RSS

Leapsă – Vremea elogiilor

22 Aug

De primit am tot primit, de dat mai departe, evident că nu m-am putut abține, dar una a mea, personală, n-am avut. Așa că am creat-o acum. O leapșă pentru suflet. Inițial fusese un alt proiect, dar din diverse … lipsuri, a trebuit să-l abandonez. Cum ideea nu-mi dădea pace, mi-am zis că nu ar strica să aflu ce vreau să aflu, așa.

Știm că profesorii sunt o categorie socială mult blamată, controversată, acuzată etc. Știm că nu fac mai nimic la școli și că iau note mici la examene. Știm că din cauza lor toate merg prost în țara asta. Știm că au bani prea mulți și că de aceea a sărăcit vistieria țării. Știm și că multe dintre poveștile pe care le auzim sau vedem pe la televizor sunt adevărate. Nu despre asta vreau să scriu. Nici nu mă obosesc să mai spun ceva în apărarea lor.

Dar…

Vreau să cred că au existat și poate mai există profesori care să merite stima, respectul, aprecierea celolalți și, poate, o vorbă bună aruncată pe un blog la ceas de seară.

Pe profesoara mea de română am cunoscut-o în clasa a VI-a. După ce făcusem cu vestitul domn Ion Creangă (am aflat mai târziu că numele ascundea o oarecare relație de rudenie cu scriitorul), doamna Arvinte mi s-a părut … rece, dură și de neclintit. Mult mai în vârstă (cred că noi am scos-o și la pensie, dacă nu mă înșel 😀 ) părea că nu ne va înțelege niciodată. Primul contact a fost de fapt un conflict. Eram șefa clasei și tocmai făcusem o listă provizorie cu toți elevii, în creion, până aveau să apară cataloagele. Scrisesem extrem de urât și deja se șterseseră unele litere la cât fusese de … foită lista respectivă. Indignarea ei m-a speriat inițial.

Și totuși…

A fost omul care și-a făcut datoria cum scrie la carte. Care ne-a învățat gramatica de o visam nopțile, astfel încât am reușit să intru la facultate mai târziu pe baza informațiilor asimilate atunci. Nu-mi amintesc deloc să fi fost vreodată stresată de „prea mult de învățat”. A fost primul om care a crezut în mine și m-a trimis la Olimpiadă. A fost omul care m-a sprijinit oridecâteori i-am cerut ajutorul fără nicio pretenție sau aluzie măcar la vreo recompensă de vreun fel. E omul care mi-a rămas în minte întruchipând imaginea profesorului în adevăratul sens al cuvântului. De câte ori o întâlnesc, are un zâmbet larg și-mi rostește numele cu aceeași tonalitate blândă ca atunci. Nu l-a încurcat niciodată, deși a cunoscut atâtea generații, iar prima noastră întâlnire a fost acum … 21 de ani.

Îi mulțumesc pentru că a știut să fie mai întâi om, apoi un profesor desăvârșit de la care am învățat mai mult decât definiții, clasificări și analize.

Sursa foto

Aș vrea să cred că ați avut experiențe care v-au marcat pozitiv și că merită să vorbim cu drag despre profesorii adevărați. Povești negative se pare că vor mai tot fi din moment ce alte criterii stau acum la baza alegerii acestei meserii.

Poate au ceva de spus în acest sens și: Sufletista, Nahemah, DianaEmma, Fluturaș, Camelia, Lonely Tree, Moi, Ștefania, Shayna, Pruncu, Papornița cu vorbe. Și dacă se mai prinde cineva în joc, bucuria mea este cu atât mai mare. Bloggeri sau non-bloggeri.

Anunțuri
 
42 comentarii

Scris de pe August 22, 2011 în Leapșa

 

Etichete: , , , , , , ,

42 de răspunsuri la „Leapsă – Vremea elogiilor

  1. papornitacuvorbe

    August 22, 2011 at 12:26 am

    este un subiect delicat ăsta cu profesorii, nişte fitecine care sînt plătiţi pe oră mai bine decît primul bişniţar al ţării. dar cum nu am nici un chef să scriu despre el, voi trece la altceva. eu am avut norocul să am parte de mulţi dascăli care aveau vocaţie pentru ceea ce făceau. de la învăţătoarea care ne ţinea de mîini, arătîndu-ne cum să scriem, la profesori de matematică, română şi geografie în gimnaziu, la alţi profesori de română, chimie, fizică sau matematică în liceu şi chiar şi în facultate am avut cîţiva de acest gen. nu ştiu despre care aş putea vorbi, ca să nu-i nedreptăţesc pe ceilalţi, aşa că probabil nu am să vorbesc despre nici unul din ei. şi totuşi, ceva trebuie să spun, ceva ce mi s-a întipărit în memorie, chiar dacă aveam numai vreo 7 ani pe atunci. la una dintre orele din clasa întîi învăţătoarea, doamna Cecilia Bundoiu, ne-a vorbit despre costumul popular românesc; dînsa era de loc din Cîmpulung Muscel, iar pentru acea lecţie de o oră şi-a adus mama tocmai din Cîmpulung pînă în Cluj, doar pentru a ne arăta nouă un port popular autentic din acea zonă.
    tuturor celor care mi-au îndrumat paşii în viaţă, că sunt sau nu mai sunt printre noi, nu pot decît să le mulţumesc.

     
    • dagatha

      August 22, 2011 at 9:40 am

      da, ai dreptate, sunt oameni care nu merită ceea ce se întâmplă acum în sistem. Și nu mă refer acum la partea materială. Când ajungi să ai drept colegi elevi care abia au trecut clasa, te întrebi dacă merită cu adevărat să rămâi.

       
  2. dictaturajustitiei

    August 22, 2011 at 12:35 am

    Mă prind. Mâine poate.

     
  3. BlueRiver

    August 22, 2011 at 2:44 am

    dagatha, trebuie sa ai putina rabdare cu mine… numa 2-3 zile, apoi ma apuc de scris, pentru ca, si eu ca si papornitacuvorbe, am avut profesori care si-au facut meseria asa cum trebuie… o sa scriu despre doua dintre cele mai importante cadre didactice, care mi-au indrumat pasii si m-au ajutat sa fiu ceea ce sunt acum 🙂

     
    • dagatha

      August 22, 2011 at 9:44 am

      🙂
      Te aștept cu drag, Carmen 🙂

       
  4. dictaturajustitiei

    August 22, 2011 at 8:38 am

    Leapșă înseamnă să preiau subiectul ?

     
    • dagatha

      August 22, 2011 at 9:40 am

      Exact 🙂 și să mă anunți și pe mine ca să citesc 🙂

       
  5. sufletdefluturas

    August 22, 2011 at 12:41 pm

    Cu drag voi prelua leapsa,pentru ca am cunoscut cativa profesori care merita tot respectul si sunt sigura ca voi mai cunoaste.

     
  6. psipsina

    August 22, 2011 at 4:29 pm

    și pe mine tot o mare doamnă, dascăl deosebit, m-a așezat în fața colii albe și mi-a spus să scriu. nu am urmat filologia, dar i-am urmat sfatul: acela de a scrie pentru mine. și pentru ca, așa cum spunea și iorga, să nu mi se risipească gândurile, duse de vânt.
    frumos omagiu.

     
    • dagatha

      August 23, 2011 at 10:16 am

      uneori oameni pe care nu-i credem de la început capabili a ni se lipi de suflet, își lasă adând amprenta asupra noastră.
      Și ce bine ai făcut că i-ai urmat sfatul, într-adevăr…
      începusem să cirtesc un „gând pe bordură”, dar…a dispărut de pe pagina ta … 🙂

       
  7. pisicaru

    August 22, 2011 at 10:46 pm

    Stima noastra si mindria profesorii din Romania oameni deosebiti cu suflete mari,carora le datoram tot ce suntem noi asatazi.

     
    • dagatha

      August 23, 2011 at 10:14 am

      ei…nu știu dacă merge să spunem chiar așa, dar…cu siguranță sunt încă mulți demni de stimă și mândrie. Cât or mai fi lăsați să fie… 😦

       
  8. camelia

    August 22, 2011 at 11:03 pm

    A fost odată de parcă ar fi fost ieri, deşi a cam trecut ceva vreme, o fiinţă despre care mulţi studenţi credeau că este părăsită de suflet; profesoara mea de lingvistică…fiinţa-bestie care devora amfiteatre întregi de înspăimântaţi în timpul sesiunilor, examenele ei fiind o dramă pentru unii..numeroşi, dealtfel. Era întruchiparea sarcasmului…auzisem poveşti care mai de care mai înspăimântătoare despre ea încă din timpul examenului de admitere…eram îngrozită…din vreme, înainte de soroc…
    A fost şi a rămas femeia cea mai captivantă pe care am cunoscut-o vreodată..trăise nişte vremuri despre care îmi povestea, atunci când îşi permitea „luxul nostalgiei”…am pus ghilimele pentru că este expresia pe care a folosit-o atunci…nu am uitat-o…după ce m-a lăsat să o cunosc mai bine, poate pentru că am merita-o, am înţeles ce a vrut să spună prin asta. Am întrebat-o de ce nu simte să scrie…mi-a răspuns că sunt amintirile ei şi aşa vrea să şi rămână…doar ale ei.
    Îmi povestea despre oamenii pe care îi trăise; era o apropiată a Ilenei Vulpescu, printre altele…atunci când începeam să discutăm, fapt întâmplat de multe ori pe coridoarele facultăţii unde fumam împreună cu ea, sub privirile nedumerite ale altor studenţi, eram parcă prinsă într-un vârtej al existenţei – al ei – şi al limbajului – al amândurora…pentru că m-am deschis foarte mult în faţa ei…m-am dezvăluit ca fiinţă-rostire…mi-am dezvelit cuvintele de mine…mi-am lăsat gândurile libere, în slobozenie…simţeam că pot să îi spun orice cu acel firesc de care nu m-aş fi crezut în stare.
    Mi-a spus odată că sunt o fiinţă lirică… Nu am uitat-o; nu o voi uita vreodată.
    Am îndrăznit ceea ce nimeni nu cred, dintre studenţi, să fi cutezat cândva să întrebe…de ce nu se căsătorise…mi-a răspuns că a iubit nişte bărbaţi, nu mulţi, dar despre niciunul nu a putut spune că ar fi vrut să îmbătrânească alături de el…şi nu a vrut să-i fie cuiva nici amăgire şi nici dezamăgire…
    Era o fiinţă care trecuse cu graţie prin viaţă, care avea o capacitate de observaţie a naturii umane pe care şi-o exersase intens…vedea şi gândea limpede toate lucrurile în forme concrete…îmi vorbea cu tristeţe despre vremurile de acum, (acel de atunci), despre vanitatea ignoranţilor…despre multe…era uimitoare…a rămas în sufletul meu…şi îţi mulţumesc pentru că m-ai făcut să mi-o aduc din amintiri…acele amintiri care nu vin nechemate, singure, atunci când memoria cheamă, fiind acelea după care trebuie să te duci tu.

     
    • dagatha

      August 23, 2011 at 10:13 am

      O poveste frumoasă, de suflet…poentru suflete.
      Mulțumesc, Camelia 🙂

       
  9. varaton

    August 23, 2011 at 8:31 am

    Interesant subiect. Păcat că nu prea mai ţin minte profesorii de treabă. În schimb vrea să-i transmit ăluia de m-a lăsat de vreo două ori pe toamnă, doar din cauză că m-a prins fumând, toate cele bune şi să ştie şi pe această cale că mi-a stricat vreo doo vacanţe. Din cauza lui….dar mai bine mă opresc. Oricum, sunt unii care nu au ce căuta în meseria asta, dacă-l întâlnesc prin parc pe boşorogul ăla afurisit o să-i dau una peste baston ca să-şi aducă aminte că există şi legea compensaţiei, nu doar aiureala lui de materie.

     
    • dagatha

      August 23, 2011 at 10:10 am

      Păi ce faci, frate? Îmi strici leapșa? Cum ne fu înțelegerea?
      Sunt multe cazuri așa cum le descrii…Ideea era să ne amintim și dee unele mai frumoase. Să-mi mai crească și mie inima olecuță. 😀

       
      • varaton

        August 23, 2011 at 2:54 pm

        Da, scuze, deci: acei oameni minunaţi ce ne-au călăuzit primii paşi în viaţă merită tot respectul nostru. Modele de urmat, sculptori de caractere, şlefuitori de destine, ooo, dragii noştri părinţi nebiologici, care v-aţi sacrificat bunătate de potenţial pentru a scoate din întunericul necunoaşterii nişte plozi needucaţi şi ignoranţi şi a-i aduce în lumina ştiinţei! Doamna, e bine aşa?
        Nu ştiu alţii, dar eu nu m-am simţit în niciun fel de comuniune cu vreun profesor sau învăţător. Mi s-au părut prea aroganţi, falşi. Am trecut prin şcoală fără mare drag, doar pentru că nu se putea altfel, eram ameninţat că o să ajung pe şantier. Pe unu singur cred că l-aş fi apreciat, era un suplinitor de desen, doamna de desen era în medical (blestemele, deh, mare viperă) şi au adus un pictor local ca să ţină orele. Tipu ne povestea de taberele de creaţie, de artişti, de tot felul de lucruri de care nu auzisem, nu vă gândiţi la vulgarităţi, vă rog, şi era foarte fericit când descoperea vreun sens în mâzgălelile noastre. Avea carismă tipul. Păcat că stat doar 3-4 săptămâni, pentru că fiara aia de desen şi-a revenit repede.

         
      • dagatha

        August 23, 2011 at 3:08 pm

        Apoi dacă nu e de unde, nu e și pace! Nu trebuie să spui ca mine 😆
        Deși…se pare că până la urmă ai găsit o umbă de apreciere, fie ea și vagă. Ce să zic…eu am găsit și „șlefuitori de caractere” și oameni printre bestii 😀 : Ai dreptate, în schimb, când spui că aceia pasageri prin școală au fost mai apreciați decât cei stabilizați acolo de o mie de ani lumină. Nu am prea înțeles niciodată de ce. (Rațional, am înțeles, firește. dar mă refer la faptul că locul călduț de la catedră, de cele mai multe ori a generat indiferență și încetarea „datoriei”).

         
  10. Ciprian Bojan

    August 23, 2011 at 1:07 pm

    Sunt prea multe persoane cărora ar trebui să le mulțumesc, dar tot atât de adevărat e că pe TOATE, FĂRĂ EXCEPȚIE le-am dezamăgit, măcar odată… 😦

     
    • dagatha

      August 23, 2011 at 2:31 pm

      sincer…eu te-am cunoscut ca…nedezamăgitor 🙂
      În afară de cazul în care ți-au spus-o și pentru tine contează părerea lor, nu cred că este chiar așa. 🙂

       
      • Ciprian Bojan

        August 23, 2011 at 10:43 pm

        Nu! Eu chiar le-am înșelat așteptările, iar ei nu trebuie s-o spună, căci o spun eu… Una dintre calitățile mele, transformate în zilele noastre în defecte, este sinceritatea… 😐

         
      • dagatha

        August 24, 2011 at 10:12 am

        Știi că eu nu te contrazic de la o vreme 🙂
        dacă tu așa simți…înseamnă că este un bob de adevăr acolo.
        dar…care on este perfect? cine nu greșeste măcar o dată? Cine reușește să confirme așteptările TUTUROR? Poate trebuie să ne gândim mai întâi dacă noi ne-am împlinit așteptările, cred că este mai important așa.
        Off topic- sort of: Am o prietenă din copilărie. Adoră să cânte! fată deșteaptă, a teminat psihologia, dar tot muzica a chemat-o. Certuri cu mama care consideră că e pierdere d evreme și anu aduce bani. Simte că o dezamăgește, dar chemarea e mai puternică! Așa că a plecat la București. mama ei nici acum nu cred că știe că a renunțat la job pentru muzică…Și da, cântă divin!

         
  11. sufletdefluturas

    August 23, 2011 at 4:04 pm

    Leapsă onorată şi pasată mai departe!

     
    • dagatha

      August 24, 2011 at 10:08 am

      ia să vedem noooooi…. 😀
      Foarte mulțumesc 🙂

       
  12. DianaEmma

    August 24, 2011 at 12:03 am

    Voi prelua leapșa cu mare drag, dar rog scuze să mai întârzii cu ea. 🙂
    O să vorbesc despre profesorii care m-au inspirat cel mai mult.

     
    • dagatha

      August 24, 2011 at 10:13 am

      take your time. Am văzut că ai luat o pauză de tras aer în piept 🙂

       
      • DianaEmma

        August 26, 2011 at 12:08 am

        Pauză am luat doar în weekend… cred că am fost cam activă în rest, mai ales că am postat săptămâna asta în două zile câte două articole, când eu mă rezum maxim la unul.
        Mai greu e cu prinsul din urmă al cititului celorlalți.

         
      • dagatha

        August 26, 2011 at 10:16 am

        Ce bună e și o pauză de week-end!
        Cu prinsul din urmă și eu mă lupt 😀

         
  13. lili3d

    August 24, 2011 at 7:22 pm

    Frumoasă idee.
    Toţi profesorii mei de română au fost buni.
    L-am avut ca profesor pe domnul Manoli Constantin, care este şi unul din cei mai mari artişti populari din ţară, în domeniul sculpturii (acum sculptează furci). Corectitudine, iubirea meseriei, dorinţa de a face ceva din noi, descoperitor de talente. I-am rămas datoare cu scrisul, căci am câştigat un bilet într-o tabără de creaţie (erau trei pe judeţ) şi nu m-am dus. Prostie mai mare nu cred că există.
    Proful din treapta I (Mihai Gheorghe) se uita la noi peste ochelari şi ne dădea câteun verdict:,, da, tu o să ajungi…”
    Toţi profii mei de română apreciau originalitatea şi nu ne cereau să învăţăm pe de rost.
    Profa mea de franceză de la generală, pe care o iubesc cam ca pe o mamă, ne făcea nişte lecţii deosebite: ne desena harta Parisului şi ne plimbam pe-acolo, ne învăţa multe cântece, ne implica în spectacolele de la serbări.
    Profa de franceză de la liceu ne ţinea frumoase lecţii de filosofie de câte ori avea ocazia, ne cerea puţin dar ne învăţa mult. De la ea am învăţat să apreciez ,,Micul prinţ”.
    Profa mea de engleză de la liceu l-a adus pe Corneliu M. Popescu în atenţia noastră, cu traducerile poeziei lui Eminescu. Tot ea ne-a pus muzică simfonică, compusă de Beatles.
    Şi… profa mea de fizică (tot de la liceu), avea nişte ochi albaştri şi mari că nu puteai să faci vreo prostie. Vorbea foarte, foarte încet, ne învăţa multă fizică într-o linişte desăvârşită. Atât de adâncă, liniştea, că odată,la o oră, simţeam cum îmi alunecă stiloul printre degete… ochii mi se închideau… şi… l-am prins la timp!
    Profesoara mea de geografie de la generală, ne făcea ,,Păcălici”, ,,maimuţe” etc. Mie îmi plăcea tare mult. Ne dădea rezumate simple, lucram la hartă şi învăţam de plăcere.
    Cam asta, pe scurt.

     
    • dagatha

      August 24, 2011 at 9:33 pm

      Păi ai o adevărată listă de oameni care au însemnat ceva în formarea ta de-a lungul timpului. Nu pot decât să mp bucur. Intenția mea se dovedește una justificată: există!
      🙂

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: