căror urechiușe sunt zgâriate sistematic de limba ascuțită a „mentorului”?

      Sunt cazuri când exprimarea tehnică, într-adevăr, nu lasă loc de modificări. Dar asta e altă problemă. Eu am vrut doar să aduc în discuție neglijența din vorbire.
      🙂
      Mulțumesc pentru precizare. 🙂

      Răspunde

  13. interesant e ca gasesc postarea ta care e mai veche, dupa ce tocmai ieri am vazut la stiri pe unul din TVR-uri o exemplificare pe aceeasi tema 😀 Te-or fi citit si ei, mai stii?

    Răspunde

    • :-)))
      Daaaa, oi fi celebră deja. 😳 O, nu, nu mai vreau! 😀
      Păi de de actualitate, Păntușa dragă. De exemplu azi, cineva a căutat pe blogul meu „cine a scris cu cacohonism” :-))))

      Răspunde

    • pentru cei pentru care e prea mult…să nu citească :-)))
      Am fost, nu am putut lăsa un gând că nu m-ai lăsat :-D, dar mie nu mi se pare scandalos. Până la urmă, cred că e o chestiune de opțiuni. Sau de gusturi? 😀

      Răspunde

  16. Dragă Dagatha, cacofonia nu este o greșeală. Ați citit definiția din dicționar și ați interpretat-o fantezist. Cacofonia este o simplă stîngăcie estetică, cu precizarea că estetica contează uneori, dar de obicei nu. Lecțiile de limba română, foarte concentrate pe formă și aproape indiferente la conținutul și calitatea comunicării, ne-au învățat că trebuie să evităm cacofoniile. Dar asta e o obsesie artificială, o dresură, nu o necesitate obiectivă a limbii. Scopul limbii este comunicarea, nu rebusul alipirii cuvintelor și nici scoaterea ochilor interlocutorului pentru greșeli reale sau imaginate.

    Despre cacofonie scriu și lingviștii, dar de obicei numai pentru a critica evitarea obsesivă a cacofoniilor și prea marea importanță care li se dă în școală. În lucrările de lingvistică problema cacofoniilor practic nu există. Ea apare doar în manualele proaste de azi.

    Cuvinte urîte care par să se formeze accidental la întîlnirea altor cuvinte există și în alte limbi, bineînțeles. Dar numai românii vorbesc atît de mult despre cacofonii și le ridică la rang de greșeală. Nu vi se pare ciudat?

    Scriitorii români de pînă prin secolul al XIX-lea făceau cacofonii peste cacofonii, fără să le pese, pentru că nu apăruse moda asta a arătării cacofoniilor cu degetul. Ei spuneau fără jenă „ca cum”. Azi trebuie neapărat să spui „ca și cum”, pentru că altfel vine poliția anticacofonică.

    Cacofonia este în mintea celui care o depistează. El singur e vinovat că l-a deranjat. Ca urmare e datoria lui să se vindece de obsesia asta.

    Vă invit să mă contraziceți. Arătați-mi o scriere a unui specialist al limbii potrivit căruia cacofonia ar fi o greșeală. Dacă dă și o justificare sînt de-a dreptul fericit, dar măcar să vedem un lingvist care face afirmația asta, chiar și neargumentat. Găsiți?

    Pînă găsiți am o rugăminte: nu mai răspîndiți informații false. Există destule prostii pe internet; măcar oamenii cu discernămînt să se abțină de la ele.

    Răspunde

        • Ma bucur sa constat ca mai exista cineva care „greseste” in acelasi fel cu mine (eu „gresind” intentionat, cu buna stiinta): am inteles ca noul DOOM statueaza „cireşi” si respectiv „căpşuni” drept forma corecta de plural pt „cireaşă” si respectiv pt „capşună” (fructele deci, nu planta care le produce). Indiferent de ce „scrie-‘n DOOM”, PT MINE forma „cireşi”, respectiv „căpşuni” este rezervata pomilor, respectiv tufelor, fructele avand pluralul „cireşe”, respectiv „căpşune”.
          (Daca si-asa DOOMul a pornit pe panta asta, ma-‘ntreb cand va statua drept corecte (pt fructe) formele de plural „meri”, „pruni”, „caişi” etc…)

          Răspunde

  19. […] Bottom line: cacofonia NU este o greseala gramaticala, NU este o greseala lingvistica, NU este o greseala de niciun fel. Autoarea a citat din surse, fara sa inteleaga nimic din ele.

    Răspunde

        • Ah! Senilă! 😀 Am trecut peste pasaj de atâtea ori și tot mi-a scăpat! 😀 Ceea ce înseamnă că ar trebui să mă gândesc serios la a purta ochelari!
          Cred că, totuși, din contextul articolului rezultă clar părerea mea, cu tot cu argumente. 🙂 Adică aceea că este o chestiune de stil și estetică, dacă vrei. O opțiune și nu o treabă imperativă. Dar, tocmai ca să nu rămân singură în tot scandalul, am dat voie oamenilor să „voteze” aici: https://experimentesiexperiente.wordpress.com/2013/02/13/sa-decida-boborul/
          🙂
          Ca să clarificăm punctul MEU de vedere: până la urmă, e alegerea fiecăruia cum își formulează ideile. Personal, consider că nu este tocmai elegantă o exprimare cacofonică.

          Poate ar trebui reformulat pasajul la care te referi. Și am să mă ocup chiar acum.

          Răspunde

          • Apreciez raspunsul elegant si nu patimas. In primul rand, trebuie sa te rog sa ma ierti pentru cuvintele din primul comentariu. Nu stiam cu cine am de a face si este evident, acum, ca am estimat gresit.
            In al doilea rand, am gresit eu insumi spunand ca „nu este o greseala de niciun fel”. Este, evident, o greseala de stil. Sau un neajuns estetic. Pentru ca, asa cum ai demonstrat, „suna urat”.
            Ceea ce am gasit necorespunzator a fost ca i-ai spus greseala lingvistica. Am luat asta ca greseala gramaticala, impotriva instituiei normative, a regulilor limbii. Ceea ce nu este si, asa cum foarte bine ai mentionat, este preferabila adaugarii lui „si” sau a „virgulei” enuntate (lucruri care constituie, efectiv, greseli gramaticale, pt ca punem „si” dar nu comparam un lucru cu alte doua, ci cu unul singur).

            Iti multumesc.
            Voi mai citi,

            George Mihaita

            Răspunde

            • De unde reiese să nu trebuie ascultat impulsul de a izbi interlocutorul cu capul de toți pereții! 😉 Am fiert puțin la primul contact cu mesajul. Apoi am lăsat să treacă fatidica zi de 13 și am reluat. Și răspunsul și articolul. Ca să pricep. Acum, e drept că mie mi s-a părut la fel de pertinent ce am scris ca și prima dată. Faptul că oamenii care au comentat și care mă citesc de ceva vreme nu m-au tras de mânecă: „Dagato, bați câmpii!” mi-a dat dat de înțeles că nu sunt chiar cum ai scris 😀
              În orice caz, mă bucur că ne-am „împăcat”. Sunt gata să accept că pot greși – din neatenție sau neștiință – dar funcționează muuult mai bine dacă mi se zice frumos.
              Te mai aștept pe aici. Și mulțumesc.

              Răspunde

              • Impulsul, cu siguranta nu. Dar o prima abordare usor intimidanta pentru a stabili un anume raport de forte este uneori o miscare strategica utila.
                La fel cum este si testarea (neanuntata) a rezistentei la stres a interlocutorului. Pana la urma, o doamna care stie sa se abtina de la imprecatii este infinit mai doamna decat cea care nu cunoaste vreo imprecatie sau vreun motiv sa le foloseasca 🙂

                Răspunde

                • Pffff… apoi cu rezistența asta la stres…m-ai prins. There is none! 😀
                  Imprecații nu ar fi apărut, că nu e stilul Dagathei. (Nu se pun cele din gând, nu? 😀 ) Dar mă laud că sunt o persoană chibzuită (odată ce reușesc să-mi controlez primul impuls 😆 ), mai ales când este vorba despre scrisul pe blog. Până la urmă… „scripta manent”.
                  Mă dusei rapid la adresa indicată la semnătură, să văz și eu cu cine am de a face. Se pare că a fost o pistă falsă. Cu tot cu cats and rabbits.

                  Răspunde

Lasă un răspuns către Ciprian Bojan Anulează răspunsul