It is all about options

Iaca o provocare via Meșterul Manole, numai bună de preluat şi dezbătut 🙂 :

Lansez o provocare și un exercițiu de imaginație: care ar fi fost destinul lui Kogălniceanu de ar fi rămas in Moldova ? Dar firul vieții lui Ahmad Amin dacă ar fi mers la Paris ?
Având în vedere aceste două cazuri antagonice – merită să mai trimitem copiii să se școleze la pension prin Europa?

Este foarte posibil, după cum mi-e felul, să divaghez de la subiect. Aşa că, rogu-vă, răbdaţi până la capătul “disertaţiei”, doar –doar se va înţelege ideea 😀

Cred că rezultatele pe termen lung ale acţiunilor noastre nu pot fi prevăzute, indiferent cât de sigur ești pe ceea e faci, indiferent câte mame Omide cumoști, indiferent câte mătănii și invocații către diverse zeități sau divinități prestezi. „Om trăi și om vedea” mi se pare una dintre cele mai reale vorbe din înțelepciunea populară. Desigur, totul trebuie să se bazeze pe bunul simţ, pe speranța că vei reuși să faci ceea ce ți-ai dorit, dar și pe ceea ce ne învață buna și draga experiență de viață. A noastră sau/ și a altora. Dacă suntem unul dintre cazurile fericite, gândim înainte să acţionăm, analizăm perspectivele şi posibilele urmări. Dacă suntem unul dintre cazurile norocoase, dăm cu zarul și pornim în direcția în care ne indică acesta.

Bottom line is…

Avem „datoria” (să-i zicem) de a face tot ce ne stă în putință pentru a reuși, pentru a avea o viață cât mai aproape de visurile noastre (de preferat, în sens pozitiv, dar știm că sunt și oameni care gândesc că „scopul scuză mijloacele” și nu s-ar da în lături de la nimic pentru a-l atinge ). La fel, avem datoria de a face acest lucru și în ceea ce-i privește pe copiii noștri, îndrumându-i, sprijinindu-i, oferindu-le o șansă. Cu toate acestea, nu vei ști, poate, niciodată, dacă alegerea pe care ai făcut-o (pentru tine sau pentru ei) este mai bună decât cea pe care ai fi putut să o faci.

O alegere atrage cu sine alta şi tot aşa până când nu mai ai alegeri de făcut.  Abia atunci poţi trage o linie şi poţi să-ţi dai cu părerea de ai făcut sau nu bine. Exerciţiul acesta de gândire se poate aplica pentru orice decizie luăm, în general. De pildă, aș putea să mă întreb: „A fost bine că am ales Clujul?” „Oare viaţa mea ar fi fost alta dacă aş fi ales să studiez la Iaşi”. Lucrurile s-au schimbat într-un ritm amețitor. Nu știu dacă ar fi fost mai bine și nici nu mă interesează, de aceea nici nu am fost tentată să îmi pun această întrebare. Trăiesc ceea ce am ales să trăiesc, astfel că nu are sens să tânjesc după ceva ce ar fi putut să fie (fără să avem, de fapt, măcar certitudinea că ar fi putut fi mai bine). Am învățat să trăiesc cu alegerile pe care le-am făcut. Chiar și (sau, poate, mai ales cu) cele mai puțin bune. De fapt…de unde să știu eu acum dacă au fost alegerile proaste? Poate așa par acum, dar la final?

De aceea zic că, până la urmă, totul este o loterie. Dacă tragi lozul câştigător şi ştii ce să faci cu el mai departe se cheamă că ai avut succes. Dacă n-ai noroc, e foarte posibil să devii un veritabil Don Quijote modern, încercând să lupți cu morile de vânt și sfârșind cu pantalonii agățați într-una din ele, rotindu-te ridicol în chicoteala celorlalți. (Am exclus din discuție pe protagoniștii „poveștii unui om leneș” 😆 care îi lasă pe alții să facă alegerile pentru el 😀 ).

După atâta filosofie empirică, să revin la subiectul propus dezbaterii. Încotro să ne îndreptăm copiii? Cât mai departe de țara asta, de teamă că nu vor reuşi aici şi cu speranţa că ACOLO (wherever that means) vor găsi fericirea şi se vor realiza? Ne oferă cineva certitudinea asta? Putem scăpa rapid de asumarea responsabilității de a alege: îi învățăm să decidă ei înșiși pe baza unor „valori” (să le zicem) în spiritul cărora i-am crescut. Ne face oare asta să ne simțim mai bine în cazul unui eșec? (aceast lucru însemnând neadaptare, respingere etc). Cu siguranță nu. De unde să știm care context îi este mai favorabil dezvoltării și formării personale? De unde știm că nu „ar fi fost mai bine” dacă alegeau cealaltă parte a drumului? Ei bine, nu o vom ști! Cel puțin, nu prea curând. Astfel de rezultate cer timp. Trebuie, totuși, să conștientizăm că  orice am alege, ceva tot pierdem din vedere: „Ne scapă mereu câte ceva în viață”, spunea Iona lui Sorescu.

Ce e important? Cred că e important să alegi și să-ți asumi ce ai ales.

Poate tot Sorescu zice mai bine toată povestea asta 🙂

9 comentarii

  1. Deci da, sa ai cu cine, sa ai unde si sa ai si pentru ce.
    Niciun drum nu e sigur si intotdeauna alternativa pe care n-o stii iti face cu ochiul. Ajungi sa judeci lucrurile abia dupa ce ai vazut si raul din ele. Si daca cu binele omul se obisnuieste repede cu rau e problematic ca nu stie daca-l poate duce.

  2. Dacă facem greșeala de a-l face savant pe un copil, încă din stadiul de embrion, riscăm să îl transformăm într-un ratat, fiindcă probabilitatea de a deveni savant de foarte redusă. În altă ordine de idei eu am învățat în mediul rural, în clase simultane. Nici savant n-am ajuns, că deh, nu-i materialu’ de calitate, dar nici mirător la tot ce mă-nconjoară de atâta știință n-am ajuns! 😛
    Problema e alta și o scrie foarte concis bunul meu prieten astăzi lector universitar: http://cuibuldelut.wordpress.com/2012/02/25/distrugatoarea-intelectualitatii/
    și, în același context, un banc de râsu’-plânsu’:
    ”Dumnezeu cu Sfântul Petru se hotărăsc să dea tuturor popoarelor înțelepciunea. Românii ajung la poartă mai pe la urmă și, cum se formase o coadă mare au hotărât să se ducă după un nor la un grătar, la o bericică și să se întoarcă pe când va fi totul spre sfârșit… Dar, grătarul s-a întins mai mult și la întoarcere, ușa Raiului era închisă.
    – Sfinte Petreeee, strigară românii disperați.
    – Ce-i cu voi?
    – Păi suntem noi, românii, am venit să ne dai înțelepciune!
    – Păi dacă n-ați fost aici când trebuia…
    Între timp, apare Dumnezeu și întreabă:
    – Ce-i aici cine îmi tulbură liniștea
    Îi explică Sfântul Petru ce și cum, iar după câteva clipe de gândire Dumnezeu hotărăște:
    – Lasă Sfinte Petru, la români le vom da diplome!”
    Deci……

    • Bancul e spus tot de un bun prieten. Deci io cu ambii am stat în cameră într-un internat de elevi, că în Oradea căminele nu-s pentru fietecine! 😐 Dar asta era în studenție, amu e ”so very real life”!

  3. „Cred că rezultatele pe termen lung ale acţiunilor noastre nu pot fi prevăzute, indiferent cât de sigur ești pe ceea e faci…”
    Sunt de acord cu afirmatia doar daca ii adaugam precizarea „…nu pot fi prevăzute CU CERTITUDINE…” – dar in orice caz, invatand sa rationam cat mai corect si dandu-ne silinta sa ne informam cat mai bine putem avea sansa de a ne optimiza optiunile (si poate chiar de a le spori numarul) in sensul alegerii unor „linii de actiune” cu cat mai mari sanse (probabilitati) de succes, si daca suntem intelepti (si atenti) este posibil sa reusim ca deciziile pe care le alegem sa se si inscrie concomitent atat pe linia respectarii principiilor de viata pe care ni le-am ales cat si in domeniul celor cu cele mai mari sanse de realizare.
    Cat despre a reusi sa atingi anticipat certitudinea absoluta ca ceea ce ai prezis se va realiza… americanii au o „vorba” inteleapta: „as sure as taxes and death”; noi – fiind romani si deci straduindu-ne sa eludam taxele – ramanem cu certitudinea absoluta ca orice este viu urmeaza sa moara (fara sa si precizam CAND se va intampla asta).

    „…nu vei ști, poate, niciodată, dacă alegerea pe care ai făcut-o (pentru tine sau pentru ei) este mai bună decât cea pe care ai fi putut să o faci.”
    Adevarat, ASTA nu, dar (din pacate) in destule cazuri afli REPEDE daca alegerea facuta NU era cea mai buna pe care puteai s-o faci (mai precis – daca era gresita)…

    „…atunci poţi trage o linie şi poţi să-ţi dai cu părerea de ai făcut sau nu bine.”
    De fapt, nici atunci nu ai cum sa stii cu certitudine daca rezultatul obtinut este cel mai bun care ar fi fost posibil sa fie obtinut, ci poti doar constata daca acest rezultat se inscrie (conform propriei perspective asupra vietii) intre rezultatele „negative” sau intre cele „pozitive”, si in acest ultim caz se poate aprecia daca rezultatul este multumitor, satisfacator (conform propriilor pretentii) sau nu.

    „Dacă tragi lozul câştigător şi ştii ce să faci cu el mai departe…”
    SPLENDIDA precizarea – si (din pacate) omisa (de cei mai multi) cel mai adesea din rationamentul de analiza ulterioara a reusitelor / nereusitelor (proprii sau ale altora).

    „Încotro să ne îndreptăm copiii? Cât mai departe de țara asta, de teamă că nu vor reuşi aici şi cu speranţa că ACOLO (wherever that means) vor găsi fericirea şi se vor realiza? Ne oferă cineva certitudinea asta?”
    CERT este doar faptul ca SI EI vor muri. In rest…
    Ceea ce putem spera este sa optimizam sansele de „reusita”, de „succes” (indiferent SI ASTA ce va fi insemnand pt fiecare), adica de a dirija evolutia (proprie sau a altcuiva) pe un curs cat mai accentuat ascendent (conform propriei perspective asupra vietii). In acest scop, ceea ce este sigur ca putem (noi, ca parinti) este sa ne „inarmam” copiii cat mai bine cu ceea ce CONSIDERAM NOI ca reprezinta atuuri si principii directoare in evolutie. In cazul meu, asta a insemnat MULTE lucruri cu care sa-mi deprind copiii, chiar daca rezumam doar la principii de baza: politete si moralitate, non-violenta si alte forme de manifestare ale faptului de a fi civilizat in relatie cu semenii tai si cu restul lumii materiale, dobandirea de cunostinte si abilitati – dar MAI IMPORTANT decat bagajul acumulat fiind capacitatea si abilitatea de a dobandi, stoca, recupera, analiza, optimiza si utiliza aceste cunostinte si abilitati, si dorinta de a deprinde lucruri noi si de a optimiza modul in care folosesti cele deprinse…
    Da, eu fac parte dintre cei care si-au indrumat copiii sa aleaga „sa se realizeze” „in strainatate”, (considerand (eu) ca astfel ar fi sporite si optimizate sansele lor ca nu (neaparat) ei insisi, ci COPIII LOR sa se dezvolte si sa se realizeze mai plenar), iar ramanerea lor „in tara” a fost optiunea lor.
    BINEINTELES ca – de cand au dobandit o „judecata” cat-de-cat matura – hotararile in ceea ce priveste linia directoare generala a viitorului lor (credinta, profesie, familie…) le-au luat ei insisi (chiar daca sfatuiti de mine – SI de altii), pe baza propriului lor rationament si a propriei lor simtiri, intrucat EI urmeaza sa si suporte consecintele (atat pozitive cat si negative) ale alegerilor facute.

    „Cred că e important să alegi și să-ți asumi ce ai ales.”
    …si – INAINTE de a face alegerea – sa optimizezi criteriile pe baza carora urmeaza sa analizezi lucrurile (cauze, posibilitati, impedimente, argumente pro/contra, modalitati, alternative, consecinte etc.) pt a face acea alegere.

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s