Alt fel de cuvinte …din trecut

Printre preferințele mele poetice, nu se numără neapărat Eminescu.

Când am afirmat asta în fața unui profesor universitar, m-a întrebat indignat dacă eu consider că am citit suficient cât să-mi permit să afirm că nu-mi place Eminescu. Ca profesor, cu siguranță nu am citit suficient atâta vreme cât nu am citit TOT despre el. Ca om, cred că am dreptul să spun dacă îmi place sau nu un scriitor încă de la primele rânduri.

Ca să lămuresc (to whom it may concern) : dacă aș vrea să citesc ceva pentru sufletul meu, nu aș alege Eminescu. Diferența de… vârstă ( 😀 ) este mult pea mare ca să pretind că mă ating atât de profund cuvintele lui. E o chestiune de gusturi probabil. Sau poate că am studiat prea amănunțit la școli textele lui, astfel încât, recitindu-le, gândul mă duce imediat la analiza strictă a lor și acest lucru blochează tensiunea extatică. Dar departe de mine gândul de a-l discredita! Este în continuare un poet care a știut să mânuiască toate cuvintele și care a făcut să tremure suflete de-a lungul timpului.

Pentru că e zi aniversară, las și eu un cuvânt din trecut, altfel decât joaca noastră de duminică 🙂 . Prietenii știu de ce 😀

DIANA

Ce cauţi unde bate luna
Pe-un alb izvor tremurător
Şi unde păsările-ntruna
Se-ntrec cu glas ciripitor?

N-auzi cum frunzele-n poiană
Şoptesc cu zgomotul de guri
Ce se sărută, se hârjoană
În umbr-adâncă de păduri?

În cea oglindă mişcătoare
Vrei să priveşti un straniu joc.
O apă vecinic călătoare
Sub ochiul tău rămas pe loc?

S-a desprimăvărat pădurea,
E-o nouă viaţă-n orice zvon,
Şi numai tu gândeşti aiurea,
Ca tânărul Endymion.

De ce doreşti singurătate
Şi glasul tainic de izvor?
S-auzi cum codrul frunza-şi bate,
S-adormi pe verdele covor?

Iar prin lumina cea rărită,
Din valuri reci, din umbre moi,
S-apar-o zână liniştită
Cu ochii mari, cu umeri goi?

Ah! acum crengile le-ndoaie
Mâinuţe albe de omăt,
O faţă dulce şi bălaie,
Un trup înalt şi mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,
Ea trece mândră la vânat
Şi peste frunze fără număr
Abia o urmă a lăsat.

Later Edit: Căutând ce au postat partenerii de joacă, am văzut că nu am fost chiar originală 😉  Tiberiu, Flavius, Diverse, Tibi.

Au mai făcut incursiuni în trecut și Vero și Cita, iar despre Eminescu a scris și Yousef

25 de comentarii

  1. o să râzi, dar nici eu nu mă grăbesc să-l prefer pe eminescu în poezia românească. şi totuşi, nu pot să nu recunosc valoarea, nu pot să nu văd geniul lui, nu pot să nu spun că nu, nu îmi sunt accesibile, suflet mărunt, toate scrierile sale.
    şi de aceea, dar nu numai, postul meu de astăzi… căci eminescu este parte şi din trecutul meu şi al tău. o istorie pe care nici nu o ştim, mulţi nu o ştim.

      • mie mi se trage de la profesoara de limba română din liceu, clasa a XIa (că mai mult nu a rezistat cu noi) care avea un fix al ei, să ne bage pe gât critica literară a lui călinescu şi simion. părerile şi preferinţele noastre, percepţiile noastre nu prea contau! 😦

      • da. Cred că a fost o meteahnă a vremurilor 🙂
        Acum generația asta recuperează. nu mai citesc nici textele originale, darămite Simion, Călinescu. Goagălu să trăiască, vorba cuiva 😦

  2. Fara a ezita sa recunosc calitatea obiectiva a creatiei sale, nici mie NU Eminescu imi este poetul preferat (probabil – vorba dumitale – din cauza „bagarii pe gat” cu de-a sila in timpul scolii*). Eu personal i-i prefer (spre ex) pe Cosbuc si Toparceanu, ei parca-mi „merg la suflet” mai mult.
    * Nu-i ciudat faptul ca din creatia sa ma misca mai mult partea de care am luat cunostinta INAINTE de a-l fi studiat la scoala?

    • Nu mi se pare ciudat deloc! la un moment dat mi se părea sufocant la școală. Frumos, genial, nimic de zis, dar PREA MULT despre el, pres disecată poezia lui. Nu mai rămânea nimic din ceea ce înseamnă a-ți pune întrebări când termini de lecturat un text. Au spus suficient criticii, nu? Cele învățate, în schimb, înainte, au intrat direct în minte/inimă, fără niciun filtru.

  3. Ei, „place” ăsta joacă feste multe, d’agatha…unii scriu mult, alţii puţin(mă refer la cei consacraţi, nu la noi, bieţii)…uneori îţi place să decoperi că în puţinul ăla al unora te-ai regăsit…în (tu)multul altora te poţi pierde foarte uşor…e şi cazul lui Eminovici…omul ăla a respirat poezie şi a expirat-o la fel(puţin duală, exprimarea, ştiu), dar pe lângă poezie e de căutat în patriotul Eminescu, în publicistica sa…Un om făuritor al propriului Univers, un Univers făcut cadou nouă şi urmaşilor noştri, aşa cum nota şi Maiorescu: „Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logică şi verbă“. 🙂

    • da, evident, (ne)plăcutul ține de ființa individuală, de ceea ce este, de ceea ce se crede a fi, de ceea ce se vrea a fi. Din punctul meu de vedere, sunt două perspective din care privesc lucrurile: în timpul meu liber, când citesc ce-mi place pentru că-mi place și pentru că mă (re)găsesc mai mult sau mai puțin, și la școală, când citesc cu ochiul unui…„pedagog de școală nouă” (lucru care-mi displace lately). De aceea mă și arunc la cursurile de (de)formare profesională în străinătate cât pot de mult. Nu pentru că la întoarcere aș putea aplica ceea ce văd acolo (pentru că la noi NIMIC NU SE POATE!!!), ci pentru că-mi aduc aminte de ce m-am făcut profesor și îmi place să cred că meseria asta se poate practica și altfel decât la noi: eficient, cu cap și cu rezultate.

      • Profesoratul nu este o meserie (si profesorul nu este meserias – decat eventual intre ghilimele, daca este intr-adevar „bun” la ceea ce face) ci o profesie (sau eventual o ocupatie, o indeletnicire etc.)

      • 😀
        Mă gândesc că profesia de profesor nu mi-ar fi sunat prea bine. 🙂
        Este, în același timp, mult mai mult decât o ocupație sau o îndeletnicire. Cuvintele acestea mă duc cu gândul într-o altă direcție .-)
        Permite-mi, măcar de data aceasta, să las așa 😉

      • Pentru Dumnezeu, da’ DUMNEATA esti stapana blogului, cea cu depline puteri „de viata si de moarte” pe-aici, si asa cum hotarasti dumneata – ASA se face, indiferent de parerea oricui altcuiva. BINEINTELES ca poti s-o lasi asa!
        Eu ma gandesc doar (si daca nu chiar ma gandesc – cel putin ma prefac, si sper ca o fac intr-un mod suficient de convingator 😆 ) ca in fraza careia i se aplica „cracnitul” meu ar fi fost vorba nu de „profesia de profesor” (intr-adevar, „suna ca naiba”) ci de „profesia asta”. Dar chiar si daca structura ar fi fost asa cum sugerai dumneata, aceasta ar fi fost posibil de inlocuit cu – spre ex – „profesiunea didactica”).

    • Un EXCELENT comentariu asupra poetului, bun de discutat intre cunoscatori pasionati de persoana si de opera sa – si deasemenea un EXCELENT exemplu referitor la motivul pt care neinitiatilor (elevilor) carora li se explica in acest fel (prea mult prea repede) ajung sa nu-l mai sufere pe poet, in loc sa-l indrageasca.

      • Da.
        În general cam (și) aici se greșește în programele pentru orele de litaratură: nu mai avem timp să simțim nimic. criticăm, comentăm, analizăm, disecăm. Și la urmă…

Lasă un răspuns la VictorCh Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s