e vremea să zbor…
până și munții își plâng eternitatea în erupții
smulgând miezul pământului
să-l dea cerului ofrandă
ți-am făcut gura mugur
și i-am sorbit dulceața întreagă
ca să te pot ține cântec la piept,
leagăn de gânduri și doruri
în timp ce luna pustie vechează somnuri adânci
am luat forma ta
și mi-am făcut-o culcuș
cioplit în lemn alb de mesteacăn
mi-e dor s-aud tropot de inimi flămânde
răscolind noaptea blândă
ți-am împletit din nuiele lăcaș
de stat cu capul în mâini în surdă sălbăticie
dar nu-ți aud încă glasul
și-ți tânjesc mângâierea
BLOG D'AGATHA 
[…] genoveva labulivar eclipsa lolita vero carmensima carmenamza anacondele psi d’agatha 44.437711 26.097367 Rate this: Share […]
E vremea să-ți mai spun,
a nu știu câta oară,
că visurile îmi devin erupții
iar din visul cu tine crește un mugur
căci te vrea întreagă
înveșmântată-n cântec
departe de fraza pustie
ce încearcă să-ți redea forma
adormită-n umbra unui mesteacăn
pe lângă care adie tropot
de rostiri de noapte blândă
cernută peste nuiele albe
în cea mai cruntă sălbăticie,
ca să nu mă mai poți vedea
cerșindu-ți umbra…
🙂 mulțumescu-ți bună gazdă că mi-ai lăsat loc de rostire pe minunatu-ți tărâm! 🙂
O duzină cu acte în regulă aici pe pagina mea! 🙂
e vremea să-ţi cânt!
erupţii maligne
mi-adorm câte-un gând
spre ochi verzi şi coline.
un mugur răsare,
mesteacănu-i mut,
iar cântecul pare
să geamă pierdut.
n-ai chip şi nici formă
eşti tropot şi-atât
hoinar fără noimă
din umbră născut.
lumina întreagă
nicicum nu te-mbie
doar noaptea te leagă
de sălbăticie
privirea ta blândă
m-adoarme sub stele,
pustie, plăpândă
pe-un pat de nuiele
DECI 🙂
:-)))
Deci io când îl bag pă zâmbăreț (adică pă acest 🙂 , mă-nțelegi) la înaintare se cheamă că nu mai am vorbele la mine, căci mut rămas-am! Ce duzină, ce cuvinte, mă băgași în epoca lu’ Tacimucles ălmăust veri forevăr! 😀
:-))))
Lasă bre să după cum te știu, îți revii repede! 😆
TacimulcesTacimucles??? 😆 😆 (cu accent latin, cu siguranță! :-))) )Esti „prea tanara”, dagatha! (SI nu prea atenta…) „Taci-mucles”, nu „taci-mulces” – iar accentul este semi-român si – da – semi-latin. (Sau o fi doar un simplu mistype?)
@Victor: ce m-aș face fără atenția ta sporită?
:-)))
Nici un pas greșit nu pot face 😉
(Si totusi – pt informarea mea – (sa ma scuzi ca insist): nu iti fusese cunoscuta „formularea” „mucles”, SAU fusese doar un simplu mistype – in care caz am gresit ca l-am „taxat”?)
Sunt tânără, dar nici chiar așa! :-)))
A fost o neatenție, așa cum văd că se întâmplă destul de des în ultima vreme.
Sunt mereu pe fugă, așa că am dezvoltat o superficialitate …care stă ca lipitoarea de mine. Uneori scriu cu ochii după copil, alteori mai fac trei lucruri în același timp. Și tastez „Trimite un comentariu” fără să mai verific. Repezită din fire, mi se încrucară silabele :-)))
Atâtea doruri nerostite strânse-n ochi, dar aud cum îţi tremură vocea tăcerii când simţi nespusul preatârziu, simţindu-te cu te duci şi cum vii fără să pleci însă, fără însă să stai, adăstând doar rugului adormitelor mele visuri neasfinţinde…asta am simţit când ţi-am citit tăcerea deschizândă a aşternerilor tale, atât de atingătoare.
dacă poemul meu a trezit simțiri, atingându-ți sufletul blând, mă bucură nespus 🙂
Stimate domn Victor Ch, dacă îmi permite Agatha, ca între prieteni, încerc o desluşire, pentru că îmi pare lesne…Minunata fiinţă s-a jucat, cu ghiduşie, în cuvinte…asta a făcut cu tacinumaiştiucum…o năzdrăvănie…iar pe domnia voastră vă bănuiesc de simţul umorului; arătaţi-vi-l!
Camelia: Multumesc frumos pt „banuiala”; mi-ar place sa cred ca este intemeiata (eu ASA stiam) – da’ UITE ca momentan „ma caut” degeaba, ca nu „dau de el”: bagsama momentan mi-‘oi fi „ratacit” pe undeva respectivul simt…
(Am inteles „piscatura”, si – recunosc – mi-o merit… Si sunt recunoscator pt eleganta verbala in care este „imbracata”.)
Şi vă mai bănuiesc de ceva; că sunteţi bănăţean de-al meu, meleaguri pe care le-am părăsit însă de ceva vreme…destulă…să îmi spuneţi, rogu-vă, de’i aşa.
Timisorean. ( http://www.blogger.com/profile/14880058464601845410 )
Ne-posesor de blog propriu, comentez „abundent” (in limita disponibilitatilor de timp si energie proprie) pe blogurile „altora”, „sacaindu-i” pe acestia (SI pe cititorii lor) „pe-‘ndestulate”.
PS
Mi-ar plăcea să cred că rătăcirea e doar părelnică.
DIN PACATE respectiva „ratacire” NU este (din motive mai mult sau mai putin obiective, care „tin de” imprejurari… neprielnice din viata reala – prin contrast cu lumea virtuala) parelnica (Ah! Parfumul exprimarilor arhaice! Basmele copilariei, PLUS Rodica Ojog-Brasoveanu, Ioan Dan & co…), da’-‘mi place sa cred (vreau sa sper) ca este doar vremelnica.
Si-o precizare: sunt unul singur (nu m-am dedublat – INCA), nu ma simt catusi-de-putin (cel putin in viata asta) „domn” si imi este cat se poate de suficient respectul intrinsec continut in comunicari, nesimtind ABSOLUT DELOC nevoia respectului formal reprezentat de exprimarea reverentioasa cu „pluralul de majestate” (glumesc, desigur – „de deferenta”), persoana a doua singular parandu-mi-se ca isi implineste PERFECT rolul, fiind absolut satisfacatoare. Multumesc!
[…] fiindcă, cerul trebuia să se bucure de ceea ce e pe pământ a răsărit viața. Și fiindcă, tot ceea ce era viață a trebuit să capete o […]