Duzina de cuvinte (9) – Viața la țară…

…fără Tănase Scatiu 🙂 .

De fapt e un bilanț. Se fac deja două luni de când am ne-am mutat în noua locuință. Un început pentru multe, un pas important pe care l-am așteptat foarte multă vreme.

Ne-am săturat de miile de tentacule citadine care ne sugrumă la fiecare pas: aglomerație, mirosuri, poluare, zgomot, nervi. I-am rezervat totuși orașului o parte din timpul nostru pentru că nu am vrut să ne rupem atât de brusc și total. Am fi putut să-i lipsim, totuși.  E suficient cât merge fiecare la jobul lui, ca să-l lăsăm să ne adulmece cu nările putrede, în speranța că ne mai poate îmbia să ne răzgândim.

Am aterizat fără să vrem în oraș. Nu ne-a întrebat nimeni unde vrem să ne naștem. Dar ghinionul lui, al orașului, este că am avut momentele noastre de intimitate cu lumea astalaltă, a vieții la țară. O lume care ne-a bucurat atât de mult copilăria, încât e suficient să închidem ochii și să ne astupăm urechile ca să ne teleportăm acolo, în ciuda tuturor obstacolelor cotidiene.

Aici e atât de liniște…

Suntem sus, pe un deal de unde putem trage cu ochiul la viața de dincolo, a orașului ticsit cu atâtea lucruri nesemnificative. Goana teribilă a vieților s-a temperat. Mă simt doar vinovată că am rămas cu tarele de orășeancă și măsor timpul și lumea în termeni greșiți și profani.

De fapt, e un compromis, un parteneriat tacit, un  hibrid menit să ne împace dorințele. Locuim tot la bloc (deh, după bugetul care a dictat suma la biroul de credit), dar tehnic vorbind, suntem la țară. Localitatea e scrisă cu litere mari pe marginea drumului stricat, pe o plăcuță ascunsă de niște frunze prăfuite. Depinde cum vrei să te simți: dacă arunci privirea în partea stângă, ai imaginea standard a vieții de oraș cu blocuri, clădiri, turnuri părăsite. Dar dacă ai chef să guști aromele rurale, nu trebuie să iei vreun tren, ci e suficient să-ți întorci capul spre partea dreaptă unde sunt case, grădini, fântâni, căruțe.  Dimineața la prima oră se aud cocoșii care-și iau foarte în serios rolul de ceas deșteptător, plus o „băcusă” (= văcuță, din ciclul „andreismelor”) care musai să-și facă simțită prezența undeva aproape de geamul nostru. Miroase a frunze de nuc, a pământ reavăn, a cai, a porumb uscat și a struguri. Oamenii te salută de fiecare dată când treci pe lângă ei și-ți aruncă o privire iscoditoare. Nu mi-am, dat încă seama dacă e un dispreț că am invadat teritorii sau o curiozitate specifică. Câte un câine năuc mai bântuie zona, căutând ceva de mâncare sau latrând a superioritate. În esență cred că latră doar ca să-și alunge teama, după felul în care se îndepărtează uitându-se în spate.

Încă nu există teama de hoți. Am urmărit timp de câteva zile o minge rătăcită sau uitată pe afară de cineva. A stat acolo mult timp până a luat-o vântul și a mutat-o în catifeaua ierbii, vrând parcă să păstreze curățenia. E drept că nu se știe niciodată, dar am refuzat să fiu cu capsa pusă și să iscodesc de după perdele pe fiecare om care trece pe drum.

Și ca să fiu credibilă când spun că lucrurile sunt altfel aici, iată și o imagine concludentă:

După o mini-vacanță, am reluat duzina propusă de psi . Și am găsit-o și la alții: Rokssana, virusache, tiberiu, redsky, vero, sara, scorpio, carmen, cita, carmensima, cristian