RSS

Good or Bad?

20 Dec

Cred că termenii sunt relativi și că, până la urmă, este vorba de proiecția individuală a celor două concepte, în funcție de mai multe criterii. Nu știu care e cum, așa că mă mulțumesc să le trec în revistă pentru exorcizarea propriului eu.

Sursa foto

Situația 1: Aceleași date ale problemei, alte coordonate🙂 , îi fac concurență lui Redsky 😆 și, bineînțeles, Manolesei. Sau…nu?😀

Iată-mă-s invitată de onoare la ședința cu părinții clasei a XII-a. (De fapt, m-am cam autoinvitat pentru că am vrut să clarific unele aspecte întru evitarea reproșurilor ulterioare.)

Cunoscând bunele obiceiuri ale părinților noștri (adică părinții elevilor din școala noastră, nici într-un caz nu vreau să generalizez!) care consideră că o ședință cu părinții la liceu este plictiseală curată, am propus să reunim cele două clase la care predau, pentru că și ceilalți profesori cu materii de bac erau comuni. Aș fi așteptat întrebări, propuneri, sugestii, chiar reclamații, în schimb, am întâlnit părini obosiți și oarecum nemulțumiți că au fost citați la ora 17 pentru o ședință la școală. Doar copilul lor nu a făcut nimic, în fond! EXACT! Mi se pare că tocmai asta e problema: nu au făcut NIMIC!

Prin urmare, mi-am ținut monologul, neavând parteneri pentru o discuție.

Bilanț:

  • din 60 de părinți la două clase, au fost la ședință 20, adicătelea o treime se interesează de soarta copiilor lor.
  • unii nu știau exact la ce clasă sunt copiii lor elevi. E și foarte dificil, având în vedere că sunt trei clase de a 12a și că sunt tot în această școală de vreo patru ani.
  • problema cu lipsa manualelor aparține în exclusivitate profesorilor care, probabil, ar trebuie să le aducă la școală pruncilor, întocmai precum i-a adus Ion Chiriței răvașul pe talger.

Din aceeași gamă, nu au nici cea mai vagă idee să scrie măcar corect sau să citească destul de cursiv un text. „Generația Messingiăr” rules!

O fi bine pentru ei pentru că nu se stresează deloc și vor trăi mult și bine? O fi rău pentru mine că nu-mi mai găsesc eficiența într-un sistem murdărit?

Situația 2: Ce e de făcut când te afli într-o împrejurare delicată? Coleg cu vechime care a dat în patima alcoolului, se degradează de la an la ani și observi cum un om cu prestanță, capabil și cu suficientă minte devine o legumă, o persoană de care le este tuturor scârbă să se apropie. Celorlalți le-a fost milă. Evident că nu e ușor să arunci un om în stradă acum când e singur și abandonat, având în plus și povara viciului devenit boală. Și totuși…analizând situația, îți dai seama că au mai mulți de pierdut dacă nu se ia o măsură. Ore neefectuate, materie da bac, probleme cu mediile etc.  Întotdeauna am apreciat felul în care cei abilitați iau atitudine: desemnează pe alții. Și m-am trezit, în prag de sărbători că fac parte dintr-o comisie de analiză a situației, în vederea luării deciziei de desfacere a contractului de muncă.

O fi bine pentru elevi că au șansa ca în al doisprezecelea ceas să aibă un profesor care să-i ajute să recupereze materia? O fi rău pentru bietul om care rămâne fără serviciu?

Situația 3: Preumblându-ma pe coridoarele școlii, dau să pătrund într-o minunată sala de clasă. În fața mea, la circa jumătate de metru, o copilă (15-16 ani) îl sărută zgomotos și languros pe obraz pe unul din craii clasei la care activez. Sceneta de dragoste pare să nu se fi încheiat, dar înainte de a auzi/vedea mai mult decât mi-aș dori, n-am ce face și comentez: „Păi bine, domnule, Romeo și Julieta se joacă mai bine de la balcon.” (Evident nu am spus chiar așa. Un motiv ar fi că nu ar fi înțeles deloc vorba mea de duh, probabil confuzați de multitudinea de personaje din întreaga literatură. Al doilea motiv, ca să nu înțeleagă greșit ce am vrut a spune cu balconul!). Don’șoara, consternată, mă întreabă ce-a făcut! Ei bine, dacă mă scoate ceva din sărite atunci când fac o observație este această replică: „Da’ ce-am făcut, Doamna?”. Să derulăm, zic, filmul evenimentelor și să concluzionăm. Nu cred că trebuie să știe toată instituția ce sentimente nutrește zglobia copiliță pentru scumpul ei crai. Nu i s-a părut firească intervenția mea, iar eu am purces dezamăgită către clasă, căci ora începuse de mult.

O fi bine pentru ei pentru că sunt atât de dezinvolți și fără jenă și asta îi va ajuta mai departe? O fi rău pentru mine că am început să devin „comunistă” și le reprim pornirile adolescentine curmându-le minunatul „zbor … invers”?

Situația 4: Nu de puține ori am sacrificat materia propusă pentru oră, ca să țin o „lecție de dirigenție”. Nu din acelea pe care ne obligă ei să le facem ca să-i…dezvoltăm armonios (?!), ci din celelalte prin care intenționezi să-l faci să priceapă că a luat-o razna și că direcția aia nu e cea…bună. Și după ce transpir explicând, întrebând în speranța că va înțelege singur ce vreau să zic…mă lovește în moalele capului cu o distorsionare a realității. Zic: „în școală există un regulament în care se specifica foarte clar că aruncatul petardelor printre colegi, nu e clasificat drept activitate intelectuală, deci nu promovăm așa ceva. Nici lovirea portarului sau amenințarea directorului adjunct”. Iar el îmi răspunde: „Am înțeles: deci în școală nu avem voie să avem personalitate”. Smaf! Am zis! De altfel, un copil capabil și destul de inteligent (având în vedere și tipul replicii). Sportul pe care-l practică este boxul, doar că numeni nu l-a învățat (mă refer la antrenorii care îl formează) că asta nu-i dă voie să împartă pumni ici și colo.

O fi bine pentru el că „are personalitate”? O fi rău pentru mine că nu am reușit să-l conving într-o oră? (precizez că nu este clasa mea personală și nu-mi permit mai mult pentru a nu fi interpretată intenția mea nici într-un fel).

Cred că nu poți să faci un bine fără să faci și un rău în același timp. Inevitabil balanța se înclină mai mult sau mai puțin. De unde știi când și cât e bine?

 
24 comentarii

Scris de pe Decembrie 20, 2011 în Despre viață

 

Etichete: , , , , , , , ,

24 responses to “Good or Bad?

  1. VictorCh

    Decembrie 21, 2011 at 6:57 am

    Din cate stiu eu, DA, „binele” si „raul” NU sunt notiuni cu valoare intrinseca, naturala, ci cu valoare variabila (si asta INAINTE de a ajunge la discutia despre interpretarea individuala).
    In primul rand, valoarea este determinata social: „la noi” este un semn de proasta-crestere – deci ceva rau – sa patezi fata de masa cand mananci si sa ragai sonor si public dupa ce ai mancat, pe cand la chinezi (am citit ca) este ceva bun, un semn de buna-cuviinta, caci reprezinta (implicit) laude la adresa gazdei si a felului in care a organizat aceasta banchetul (daca ai fost atat de lacom inseamna ca mancarea a fost pe gustul tau, ca ti-a placut atat de mult incat nu ti-a pasat de altceva).
    MAI MULT decat atata, chiar si in cadrul unui acelasi sistem de valori, aprecierea unui acelasi fapt drept fiind „bun” sau „rau” mai depinde si de imprejurari: uciderea unui pui de gazela este un lucru bun sau rau? (Chiar daca esti singur, ratacit in savana, fara provizii si fara arme si in pericol sa mori de inanitie, caci fructe nu gasesti si alt animal n-ai reusit sa prinzi?) Dar uciderea unei fiinte umane CUM este – buna SAU rea? (Chiar daca este vorba despre un criminal psihopat care ameninta – concret, atunci si acolo – viata / sanatatea / integritatea copiilor tai?)

    „din 60 de părinți la două clase…”*
    Presupun ca parintii erau nu chiar ai claselor, ci ai elevilor😛
    HABAR N-AM AVUT ca la ora actuala poate exista vreun liceu la care doua clase „de-a XII-a” sa cuprinda in total trei’j’de elevi! (Imi permit sa presupun ca SI la clasele alea, fiecare elev are TOT cate doi parinti, ca orisicare alt copil, asa incat socoteala-i simpla😛 )
    * Te rog sa nu-mi explici sistemul, caci il cunosc si-l inteleg; eu aici nu luasem (in serios) in discutie ideile, ci doar te tachinasem pe seama modului de exprimare a acestora.

    „unii nu știau exact la ce clasă sunt copiii lor elevi.”
    Nici mie asta nu-mi pare ceva esential de retinut: cata vreme au profesori comuni si programa comuna, si stii CE profesor are copilul la fiecare materie, nici macar identitatea dirigintelui clasei (ba chiar si cea a directorului scolii) nu mi se pare esential sa fie cunoscuta (decat daca apare necesitatea administrativa de a lua legatura anume cu vreunul dintre acestia); in rest consider ca este suficient sa te intereseze „cum merge copilul cu scoala”, si pt informatii specifice poti lua legatura cu oricare / cu fiecare profesor in parte.

    „…nu au nici cea mai vagă idee să scrie măcar corect sau să citească destul de cursiv un text.”
    Poate ca acei parinti n-or fi avand atata scoala… (Sau CINE nu scrie / citeste corect? Daca nu sunt specificati, nu TOT subiectii aflati in discutie cel mai recent, NU ACESTIA se presupun a fi subintelesi?)

    „…nu-mi mai găsesc eficiența într-un sistem murdărit…”
    Teoretic, eficienta dumitale ar trebui sa fie mai putin dependenta de sistem.
    Extrem de dependenta este „doar” eficienta actului educational.

    „Nu cred că trebuie să știe toată instituția ce sentimente nutrește zglobia copiliță pentru scumpul ei crai.”
    In opinia mea, iubirea (chiar si faţă de un crai) nu este ceva rusinos, ceva ce ar trebui ascuns, deci ar trebui sa nu fie nici o problema constientizarea de catre „toata institutia” a existentei respectivului sentiment. Ar putea eleva in cauza sa si scrie un eseu pe aceasta tema, si acesta (daca are merite literare) sa fie afisat pe peretele scolii si/sau sa fie citit in public, la clasa si/sau la cenaclu.
    Cu totul altceva este daca ne referim la lipsa de respect fata de cadrul didactic prezent, lipsa manifestata (in acest caz) prin forma de exprimare (mai ales in locul dat) a respectivului sentiment.
    („…îl sărută zgomotos și languros pe obraz pe..” PE OBRA-AZ? Nici macar nu-i atat de grav, oricat de lung si de languros o fi fost sarutul ala; daca vii pe la noi aminteste-mi sa te duc si la ALTA scoala, sa vezi cum – nepasatori la eventuala existenta si personalitate a trecatorilor pe coridoare – membrii cuplurilor sunt catarati unul peste altul – PE CORIDORUL SCOLII, in public, in pauze – si se comporta de zici ca acu’-acu’ vor „trece la actiune”.)

    „…el îmi răspunde: „Am înțeles: deci în școală nu avem voie să avem personalitate”.”
    Iar dumneata i-ai putea explica (tot atunci, tot in public) ca dumneata – pt a-i demonstra „pe viu” cam cum sta treaba cu formele de manifestare practica a personalitatii – alegi ca personalitatea DUMITALE sa ti-o manifesti (in privinta lui) printr-o asidua urmarire a modului sau de insusire a cunostintelor, si ca (daca nu dovedeste suficienta personalitate incat sa cunoasca BINE – TOATA materia din manual) il vei lasa corigent (si – la nevoie – chiar si repetent) – si (daca este cazul) S-O SI FACI.
    In aceasta ultima eventualitate, vei avea necazuri cu sefimea (atunci), dar eu iti pot garanta ca nu va mai fi nevoie sa mai repeti gestul niciodata in toata cariera dumitale: UN SINGUR asemenea exemplu este mai mult decat suficient pt a ti se „duce vestea”, si – cu o asemenea reputatie printre elevi – este FOARTE putin probabil sa mai riste vreunul sa te provoace; vei ajunge probabil cel mai respectat cadru didactic din scoala (ca manifestari exterioare ale elevilor fata de dumneata).

     
    • dagatha

      Decembrie 22, 2011 at 12:41 am

      1.
      “din 60 de părinți la două clase…”*
      Presupun ca parintii erau nu chiar ai claselor, ci ai elevilor

      – evidamente!!!😆 De ce, clasele ai și ele părinți? Nu am folosit genitivul pentru a induce ideea de posesivitate. Mâna sus cine a mai înțeles așa!😆

      2. HABAR N-AM AVUT ca la ora actuala poate exista vreun liceu la care doua clase “de-a XII-a” sa cuprinda in total trei’j’de elevi! (Imi permit sa presupun ca SI la clasele alea, fiecare elev are TOT cate doi parinti, ca orisicare alt copil, asa incat socoteala-i simpla😛 )

      – greșit, my dear Watson! Am pus la socoteală o medie, evident! Pen’că e doar (încă) o tachinare, nu mai zic nimicuța aici😀

      3. “unii nu știau exact la ce clasă sunt copiii lor elevi.”
      Nici mie asta nu-mi pare ceva esential de retinut:
      – permite-mi să te contrazic: mi se pare de bun simț să ai idee când vii la școală să te interesezi de pripriul copil, să știi la ce clasă își duce veacul. Imaginează-ți la un liceu care ale clasele „numerotate” (sic!) până la „M”, iar părintele vine să cerceteze niște note din catalog. Cam cum află în care să se uite? Și mi se mai pare esențial să cunoască dirigintele care îi poate furniza informații importante despre activitatea în ansamblu a odraslei. Nu cunosc foarte mulți profesori „ne- diriginți” (Sic!) care să stea la dispoziția părinților vreunui elev. În fon, ce le-ar putea spune altceva decât despre materia pe care o predau și atât? Mă rog discuția e prea lungă pentru această oră.

      4. “…nu au nici cea mai vagă idee să scrie măcar corect sau să citească destul de cursiv un text.”
      Poate ca acei parinti n-or fi avand atata scoala…
      – vreau să cred că ne-am înțeles că tot despre elevi era vorba. Nu mi-aș permite să emit judecăți de valoare despre abilitățile/deprinderile etc părinților lor, atâta vreme cât nu e de datoria mea să verific acestu lucru. În plus, am adăugat „Generația Messinger” care cred că înlătură orice confuzie.

      5. “…nu-mi mai găsesc eficiența într-un sistem murdărit…”
      Teoretic, eficienta dumitale ar trebui sa fie mai putin dependenta de sistem.
      Extrem de dependenta este “doar” eficienta actului educational.
      – Teoretic da. Practica ne demonstrează altceva. Este vorba despre ceva ce am ajuns să simt în acest moment. Fără sprijin din partea părinților, al instituțiilor implicate, este ineficient tot ceea ce încerc să fac. Am dreptul să simt asta, nu?😀

      6. In opinia mea, iubirea (chiar si faţă de un crai) nu este ceva rusinos, ceva ce ar trebui ascuns, deci ar trebui sa nu fie nici o problema constientizarea de catre “toata institutia” a existentei respectivului sentiment. Ar putea eleva in cauza sa si scrie un eseu pe aceasta tema, si acesta (daca are merite literare) sa fie afisat pe peretele scolii si/sau sa fie citit in public, la clasa si/sau la cenaclu.

      –😆 cred că glumești, nu???😆 În ambele privințe. Eu vorbeam despre altceva aici nu despre ilustrarea calităților literare ale elevilor. Vorbim despre niște elevi despre al căror potențial de orice fel nu vreau să discut aici. În plus, sunt adepta intimității în ceea ce privește acest aspect. Nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat scena dacă don’șoara ar fi avut alte modalități de ași exprima sentimentele față de crai. Probabil am fi ajuns la „Mamă din întâmplare” :-)))

      7. Cu totul altceva este daca ne referim la lipsa de respect fata de cadrul didactic prezent
      – evident carențele mele într-ale exprimării dau naibii mesajul artistic!😆
      Ne tot agităm când este vorba despre manifestărle publice ale homosexualilor. Lasă-i, domnule, să se pupe dacă vor. Pe obraz de exemplu. Să știe toată lumea că se iubesc. dar poate EU nu doresc să văd aceste manifestări. Măcar dacă ar fi reale toate sentimentele astea, ar fi lumea plină de iubire. Da, sunt comunistă! Nu mi se par adecvate asemenea manifestări în incinta unei școli. Eu profesorul, ce să fac trecând pe lângă ei? Să aplaud? să strig de fericire? Ei bine, nu poci, pentru ca să zic așa🙂

      8. (“…îl sărută zgomotos și languros pe obraz pe..” PE OBRA-AZ? Nici macar nu-i atat de grav, oricat de lung si de languros o fi fost sarutul ala; daca vii pe la noi aminteste-mi sa te duc si la ALTA scoala, sa vezi cum – nepasatori la eventuala existenta si personalitate a trecatorilor pe coridoare – membrii cuplurilor sunt catarati unul peste altul – PE CORIDORUL SCOLII, in public, in pauze – si se comporta de zici ca acu’-acu’ vor “trece la actiune”.)
      – păi tocmai asta este: de la un obraz la…restul nu este decât un pas. Îi lăsăm în pace și aici se va ajunge. Am accentuat cumva că vreau să viu „comunistă”??? Desigur, în accepțiunea pe care ei, elevii o dau acestui cuvânt.

      9. “…el îmi răspunde: „Am înțeles: deci în școală nu avem voie să avem personalitate”.”
      Iar dumneata i-ai putea explica (tot atunci, tot in public) ca dumneata – pt a-i demonstra “pe viu” cam cum sta treaba cu formele de manifestare practica a personalitatii – …..

      replica nu a fost menită să pară o obrăznicie. De altfel, cred că sunt printre puținii din școală față de care manifestă respect acest elev. Câștigat, zic eu, tocmai prin faptul că am fost deschisă discuțiilor de orice fel. Nu numai că i-aș putea explica, chiar am și făcut acest lucru.Hmmm…se pare că dumneata te îndoiești de calitățile deosebite pe care le am ca dascăl😆 . Și da, toate discuțiile se desfășoară „în public” și imediat ce apare situația. De demonstrat, i-am demonstrat cu siguranță tot ce trebuia să înțeleagă.

      10. alegi ca personalitatea DUMITALE sa ti-o manifesti (in privinta lui) printr-o asidua urmarire a modului sau de insusire a cunostintelor, si ca (daca nu dovedeste suficienta personalitate incat sa cunoasca BINE – TOATA materia din manual) il vei lasa corigent (si – la nevoie – chiar si repetent) – si (daca este cazul) S-O SI FACI.
      Niciodată!!!!! Să nu încurcăm poveștile că iese cu scandal :-))) Discuția în cauză se referea la un fapt întâmplat în afara orei. Era o discuție ca de la un adult la un copil care nu e prea copt dar așa se cred. O discuție menită că corecteze. Iar el a tratat-o ca atare. Ceea ce trebuie să știe el, „materia”, va demonstra când va fi cazul. Nu ameninț niciodată cu corigența sau repetenția! Niciodată! (de fapt, nici nu aș putea, având în vedere că am cam mulți luptători ca elevi :-)))) ). Nu ar arăta a premeditare??? dacă nu sunt în stare să-mi controlez clasa altfel, mă apuc de altceva. Iar „șefimii”…îi argumentez eu suficient de clar ca să nu existe dubii😉

      11. UN SINGUR asemenea exemplu este mai mult decat suficient pt a ti se “duce vestea”,
      – prefer să mii se ducă vestea despre alte calități excepționale. Nu despre faptul că ameninț cu corigența și repetenția. ceea ce, cu siguranță, NU-mi va aduce respectul elevilor, ci teama, repulsia, ura etc.

      12. si – cu o asemenea reputatie printre elevi – este FOARTE putin probabil sa mai riste vreunul sa te provoace; vei ajunge probabil cel mai respectat cadru didactic din scoala (ca manifestari exterioare ale elevilor fata de dumneata)
      – repet, nu a fost o provocare. Acesta este riscul infățișării situației fără întreg contextul Or eu nu am vrut să punctez aici decât modul de a gândi al copiilor noștri, al generației pe care o păstorim.

      PS: Cu siguranță există greșeli de tastare sau de exprimare sau echivocuri, dar, cu scuzele de rigoare, sunt epuizată de elaborarea minunatului răspuns, astfel că refuz să mai încerc corectarea lui. oricum, analiza textului demonstrează interpretabilitatea :-)))

       
      • almanahe

        Decembrie 22, 2011 at 1:11 am

        Mâinile sus! am ridicat de fapt două degete, D’agatha, da’ să ştii că unii părinţi au clasă, ar fi fost mai corect! Hai, decât să sporovăim, mai bine zurgalăi să zdrăngănim~La clasă, părinţilor!

         
      • VictorCh

        Decembrie 22, 2011 at 1:30 am

        „Ma mananca de’s’tele” sa ma apuc sa dau replica la raspunsul dumitale (in unele privinte sa-mi manifest acordul si – eventual – sa completez, in alte privinte sa nuantez, sau sa explic, sau sa protestez mai mult sau mai putin vehement si/sau sa argumentez), dar iesim din cadrul uzualei comunicari blogheristice. Daca eventual s-o ivi vreodata prilejul sa dezvoltam aceleasi subiecte verbal, fata in fata, la o cafea si un suc…

         
      • dagatha

        Decembrie 22, 2011 at 5:35 pm

        :-))))
        Just, ai dreptate! Unii părinți au clasă! păcat că nu cei pe care îi cunosc :-)))
        Așa că mă supun, bag coada-ntre picioare și mă duc să schelălăi în colțul meu😆
        sau, mai bine, să zurgălim!

         
      • dagatha

        Decembrie 22, 2011 at 5:37 pm

        @Victor – bine ai făcut că nu ți-ai lăsat deștele să se preunmble nestingherite pe taste, că sigur depășeam o mie și una de nopți „tăclălind” despre „sujetul” în cauză.
        Să ne vedem de sărători,mai bine, cel puțin deocamdată🙂

         
  2. almanahe

    Decembrie 21, 2011 at 7:28 am

    Dăm cu binele în rău şi invers…le bălăngănim! danga-langa!
    răspuns serios vrei? păi nu ştim când, nu imediat…ce e bine pentru tine, poate fi ceva rău pentru celălalt, ştim asta deja foarte mulţi. Aici, ca să fii în subiect e de împărţit pe căprării….sau văcuţării.
    Ori, n-am acum chef să fiu meticuloasă. Eu mai zic doar atât: sentimentul e interior, nu-i un ceva exterior, chiar dacă izvorât din vizibilitatea unui ce sau cine, un cât, acolo, exterior ce-a venit peste tine şi te-a făcut să ai reacţia, una, două… nu-l discuţi înainte de a-l aplica…faci cum te taie capul; el, făcutu’, ca un făcut se concretizează în tăcut când răul e făcut, ori în vorbire despre acel lucru, când ai simţit că-i bine, postumă…se poate şi invers:)
    se poate şi mai rău de-atât(mă refer la cele descrise de tine), deci, să-ţi fie de bine, măcar ţie, că încerci, crezând că-i bine ce faci…s-o lipi el binele ăsta al tău de vreunul, de nu…binele rămâne la tine, căci l-ai crezut aşa.

     
    • dagatha

      Decembrie 22, 2011 at 5:39 pm

      apoi după atâta filosofeală, încep să cred că o duc bine rău! :-)))
      Deci zici că dacă nu se ia, tot e bine că rămâne lipit de tine, nu? Binele, zic😀

       
      • almanahe

        Decembrie 22, 2011 at 5:56 pm

        păi aşa iese la calcule!😉

         
      • dagatha

        Decembrie 22, 2011 at 6:05 pm

        calcule zici? din alea cu 2 radical din betacaroten…?😀

         
      • almanahe

        Decembrie 22, 2011 at 7:40 pm

        calculi, calculi…;)

         
      • dagatha

        Decembrie 22, 2011 at 7:46 pm

        aoleeeeu! deja mă dor rinichii!!!
        să rămânem la calcuri!😀

         
  3. pitici, dar voinici

    Decembrie 21, 2011 at 10:10 am

    ai descris situatia din scoala ta asa cum se regaseste in majoritatea scolilor
    este un lant al „slabiciunilor” daca-l putem numi asa: daca elevul nu e preocupat de scoala,profesorul oricat ar fi de dedicat meseriei renunta dupa un timp in fata unui zid de elevi dornici de altceva decat de invatatura; elevul este invatat (sau ar trebui sa fie) de acasa cum sa se comporte (cu unele exceptii unde parintii sunt binevoitori dar copilul are un anturaj,parintii nu sunt suficient de autoritari ca sa ia decizii drastice si sa schimbe acest lucru), de multe ori zicem „nu te-a invatat mama ta?”,pai,uneori mama munceste asa mult ca nu mai face fata,nu mai are forta sa fie autoritara la 9 seara cand ajunge acasa franta ori la 6 dimineata cand pleaca…
    am in familie 2 adolescenti,de fapt trecuti un pic de adolescenta: unul tocmai a intrat la facultate,cu greu il pot numi adult,e inca copil…e obraznic cu bunica,mama…dar cu mine (sunt matusa lui) nu are curaj, e un copil inteligent, se implica in multe activitati extracuriculare, a fost unul dintre organizatorii balului la el la liceu,a umblat dupa sponsorizari, a intrat intr-un ansamblu de dans pentru a ajuta copiii cu autism….obraznicia lui vine din aroganta: e constient ca e copil crescut la tara, are pretentii de copil de bani gata in situatia in care nu are parte de sposorizari grase de la parinti (mai mult de la bunica)….e un copil care gandeste mult, nu invata/toceste,ci prefera sa isi scoata notite ca sa invete…din cate stiu asa sunt si prietenii lui (si i-a impartit singur: unii sunt pentru distractie,ceilalti sunt cei cu care colaboreaza pentru proiectele lui,inclusiv jurnalism); de educatia lui nu pot zice ca s-a ocupat cineva, e autodidact,discuta liber cu bunica lui asa cum nu o face nici cu mama lui
    verisoara lui termina acum liceul, e obsedata sa invete bine,ia bursa, invata/toceste la greu,nu doarme noptile ca sa invete…e un copil cuminte,ii place sa se imbrace asa cum se imbraca toate fetele de varsta lui,dar se vede de la o posta ca e cuminte; daca discuti cu ea iti dai seama ca e inchisa in ea, parintii o sprijina indiferent ce vrea sa faca, mama ei e cea cu care discuta cand simte nevoia dar nici ea nu are timp (pleaca la 4 dimineata la serviciu si se intoarce seara cand se apuca de mancare,curatenie,spalat,calcat…si au o casa ultra curata spre deosebire de cumnata ei care e acasa mereu,dar si mizeria e la fel!)
    diferenta dintre ei? baiatul s-a autoeducat,daca ar fi mai putin arogant ar fi bine, vrea mereu sa demonstreze ceva; ceea ce a si facut alaturi de colegii lui in clasa a 12-a cand au decis sa nu mai suporte un profesor si sa faca plangere sa fie data afara, sa sustina alt profesor care le placea ca nu era „tiran” cu ei si discutau liber,nu impus; ei considerau ca pot schimba orice in scoala doar prin putere numarului lor, prin faptul ca se considerau egalii profesorilor!
    fata e din bucuresti, se vede siguranta ei din faptul ca are o familie stabila care o sprijina, dar si nesiguranta din faptul ca nu face nimic in afara scolii,e timida,retrasa si introvertita
    acum,na’ eu ma mandresc cu ei ca sunt nepotii mei (imi spun pe nume pentru ca diferenta de varsta dintre noi e cam mica :D), uneori ma gandesc ca daca ar fi o fuziune de personalitate intre cei doi ar iesi cel mai cel dintre „copiii” de varsta lor
    dar,stii ceva? au ajuns asa (fiecare cu personalitate lui) si multumita profesorilor; sunt convinsa ca educatia = cei 7 ani de acasa primeaza, dar daca la scoala nu sunt profesori care sa stie cum sa te atraga catre materie/scoala….eu iubeam matematica in scoala generala, dar profesorul a inceput sa-si schimbe atitudinea in clasa a 8-a si nu am mai suportat nici unul din noi matematica (eram jumatate de clasa indragostiti de mate)…urmarea? am dat la liceu la profil uman, profil bilingv…total opus fata de ce imi dorisem pana atunci!

    nu stiu cat sens au cuvintele mele pentru tine,dar pentru mine au :))
    de-a lungul timpului am avut profesori de care imi amintesc cu drag si am fost pe la ei ori le-am dat telefon sa ii intreb de sanatate…..dar si profesori pe care nu as vrea sa-i mai vad vreodata!
    mi s-a intamplat de cateva ori sa merg la fetita la gradi’ si sa vad pustoaice de 12-13 ani venite la educatoarea fetitei mele sa o vada si sa-i aduca un buchet de flori🙂

    Sarbatori fericite!

     
    • dagatha

      Decembrie 22, 2011 at 5:48 pm

      da, e impresionant când foști elevi vin să te viziteze după câțiva ani buni de la terminarea școlii. Și asta demonstrează ceva despre ceea ce ai făcut în timpul cât le-ai fost profesor. Cu toții avem figuri ale profesorilor în minte, fie ale celor foarte buni, fie ale celor care au reprezentat o deazamăgire.A fi profesor înseamnă mult mai mult decât să dictezi lecții și să pui note!

      Felul în care evolueaza un copil este foarte puternic influențat de mai mulți factori care devin complementari. Familia are rolul esențial, cred eu. Acela al fixării unor valori primare și alasigfurării unor modele potrivite pentru aceste valori. Profesorii au un rol extrem de important în formarea lor ca oameni, în felul în care îi ajută să se descopere și să-și dezvolte abilitări, depărinderi etc.(și nu numai). Iar rezultale sunt pozitive când cele două „instanțe” colaborează. Cred că asta ar fi situația ideală. Și mai cred că s-ar reduce substanțial numărul eșecurilor dacă ar exista o comunicare eficientă între cele două părți.

       
      • VictorCh

        Decembrie 23, 2011 at 12:01 am

        „…asta demonstrează ceva despre ceea ce ai făcut în timpul cât le-ai fost profesor.”
        PARCA totusi mai degraba este o indicatie despre felul in care A FOST RECEPTAT SI INTELES ceea ce ai facut in timpul acela si mai putin despre intentia / bunavointa / efortul / etc cu care acel ceva a fost facut…

         
  4. Ciprian Bojan

    Decembrie 21, 2011 at 11:21 am

    Deci postu’ ăsta e bun… rău, rău rău!😆

     
  5. psi

    Decembrie 21, 2011 at 2:46 pm

    e relativ, draga mea… cum poţi să ştii când-cum-dacă o bună intenţie nu devine reversul ei? ştii, camus spunea ceva de genul că toate acţiunile noastre aduc răul cuiva (nu-mi amintesc exact citatul, aşa că dau doar sensul). orice facem, spunem, gândim, aduce atingere cuiva la un moemnt dat. e bine? e rău?
    şi mai mult… dacă întrebi un beţiv sau un fumător dacă este bine că bea/ fumează, cred că nu va spune nu. sau, chiar dacă neagă, pentru el această acţiune este de fapt… bună.😀
    cum vezi.. nu am răspuns.

     
    • dagatha

      Decembrie 22, 2011 at 5:51 pm

      Cred căp toate acțiunile noastre se răsfrâng într-un fel sau altul asupra celorlalți. Nu știu dacă neapărat în sens negativ. Evident că nu există răspunsul corect. oricât de mult ne-am dori🙂

       
  6. Angela

    Decembrie 21, 2011 at 7:55 pm

    Draga mea old friend 🙂, demult nu m-am mai distrat – ca sa citez tinerimea – asa cum tocmai am facut-o citind articolul… Mi-ai reamintit cu mare haz intreaga atmosfera ce descrie motivele pentru care, atunci cand am parasit sistemul, mi-am zis: „Acum ori niciodata!”. Te pup cu drag

     
    • dagatha

      Decembrie 22, 2011 at 5:55 pm

      Dragă Angie, așa este. De multe ori te gândești să pleci și să faci altceva. Totuși pe unii îi ține ceva legați de sistemul ăsta. Și nu vorbesc de aberațiile acelea legate de siguranța (!?) postului și de lejeritatea cu care își iau salariile (?!) fără să muncească (?!) Vorbesc despre oameni care fac lucrurile cu plăcere și sunt dezamăgiți la fiecare pas. Ai și satisfacții. Puține, e drept. printre ele sunt aceste gesturi de apreciere…
      Și eu te îmbrățișez🙂 (Acum mi-am dat seama că nu am mai trecut de mult pe la tine pe blog🙂 )

       
  7. isis

    Decembrie 26, 2011 at 6:25 pm

    Ugly! :)))

     
    • dagatha

      Ianuarie 4, 2012 at 1:48 pm

      La mulți ani, Isis, dragă!🙂

       

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: