Duzina de cuvinte (6) – Adio, pică frunza…

Iubesc toamna!

…așa cum iubește copilul meu momentul când urlu: „Gata cu joaca, la culcare!”.

Și-mi strâmb ochii exact ca el a nedumerire, a ură, a supărare… Diferența e că eu uneori mă mai înduplec și-i mai las un bob zăbavă, da dânsa, doamna Toamna, nu prea îngăduie ieșiri spectaculoase din foaia de parcurs. „Domnule, fix la 1 septembrie, gata, s-a dus cu alintările! Soare, ia-ți șezlongul (n. a. Știu și chaise-long pentru cârcotași 😀 ) și mai du-te colea după nor. Stai acolo vreo…6 luni așa.”

Afurisită toamna asta, zău.

Și vicleană.

Vine așa, cu haina aia aurie, de zici că nu e împărat mai bine vestimentat ca ea. Mie una, îmi provoacă o puternică arsură la stomac atunci când o văd așa… ca un gălbenuș. Ea nu a aflat că sunt descoperiri spectaculoase în lumea modei sau se complace în statutul pe care i-l dă haina asta demodată? Vreau și eu să mai văd flori, vreau să fie cald, vreau să cânte păsările, să mă orbească verdele și să mă bată soarele până nu mai pot. Deunăzi am văzut stolul imens de berze luându-și zborul spre partea cealaltă. Cică acolo au găsit un colț uitat de lume de unde se vede, pardon, dosul soarelui și zice-se că e destul de cald. Rândunelele…au fugit de mult și mi-au lăsat pervazul geamului plin de amintiri până la anul, de nu la mai pot șterge cu toată apa din furtunul vecinului. Nu mai e nicio zburătoare decentă. Doar cioara asta care mă bate la cap în fiecare dimineață. I-am scăpat o bucată de caș alegoric și, de atunci, se jură că nu mai pleacă de acolo până nu-i mai dau. Aș! Vrabia…mălai visează! În cazul de față, cioara. Doar dacă admitem că și ele, ciorile, mai visează uneori.

Vraja s-a rupt. Am rămas neagră de supărare de zici că am dat în boala lui Calache. (Am citit undeva că subiectul ăsta „medicinal” e închis din cauză de superstiții 😀 ). Așa că mi-am luat traista ciobanului și am pornit fluierând la drum, întocmai ca Păcală care-mi tot îndruga că mai bună e aspirina săracului.

Cireașa de pe tort este când se ia după ea și vântul. Mare Casanova și ăsta! Ca să-i facă Doamnei pe plac, îi flutură frunzele și o gâdilă până se strică de râs amândoi.

Eu una nu-i mai suport!

Știți că mai exagerez 😀 . Să mă ierte iubitorii de toamne aurii…

Și pentru că e sâmbăta duzinelor, poate mai citiți și poveștile altora: Psipsina, Sara, Virusache, Tiberiu, Vero, Redsky, Rokssana, Scorpiuța, BlueRiver, Carmen, Valentina.

33 de comentarii

  1. Să fii frumoasă ca o toamnă,
    În culori, mii, învestmântată,
    De bucurii să fii purtată
    Prin lumea asta, scumpă Doamnă!

    Iacătă mă apucă versificațiunea, pe care vă rugăm s-o pardonați, căci muza poetică datu-ne-a târcoale chiar în răstimpul lecturării minunatei Dumneavoastră povești.
    🙂

      • La nivel vestimentar, tre’ să recunoaștem că toamna are toate culorile posibile și imposibile. Asemeni ție, și pă mine mă enervează că mititica e mereu nehotărâtă în legătură cu manifestările meteo-climatice! Doamna toamnă are muuuuuuulte toane, ce-i drept… 😛

  2. ooo, da… vicleana-i toamna, dar si imbelsugata ( sti cum se zice – de suntem harnici in celelalte anotimpuri) 😉 :))))
    Frumoasa-i povestea ta Agatha. 🙂
    Si eu iubesc toamna – de fapt iubesc toate anotimpurile pentru ca fiecare are farmecul lor, insa vara-i preferata mea… 🙂
    ( nu mai fi asa nedreapta cu micutul tau si cand ii-e joaca mai in toi, sa-l trimiti la culcare :))) glumesc desigur )

    un week-end minunat Agatha 🙂

Lasă un răspuns către dagatha Anulează răspunsul