Poveștile copilăriei. Sau…nu?

Sunt fascinată de cărți. Mereu am fost. De aceea am destul de multe cumpărate sau șterpelite din biblioteca bunicilor. Pe acest principiu, am adunat tot felul de cărți pentru Andrei. Care mai de care mai ochioase, mai interesante, să fiu sigură că are ce citi, când o veni vremea. (Cu condiția să reușesc să-i sădesc la timp sâmburele lecturii, pentru că dacă ai ratat sezonul, nu mai ai ce face.)

Și cumpăr cărți din colecția Cele mai frumoase povești, că, deh! îl las pe Schopenhauer pe mai târziu. În plus, erau la reducere. Ilustrații, text îngrijit, coperte/ coperți sănătoase, plus CD bonus. Nu am ce face într-o zi și mă apuc de răsfoit, că tot îmi dădea ghes nostalgia copilăriei de mult apuse. Povești pe care le-am știut mereu, dar la ale căror detalii nu m-am gândit de multă vreme. Cărți cu care am crescut și eu și, sunt sigură, mulți dintre cititorii mei.

Și…dau „cu crucea peste lup”! Pardon, că m-am lăsat dusă de vânt. Peste Creangă, zic. Pe care îl ador și pe care l-am citit cu drag mereu. Mi-am adus aminte, cu această ocazie, de un episod de pe vremea studenției, când doamna prof. Doina Curticăpeanu se dădea de ceasul morții să ne convingă că Povestea porcului NU este o carte pentru copii. Well…it is not, really!

Revenind la subiect, recitesc cu mare încântare poveștile copilăriei. Doar că la un moment dat, ochii mi s-au bulbucat gata să iasă din orbite, limba mi s-a încleștat, iar primul impuls a fost să mă ascund undeva să nu mă găsească copilul cu cartea în mână. Iată de ce:

1. „Dacă vede lupul și vede că nu mai găsește nimic, își pune în gând una: așază cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râdeau; pe urmă, unge toți pereții cu sânge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei, ș-apoi iese și-și caută de drum.

2. „Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu ești bun! […] – Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură…[…] . Apoi, la urma urmelor, năpădiră asupra lui (capra și iedul n.a.) și-i mai trântiră în cap cu bolovani și cu ce au apucat, până-l omorâră de tot. […] . Și auzind caprele din vecinătate de una ca asta, tare le-a mai părut bine! […] și unde nu s-au așterut pe mâncate și pe băute, veselindu-se împreună.

3. „Se înduplecară și cele două, intrară cu toatele în casă, luară pe babă de păr ș-o izbiră cu capul de pereți până i-l dogiră. Apoi, cea mai tânără, fiind mai șugubață decât cele două, trântește baba în mijlocul casei ș-o frământă cu picioarele, ș-o bate cu pumnii; apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presară cu sare și piperi, așa că limba îndată se umflă și biata babă nu mai putu zice nici Cârc!

Nu sunt o noutate episoadele respective, dar parcă nu m-au izbit niciodată atât de puternic pasajele acestea ca până acum. Perspectiva de a-i citi așa ceva copilului înainte de culcare…m-a cam speriat. Până acum am avut doar variantele „soft”, așa cum apar în cărțuliile pentru copiii de vârsta lui.

Iată lungul șir de întrebări care m-au lovit ca o avalanță:

Și totuși…ce s-a întâmplat? De ce, oare, le văd altfel decât înainte?

Cum le-am asimilat eu ca individ de-a lungul timpului astfel încât să nu mă fi afectat? Sau poate m-au afectat în vreun fel și nu realizez?

E lupta împotriva răului supusă concesiilor de acest fel? E acceptabilă legea talionului, „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”? Trebuie să scăpăm de rău într-o manieră care să presupună aceeași violență cu care am fost tratați?

Mai este urmă de umanitate în acest caz?

Ce se întâmplă cu „iertare, bunătate, celălalt obraz”?

La ce vârstă ar putea copiii înțelege cum stau lucrurile cu adevărat? la ce vârstă sunt potrivite poveștile acestea?

Sunt aceste povești ale lui Creangă educative sau nu?

Cu toată frumusețea lor, a limbajului colorat, a umorului pe care-l stârnesc, nu pot să rostesc cuvintele astea ca poveste de seară. Nu sunt vreo mironosiță, nu cresc un copil într-un glob de sticlă. Totuși, ceva din mine nu mă lasă să aleg varianta originală, completă pentru copilul meu. Variantă pe care oricum o va descoperi el singur la un moment dat.

Poate mămicile găsesc vreun argument care să mă lămurescă în acest sens: Vali și Maria, Oana, Daniela. Evident, nu e o listă exclusivistă 🙂

Later edit: Am mai găsit despre asta și pe aici: http://craciun.in/blog/featured/tragedia-din-basme-sau-violenta-din-desene/comment-page-1/#comment-4864 și aici: http://ursut.ro/02/19/violenta-din-desene-si-basme.html

Even later edit: au mai preluat leapșa propusă de mămicile vesele și: Madimih, Grațioasa

34 de comentarii

  1. Din cate tin eu minte, si eu am citit povestile astea cu sange si batai. Prea mult nu cred ca m-au afectat, mi se parea normal ca ala rau sa plateasca. Sincer, mai daunatoare mi s-au parut povestile in care copilul e neglijat de parinti, sau si mai rau, vor sa il omoare parintii vitregi. Si e plin si din astea, de la „Alba ca zapada” la „Fata mosului si fata babei”. Eu chiar am fost stresata pe chestia asta, chiar si la gradinita plangeam daca mama nu venea sa ma ia la timp. Aveam o frica teribila de abandon, desi zau daca stiu de unde mi se tragea.

    • Ana, mai întâi, mulțumesc pentru gând 🙂
      A fost doar punctul de plecare cartea lui Creangă. Sunt multe povești în care zac ascunse sensuri la care nu te-ai fi gândit. Poveștile sunt o încifrare a uneri experiențe sau a unui gând. Niciodată nu sunt „doar pentru copii”, cel puțin, așa am descoperit eu. Cel mai ușor verifici dacă sunt nocive prin feed-back-ul pe care îl primești de la copil. Uneori,. încă, acesta întârzie să apară. Fie pentru că el,copilul nu vorbește despre asta, fie pentru că părintele nu știe sau nu poate sau poate nici nu e interesat să-l obțină.

  2. Chiar m-ai nimerit intr-o zi in care am primit o lectie pretioasa de la propriul copil…o lectie care se extinde perfect pe ceea ce povestesti tu mai sus. Despre violenta si macabrul povestilor clasice am scris si eu la un moment dat (sau am vrut sa scriu???). Am si am avut aceeasi senzatia ca si tine, acelasi sentiment. Dupa ce am intors problema pe toate partile n-am reusit sa ajung decat la doua concluzii:
    1. Ochii si mintea unui copil sunt complet diferite de ale unui adult. Viziunea este alta, perceptia este alta, fie ea perceptia asupra binelui sau perceptia asupra raului. Un copil nu a apucat sa isi formeze stereotipuri, nu a apucat sa constientizeze si sa asocieze notiuni de genul celei cu sangele care majea peretii…pentru el sangele este o chestie care curge din picior sau din deget cand te lovesti si cam atat…pentru un adult este similarul mortii, al tragediilor al altor experiente neplacute. Copilul vizualizeaza la propriu fragmentul cu sangele care manjea peretii ca pe o vopsea rosie care era data pe pereti …pe cand noi, cei cu mintile modificate de experienta vietii vedem altceva.
    2. Noi am crescut intr-o lume in care nu erau atat de mediatizate crimele, tragediile…pentru noi, copii fiind, era si mai dificil sa ne imaginam fragmentele astea din carti tocmai pentru ca noi constientizam si mai putin decat cei de azi…noi eram cu Mihaela si cu aceste carti.Mediatizarea excesiva, desenele animate din ziua de azi, dar si mediul violent in care cresc copii nostri (ai sesizat cat de „urate si violente” sunt jucariile de baietei azi (bakugani, ironman si toti monstrii aia?) contribuie din plin si accelereaza ceea ce eu numesc „uciderea inocentei copiilor”.
    Nici eu nu sunt vreo mironosita, dar ma feresc sa citesc astfel de pasaje Catincai. Azi insa am primit o lectie pretioasa care mi-a aratat cat de frumoasa este minte copiilor nostri. Azi, fata mea de 4 ani a fost confruntata pentru prima data cu notiunea de moarte, o notiune total abstracta pentru ea pana in prezent. Catelul nostru de 20 de ani trage sa moara de vreo 2 saptamani…doua saptamani lungi si extrem de chinuitoare. Az-noapte chinurile s-au amplificat pana la un nivel la care nu am mai suportat nici noi sa-l vedem suferind si am preferat sa-l „adormim”. Catelul statea la mama mea, iar fi-mea il vedea zilnic ….si tot zilnic ma intreba de ce nu moare ca sa nu se mai chinuie. Azi i-am spus ca a murit azi-noapte. Mi-a raspuns: „mai bine mami, ca tare rau il durea si se chinuia….asa s-a dus la Doamne-Doamne si se joaca cu Ike (catelul care ne-a murit acum un an si ceva). Ajunsa la mama a inceput sa planga ca-i este dor de Jeli si sa ma intrebe cand se va intoarce. I-am spus ca nu se va mai intoarce decat in vis unde va vorbi si va latra la noi si ca-l vom mai vedea in poze. Raspunsul a venit extrem de socant: o sa-mi fie dor de el, dar nu mai plang pentru ca stiu ca acum nu-l mai doare nimic si e fericit..
    .Nu stiu daca raspunsul meu a raspuns framantarilor tale legate de problema, dar eu una asa vad lucrurile.

  3. Da, concluziile tale sunt pertinente și cred că seamănă mult cu ale mele. Cred că tocmai asta m-a șocat în primul rând și pe mine: felul diferit de percepție în funcție de vârstă. Eu nu-mi amintesc să fi fost vreodată șocată atunci de astfel de detalii care acum mă istovesc de gânduri negre. Mintea unui copil este extraordinară prin puritate și sinceritate. iar Catinca asta a demonstrat încă o dată 🙂
    Mulțumesc pentru promptitudine și pentru răspunsul mai mult decât potrivit aici 🙂

    • asocierea cuvantului auzit si pronuntat de cine-i citeste copilului nu pare sa aiba pentru acesta valoarea directa a celui perceput, corect, literal de adultul din noi.
      copilul pur si simplu pre-se ca apreciaza ca cineva-i acorda atentie si altfel decat „nu-i voie ma acolo!”, „ce-ai facut ma, iara?”, adica apreciaza apropierea, interesul adultului acordat lui, copilul, pentru care simte „ala mare face ceva pentru mine! (cacosul e special lasat acolo!)
      ei au o perspectiva holistica, putin cam indirecta, dar actul cititului ascultat, desi nu-i trimite imediat la sens, ii pondereaza, ii educa, ii tempereaza, modeleaza, ii rapeste pentru timpul cat li se citeste, avantul acela ce noua acum ne pare de nestavilit si cam fara ghidare corecta. lor nu li se pare deloc! ei stiu, ca poate si noi cand eram ca ei, doar sa faca ceva, sa nu stea, sa topaie, sa faca si atat. ce? vad ei ce iese.
      🙂 weekend fain cu jocuri si voua alor mari de langa pici, dar cu piciu’! 🙂

      • Poate…nu știu. Andrei e foarte prezent atunci când îi citesc. Atent la detalii, cu răsuflarea tăiată, mă îndoiesc că ar rata detaliile. Chiar dacă nu înțelege încă tot ce presupune asta, sunt convinsă că nu ar trece fără urme asupra minții lui. În general, poveștile sunt însoțite la noi de discuții (dacă nu sunt prea doborâtă de oboseală sau dacă ora nu e foarte înaintată), tocmai ca să verific dacă e „acolo” sau e doar vorba de fascinația vocii.
        oricum, am sărit peste partea asta. Și prefer să spun povestea după imagini decât să citesc cuvânt cu cuvânt.

    • sari peste, dar mai târziu? cum îi explici că ai „omis” partea aceea? Din moment ce ai făcut-o, înseamnă că nu e bună, deci ceea ce scrie acolo e periculos. de aici lista interminabilă de „”de ce -uri.

  4. Dar îi explic chiar adevărul. Şi de ce nu sunt de acord. Şi va întreba doar dacă ştie să citească. Şi când va citi singur, probabil că va înţelege.
    Dar situaţiile pot fi diverse.

  5. Singura diferență dintre un rău și un erou este de percepție. Oamenii au fobii, se știe, iar Creangă născut și crescut în lumea țărănească a veacului al 19-lea nu putea să evite frica de lup, cel care distrugea avutul puțin al oamenilor, care- cum nu aveau pământul lor, sau dacă-l aveau era puțin- își măsurau avutul și își puneau speranța în ziua de mâine în orătănii.
    Ca să fac o altă comparație, nițel cam deplasată, dar foarte actuală, am să fac afirmația că în numele democrației, anual mor mii de copii afgani sau irakieni uciși de soldații americani, din greșeală…
    De altfel mi-e și milă uneori de personajele negative din basme (pune la socoteală aici și filmele SF, fantasy sau horror), ce soartă crudă…

    • hai că poate asta cu lupul e de înțeles. În fond, trebuie să existe personajele negative care să facă povestea să aibă o miză. Pe mine violența asta mă scoate din minți. Felul în care cele trei nurori își maltratează soacra lovind-o până la moarte. sau felul în care lupul lasă urmele oribilei crime cu intenția clară de a face în ciudă caprei.

  6. Pai da! Le vezi altfel acum pentru ca le percepi prin ochii piticului… pentru ca detalii care, inainte, ti-erau de-abia vizibile, acum sar in ochi. Mi-e frica si mie de toate astea… asa ca, evit povestile cu lupte, rani, chestii violente… mi-e greu sa-i explic copilului de ce in povesti personajele mor… Alba ca Zapada, ca e preferata lui, doarme, nu moare otravita… lupul o inghite in joaca pe bunica, vanatorul nu-l omoara pe lup… si multe, multe altele….
    Poate cand o sa fie un pic mai mare o sa mi se para mai usor e explicat…
    Toate bune. Si-un inceput frumos, emotionant dar cu lacrimi de bucurie!

    • Știi cum e…poveștile sunt realități distorsionate. În general dedesubtul e mai gros decât am crede privindu-i doar suprafața. Moartea e firească, violența face parte și ea din mersul lucrurilor. Spun doar că eu nu sunt pregătită să-l învăț cum să le primească pe toate astea. Poate eu însămi am probleme în a le înțelege… Crezi că e mai ușor când e mai mare? Așa sper 🙂
      Toate bune și vouă 🙂

  7. De la Creangă încoace, poveştile le-au fost citite ca atare mai multor generaţii de copii, la vârste fragede. Şi nu le-au făcut nici un rău, nici nu i-au transformat în monştri 😛
    Ca să fiu sinceră, e prima oară când aud pe cineva punându-şi problema asta!
    În plus, poveştile n-au absolut niciun haz fără personaje negative!
    Iar lumea în care trăim cu e idilică şi e bine să aflăm asta de mici – cu cât o aflăm mai târziu, cu atât mai mare e şocul! Sau cel puţin asta e părerea mea. 🙂

    • Am subliniat și eu asta mai sus: se pare că nu au făcut rău generațiilor anterioare. sau… avem noi de unde să știm asta? Câte tare nu se descoperă mult mai târziu și poate întâmplător?
      Nu e prima dată când se discută asta, cel puțin eu, ca profesor și ca părinte, m-am întâlnit destul de des cu acest subiect.
      Eu nu zic de personajele negative! Ele sunt și în realitate, poate mai crude. Eu vorbesc doar de pasajele care se regăsesc în cărți pentru copii, copii care nu au încă discernământ și care pot înțelege foarte ușor că răului îi răspunzi cu rău sau că violența e justificată la un anumit moment.
      Am găsit niște linkuri despre subiect pe care le-am pus îla finalul textului.

  8. Daca povestile lui Creanga cu unele incursiuni sangeroase ar fi singura problema a violentei oferita copiilor , sincer nu mi-as face atatea friji.Atata timp cat este inclusa in poveste , intamplarea pentru ei are un iz haios si nicidecum periculos sau de genul.
    Maruntica mea adora povestea respectiva si nu i-o citesc eu ci o urmareste in varianta soft (poveste on-line …stiu ca nu esti de acord cu… ) si asta deoarece ea adora sa vada si imaginile in timpul povestii .Sa-mi urmez ideea…la momentul descrierii ea se amuza destul de tare ca lupul este pedepsit si nu i se pare atat de cruda pedeapsa pe cat o vedem noi.Iar descrierea cu iezii mancati si pereti manjiti inca nu o asimileaza cu faptul in sine.
    Nu stiu daca m-am invartit in cerc in ceea ce am vrut eu sa spun , dar nu cred trebuie privat copilul tau de respectiva poveste caci este expusa deseori la gradinita , dezbatuta pe toate fatetele prin imagini.

    • uite să știi că așa am cre\ut și eu. dar din experiențele mele s-a dovedit că nu e chiar așa. Am ales variantele scurtate și potrivite pentru vârsta lui pentru că eu cred că esența poveștii este bună. Detaliile mă îngrozesc, Nu am nimic cu varianta on-line 🙂 Nu e preferata mea, asta e altă poveste. Atâta vreme cât copilul citește CEVA din care poate trage o învățătură, mi se pare ok.
      Da, asta mă sperie, că tot ce numesc eu „protecție” poate să nu fie suficient sau poate să se bată cap în cap cu ceea ce vine din exterior (grădiniță etc). Și mai sunt atât de multe episoade care vor trebui explicate pe înțelesul lui…

  9. foarte bine faci, functia fatica a comunicarii e omniprezenta doar! ce omisesem insa a spune anterior era ca rezultatele lecturarilor altora pentru ei cei de acum (micutii) se vad ulterior cand pot citi si scoala devine preocuparea zilnica. si mai pe urma, dupa scoala, formeaza modul de gandire, modul de reactie, interactionat.
    🙂 cititi-cititi-cititi!

  10. Draga mea, gafa gafelor la mine e ca am citit copiilor (cu care lucram acum hăt timp) Barba Albastra …fara sa o fi citit vreodata inainte. Si.. La un moment dat, intr-o scena „pur-sangerete”, mi s-au inclestat falcile.. Desigur, am inceput sa inventez, copiii s-au prins, dar amuzamentul le-a fost pi masura. Asta ca sa-mi fie lectie. Si mi-a fost!
    Iar Creanga, orice am spune, ramane savuros (am ras citind si reamintindu-mi citatele de mai sus). Foarte ilustrativ! 🙂 Totusi, de acord ca nu-i tocmai pentru copii mici!

    Apropos de cum percep copiii.. nu stiu sigur, dar o sa-ti povestesc ceva. Zilele trecute vorbeam cu zulufata care era cu ochii pe Tom si Jerry. Si ii zic ca nu-mi place, ca se bat (practic daca te uiti in 5 secunde de desen animat, vezi si ca numai in ăst răastimp si-au dat foc la cozi, si-au scos ochii, dintii, si-au pus grenade in dulcele somn, etc). Si se uita surprinsa la mine, apoi imi spune contrariata; „Dar nu se bat, se joaca!!!” Iete, na!

    • corect!
      Simpatică foc zulufata! 🙂
      Da, ei percep totul ca pe o joacă. Ce e mai rău este că din același motiv nu înțeleg eventualele pericole care apar ca repecursiuni ale acestui joc. Asta apropo de copii care au vrut să zboare cu umbrela, asemeni lui Mary Poppins!

      • of.. da. asta cred ca intra mai degraba in categoria neatentie, neglijenta, nesupraveghere, nesansa, ceasul rau, pisica neagra.. ori nu stiu nu cum sa-i zic altfel. cert este ca nu mi-as lasa copilul (mic) singur in balcon, cu sau fara umbrela.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s