Despre educația timpurie

Valy m-a invitat să scriu despre un subiect care naște întotdeauna controverse. Pentru că deja am amânat să-mi țin promisiunea mult prea mult, mi-am propus ca astăzi să fie „THE day” 😀

Educație timpurie? Nici nu am știut că este ceva care poartă așa un nume.

Țin minte că atunci când am rămas însărcinată, am început să caut foarte multe lucruri despre ce presupune o sarcină, despre cum să te pregătești să fii părinte, despre cum să-ți educi copilul. Am căutat forumuri, am citit cărți, am întrebat părinți cu experiență. Probabil ca toate mamele, am hotărât că nu voi face greșelile pe care le-au făcut ai mei cu noi (ai mei fiind niște oameni extraordinari, care au făcut cum au știut mai bine!), am decis să fiu atentă la fiecare detaliu astfel încât să cresc un copil perfect. Ei bine, nu mi-a ieșit. Am greșit probabil încă din prima zi și încă mai greșesc! Învăț pe parcurs și mă străduiesc să nu repet ceea ce, cu siguanță. nu pare a fi fost cel mai înțelept lucru pe care l-am făcut. Un lucru este cert: nu sunt părintele perfect! Nu am răspunsuri la toate întrebările, nu găsesc întotdeauna cea mai bună soluție. Dar îmi iubesc copilul dincolo de orice există pe lumea asta și e un lucru pe care nu-l poate contesta nimeni.

Care sunt nevoile unui copil?

Indiferent de vârsta pe care o are, un copil are nevoie în primul rând de prezența părinților lui, de dragostea lor, de sprijinul necondiționat și de sentimentul acela de siguranță. Se hrănește cu ele, se liniștește cu ele. Țin minte confortul pe care mi-l oferea mereu sentimentul că orice lucru, oricât de imposibil era, poate fi rezolvat de tata 🙂  Evident, hrana și odihna sunt necesități primordiale ale ființelor vii, deci nu le luăm în calcul în această discuție. Și apoi, după mine, copilul mai are nevoie de joacă! Esențială pentru creșterea și formarea micului om, joaca este elementul de care uităm de cele mai multe ori noi, părinții, mai ales după ce copilul depășește vârsta aceea a vulnerabilității extreme. Îl trimitem la grădi și credem că e suficient, apoi la școală și credem că e suficient, în timp ce noi ne afundăm în treburi cotidiene, de cele mai multe ori, mai puțin importante .

Educația este ceea ce întreprinzi pentru a-i forma deprinderi și a-i dezvolta abilități micuțului tău încă din primele zile. E foarte interesant cât de repede și cât de ușor învață copilul . Din orice. În orice clipă. Îl înveți cum să tragă cu putere laptele când e la pieptul tău și observi cum își formează deja reflexul de îndată ce te apropii să-l iei în brațe, pentru că urmează ora de masă. Îl înveți că nu e neapărat necesar să fie luat în brațe chiar de fiecare dată când plânge. Îl înveți că noaptea este pentru somn și ziua se poate juca. Îl înveți că există culori și sunete prin felul în care îl stimulezi în acest sens cu jucăriile potrivite la vârstele potrivite. Apoi îl înveți să mănânce, să bea, să stea în funduleț, să meargă, să vorbească…și tot așa. Nu există o vârstă la care să te oprești din învățat, dar trebuie reținut că lucrurile trebuie făcute la timpul lor și, mult mai important, în ritmul pe care ți-l impune copilul tău! El te învață când e momentul să-l înveți și cum să faci asta.

De mic a primit mereu tot felul de jucării, toate potrivite pentru vârsta lui, dar în general, nu l-au atras foarte mult. Filtrul principal a fost mereu …gura 😀 ca și cum voia să vadă dacă sunt ceea ce are el nevoie, testându-le prin simțul gustului. (Cred că de aceea pot spune că acum are gusturi bune! 😉 ). Jucăriilor strălucitoare, colorate, (uneori) scumpe, le-a întors mereu spatele în favoarea unor…improvizații: bidoane de apă goale, farfurii de tablă, linguri de lemn, orice bucată ruptă sau dezlipită din ceva. Sau trecea în extrema cealaltă: tastatura de la calculator, mouse-ul, telefoanele sofisticate, butoanele, șurubelnițe etc. Uneori eram nedumerită  și puțin îngrijorată că nu se joacă deloc cu nicio jucărie pentru vârsta lui. Dar când a vrut el și când s-a simțit atras de ele, le-a ales pe acelea.

Există acele perioade, puseuri de creștere, etape de dezvoltare pe care copilul le trece uneori mai greu, alteori mai ușor, uneori cu gălăgie, alteori pe neobservate. Au fost situații în care am știut ce să fac și situații care, deși citisem destule,  nu păreau să se aplice și în cazul și copilului meu. Atunci EL m-a învățat pe mine că este unic, că trebuie să am răbdare și că trebuie să-i acord încredere, că trebuie să-l las să se adapteze și să fie pregătit pentru noua lecție. Cu olița a fost o întreagă istorie. În timp ce mulți părinți se lăudau cu performanțe timpurii, noi aveam deja doi ani (vârsta la care este normal, potrivit studiilor medicate, să renunțe la scutece) și nu părea interesat de acest nou obiect, care avea cu totul alte utilități pentru el: scaun, jucărie, obiect de urcat cu picioarele pentru a ajunge la ceva prea sus etc. După strădanii, încercări eșuate, nervi, rugăminți fierbinți, am cedat. L-am lăsat în pace, convinsă fiind că nu o va ține în scutece pâna la 18 ani. De aceea, am ascuns obiectul discordiei pentru o saptămână. A fost nedumerit, chiar a plâns la început după ea. Iar când am scos-o la iveală din nou, a renunțat definitiv la scutec din secunda aceea. Avea doi ani și două luni. Dar când a hotărât că asta e alegerea lui, a fost definitiv. Nu a mai fost nevoie de scutece nici noaptea, nici la drum lung, nu au fost „accidente” de niciun fel.

Sunt multe lucuri interesante pe care le numesc cele două mămici, Valy și Maria, în scrierea lor despre acest subiect:

„nevoia de a fi iubit, nevoia de libertate si independenta, nevoia de confort emotional, psihic si fizic, de liniste, de tacere, de joaca, nevoia de a fi ascultat, de a fi imbratisat, de a fi compatimit, nevoia de a i se oferi incredere si chiar un acconto in plus de incredere, nevoia de libera exprimare, nevoia de a se sti in siguranta, nevoia de a fi respectat si a i se respecta alegerile, deciziile, nevoia de a-si exprima talentele, de a-si realiza visurile

Armonia și înțelegerea depind de respectarea acestor nevoi, lucru care trebuie să se perpetueze și dincolo de primii ani de viață. Și de aici decurge o relație firească și foarte frumoasă între copii și părinți.

Educația timpurie mai înseamnă, zice Valy, învățarea unor cântecele și poezii. Hmmm… aici am avut de a face cu alt „pitic” specific mamelor îngrijorate inutil. Pe Andrei nu l-au atras aceste activități. Pentru el a fost mereu esențial să aibă o stivă mare de jucării în mijlocul camerei din care el să-și aleagă cu ce se joacă. Dezordinea l-a făcut creativ, se pare 😀 . Și acum face și desface, inventează jocuri din tot felul de lucruri nesemnificative sau îi place să se joace cu mingea, mimând un sport: tenis, fotbal, baschet. Poezii am început să învățăm înainte de grădi, atunci când am inventat un „caiet de amintiri” pentru pitic. În el am scris poezii simple de o strofă, cu desene făcute de mâna omului (cu ajutor de pe youtube; așa am învățat și eu să desenez 🙂 ), și uneori cu figurine origami lipite sugestiv. L-au atras atât de mult, încât le știe pe de rost pe toate, și le spune uitându-se numai la desenele respective. Câtecele în schimb, nu prea îi plac. Adică nu le repetă oricât aș insista. În schimb, când are chef (de aceea zic că este esențial să-i  în ritmul lor, fără a forța lucrurile) fredonează frânturi din cântecele auzite la grădiniță ori de pe la filmele de desene animate sau chiar cântecul pe care îl cântă capra iezilor înainte de a pleca de acasă 🙂

De ceva vreme este pasionat de litere. Le recunoaște foarte bine pe cele care se referă la lucruri familiare: „M de la mama”, „A, de la Andrei”, „T de la tata” etc. Nu cred că e o idee bună să le învețe pe toate de pe acum, dar mai cred că progresului nu i te poți opune. Atâta vreme cât vine de la el și nu se simte obligat să o facă, eu consider că e firesc. Din întâmplare am dat peste următorul filmuleț legat de aceată idee:

Și îmi mențin părerea. Copilul nu pare forțat să o facă, ci chiar se distrează.

Nu sunt de acord, însă, cu părinți care transformă totul într-un circ. Da, și eu simt nevoie uneori de a arăta familiei câte știe copilul meu, nu pentru că aș avea vreun merit, ci pentru că sunt extrem de uimită eu însămi de felul în care evoluează generațiile. Dar pentru că Andrei m-a învățat că nu îi plac astfel de expuneri, am renunțat repede la demonstrații. Îl las pe el să arate ce, cât, cum și când vrea. De obicei vine pe neașteptate câte un episod de acest gen.

Îi place să deseneze și să picteze. Nu ca Dante, care pare a fi un mic geniu, dar îi place procedeul în sine: folosirea pensulei pe care o spală în apă, culorile combinate sau nu, murdărirea (care, din nou, este „bună” 😀 ) . Și iar m-a uimit copilul meu cu niște desene care par desprinse din pictura naivă.

Cred că educația timpurie e un termen prea pretențios pentru simplitatea cu care copiii asimilează în mod natural tot ceea ce reprezintă esența existenței pentru ei. Este datoria părinților să le faciliteze accesul la această existență și, dincolo de aspectul material, mai puțin important, să fie atenți la cel mai mic detaliu legat de nevoile copilului lor. E atât de simplu să-i faci fericiți și să-i ajuți să se dezvolte!

15 comentarii

  1. e necesar sa-l iubesti…apoi,iubirea te invata ce-i mai bine….copiii sunt unici, nu se compara unii cu ceilalti…ce e bine pentru unul nu e grozav pentru altul….ai rabdare cu el, lauda-l cand merita si pedepseste-l cand greseste, fii ferma dar si maleabila…..va creste frumos 🙂

  2. Draga Agatha, asa este, fiecare copil are abilitatile si interesele lui, e datoria noastra sa le descoperim si sa le dezvoltam. Vazand filmuletul mi-am dat seama si mai mult de acest lucru: acel copil iubeste literele la fel de mult cum iubeste Dante formele si culorile. Cat priveste scoaterea copilului la expozitie pentru a vedea cei din jur ce copil grozav avem sunt totla de acord cu tine: nu se face :). Am patit in parc cand o mamica a inceput sa isi solicite copilul sa spuna poezii, povesti si el mititelul turuia ca un robot desi ar fi preferat sa se joace. Era de aceeasi varsta cu Dante care nu a vrut sa spuna nici macar cum il cheama. M a intrebat mamica ingrijorata daca nu stie nimic, daca vorbeste. I-am zis ca stie de toate dar n are chef si l las in pace. am primit o privire dezaprobatoare dar zau daca mi-a pasat.
    Revenind la invatarea in joaca, cred ca orice mamica are acel instinct de a crea jucarii ptr copilul ei iar din acestea copilul invata in mod placut. Timpul acordat copilului in primii trei ani sunt foarte importanti pentru dezvoltarea lui ulterioara. Trebuie doar sa respectam ritmul lui de asimilare si interesele pe care le manifesta.

    • da, exact. trebuie să-l respectăm pe el, pe copil, cu tot ceea ce presupune asta: limite, alegeri, dorințe. În același timp să găsim calea de aface ceea ce este mai bine pentru o dezvoltare armonioasă.
      Nici Andrei nu vorbește în public. Cel puțin primele 5-10 minute. După care nu-l mai poți opri. (hmmm, mă întreb cui îi seamănă 😆 ) Poezii nu vrea să spună, decele mai multe ori, dar într-o zi a prins-o pe vecina nouă și nu știu ce l-a apucat, cred că a vrut să o impresioneze 😆 că i-a turuit absolut toate poeziile și poveștile pe care le știa. Încă o dovadă că nu trebuie să-mi bag eu nasul unde nu-mi fierbe oala :-)))

  3. atata timp cat copilul coopereaza tonic si in spirit de joaca, se considera ca ‘educatia timpurie’ decurge ok. si mie mi se pare un termen nitzel pretențios asta ‘educatia timpurie’, pt ca, in mod normal, la copiii mici lucrurile decurg cat se poate de firesc si le asimileaza chiar din zbor.
    cat despre ‘circ’, daca cel mic raspunde bucuros invitatiei de a canta sau a recita o poezie, inseamna ca ii face placere sa/si expuna achizitiile si atunci iarasi e ok. dar cand parintele insista, insista si iar insita, firescul se transforma in ‘circ’

    • cred că stă în firea lucrurilor să asimileze firesc și în ritm propriu. trebuie doar ghidați și încurajați 🙂

      PS. Am remediat problema…tehnică :-))) Deci da, suntem chit. Deocamdată. pentru că eu sigur mai fac din astea pe parcurs :-)))

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s