Duzina de cuvinte (4) Sweet Old Memories

Sunt și eu în căutarea timpului pierdut.

Cu deznădejde uneori, închid ochii sperând să recuperez ceva din vremurile care mi-au înseninat copilăria. Rețeta care l-a purtat pe Proust miraculos înapoi în trecut de atâtea ori – madlena și ceașca de ceai – a devenit felia mea de pâine cu marmeladă de prune. Diminețile de vară la casa bunicilor mei erau cele mai luminoase și cele mai dătătoare de energie. Vacanțele perfecte nu au avut niciodată concurență, indiferent de locurile pline de faimă pe care le-am vizitat mai târziu. Casa bunicilor, grădina enormă, livada din care ne înfruptam ca Nică, mult înainte de vremea la care dau fructele în pârg, toate ne-au dat libertatea dulce a copilăriei. Toate culorile pastelate ale anotimpurilor petrecute aici ar fi putut să-l inspire pe Arghezi pentru scrierea unui alt „Creion”.

Privesc și acum pozele vechi pentru care am făcut o pasiune. Chipul unui tânăr, imberb, alături de o motocicletă, chipeș și cu un zâmbet larg. Apoi o tânără cu părul lung împletit într-o coadă așezată în forma unei coronițe. În sfârșit, poza celor doi, la nunta care s-a întâmplat acum mulți ani. Îmi trezește în minte acorduri ale unui tango sobru, deși de multe ori bunicul glumea vorbind despre felul în care mama lui dansa pe Bolero-ul lui Ravel. Nu știam atunci ce înseamna, dar multă vreme mi s-a părut că trebuie să fie ceva foarte important și interesant.

Evident că glumea. Așa era bunicul meu, într-o amiază de mai: plin de viață, mereu sufletul petrecerilor, iubit de toată lumea (cel puțin până să moară, pentru că așa se întâmplă cu fățarnicii), blând, cu un suflet mare și cu un secret care i-a măcinat sufletul ani de-a rândul, fără ca nimeni să-i poată alina suferința.

Și mi se mai face dor de mirosul de săpun de casă, așa cum îl făcea bunica din tot felul de leșii, în cazanul din curte. Și de mirosul de lemn uscat lăcuit, de imaginea unui calcan de porțelan care trona pe o vitrină. M-am lipit de locul acela. Poate asta este explicația faptului că multe visuri mă poartă încă acolo, iar dimineața mă trezesc cu senzația că am revenit pe plaiurile atât de dragi.  Parcă aștept adesea să se ivească un mesager care să-mi lase un semn cât de mic că nu a fost totul doar o poveste care s-a terminat undeva la mijloc. Numai că nu mai ajunge…

Cumpărătorii au defrișat locul ca și cum ar fi vrut să-l șteargă de pe fața pământului, probabil din invidie pentru atâtea lucruri frumoase care s-au întâmplat. Un necunoscut care a vrut să-și facă propriul prezent pe temelile trecutului nostru.

Sursa foto

Sub atenta și discreta supraveghere a Psipsinei au mai participat la duzină și: Carmen, Redsky, Vero, Tiberiu, Sara, Scorpio, Valentina,

34 de comentarii

  1. iooooi, sigur ai vorbit despre tine și nu despre mine?
    și eu am avut (și urât) un pește de sticlă, vegheam și eu la fabricarea săpunului și nu mai spun cum erau escapadele prin livezi…
    pe locul casei noastre, demolate de comuniști, este astăzi … o parcare. asfalt. 😦

    • cred că sunt niște adevăruri general valabile pentru perioada aceea. De asta ne regăsim de cele mai multe ori în poveștile celolralți de acest gen.
      🙂
      (Mă bucură senzația aia de „ ‘ve been there, done that”)

  2. Eh, uite că de peştii aceia oribili de sticlă, uitasem. 🙂
    Şi de vitrina cu bibelouri şi de macrameuri şi de atîtea altele…
    Vremuri apuse, locuri repopulate, alte vremuri alte obiceiuri, obiceiuri moderne care la rîndul lor vor deveni vetuste, pentru că lumea tot vrea altceva mereu şi mereu şi mereu.

    • daaaaaaaaaaaa, macrameuri! mi-e atât de dor de atmosfera de acolo.
      Și așa de mult m-a prins amintirea încât m-am visat din nou acolo 🙂 Cu toate astea la locul lor 🙂

  3. Doamne, ce frumos !
    Copilărie, copilărie, unde te-ai dus ?
    De peștii din sticlă multicoloră, pe care-i vedeam oriunde mergeam în vizită , am uitat. Sigur am avut și noi unul.
    S-au dus. S-au dus și părinții dar și nimicurile acelea ce păstrau în ele mirosul trecutului.

  4. Deşi sunt ceva mai mică, am trecut şi eu prin asta… şi acum am un peşte urât, de sticlă, în pod. 😆 Bunica a făcut săpun de casă până acum câţiva ani, marmeladă încă face… Doar casele sunt neatinse: au rezistat eroic, în timp.

  5. Frumoase amintiri din copilarie ai Agatha, pacat ca nu le poti retrai acolo la fata locului, asa cum erau odinioara… Asta-i viata… toate-ar fi bune daca n-am exista noi , oamenii, distrugatorii 🙂

    Imi place enorm BOLERO-RAVEL– bunicul tau era un om cu o sensibilitate aparte vis-a-vis de muzica.

    o seara minunata Agatha 🙂

  6. Eu am trecut doar printr-un schimb de generații, prin construcții noi dar, cel mai dureros prin dispariția fizică a trei din cei patru bunici, o mai am pe bunica din partea mamei. Toți au locuit cu noi în sat, cu mine și cu sora mea și cu un frate al mamei, de vârsta noastră, de fapt mai tânăr cu câteva luni decât soră-mea. Sărbătoarea era la cules de struguri, când ne adunam cu toții și ne înfruptam din sarmalele bunicii care mai trăiește.
    Acum, nici bunicii, nici via, nici fratele mamei, plecat în Portugalia, căsătorit acolo… Da, frumos a fost, frumos de irepetabil…

    • of…
      eu nu mai am niciun bunic… dar m-am bucurat de o copilărie în care am prins și străbunicii. peripeții, distracție și …amintiri plăcute 🙂

  7. cum ii spuneam cu ceva vreme in urma lui psi, eu zic ca esti tare norocoasa ca ai ce-ti aminti. copilarie mea cuprinde cozi la alimente si o cheie de gat. a fost frumos si asa, eram mai multi, insa tare mi-ar fi placut niste bunici la tara cu toate ce le-ai povestit tu 😉

    • da, recunosc faptul că sunt o norocoasă. Toate vacanțele erau o evadare din spațiul orașului și din cotidianul pe care îl descrii și tu. Acolo era raiul pe pământ…
      Și acum doare lipsa lui. Dar…ne bucurăm de amintiri… 🙂

  8. Soro, grea dependenta imi dai!
    De 2 ore citesc in continuu, cu ochii mijiti de somn da’cu ïnca putin”in minte. Si nu-mi vine sa cred ca ai scis despre tataia si boleroul lui!
    Adaug pe fir de neuron doar cateva: perele puse la copt in camara, dulapul cu hainele de cand era mama tanara, podul cu fan, de-a ascunselea prin porumb, pe furis la scaldat in raul de dincolo de ulitza, laptele prins cu mamaliga din farfuriile de tabla (Doaaaamne ce gustos!) sesiunea de modelat gogosi si minciunele cu mamaia, leaganul rosu de la nenea…cum il chema? Ma duc sa visez ceva frumos, lipsit de stres si sa zambesc in loc sa sforai de oboseala in somn 🙂 Gata, am devenit un ïon pozitiv”:D

    • Daaaaaaaaaaa, ce multe mai sunt…
      cred că am nevoie de o mână de ajutor. Pre au fost frumoasă ca să nu le scriem aici, nu?
      Mă bucur că ți-a plăcut, Păntușa :-))

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s