RSS

Welcome to Elazığ – The City of Saints

05 Dec

La dus, am calculat: 38 de ore (legate) de nesomn! Și pentru că lipsa somnului mi-a tulburat mințile, m-am bazat pe calculele refăcute de coechipierele cu care am împărțit frățește această experiență: A și A (pe scurt, A&A). Cum le-a ieșit și lor aceeași „calculeală”, am decis de comun acord și din simț patriotic, că e voie să adormim rapid de îndată ce intrăm în camera de hotel. Am numărat de vreo trei ori cei patru copii (păreau mai mulți din cauza somnului), i-am încuiat în camerele lor și am petrecut prima noapte turcească.

Moschei impresionante

Hotelul – minunat, condiții – foarte bune. Nu ne-a anunțat nimeni că avem și programul artistic inclus, astfel că rugăciunea extrem de matinală din moscheea vecină (respectiv 5 a.m.) a sunat cu adevărat înfricoșător. Până am plecat, ne-am obișnuit și cu asta, ba chiar une din fetele „A”, ne-a și reprodus parțial cântarea musulmană, încât am ajuns la concluzia că nu-ți trebuie decât puțină voce tremurândă ca să devii imam („the imam is the one who leads Islamic worship services”).

Am debutat apoteotic cu monstruozitatea dulce pe care am ilustrat-o anterior, la o primă întâlnire de curtoazie cu organizatoarele. Două persoane  minunate, două profesoare deosebite, care au reușit să pună la punct cea mai minunată experiență pe care am avut-o până acum în străinătate.

Una din lecțiile pe care le-am primit în Turcia a fost legată de felul în care oamenii unei țări se supun legilor și hotărârilor guvernului fără cârcoteala pe care o găsești la tot pasul pe la noi. Deși originare din vest, cele două profesoare (ca mulți alții din școala lor și nu numai) sunt obligate de statul turc să facă trei ani de stagiatură în partea estică, defavorizată, pentru a ajuta la ridicarea nivelului de acolo. Nu numai că își fac datoria așa cum trebuie, dar au implicat școala în acest proiect multilateral (o școală din care vor pleca la un moment dat, imediat ce se va ivi un post liber mai aproape de casă), aducând nenumărate beneficii elevilor și comunității locale.

Școala pe care am vizitat-o a fost, de asemenea, mult diferită de ceea ce găsesc eu în fiecare dimineață când pornesc cu elan spre locul de muncă. (Elanul se pierde de la urcarea primelor trepte!). Curată, fără diverse mâzgâleli reprezentând coduri lingvistice sau schițe grotești ale unei educații primitive. Există „colțul șahiștilor”, „colțul de lectură”, uniforme care nu au menirea de a stigmatiza elevul și nici nu au vreo urmă de comunism așa cum susțin majoritatea elevilor noștri, cărora li s-ar „ingrădi” drepturile odată cu obligația de a purta o uniformă. Pur și simplu îi arăta ca pe niște copii într-o școală, mândri de această apartenență. Profesori eleganți, având fiecare cabinetul lui, cu materiale didactice moderne și arătând ca o mare echipă. Nu cred că i-a anunțat nimeni: „Alooo, atențiune! vin străini, hai să ne facem că muncim”. Totul pare la ei atât de firesc și de natural.

Copiii ne sorbeau din priviri. Se lipeau de noi pe holuri și se arătau dornici să intre în vorbă, chiar dacă engleza lor nu era cea mai bună. Cu greu s-a făcut selecția pentru familiile care aveau să găzduiască pe elevii noștri. Cei care nu au fost selectaţi pentru a găzdui elevi străini, au suferit dezamăgiri profunde (așa s-a explicat cum una din elevele noastre a fost înpărțită de două familii gazdă ale unor eleve de acolo).  Iar ai noștri s-au simțit la ei mai bine decât acasă! Evident, ceasul crud al despărțirii s-a făcut cu lacrimi și îmbrățișări.

Elevi fericiți din cinci țări pe un petec de zăpadă

„Colțul șahiștilor”

„Sala de lectură”

Foarte impresionant a fost și faptul că directorii de acolo ne-au însoțit peste tot, cu un zâmbet natural și fără sforțarea de a face față, formal, unor discuții cu niște străini. Nu știau limba engleză, dar erau dormici să ne împărtășească, prin translatorii lor, tot ce este de știut despre Turcia, despre Elazığ, despre școala lor. Totul mi s-a părut la ei ingenuu și de o sinceritate dezarmantă. Foarte calzi și foarte veseli, turcii au câștigat simpatia grupului Comenius din România.

Am făcut activități în școală, am vizitat moschei, case tradiționale, restaurante cu specific, o pescărie superbă, orașul vechi (Harput), un baraj impresionant, am avut parte de o panoramă mirifică și de multă voie bună. Cireașa de pe tort a fost, evident, Hamam-ul! Sfânta baie turcească! N-am cunoscut relaxare mai reușită și încântare mai mare!

Dulciuri! De prin bazar…

Condimente! Tot de prin bazar…

Pește! Da, ați ghicit, din bazar.

Pește viu, la pescărie🙂

Una peste alta, totul a fost perfect, fără nicio urmă de îndoială !

 
19 comentarii

Scris de pe Decembrie 5, 2011 în Călătorii

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

19 responses to “Welcome to Elazığ – The City of Saints

  1. DianaEmma

    Decembrie 6, 2011 at 12:18 am

    Frumoase locuri ați cutreierat.🙂

     
    • dagatha

      Decembrie 6, 2011 at 1:15 pm

      da, adevărat! nu am crezut că voi fi atât de încântată!

       
  2. eumiealmeu

    Decembrie 6, 2011 at 8:23 am

    băi, deci mă laşi cu aste amintiri, că-mi dau lacrimile când mi-aduc aminte că din Turcia nu-mi mai venea să plec. or fi fost ei pe vremuri mari cuceritori, cu semilunici prin ochi, pe la brâu sau prin alte locuri, dar acum sunt nişte oameni buni. mie mi-a fost atât de drag de ei, chiar m-am încântat de locurile lor şi ca să fiu şi mai clară mă puteai lua şi pe mine cu tine, că puteam să cânt şi eu ca imamii.
    începusem să bântui bezmetică pe străzi şi să mă dau pe lângă moschee la ora de cântat, pentru că mi-era drag stilul… oricum era inediat… şi mi-aducea aminte de Constanţa, că doar şi-acolo se auzea imamul… şi uite-aşa mă simţeam în Istanbul ca la mine-acasă.
    nu mai pot de dor de Turcia, acum, după ce te-ai apucat tu să zici de-ale lor… păi e corect să-mi tai cheful de dimineaţă, aşa?🙂
    mai bine-mi dai cheful cu vestea că tragi o fugă prin Bucureşti, mândreţe…
    pusi-cat şi vezi pe mail neşte umor de bună/proastă calitate…🙂

     
    • VictorCh

      Decembrie 6, 2011 at 8:39 am

      „or fi fost ei pe vremuri mari cuceritori…”
      Pai eu inteleg (din comentariul dumitale, din articolele autoarei…) ca ei SI ACUM (sau MAI ALES acum) sunt mari cuceritori: pe autoare-au cucerit-o, pe dumneata te-au cucerit…😛

       
    • dagatha

      Decembrie 6, 2011 at 1:27 pm

      ce să fac, Sufletisto, dacă am ieşit şi eu, în sfârşit, în lume? Scriu, na! parcă eu când citesc de drumeţiile matale nu am aşa un vag sentiment de…câte ţi-aş mai zice??? Ce, tu m-ai luat cu tine pe undeva??? Eu nu ţi-am tăiat nimic de dimineaţă, să fie clar! :-))) De venit la Bucureşti…poate în martie când om pleca spre Suedia😀

      După activităţi, lăsam copiii în grija familiilor gazdă şi hălăduiam doar noi prin diverse locuri interesante. Prilej de a ne comporta ca adolescenţii scăpaţi de sub ochii părinţilor! Am râs cu atâta poftă în Turcia, de am rămas cu un defect la obraji :-)))
      PS: cetit mail, răspund ulterior, după programul romantic de astăzi😀

       
  3. VictorCh

    Decembrie 6, 2011 at 8:26 am

    „La dus, am calculat: 38 de ore (legate) de nesomn!”
    Accept ca poate nu poti dormi in autocar (desi-i… daca ti-ar fi suficient de somn…), da parca scriai in articolul precedent ca atat in Bucuresti cat si in Istambul ati stat nu-stiu-CATE ore; daca erai CHIAR atat de obosita – CE te-a impiedicat sa tragi un pui de somn?

    „…lipsa somnului mi-a tulburat mințile…”
    Sper ca este vorba despre un fenomen trecator!😛

    Interesant cum somnul din „…prima noapte turcească…” il ilustrezi cu fotografii de moschei. Sa fie oare vorba despre vreo semnificatie ascunsa – eventual ceva subconstient, freudian?😛

    SUPERBA exprimarea cu „debutat apoteotic”!

    „…felul în care oamenii unei țări se supun legilor și hotărârilor guvernului fără cârcoteala pe care o găsești la tot pasul pe la noi.”
    In MAJORITATEA tarilor, majoritatea populatiei (carcotasi exista pretutindeni) procedeaza la fel. Probabil ca SI NOI am proceda la fel, daca – pe de o parte – legile ar fi facute „cu cap” astfel incat sa fie eficiente (si ar fi SI explicat populatiei rostul lor), si daca – pe de alta parte – la noi legile ar fi respectate IN PRIMUL RAND de catre autoritatile care le emit (si de catre reprezentantii oricarei forme de „autoritate”) si n-ar fi vizibila („cu ochiul liber” si „pe fata”, fara a se simti necesitatea mascarii fenomenului) ilustrarea butadei conform careia legile sunt facute pt catei, nu pt dulai. Sau (altfel spus), la noi se adevereste zicala care spune ca „legea este o bariera pe sub care se strecoara vulpile, peste care sar leii si la care se opresc boii”. (Cam oriunde exista „varfuri” – adica unii „mai egali decat „restul lumii” ” – „varfuri” care sunt… exceptate (oarecum) de la suportarea consecintelor in cazul incalcarii legilor, da’ la noi s-a depasit orice limita in acest sens, si nu numai pt „obere Zehntausend” – „cei zece mii de sus” – ci cam pt orice ghiolban cu colan de-un kil de aur pe piept.)

    Da, si eu stiam ca Anatolia si Rumelia parca n-ar fi provincii diferite ale aceleiasi tari, atat de mari sunt diferentele economico-sociale si culturale intre ele; nu-i nimic de mirare ca Anatolia este atat de slab populata (are densitatea populatiei atat de mica) – probabil ca (fiind atat de pietroasa) cu greu ar putea hrani mai multi. Da’-‘i interesant modul in care Turcia capitalista aplica si acum principiul (la care la noi s-a renuntat „fiindca era comunist si incalca dreptul la optiune al cetateanului”) stagiaturii profesionale (in schimbul invatamantului superior gratuit urmat – obligativitatea functionarii un numar de ani in locul in care considera statul ca esti necesar ca profesionist).

    „Nu numai că își fac datoria așa cum trebuie, dar…”
    Aia-s capitalisti, aia-si tem locul de munca – chiar si pe asta obligat prin lege, atata timp cat asta conditioneaza obtinerea ulterioara a vreunui ALT loc de munca.

    „Școala pe care am vizitat-o a fost, de asemenea, mult diferită de ceea ce găsesc eu…”
    Numai scoala? Restul orasului nu? (Prin orase ERAU fel-de-fel de cuvinte si expresii… „interesante” scrise pe toate gardurile?) Daca (asa cum banuiesc) nu erau – DE UNDE sa-si fi insusit tinerii scolari „educatia” grafitti-urilor indecente?

    „…uniforme care nu au menirea de a stigmatiza elevul și nici nu au vreo urmă de comunism…”
    De parca uniformele scolare ar fi fost inventate de comunisti!?! Tot ceea ce au „rezolvat” comunistii in aceasta privinta a fost sa faca „uniformele” anoste, neinteresante – si identice pt toate scolile. Inaintea lor isi avea fiecare scoala uniforma ei specifica (dupa care recunosteai de departe apartenenta scolarului la vreo unitate de invatamant sau alta), si elevii erau mandri sa poarte acea uniforma (abia asteptau sa li se permita s-o poarte, asta era ca un fel de recunoastere a vreunui statut privilegiat).

    „Profesori eleganți, având fiecare cabinetul lui, cu materiale didactice moderne…”
    AICI e „buba”: la asigurarea demnitatii cadrului didactic (exemplificata in descrierea dumitale prin conditiile care ii sunt create acestuia la locul de munca).
    (PE CE vrei sa pariem ca acolo parintii nu vin la scoala pt a trage la raspundere CADRUL DIDACTIC pt notele mici luate pe buna dreptate de odraslele lor?)

    „…refuzul unora a adus dezamăgiri profunde…”
    Ai fi putut sa te exprimi putin mai clar. Eu initial intelesesem ca unele familii locale carora li se sugerase sa gazduiasca pe cineva dintre „musafiri” refuzase oferta dezamagind organizatorii si/sau vizitatorii, pe cand intelesul intentionat de dumneata cred ca era (intelesesem ulterior) ca unele familii fusesera dezamagite cand oferta lor de a gazdui pe cineva fusese declinata de catre organizatori, numarul ofertelor depasindu-l pe cel al persoanelor de cazat. (Draguta ideea „impartirii elevei”!… (!) )

    „…ai noștri s-au simțit la ei mai bine decât acasă!”
    EVIDENT – si normal! Nu tu sa trebuiasca sa faci curat si sa speli, nu tu sa gatesti si sa speli vasele (despre reparatiile prin casa – fie la imobil, fie la bunurile de folosinta indelungata – nici nu mai vorbesc), toata familia te tine in centrul atentiei si incearca sa-ti ghiceasca cele mai mici dorinte pt a ti le implini inainte ca tu sa apuci macar sa le formulezi, başca interesul (de ambele parti) pt noutatea si ineditul subiectelor discutate (sau dimpotriva – in cazul altor subiecte, pt universalitatea acestora), plus vizitele pe la obiectivele turistice din localitate… CE sa nu-ti placa si/sau sa nu te simti bine? (Eventual de la vreo indigestie, dupa cate vreun (anumit) desert…😛 )

     
    • dagatha

      Decembrie 6, 2011 at 1:51 pm

      1. ce m-a împiedicat să trag un pui de somn? Păi…să vedem…spaţiul neadecvat într-un autocar arhiplin, cu bagajele, uneori, în coaste, aeroporturile…neadecvate pentru

      puişori

      de somnic şi, da, mai ales, prezenţa elevilor în faţa cărora nu-mi puteam permite să mă relaxez din motive destul de…evidente🙂 Am mai închis ochii pe ici pe colo, dar doar aşa…preţ de câteva minute.
      2. Şi eu sper că este un fenomen trecător, cel cu tulburările :-))) , deşi unii…mă contrazic vehement :-)))
      3. nu ştiu dacă moscheile au vreun semnificat freudian, dacă da, e prea mult pentru mintea mea simplă :-)))) Pozele ilustrează faptul că, la un moment dat, le-am vizitat şi că arătau aşa cum le vedeţi😀
      4. da, mare dreptate cu cârcoteala. Totuşi mi s-a părut admirabil că nemulţumirea (cu siguranţă existentă!) nu s-a făcut simţită. În timp ce la noi, unii au grijă să amintească în fiecare zi despre sacrificiile făcute în slujba ţării etc. etc.
      5. m-am referit la şcoală pentru că acesta a fost scopul principal al întâlnirii: comparaţia între sisteme de învăţământ diferite pentru optimizarea actului educaţional. evident că întreg oraşul era altfel. Singurul aspect „negativ” (?!) pe care l-am găsit ar fi legat de faptul că lipseau cu desăvârşire coşurile de gunoi. Cu toate acestea, nu pot să spun că era mai murdar oraşul decât ale noastre, cu toate coşurile colorate şi inscripţionate.
      6. Despre uniformele cu iz „comunist” – cam asta este părerea elevilor noştri care refuză cu înverşunare (cel puţin din ce ştiu eu) o astfel de … „etichetare”. Păi cum altfel să-şi mai etaleze hainele de firmă???
      7. acolo vin părinţii să se intereseze de soarta copiilor lor ÎNAINTE de a obţine rezultate dezastruoase. Acolo este un cult al relaţiei părinţilor cu şcoala. la noi…se ştie deja foarte bine cum stau lucrurile…
      8. voi reformula. Suna aiurea, într-adevăr

       
  4. paulman20102011

    Decembrie 6, 2011 at 9:11 am

     
  5. Ciprian Bojan

    Decembrie 6, 2011 at 9:26 am

    🙂 Alte cuvinte n-am!

     
  6. paulman20102011

    Decembrie 6, 2011 at 11:49 am

    si asta pentru partea de est a Turciei.

     
    • dagatha

      Decembrie 6, 2011 at 5:16 pm

      multumesc pentru sugestiile muzicale.

       
  7. psi

    Decembrie 6, 2011 at 9:55 pm

    eu am rămas înfiptă cu ochii în condimente! visez să zac ore în şir într-un souq de mirodenii! pfaaa…

     
    • VictorCh

      Decembrie 6, 2011 at 11:13 pm

      Da’ la neajunsuri nu te gandesti? Ce te faci cand te apuca stranuturile „in serie”? Si-apoi – CUM crezi ca-ti scoti toate prafurile si maruntiturile alea din blanita? (Ma-‘ndoiesc de faptul ca ai reusi sa rezisti pana ai termina sa ti le „perii”, sa ti le lingi afara pe toate (mai ales pe cele picante, iuti)…)

       
      • dagatha

        Decembrie 9, 2011 at 10:44 pm

        Da, Victor dragă, dar ce gust bun au când sunt puse unde trebuie, când trebuie și cât trebuie!

         
      • VictorCh

        Decembrie 10, 2011 at 5:43 am

        …si mai ales ce aroma buna dau mancarii!
        Corect, asa este – eu doar o tachinam (fara rautate) in legatura cu poza pe care o are la avatar. (Iti poti imagina o pisica tavalindu-se si rostogolindu-se intr-un mix de pulbere de diferite condimente?)

         
      • dagatha

        Decembrie 11, 2011 at 8:22 pm

        :-))))
        M-am prins eu că o tachinai pe Pisicimea Sa. Încerc să-mi imaginez ce ai scris. Cred că deja strănută! :-))

         
    • dagatha

      Decembrie 9, 2011 at 10:37 pm

      Pisicicmea Ta, ce era acolo….mamă, mamă!!! Nu am mai văzut niciodată așa ceva!
      Off topic: scuze pentru răspunsul întârziat!

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: