Calea…

… lungă spre grădi 🙂

Da, azi a fost prima zi de grădi. Mult așteptată, îndelung discutată și cu stres maxim pentru mamă.

De dimineață am început bine, cu o serie lungă de strănuturi care se succedau nestingherite și insensibile la nervii mei de toamnă. Cupil bolnav (care până azi nu a avut nimic) înseamnă necazuri. Nu mai punem la socoteală că nu are cu cine să stea acasă, să ne concentrăm doar asupra problemei de ordin…psihologic: ratăm prima zi de grădi, ceea ce semnifică dublarea eforturilor pentru a convinge infantul că acolo e bine de stat.

Cu emoție maximă, am pornit la drum. E foarte la propriu spus „la drum” pentru că de unde ne-am mutatără…e practic rost de o mică excursie zilnică până în oraș. Cupilul gătit nevoie mare, cu buchetul de frezii pentru „doan’ catoaie”, ținut în vânt, cu mama bolândă de cupil ținând aparatul foto ca japonezii,să nu care-cumva să rateze vreun moment esențial. La intrarea în spațiul mirific, fac o cruce mare cu limba (că mâinile erau ocupate) și mă rog ca acest adevărat Caron al Grădiniței 24 care stătea în ușă și făcea CTC-ul pruncilor proaspăt veniți din vacanță, să nu mi-l întoarcă din drum pe motiv de muci până la brâu. Nu l-a întors. Așa că am urcat scările în mare grabă de teamă să nu se răzgândească atunci când or începe cascadele de strănuturi.

(Musai de făcut o paranteză aici. Pentru că am discutat multă vreme cu diverși părinți pe tema aceasta, vreau să se înțeleagă că nu sunt chiar atât de iresponsabilă încât să las copilul cu orice preț la grădiniță, bolnav fiind. Dincolo de riscul crescut pentru ceilalți, este în primul rând riscant pentru el. Fără febră și alte simptome grave, am considerat că nu este un pericol. De altfel nici stimabila doamnă asistentă).

Până ne-am întâlnit cu „doan’catoaie”, până ne-am găsit dulăpiorul, până ne-am schimbat a durat ceva vreme și lucrurile au decurs conform planului (teoretic) de acasă. Tragedia a început la plecarea celor doi părinți (mai emoționați și mai stresați decât copilul  însuși). S-a dus teoria cu statul la grădi doar cu copiii și doamna, s-a dus și aia conform căreia la grădi este serviciul lui Andrei, chiar și la ideea de a merge undeva drept recompensă după ce-l luam de acolo. Într-un final, am plecat, cu inima strânsă și cu lacrimi în gât de parcă-l lăsam la tăiere. Am prins momentul când se mai liniștise, i-am mai spus odată textul fără a uita să precizez că mami și tati revin în mod cert și că nu îl lasă acolo.

la ieșire, am făcut o oprire să plătim „întristarea” care ne-a lăsat fără resurse financiare pentru o perioadă bună de vreme, așa că am avut ocazia să asistăm la concerte de zile mari. În toate cotloanele grădiniței răsunau urlete de copii disperați. majoritatea o cereau pe mami, care, evident, era de mult plecată. Mi s-a rupt inima! Nu știam dacă și al meu face la fel, pentru că era la etaj, dar nici nu am stricat apele urcând din nou la el.

Oricum, eu sunt de acord cu un spor pentru educatoare, că e jale mare acolo 🙂 Eu una îi prefer pe golanii mei de liceu că pe ăia știu cum să-i potolesc. Dar doamnele sunt niște martire. Sunt aproape convinsă că se autosedează întocmai ca ăia de la balamuc (pentru că diferența nu e foarte mare, după cum am văzut eu azi). Normal că nu e la fel până la sfârșitul anului, dar, chiar și așa, eu am plecat bolnavă de acolo.

N-am mai avut răbdare până la 4, așa că am ajuns mai repede. De  atâta emoție și bucurie, copilul meu s-a apucat de plâns de cum m-a văzut 🙂 Dar nu a durat mult pentru că trebuia să-mi povestească ce minuni s-au întâmplat azi acolo.

Sper din suflet ca mâine să mai vrea să meargă (asta dacă nu pune stăpânire răceala pe el ca lumea).

Și de bucurie…am trântit și o zacuscă de fasole, că tot era provocarea lui Papa acum ceva vreme.

P.S.: Am întors-o din condei cu provocarea de astăzi a lui psi-words 🙂 ca și alții de fapt: Rokssana,

tiberiu ,redsky ,vero ,carmen ,cita ,scorpio ,labulivar

28 de comentarii

  1. Ai întors-o zdravăn din condei dar ai făcut bine. Uitasem de toată tărășenia cu dusul la grădiniță a fiilor mei. Adevărate aventuri. Noroc că nu durează mult. Nu știu ca sărmanele educatoare să se sedeze .E bucuria unui nou început.

  2. De când așteptam io articolul ăsta, ca să mă conving de un lucru: Andrei e un copil curios, pregătit să descopere minuni alături de „doan’catoaie”, pe care va ajunge s-o iubească muuuuuuuult (să nu fii prea geloasă, e și normal). 😀 Va socializa bine cu copiii, o știu. Poate n-ar fi fost rău dacă ar fi cunoscut vreun coleg de grupă la grădi dinainte de aventură… Dar, va fi ”supeeeeeeeeiiiiii”! 🙂

  3. Felicitari pentru curaj! E am preferat ca ieri sa stau cu Mateiul meu la gradinita, iar in dimineata aceasta, cand doamna educatoare ne-a informat ca nu se mai poate repeta povestea zilei de ieri (care a fost superba! astfel ca amintirea primei zile de gradinita e tare frumoasa pentru noi)… ne-am despartit cu lacrimi. Ale mele ascunse, ale lui strigate din rasputere:”Vreau la mami!!”. Credeam ca tot ce citim, discutam, intelegem din experienta celorlalti parinti ne pregateste pentru aceasta experienta, dar azi simt contrariul. Apoi ma gandesc ca asta simte si Matei indiferent cate dicutii am imaginat noi despre gradinita la care va merge.
    Va imbratisez cu drag si sper ca si micutul Andrei si Mateiul meu se vor acomoda lin si fara prea mari probleme.

  4. deci, mie-mi convine deocamdata sa vad cum ipoteticul sef al meu si al vostru pe bune, face ceea ce altora spune ca trebuie sa faca pentru ca asa a zis el, ca daca nu le taie chitanta de 10000roni ca la national arena! adevar grait-ai despre psihologia copilului rupt de ai lui si azvarlit intre altii si doar o tanti incearca sa-i domoleasca pe toti. si e normal sa ai si griji pentru ca pe vremuri nu toate pitipoancele erau educatoare istete la examinari si hoate-impostoare-prostitute in viata privata de noapte, ca e criza si salariile astea „e” mici! deci, plus varsta frageda a puilor de om ce sunt in grija lor ceva vreme, cand imita comportamente si deprinderi fara sa aiba critica la indemana, nu poate sa-ti dea liniste si pace deloc.
    cu toate astea, sa puteti trece cu bine de etapa asta de incepere. spor si scoli faine amandurora, ca din ce se vede doar consortul are job-job, fara scoli, asa ca tine si „supercars cu masini”!:)

    • :-)))
      grijile fac parte din farmecul vieții de părinte. Dar și satisfacțiile sunt pe măsură 🙂
      Well..n-ai nimerit-o, consortul tot acolo e 😀 Așa că..eram toți trei la patru ace în prim zi de școală a fiecăruia :-)))

  5. Aoleu saracutul Andrei, cum a ramas el cu inima franta si cu teama in suflet ca nu o sa va mai vada pe voi parintii lui. Ufff ce m-a emotionat prima voastra zi de gradinita din acest an si nu mi-am putut stapani lacrimile, pentru tristetea din sufletul micutului Andrei 🙂

    Si eu sper din toata inima sa se obisnuiasca 🙂 si mai sper sa fie doar un semnal fals cel cu stranultul 🙂

    Mult succes in noul an la gradi 🙂

  6. Daca starea ta este foarte tensionata si emotiva cred ca stii doamna mama ca ii trasmiti starea si maine dimineata sa fii sigura ca va face la fel caci stie sigur ca vei pleca.Adi al meu a plans o jumatate de an pana s-a invatat, maruntica doar o saptamana si abia a asteptat inceperea anului scolar.Dar cel mai greu iti va fi in vacante cand tu crezi ca el s-a obisnuit vin minivacantele alea…cand raceste acasa este dadacit tareeee bineeee si la intoarcere clar ca o va alege tot pe memi indiferent cat de interesant este la gradi siii offf ,,,,curaj mami ca asa cresc toti copii si asa prind si ei aripi.

    • ooo, da sigur că știu, experimentez asta de când l-am văzut prima oară. Da să știi că mi-au trecut stările emotive după prima zi. Și nici el nu pare foarte afectat. Plânsul ăla de „nu vreau la grădi” e mai degrabă o alintătură decât o teamă. Nu mai e nici măcar isteric. Sperăm să țină șmecheria 🙂

  7. Cum de-am trecut de articolul asta,nu stiu…imi pare rau ca n-am comentat la timp.
    Eiii,eu,ca o educatoare sedata cu ceai de musetel de dimineata,ceai de levantica la 10 si vreo 5 cafele pana la 12 mi-am facut treaba …sa zic bine.Acum ,dupa 2 saptamani de scoala mai am 2 plangaciosi din 9 (fiindca am de toti in grupa si mai mari si mai mici,in total 21)
    Multumesc ca ne consideri martire,desi nu suntem.Cand ii vezi pe cei mai mici la sfarsitul anului ca spun poezii,canta,coloreaza…iti trec toate.Eu i-am invatat si ma mandresc tare cu asta,am o satisfactie greu de descris…

    • păi ce, există un timp anume pentru vreun articol? 🙂 Cred că nu. Așa că ai comentat exact când trebuia 🙂
      sunt convinsă că satisfacția e maximă când se văd rezultatele muncii tale. Iar ăștia mici sunt…minunați!
      🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s