RSS

M-am senilizat! (Leapșă adaptată de nevoie)

30 Aug

Deși încă sunt în faza de negare și mă agâț cu mare disperare de o mică și firavă speranță că nu este adevărat, iată că nu te poți opune evidenței. Iar evidența urlă din toți rărunchii: DA, TE-AI SENILIZAT!

Mi-a mai trecut puțin gândindu-mă că și alții au pățit-o și încă recent. De aceea am să fac o trimitere maaaare către Meștereasa Ana lu’ Manole care a dat startul la confesiuni, iar grupul suport a făcut ce trebuie să facă un grup suport: a suportat-o! Pardon, susținut-o 😀 Să vedem dacă am și eu norocul ăsta.

Și pentru că Sufletista se plimbă prin țară și mai aruncă din când în când câte o leapșă, zic hai să o onorăm și pe asta.

Sursa foto

Cică dacă pot trăi fără telefon. Acum câteva ore aș fi râs așa într-un colț de gură: „normal că pot; nu m-a făcut pe mine un telefon”. Dar, iată că destinul vrea neapărat să-mi dea peste nas, așa că-mi mai servește pe tavă câte o pățanie de tot…râsu’.

Plină de elan muncitoresc, dau afară băieții ca să ia o gură de aer și mă apuc de treburi casnice. Prima oprire, camera Pințului. După toată gâlceava, a reieșit că EU trebuie să strâng maldărul de jucării. Dau ultimele indicații prețioase prin telefon, că doar abia ieșiseră din casă 🙄 ( dar mereu găsești ceva de vorbit, nu-i așa? ) și mă așez pe covorul infantului ca să număr cuburi, lego-uri, mașini (ei, aici e de stat puțin)… Termin acolo și deschid geamul pentru o aerisire binevenită, închid bine ușa camerei să nu se facă vreun curent și fug spre bucătărie. S-au scurs câteva ore chiar, timp în care mi-am văzut liniștită de treabă. Până când m-am gândit să verific dacă Pințul a ajuns cu bine la bunica lui. Revoltată că nu mă sună nimeni să-mi dea raportul despre situație (știut fiind faptul că Pințul are accese de isterie când pleacă de lângă mama lui sau de lângă tatăl personal), mă întorc spre masă ca să pun mâna pe instrumentul cancerigen. Ia-l de unde nu-i. Fără a intra în panică, l-am căutat liniștită cam … peste tot. Tot fără rezultat. Panica a început să se instaleze ușor: unde l-oi fi lăsat? Refac traseul prin noua noastră locuință (că dacă rămâneam în garsonieră, iată! era mult mai simplu 😀 ). Cu această ocazie intru din nou în camera copilului, calc pe covor, scotocesc prin sacul de jucării, poate l-oi fi aruncat pe acolo (din experiența cu telecomanda), ies din camera copilului, călcând pe același covor și o iau de la capăt. Intru și ies de câteva ori prin toate camerele, prin baie, prin bucătărie, caut inclusiv în coșul de gunoi. Și mă enervez cumplit: de ce nu sună, domnule nimeni de atâta timp? Auzeam și eu măgăoaia. Apoi mă lovește: Ptiu! Să vezi că l-am lăsat pe pervaz și mi l-au luat de acolo. Mă uit pe geam, muncitorii nestingheriți își vedeau de ale lor. Mie toți mi se păreau suspecți, așa că ideea furtului încolțea fără nicio opreliște: „Mama voastră de hoți! Nu vă mai satură necuratul!”. Nu telefonul era problema, căci aparatul și-a dat obștescul duh a patra oară, așa că am apelat la soluția de rezervă: telefoanele vechi la care am renunțat ca la o haină ciuruită de molii și la care m-am întors acum cu rușine ca la prima dragoste. Problema era, însă, cartela cu toate datele esențiale.

După ce înjur din nou sistemul, ies din aceeași cameră a copilului de unde mă zgâisem pe geam la lucrători, călcând pe același covor și aruncâd vorbe grele de ocară asupra cunoscuților care nu mă sunau tocmai acum când aveam mai mare nevoie!

Mi-aduc aminte câ am niște cartele vechi din diferite alte rețele. Zic hai să le încerc pe un alt telefon, tot vechi și bine umezit pe toate fețele de pe vremea când Pințul băga în gură tot ce prindea. N-am noroc și pace!

Aha! Intru pe net! trebuie să găsesc pe cineva on line să mă rog să-mi dea un bip. Hehehe, dar când destinul vrea cu tot dinadinsul să-ți joace feste îi alungă pe toți de pe net.

Îmi intrase în cap ideea că mi l-au furat, altă explicație nu găseam. Așa că acum mă gândeam cum să fac să nu se panicheze ai mei când vor vedea că nu dau niciun semn de viață.

Dar iată! Cineva își face apariția pe messenger. Nu e chiar persoana la care aș fi vrut să apelez pentru că mai speram să nu afle toată lumea că sunt senilă și nu reușesc să-mi găsesc telefonul în propria casă, dar disperarea ce mă cuprinse era mult mai mare ca rușinea. Omul sună. Ciudat, suna și telefonul pe undeva! Hmmmm… deci nu mi l-a furat nimeni? Deja îmi displăcea ideea că nu alții mi-au făcut-o, idee pe care o păstrasem calduță la sufletul meu. Mă reped în direcția din care se auzea cu urechile ciulite mai ceva ca Dumbo, rugându-mă ca persoana să nu se plictisească de sunat între timp. Deschid ușa de la camera copilului: ‘mnealui telefonul zăcea…PE COVOR!!! În plus, cinci apeluri arătau cu disperare că fusesem totuși căutată, dar cu ușa bine închisă și muzica la maxim…cine să audă? Și surdă și senilă!

E oficial:  sunt dependentă și de telefon ȘI de internet! Na-ți-o frântă că ți-am dres-o!

Anunțuri
 
36 comentarii

Scris de pe August 30, 2011 în Leapșa, Râsu'- plânsu'

 

Etichete: , , , , ,

36 de răspunsuri la „M-am senilizat! (Leapșă adaptată de nevoie)

  1. dagatha

    August 30, 2011 at 12:24 pm

    și ca să confirm cele spuse, tocmai mi-am dat un mare „like” la propriul post! 😆 Deja e grav!

     
    • Ciprian Bojan

      August 30, 2011 at 12:37 pm

      Am înțeles că e voie! 😆

       
      • dagatha

        August 30, 2011 at 1:40 pm

        da, bre, o fi, da nu chiar la ăsta! :-)))

         
    • camelia

      August 30, 2011 at 1:30 pm

      Draga mea, dar poveştile noastre sunt bucăţi rupte din noi…e firesc să le iubeşti, oricare le-ar fi întâmplarea, pentru că spun din tine…Aşa că acel click pe „like” îmi pare a fi natural…eu o fac de ceva vreme; o ştii. Îţi mai aminteşti că am vorbit despre asta odată? Se întâmpla pe la începuturile atingerii gândurilor noastre în cuvinte.
      Eşti foarte amuzantă, Agatha…paradigma peripeţiei năstruşnice chiar te pot numi…chintesenţa întâmplărilor părând desprinse dintr-o zona crepusculară…glumesc…cu drag de tine, sufletule.

       
      • dagatha

        August 30, 2011 at 1:42 pm

        Camelia dragă, evident că le iubesc. dar mă gândesc că ar fi fost altele mult mai …îndreptățite să primească acest „Like”. Știu discuția noastră, evident 🙂
        Cât despre „paradigma peripeției năstrușnice” …dă-mi voie să-ți spun că o găsesc la fel de amuzantă 😆
        cu drag și eu către tine 🙂

         
  2. Ciprian Bojan

    August 30, 2011 at 12:33 pm

    Și io mi-am pierdut de două ori prețiosu’ obect dă trebuință necesară 😉 O iau pă de-a-ndoaselea, adică invers cronologic să fie niscai suspans și ceva umor.
    Astă primăvară, întors seara de la minunatu’ loc de muncă unde presta după masa, intru în cameră, mă așez comod pă cel canapel și leapăd pantalonii din dotare, în a căror încăpător buzunar lateral zăcea telefonu’. Simt io că mă lovește peste picior, da cred că-i catarama curelei… A doua zi, dimineața, urma să am ore și fără obect nu se poate presta nemica, îl caut. Iau telefonu’ din dotarea părinților și ăsta micu’ nemica! Îl uitasem pe ”mucles” (așa mi-am redenumit io profilu’ ”silent”), îl caut pe sub pat pe lângă, în geantă… dau în final de el având carcasă metalică când îl căutam cu lanterna, chiar sub năsucu’ din propria dotare…
    Acu-s doi ani, întrând de-a dreptul periculos în mine virusul pescuitului, m-am hotărât să încerc la copcă 😛 Am îmbrăcat peste pantaloni niște pantaloni impermeabili. Ajuns acasă, am vrut să pui obectu’ în buzunar, iar impermeabilii au o tăietură în dreptu’ buzunarelor. Suflec pantalonii odată cu impermeabilii, grei de umezeală și bag telefonu’ drept pe lângă buzunar… Iau telefonu’ fix și mă caut. Telefonu’ suna în draci și îl auzeam, dar pentru că suflecătura era groasă, nu simțeam vibrațiile.Abia când m-am lovit de un scaun și am simțit ceva tare mi-am dat seama unde e… 😆
    Și acum să-l citez pe tata, care-l citează mereu pe D.D. Roșca: ”Uitarea este una dintre principalele calități ale memoriei”. 😆

     
    • dagatha

      August 30, 2011 at 1:45 pm

      😆 😆 vezi dacă ai deva tare în pantaloni, ai șanse mai mari să găsești ce cauți :-))))
      Iertare pentru ce a ieșit. eu mă refeream strict la cele povestite de matale 🙂
      Citatul e foarte bun, am s-l pun repede pe-o hârtie până nu-l uit 🙂 Poate așa nu mă mai deprim când uit lucruri importante 😀

       
      • Ciprian Bojan

        August 30, 2011 at 3:14 pm

        hahahahahaha!!! 😆 😆 😆
        Nu-ți cere iertare, nu-s chiar un pudibond… Cât despre tatăl meu, să știi că mai am destule citate, chiar de-ale sale… 🙂

         
      • dagatha

        August 30, 2011 at 3:20 pm

        apăi…nu fii zgârcit, rogu-te! bagă aici să aflăm și noi 🙂

         
  3. a-z

    August 30, 2011 at 12:35 pm

    amintiri din „aici completezi tu”! ai voie sa zburzi de creativitate!
    🙂

     
    • dagatha

      August 30, 2011 at 1:49 pm

      🙂
      Aștepr și pe ceilalți să „completeze” 🙂

       
  4. camelia

    August 30, 2011 at 1:33 pm

    PS
    Dependentă de telefon sunt fără putinţă de salvare în vreo viaţă…cred că şi în cea de dincolo fi-voi precum fost-am şi pe pământ.

     
    • dagatha

      August 30, 2011 at 1:51 pm

      nu creeeed! Tu???
      mereu mi-ai părut o ființă atât de…diafană…ruptă total de ceea ce e lumesc și prea pământesc. (e un compliment, să știi 🙂 ) Tot ceea ce am găsit la tine pe blog a fost simțire pură și gând curat.

       
  5. camelia

    August 30, 2011 at 1:38 pm

    Ceva duios şi suav…

     
    • dagatha

      August 30, 2011 at 1:52 pm

      🙂
      Mulțumesc. Asta susține ce am spus mai sus 🙂

       
  6. rokssana

    August 30, 2011 at 2:22 pm

    cu binele ne invatam repede ,ba chiar ne devine rapid indispensabil si dependenta … mi-am pierdut un telefon in taxi…..am realizat ca mi-a cazut din geanta chiar cand taxiul pleca. i-am facut semn sa opreasca ,a facut stanga si dus a fost…. am sunat de pe celalalt telefon,dar deja scosese cartela……

     
    • dagatha

      August 30, 2011 at 2:37 pm

      heheeeeeeee…omul e operativ. Cum să rateze așa ocazie?
      😀

       
  7. antiqul

    August 30, 2011 at 5:42 pm

    Daca nu-l mai gaseai, aveai macar motiv sa-ti iei unul nou si supertare, gen IPHONE 6 daca a aparut, sau ceva cu net, GPS, MMS, ABS, SDF, MEMECE, ETC ;), deci tot raul spre bine…

     
    • dagatha

      August 31, 2011 at 12:01 am

      păi nu, că ăla noul tocmai ce l-am dus la reparat. Asta ziceam. Și oricum e mai bun ăsta vechiul decât fandositul ăla nou. M-a lăsat baltă când aveam mai mare nevoie de el. Nu de măgăoaie îmi era. ci de cartelă. De luat altul…peste vreo „treijde” de ani când termin rata.

       
  8. pestisorul de aur

    August 30, 2011 at 6:26 pm

    hahahahahaha….nu esti batrana si bolnava..cum zisesi…ESTI ABSOLUT NORMALA!!!!eu l-am avut ..scapat,, vreo doua zile intre scaunele masinii.am avut la cine apela,in secunda doi..EXISTA FIXUL..telefonul fix..stii,ala de firele caruia te impiedici zi de zi[cel putin eu]….dar ,,taraitoarea,, nu era in casa…era sub scaun,in maisina….dar ce bine a fost..faraaaaaaa….l-am mai uitat odata intr-un magazin..pe niste pantaloni…pantalonii negri..telefonul..negru…hihihihihi..am avut noroc….

     
    • dagatha

      August 31, 2011 at 12:03 am

      Doamne, peștișorule, dacă asta-i normalitatea…nu mă mai miră de ce am avut eu motiv să scriu postarea anterioară. S-a zis cu noi!
      :-)))

       
  9. psipsina

    August 30, 2011 at 8:17 pm

    😆 am dat şi io un mare like la postarea-ţi, da numa pentru că eşti şi senilă şi… cum ziceai, frateee? 😆
    un secret: eu le pun întotdeauna într-un sigur loc să fiu sigură că le aud. da cu căştile pe urechi ce să aud?

     
    • dagatha

      August 31, 2011 at 12:04 am

      da, clar! eștiv și tu „frate” cu sora ta. Adică eu :-)))

       
  10. papagigli

    August 30, 2011 at 9:25 pm

    Bine ca mai apare cite un avatar cu masca, cu mini joupe, cu pisoi si rokssane, ca altfel ai fi zis ca-i Muzeul Satului aici! 😆
    Gagico, m-ai spart cu „aselenizarea” asta. Hai sa-ti spun un remediu. Telefonul se lasa numai in locuri de culori contrastante, ca sa-ti sara-n ochi. Ar mai fi si alt loc, dar in ala s-ar putea sa-ti sara inima, asa ca raminem la contraste 😀

     
    • dagatha

      August 31, 2011 at 12:05 am

      Mai contrastant decât covorul albastru al lui fii miu nu era nimic în casă. Decât că eu nu m-am uitat și în jos :-)))
      inima nu vreau să-mi sară, că șade bine ea acolo unde e :-)))

       
  11. monicas10

    August 30, 2011 at 11:55 pm

    Ai plecat vreodată la cumpărături fără portofel? Luat bărbat de braț, telefon, chei… uitat portofelul și cu banii și cu lista. Noroc că avea ‘nealui ceva la el!
    Sau odată am căutat 15 min o cariocă de culoare verde. Când am ridicat ambele mâini am observat că o aveam deja în mâna stângă…
    Deci, ne-am senilizat! 😆

     
    • dagatha

      August 31, 2011 at 12:06 am

      Sincer…nu. De obicei i se întâmplă consortului asta :-))) Am ajuns să-l întreb de fiecare dată când ieșim: telefon ai luat: Da. Bani ? Este. Copil avem?
      😆

       
  12. Ana lu' Manole

    August 31, 2011 at 11:10 am

    Asa, asa, incurajaza-ma! :)) =)) =))

     
    • dagatha

      August 31, 2011 at 11:13 am

      Mai bine râd de altul, că nu mai pare așa tragic :-)))

       
  13. eumiealmeu

    August 31, 2011 at 12:06 pm

    nu eşti, mamă, senilă, eşti mamă şi ştii că după ce naşti mai dispar nişte celule din creier… cel puţin aşa zic minunaţii doctori în minunatele statistici…
    sunt de acord cu tine că, de câte ori îţi lipseşte ceva, îţi pică ochii în disperare pe cei din jur şi poţi jura că au şi chip de hoţ, nu doar situaţii potrivite pentru acest gest.
    hm… după cum vezi, eu nu te-am mai sunat, pentru că am ajuns acasă pe altă cale decât prin superbul tău oraş. deşi, ar fi trebuit să te sun să-ţi spun că nu voi trece pe acolo, poate nimeream clipa în care aveai nevoie de beep… 🙂
    dar ştii care e chestia haioasă? voiam să te întreb de ce nu mi-ai dat mie un mesaj să te sun, ca să-ţi găseşti telefonul. evident, să-mi fi dat mesaj cu telefonul… pe care nu-l aveai… acu spune şi tu care e mai senilă?
    vorba lui Harap Alb… în ce să ne senilim? 🙂

     
    • dagatha

      August 31, 2011 at 9:11 pm

      Da măi, da cred că pentru că am născut natural, mi-au ieșit mai mulți neuroni decât era de așteptat. 🙂
      Mi-am imaginat că umbli fleaura. Era normal să nu veniți tot pe acolo. La cum te știu pe tine.
      Și mă mir că nu mi-ai dat și două pale cp nu ți-am trimis sms să-mi dai bip 😆 😆 Asta a fost tare! Senilă și tu!
      😆

       
  14. sufletdefluturas

    August 31, 2011 at 5:35 pm

    Foarte amuzantă povestea.Şi aş fi râs.Dacă nu m-aş fi aflat ieri în aceeaşi situaţie.Doar că al meu s-a pitit după o pernă,pe canapea şi eu îl căutam în disperare.Dar nu e bai mare,la noi în casă asta se întâmplă des.Dacă nu unul,altul….

     
    • dagatha

      August 31, 2011 at 9:29 pm

      😀 Deh… se întâmplă, bag de seamă, cam des la mine, La tine o fi un accident, că ești tânără 😆
      Ai vazut fluturii mei de azi? 🙂

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Thaumaturge

talk about candles, circles, planets, stars, bananas, chants, runes and the importance of having at least four good meals every day”

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Un blog de poveste

Oborul cu fantezii

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: