Revista Meki – Reabilitare meritată

Experiența pe care am avut-o cu revista Meki m-a dus de la extaz la agonie. Și acum, din nou la extaz.

Vă amintiți, cu siguranță, slalomul printre paginile revistei pentru a scrie articole și a mă înscrie în concursul cu premii interesante. A fost o perioadă în care singurul lucru pe care aș putea să-l regret (deși e mult spus) ar fi stresul în lupta cu timpul pentru a ține pasul cu ceilalți concurenți. Am scris despre revistă, despre Andrei, despre joc, despre activități interesante, despre origami, despre cum să înveți engleză și despre multe altele. Mi-a fost ușor, pentru că am pornit de la ceea ce ținea de experiența de fiecare zi.

A urmat satisfacția unui premiu neașteptat (special creat pentru activitatea pe blog legată de acest lucru) și pentru care îi voi fi recunoscătoare celui care m-a susținut.

Și bineînțeles…dezamăgirea.

„Fraților, ne-au ciuruit!” – se numea articolul care sintetiza toată revolta legată de ceea ce s-a întâmplat. Spre deosebire de concurenții de pe primele trei locuri care au câștigat și au pierdut niște sume de bani într-un timp scurt, eu m-am simțit dezamăgită de atitudinea celor de la Meki. Așa cum am precizat coordonatorului, am putut să înțeleg dificultatea în care se aflau și faptul că premiile nu vor mai ajunge. Ce nu am înțeles, a fost faptul că au băgat capul în nisip și, nu numai că nimeni  nu-și asuma nimic, dar nici măcar o declarație publică nu au fost în stare să facă.

Am renunțat să public acel articol. Pentru că, deși unii nu ar crede, răutatea nu mă caracterizează. M-am gândit la circumstanțele care au făcut ca lucrurile să nu poată fi controlate. Și mai mult decât atât, nu am făcut-o pentru că eu am crezut în eficiența revistei Meki, iar lucrul acesta s-a dovedit în cele 8 luni de abonament. Andrei este bucuros de tot ceea ce găsește în paginile revistei. Am lăsat lucrurile așa, păstrând doar un gust amar legat de cele întâmplate.

Și cum nu există coincidențe (nu că ar mai trebui demonstrat!), am descoperit-o pe Alina! De fapt, ea m-a descoperit pe mine, comentând unul din articolele de pe blog, în afara subiectului descris anterior. Habar nu a avut cine este și nici ea nu a știut că am fost unul din protagoniștii minunatului scandal. Din vorbă în vorbă, am aflat că este noua coordonatoare a revistei și mi-a plăcut felul în care s-a străduit să treacă peste incident și să revigoreze revista.

Alina m-a făcut să-mi dau seama încă o dată că nu revista avea o problemă, ci unii dintre cei care lucrau la ea. Numerele noi pe care le-am primit au avut de la început un alt aer, mai proaspăt, activitățile au fost și mai antrenante și s-a observat o evoluție calitativă. În sfârșit, revista își reintra în ritm! Așa am decis că trebuie să continui cu ajutorul pe care am intenționat de la început să-l ofer. Așa cum m-am pricepout eu mai bine.

Părerea nu mi-am schimbat-o niciodată despre revista Meki. Decât în bine 🙂 Consider că este foarte potrivită pentru preșcolari și pentru școlarii mici, de aceea am hotărât (de la mine putere) să o promovez din nou, odată cu acest concurs. Nu, nu m-am angajat acolo, nu primesc bani făcând acest lucru. Pur și simplu, cred că este un proiect care merită susținut.

19 comentarii

  1. CE-ai linkuit dumneata sub „concursul cu premii”? Homepage? Acolo stiam sa ajung si fara link. Nu era mai bine sa linkuiesti articolele unde spui ca descrisesesi toate alea?

    „Am renunțat să public acel articol. Pentru că, deși unii nu ar crede, răutatea nu mă caracterizează.”
    CE „are-a face” „rautatea” cu publicarea articolului? Articolul ar fi trebuit publicat (parerea mea) nu din rautate, ci pt a ajuta revista: pt a constientiza… personalul responsabil al revistei referitor la dezamagirea pe care au produs-o unor reprezentanti ai publicului, si pt a le sugera macar O (una) solutie „eleganta” (citeste „acceptabila”) de iesire din impas, ca poate ei (atunci) nu s-or fi gandit…

    • nu, dragă Victor, nu e Homepage, e pagina cu tagul „revistă” cu toate articolele publicate în concursul respectiv 🙂 Uneori tastez aiurea, dar de data asta așa am vrut să iasă 😆

      Articolul cu pricina fusese scris cu impulsivitatea caracteristică stării de nervi 😆 Și nu știu în ce măsură era obiectiv, chiar dacă aveam dreptate. Știi cum e, poți spune un lucru în o mie de feluri, mai potrivite sau mai puțin potrivite. În plus, din cauza revoltei pe colectivul care eșuase, loveam în revista care mie mi-a plăcut, în ciuda celorlalte neplăceri.
      Tot ce am cerut a fost o „ieșire la rampă” a coordonatorilor care să-și asume, astfel responsabilitatea.
      Oricum, colaborarea cu „noua șefă” – cum îi spun eu, a fost întotdeauna una plăcută, de aceea am și ales să scriu acest articol.

      • Ai facut bine ca n-ai publicat articolul scris „la nervi”, n-ai facut bine ca nu l-ai… reluat si… rectificat in ziua urmatoare (sau in UNA DIN zilele urmatoare), „la rece”, scriindu-l corect, asa cum stii (si stiai) ca trebuie – si publicandu-l.
        Gresisem eu in exprimare: ar fi fost TARE greu sa gasesti dumneata, de la distanta, vreo SOLUTIE pt PROBLEMA lor (careia nu ii gasisera solutie ei, de-acolo), dar le-ai fi putut da o sugestie referitoare la gestionarea comunicarii cu publicul in imprejurarile aparitiei acelei probleme.

        Articolul asta ar fi „mers” MULT mai bine dupa celalalt (cel nepublicat) decat asa-a… singur si de capul lui – cu atat mai mult cu cat l-ai SI intitulat „Reabilitare…”, dar (asa cum stau lucrurile acum) nu urmeaza niciunui fel de exprimare care sa poata fi considerata drept denigratoare.

      • Până când nu s-a schimbat echipa, nu am putut să mă hotărăsc dacă vreau să-i omor sau să-i iert :-))))
        Așa cum am răspuns comentariului anterior, abia cunoscând-o pe Alina, mi-au trecut dracii 😀 Lucru care s-a întâmplat la destul de mult timp după incident. S-a pus problema așa: nu mă interesa că nu-mi voi mai primi premiul – era un premiu care a însemnat, pentru mine, recunoașterea unor calităpți și m-am mulțumit și cu nominalizarea- ci pentru că plătisem un abonament din care primisem doar un număr al revistei. Am vorbit personal cu domnul împricinat- când a dorit să-mi răspundă în cele din urmă- sugerându-i exact asta: că trebuie să iasă în față și să-și ceara scuze public pentru incident tocmai pentru a nu afecta și mai rău imaginea și să țină cont că sunt dispusă să-i ajut cu orice se poate, FĂRĂ niciun fel de pretenție, până când vor depăși perioada.
        Îmi dau seama că vremurile au fost tulburi și sigur sunt multe alte lucruri care au tulburat și mai tare apele.
        Articolul ăsta, „singur și de capul lui” arată o reabilitare în ochii subsemnatei, care la un moment dat a avut gânduri de a investi într-o bazooka! :-)))) (cred că dacă aș da link către aspectele negative nu ar mai ieși ceea ce am intenționat să iasă 😀 )

  2. mai,da’ vad ca ai trecut prin ceva probleme….e bine ca ai reusit sa treci peste si sa le faci si reclama 😉
    are legatura cu concursul pe care il sponsorizeaza? si-au facut un fel de mea culpa si isi pun cenusa in cap?
    numele unei reviste/publicatii de orice fel este cel care ramane in mintea oamenilor, nu se cunosc,de obicei,problemele pe care le au cei care lucreaza acolo si putin intereseaza pe multi….asa ca faptul ca ai scris acum un articol ar fi fost bine sa reprezinte continuarea altui articol de la acea vreme cand ai fi pus un pic de accent pe problema oamenilor,nu a revistei care e un obiect nu are viata,personalitate 😉 si, sunt de acord cu Victor Ch, le-ai fi putut sugera o solutie de iesire din impas, nu sa devina brusc…struti!

    • Reclama pornește dintr-o prietenie frumoasă care s-a construit treptat. Nu este vorba despre niciun beneficiu material, eu în continuare primesc reviste pentru că AM PLĂTIT un abonament. Este la fel de adevărat că uneori primesc un număr în plus, în virtutea- vreau să cred- a sprijinului pe care l-am arătat așa cum m-am priceput.

      Problemele acestea au fost cunoscute pentru că în urma concursului – amplu mediatizat!-, câștigătorii au fost, pe bună dreptate revoltați și au apărut tot felul de comentarii mai mult sau mai puțin …onorabile. Este suficient să pari neserios o dată ca să fii privit cu neîncredere în ceea ce priveșțe colaborările viitoare.

      Nu am fost niciodată pricepută la a oferi soluții în domeniile care nu-mi sunt cunoscute. Dar mi-am oferit ajutorul necondiționat pentru a depăși problemele diverse de la ora respectivă.
      Ajutorul mi-a fost apreciat de Alina, care mi-a ascultat ideile și care a fost dispusă să preia o sarcină imensă. Pentru că are un suflet mare, pentru că iubește copiii și pentru că este deschisă propunerilor primite, a reușit să conducă cu succes activitatea revistei.
      Consursul l-am organizat eu, de la mine putere, Motivele le țin, deocamdată pentru mine. Am spus, doar, că a fost un concurs de împrejurări care au generat idei și, din fericire, aceste idei s-au legat frumos în cele din urmă.

      • „Este suficient să pari neserios o dată ca să fii privit cu neîncredere în ceea ce priveșțe colaborările viitoare.”
        In principiu NU este asa, o reputatie construita indelung si pe indelete este greu de „spart” dintr-o data – in principiu MINIMUL oferit unui „pacatos” cu reputatie buna este posibilitatea unei explicatii (daca gestul nu este chiar „trecut cu vederea” cu totul).
        Afirmatia insa este cat se poate de adevarata daca „neseriozitatea” in cauza se manifesta la PRIMA ocazie oferita – ba chiar si la UNA DINTRE PRIMELE cateva (putine) asemenea ocazii.

      • @ Victor: Îmi mențin părerea. Neseriozitatea este taxată destul de …dureros. Este mai dificil să reabilitezi asta decât greșeala care a dus la etichetarea ca fiind neserios.

        „Posibilitatea unei explicații” a existat, ca și sugestia cum că acesta ar fi pasul următor care se impune, dată fiind situația. De aceea vorbesc despre neseriozitate. Evident, argumentele sunt mai multe, dar nu mi-ar face plăcere să dezgrop niște morți taman acum când vreau să resuscitez pe cei care luptă să rămână în viață.

        În altă ordine de idei, mulțumesc pentru compliment 🙂

      • Da, „taxarea” neseriozitatii este prompta si dureroasa; eu nu intentionasem sa spun altceva decat faptul ca (in optica mea) o solida reputatie buna, odata faurita – nu „cade” chiar de la primul „branci”. Daca a lor „a cazut” „din prima”, bagsama nu se consolidase inca.

        „Compliment”? Uita-te si dumneata CATI am fost cei care ABIA AM ASTEPTAT sa revii. DAca NICI ASTA nu mai este abilitate in comunicare-e… (Asta ca sa ma refer doar la calitatea comunicarii (in sine), PE LANGA bogatia / interesul temelor pe care le ai dumneata de comunicat.)

      • @ Anto: Ei, na! Chiar traumatizant nu! Dezamăgitor, cu siguranță, da. Iar mintea mea e prea ocupată cu altele ca să stea să dospească vreun resentiment.
        Acum, însă, lucrurile stau altfel și nu pot decât să mă bucur că revista și-a reconfirmat statutul de pbulicație care se respectă.
        @ Victor: da, am fost copleșită (cu toată sinceritatea spun!) de numărul strigătelor de revenire!
        Și după toate complimentele astea, ai punga cu pufuleți virtuali asigurată! 😆

  3. am senzația că mi-ești datoare cu niște pufuleți în ciocolată, că, dacă bine-mi aduc eu aminte, eu te aruncai în brațele respectivei caracatițe … transformată în stea de mare, apoi! 🙂

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s