10 Things I Love about Stockholm

Probabil că multora li se vor părea banale. Poate că unii le consideră lipsite de importanță și nu vor înțelege entuziasmul meu. Pentru mine, însă, Suedia și Stockholm au însemnat contactul cu adevărata civilizație, așa cum ar trebui să arate ea peste tot unde lumea respectă și se respectă. Țin să precizez că nu am avut timp să ne tragem răsuflarea, de aceea totul îmi pare acum ca și cum s-ar fi derulat pe high -speed mode.

Ce mi-a plăcut enorm de mult acolo:

1. Am băut apă de la robinet, dulce și bună, așa cum ar trebui să fie apa potabilă în general, oriunde în lumea asta. Fără nici un iz de clor, fără nicio impuritate, fără nimic adăugat la formula clasică, H2O. Ei sunt foarte mândri de apa lor de la robinet. Nu prea găsești să cumperi apă îmbuteliată, decât din aceea foarte scumpă, despre care zice-se că ar avea ceva proprietăți speciale.

2. Am înțeles ce înseamnă să-ți duci existența uitându-te doar în căsuța ta. La geamurile suedezilor nu am vazut nicio perdea! Noi, românii (la fel ca și spaniolii din același grup) ne-am minunat de felul în care se desfășurau activități cotidiene fără a sta în dosul unei perdele. Asta denotă două lucruri: că oamenii nu au nimic de ascuns și că nu-i interesează ce face vecinul de vizavi. Singurele guri căscate a mirare erau ale noastre, ale străinilor. Ei, cum ar putea la noi să stea lelea Frosina fără perdeaua după care-și ascunde frustrările și baticul strâns la spate în timp ce-și plescăie buzele a nemulțumire privind (in)activitățile vecinului de palier!

3. Toată lumea face sport! Jogging-ul este un fel de sport național. La orice oră din zi, cineva aleargă. nestingherit, în costumația sport lejeră, cu căștile-n urechi și cronometrul la gât. Nimeni nu se uită urât, nimeni nu fluieră, numeni nu comentează, nimeni nu pune piedică. Rar am văzut oameni grași/supraponderali sau măcar plinuți. Indiferent de vârstă, toată lumea are grjă de corpul și de sănătatea personală. M-am simțit oarecum…rușinată. Cu scuza că nu am timp sau o locație potrivită, am lăsat de vreun an de zile sportul deoparte, uitând ce bine mă face să mă simt.

4. Mersul pe bicicletă se înscrie în același ritm și stil de viață sănătos. Fiecare persoană posesoare de bicicletă, deține și o cască și nu iese fără ea pe șosea! De la copiii foarte mici care stau în scăunele în spatele sau în fața părintelui, până la cei mai experimentați dintre cicliști.

5. Curățenia de pe străzi depășește uneori orice limită a imaginației. Nimeni nu scuipă în fața ta, nimeni nu aruncă pe jos ambalajul de la ciocolată (nu prea i-am văzut mâncând pe stradă, de fapt), patronii diferitelor magazine ieșeau cu un făraș mic și cu o măturică și strângeau mucurile de țigară din zona magazinului. În școală, copiii de la ciclul primar erau chiar în șosete în clasă, cu papuceii aruncați în stilul copilăresc pe holuri. (Evident, nu am făcut poze acolo, pentru că ei sunt extrem de atenți la ceea ce înseamnă intimitatea copilului și nu permit să se facă poze fără acordul scris al părinților)

Cam așa arăta o toaletă într-un muzeu, cu dulăpioare în care să depozitezi nestingherit valori sau alte bunuri.

6. Nu ți-e teamă de hoți și nu ții poșeta strâns lipită de corpul tău ca și cum ar fi un copil pe care încerci să-l protejezi de vreo lovitură neașteptată. Italianca și-a uitat poșeta într-o toaletă dintr-un muzeu. Și-a amintit de ea după 20 de minute! Poșeta era încă ACOLO unde o lăsase. La fel erau și hainele și gențile lăsate la intrarea în muzee.

7. Oamenii zâmbesc! E drept că nivelul lor de trai le permite acest lucru, dar nu am văzut oameni stresați. O doamnă mai în vârstă își plimba nepoțelul și îl aștepta la fiecare pas cu răbdare, zâmbind, deși uneori această răbdare îi era pusă la încercare.

8. Părinți extrem de relaxați. Nu de puține ori am văzut situații în care eu, ca părinte denaturat, aș fi sărit cu gura pe bietul copil, pentru că, probabil, mi-a fost spălat creierul la un moment dat: nu pune mâna, vezi că te murdărești, ai să răcești etc. etc. Trei copilași (aproximativ 6, 5 și 2 ani) stăteau la intrarea într-un muzeu așteptându-și rândul, probabil. Stăteau pe piatră! Mama lor, cu al patrulea în brațe, era foarte relaxată de faptul că băiatul de 2 ani încerca să adoarmă acolo, în brațele fraților săi. Piatră? Frig? Statul pe jos? Deja mă cutremur imaginându-mă într-o ipostază similară aici.

9. Copiii sunt căliți! Nu sunt înfofoliți cu o mie de haine și nici cu căciuli. Evident, pentru ei, vremea era foarte caldă și frumoasă, comparativ cu ceea ce experimentaseră în lunga iarnă. La școală erau deja în tricou și în pantofi, deși nu erau de multe ori decât 7-8 °C.

10. Mâncarea sănătoasă. Majoritatea sunt produse bio. Am avut, la un moment dat, o salată din păstăi, ciuperci, salată, morcov, toate crude! Copiii primesc lapte la discreție și uneori îl beau mai ceva ca pe apă.

Acum că stau și mă gândesc bine, au mai rămas ceva lucruri neenumerate aici, Dar acesta e motiv bun să revin cândva asupra subiectului.

Prima imagine ilustrează foarte bine amestecul de rase, mentalități, culori etc ce caracterizează orașul Stockholm 🙂

În ansamblu, Suedia mi s-a părut perfectă! Nu sunt genul care să plece din țară (de bună voie), dar cred că aici ar fi un loc ideal unde să locuiești. Dacă exceptăm nopțile polare, desigur … 😀

25 de comentarii

      • „…ai simtit binele asta prin toti porii…tot e bine”
        Stiu si eu ce sa zic, rokssana? Cred ca mai… ilustrativ ar fi sa prezint (pt comparatie) ceva ce mi se intamplase mie:
        Adolescent fiind, am avut norocul ca taica-meu si-a pus ambitia si a cumparat unul dintre primele televizoare romanesti vandute in Timisoara – un „Cosmos” (nenumerotat, ca inca nu se stia ca vor urma si alte modele). (Pana atunci se mai vandusera PUTINE „Stassfurt”-uri nemtesti si „Rubin”-e unguresti.),
        (Mentionez – pt a va da seama de „antichitatea” amintirii – ca pe vremea aia Bucurestiul emitea pe un singur canal si ca Timisoara inca nu avea releu de televiziune, astfel incat… mai putin rau (era sa scriu „mai bine”) se vedeau ungurii (Budapesta 1 si 2) si sarbii (Beograd 1 si 2 si Novi Sad-ul) decat Bucurestiul.)
        Ulterior am avut mai multe exemplare de televizor, de mai multe marci (TOT romanesti), dar TOT „alb-negru” (si la fel aveau si toate cunostintele mele mai apropiate – ca doar eram din aceeasi „zona” socio-economica) – si nu resimteam nici un fel de frustrare, nu-mi lipsea sa am altceva, intrucat asta era tot ce cunosteam.
        La un moment dat, unul dintre colegii de serviciu (de care nu eram foarte apropiat, desi – printr-un concurs de imprejurari – il stiam (BINE) de MULTA vreme, cu mult dinainte de a-mi fi coleg) a facut (din orgoliu, ca sa se poata lauda cu CE videocasete a reusit sa procure) un pustiu de bine si ne-a chemat intr-o sala de sedinte pe toti colegii (si eram destui – ne-am adunat peste 60) la un adevarat spectacol televizionistic, unde ne-a prezentat cateva casete FOARTE bine inregistrate pe un televizor (cu ecran mare – cred ca avea vreo 70 cm – ATUNCI!) COLOR!
        INCEPAND DE ATUNCI (avand termen de comparatie intr-atata superior) am fost vesnic nemultumit de calitatea imaginii pe care o vedeam nu numai pe televizoarele mele (aveam doua), ci pe toate cele la care aveam acces.
        Concluzia (morala): ceea ce nu cunosti, nu-ti lipseste.

        Ei bine, de-acum d’agatha ARE termen de comparatie, astfel incat probabil ca va resimti mai profund frustrarile cauzate de lipsurile ocazionate de traiul aici.

      • @Victor – îmi place să cred că nu am frustrări de niciun fel! Hai, bine, fie, oi fi având câteva, dar nu le dau importanță :-))))
        Ideea este că atâta vreme cât ești bine ancorat în realitatre și înțelegi care sunt posibilitățile de a acționa într-o direcție sau alta sau care sunt posibilitățile de îmbunătățire într-o direcție sau alta, nu riști să fii frustrat. Frustrările duc la dereglări ideologice și de comportament :-)))

        Nu resimt nicio frustrare, ba impotrivă, mă consider norocoasă că am avut ocazia să ajung acolo și să-mi lărgesc orizontul. Mi-a plăcut enorm, dar am precizat că nu cred că m-aș simți acolo atât de fericită încât să plec de aici. Fals patriotism, poate.
        Am văzut, am învățat. Mi-e de ajuns 🙂 (E posibil să fie din cauză că mă mulțumesc cu puțin, sau, cum ar spune „prietenii mei”, nu am aspirații suficient de înalte) 😀

      • „Nu resimt nicio frustrare, ba impotrivă…”
        Din cate am constatat eu pana acuma din postarile recente de pe blog, O (UNA) mare frustrare ti-ai descris-o aici pe blog, chiar la acest set de articole: nu poti pune in aplicare aici ceea ce ai aflat / invatat acolo. O a doua rezulta dintr-un raspuns pe care numa’ ce l-ai dat la alt articol: copiii nostri au noroc daca au parinti care sa compenseze EI, „in particular”, carentele sistemului nostru de invatamant formal, oficial.

        „…nu cred că m-aș simți acolo atât de fericită încât să plec de aici.”
        Din perspectiva mea, problema nu era plecarea dumitale „acolo” ci aducerea lui „acolo” – AICI, la dumneata (la noi) „acasa”.

        „Fals patriotism, poate.”
        POT sa inteleg – DE CE patriotism, NU pot sa inteleg – DE CE „fals”.

      • „Frustrare” în sensul de lipsire de un drept, nu am simțit. Așa cum am spus, sunt conștientă de ceea ce se poate și nu se poate face aici. „Frustrare” în sensul de o profundă dezamăgire, poate. Deși m-am obișnuit atât de mult cu aceste diferențe încât nu mi se mai pare nimic nou. Cu cât simți mai acut frustrări, cu atât ți se alterează starea de bine. And we do not want that, won’t we?
        A;adar, eu le iau ca atare: unii au, noi nu. De ce să-mi pierd timpul tânjind după ceva ce nu voi avea niciodaă[ pentru că nu depinde exclusiv de mine? Mai bine compensez cum și cât pot și mă bucur de ceea ce există.
        Na, că acum par înțeleaptă :-))))

  1. faza cu perdelele e mai ciudata la tara… nu numai ca nu au perdele, dar nu au gard *ca tot ziceai de spanioli, au niste garduri ciudate, parca in batjocura, iti dau senzatia ca vei vedea macar o farama din curtea lor si cand sa observe ochiul ceva prin crapatura din gard, se inchide unghiul de vedere… de nici nu vezi si mai ramai si cu gustul amar ca oamenii de dincolo stiu ca tu ai vrea sa vezi si isi bat joc de tine…
    lasa ca spaniolii, chiar au dreptate sa se protejeze de migratorii de romanasi 🙂
    bun, revenind… ma plimbam pe o straduta de tara, observand tot ce fac oamenii in casele lor, ca mai puneau si o lampa in geam sau o lumanare aprinsa, de decor, sa fie macar romantica viata celor ce trec, daca oricum a lor este plina de culoare.
    persoana cu care mergeam intreba a prost… auzi, dar cum de nu trec porcii lor la vecini, cum de nu se duc gainile in curtea celorlalti? nu-mi spune ca sunt toti educati sa stie unde se termina curtea stapanului.
    ia luat ceva timp pana a inteles, sarmanul, ca de fapt, ei nu aveau animale de curte. adica sunt si acolo oameni care au animale, dar … de casa, porci de casa, pet, gaini de casa, pet… iar cei care au pentru a creste… au hectare intregi de teren, ca sa faca o crescatorie. nu are nimeni porcul lui, de dragul de a creste porc, pentru ca nu-si pierd tineretea si timpul cu adaparea animalelor, cand carnita o pot lua de la magazin…
    de ce oare UE s-a luat de noi cu injunghierea porcului? tocmai pentru ca e ciudat ce facem noi, in ochii lor de occidentali, care nu pot indura chinul animalelor…
    as mai zice, dar mi-e ca mi se rup corzile ceterii! 🙂

  2. Sincera sa fiu nu vreau sa te contrazic , ma numar si eu printre cele care am fost de foarte multe ori in Suedia si dupa ce ajungi sa-i cunosti pe oameni asa cum ar trebui de fapt si nu numai din prisma de calatoare ai sa vezi ca nu o sa ti se mai para asa de frumoasa ca tara ba din contra tot Romania noastra este mai frumoasa si cu oameni mai primitori , sant mult mai avansati ca noi ca tara dap , au bani , dap , dar omenie mult mai putina sper sa nu fi fost prea rautacioasa .

    • Ba poți să mă contrazici 🙂 Toată lumea are dreptul la o opinie 🙂
      Dacă ai citit cu atenție, ai văzut că eu am relatat doar din perspectiva unei „călătoare” și am precizat chiar că nu mi-a născut dorința de a trăi acolo. Doar am admirat și atât. Sunt totuși lucruri incontestabile aici! Nu le putem avea pe toate, nu?

      Pe de altă parte, fără a fi deloc răutăcioasă, ai subliniat un alt lucru care mi-a plăcut enorm: nu sunt interesați de celălalt. Nimeni nu pare ciudat acolo, tocmai pentru că pe ceilalți nu îi interesează cum te îmbraci sau ce mănânci. Poate sună meschin, dar prefer răceala suedezilor, decât aparenta „căldură” a din ce în ce mai multor oameni de la noi, care nu se implică decât dacă sunt direct interesați.
      Evident, nu este vorba de majoritate (încă) :-).
      M-a mai contrazis cineva cu privire la sistemul de învățământ de acolo. Normal, când stai mai mult timp într-un loc, încep să se vadă și defectele. Nu e așa peste tot?
      Raportat la multe țări, cred că este un cuib evident al civilizației.

      • Lucrez ca model si merg foarte des prin lume si de foarte multe ori ajung in aceleasi locuri , asa ca am ajuns sa-i cunosc ca persoane , sant plini de ei , mai toti au ajuns sa auda de Romania si de romani si ceea ce este foarte suparator este ca ne baga pe toti in aceasi oala ce nu este frumos , sint plini de iei , iau totul ca pe o afacere si crede-ma deoarece am fost la cateva familii acasa , le place extraordinar sa se laude cu ce au si ceea ce fac ,dar este doar o parere a mea si deci este normal sa fiu si contrazisa , ma bucur ca am gasit blogul tau si totusi se poate discuta aici , o zi buna .

      • Probabil sunt plini de ei, pentru că își permit! Au o siguranță dată tocmai de un nivel de trai pe care și l-au construit și pe care îl cultivă. Acum (deși poate voi părea lipsită de bun simț spunând asta!) dacă tu ca individ, ai făcut eforturi mari și sacrificii de a ajunge undeva și te-ai uita la unul care se târăște de pe o zi pe alta plângându-se mereu că nu-i iese nimic, dar și fără a se strădui suficient să-i iasă, nu te-ai uita la fel? Ai avea vreun respect pentru unii care așteaptă să le vină totul de-a gata? Păi cum să nu ai un sentiment de…repulsie când te urci în autobuzul românesc și dai peste zugravi venind de la „muncă” cu tot cu hainele pline de var, ștergându-se de ale tale? Pe când acolo, până și îngrijitoarele de la grădina zoologică arătau bine și aveau hainele curate?

        Uneori ne-o facem cu mâna noastră (la imaginea de sine mă refer, desigur).
        Și da, am pățit același lucru. În Italia, cursanta din Danemarca a spus sus și tare că ea în proiectele multilaterale a refuzat țări ca România, Bulgaria și Turcia pe motiv de barbarism (nu acesta a fost cuvântul folosit de ea, dar așa s-a simțit că ar fi spus). Suedezii pe care i-am întâlnit în Grecia erau uimiți că noi românii nu eram coborâți din copaci ca maimuțele și nici ieșiți din grote. Asta se datorează lipsei de informare a lor. Totuși, un ghid de la un muzeu din Stockholm știa mai multe despre Bran și adevărata poveste a lui Dracula decât mulți dintre românii noștri.
        Sunt cazuri și cazuri, de aceea mă cam feresc să generalizez pentru că aș face aceeași greșeală ca ei. Nu-mi rămâne decât să fac ceea ce știu să fac astfel încât să-i las muți de uimire că suntem foarte mulți și altfel decât ne știu ei. 😀 (Iată și modestia mea, a ieșit la iveală! 😆 )
        Te mai aștept pe aici. 🙂

      • „Asta se datorează lipsei de informare a lor. Totuși, un ghid de la un muzeu din Stockholm știa mai multe despre Bran și adevărata poveste a lui Dracula decât mulți dintre românii noștri.”
        Nu, draga Agatha, cred ca n-ai dreptate: nu cred ca este lipsa de informare (dovada ai adus-o tocmai dumneata, mentionand bogatia cunostintelor cuiva oarecum de specialitate ACOLO in privinta unor subiecte DE AICI ale caror detalii sunt in general mult mai putin cunoscute), da’ se informeaza si ei din sursele care le sunt accesibile si care le par mai de crezare.
        Ia stai dumneata cum vrei si judeca drept: chiar daca ei or fi avand acces la surse documentare care sa descrie romanii si intr-o alta lumina, DUMNEATA – daca ai fi in locul lor – CUM ai proceda: ai crede ceea ce scrie intr-un text (care poate fi de propaganda), SAU ai crede in concretetea observatiilor pe care le faci dumneata insati asupra respectivului subiect?
        (DE UNDE sa stie ei, saracii, ca cei care acolo se prezinta drept „romani” – pe buna dreptate, fiindca cetateni romani sunt – reprezinta de fapt mai mult o anumita minoritate care NU este reprezentativa pt majoritatea romanilor?)

      • Păi da, dar această informare am găsit-o la unul din 20 câți am cunoscut eu (poate chiar mai mulți), nu știu cât e de relevant. Dar ai dreptate cu sursele de informare. Nu au de unde să înțeleagă realitățile de vreme ce noi înșine „dăm” le teve numai idioțenii!

  3. alexandra: Ceva este in neregula cu argumentarea dumitale: in unul si acelasi comentariu, dumneata pe de o parte te plangi de faptul „…ca ne baga pe toti in aceasi oala ce nu este frumos…” si pe de alta parte ii categorisesti si dumneata pe ei, pe toti (adica TOT bagandu-i in aceeasi oala) dupa ce ai vizitat – dupa cum recunosti -doar cateva familii, dumneata avand probabil experienta directa cu mai putini suedezi decat numarul „romanilor” cu care au avut EI experienta directa.
    Dupa toate aparentele, nici ei nu si-au dat osteneala sa faca distinctia intre cetatenii romani majoritari si cei apartinand unei anumite etnii minoritare (numeric predominanti ca prezenta fizica acolo) tot asa cum n-ai facut nici dumneata efortul de a afla daca n-o fi existand cumva si la ei vreo anumita minoritate (nu neaparat etnica) – de care sa fi apartinut intamplator suedezii cu care ai facut dumneata cunostinta – care sa manifeste un comportament atipic pt majoritatea suedezilor.
    Nu crezi ca este oarecum o contradictie in termeni daca te plangi tocmai dumneata de faptul ca suedezii fac acelasi lucru pe care dovedesti ca il faci si dumneata cam in acelasi fel?

  4. In primul rand am doar 22 de ani deci fara ,,dumneata,, va rog , dar ideea era alta noi santem cei mici , vorbim aici de Suedia , o tara civilizata si cu o economie strong , deci ar trebui sa-si dea seama ca o tara mica precum Romania nu poate ajunge pe culmi asa de usor si cu atat mai putin oamenii care sant an strainatate la munca , asta ca sa raspund , la comentarii si scuze VictorCh , nu pot da amanunte pe un blog ce fel de oameni sant cu toate ca ar trebui sa fie cu mult peste noi ca educatie , dar este normal sa existe pareri pro si contra si de asta este si placut sa intru aici , o zi buna tuturor.

  5. Fooarte interesant tot ce spui ! Chiar nu stiam. Singura „problemea” ar fi noptile lungi si reci … dar , in definitiv, totul este o chestie de obisnuinta, nu?

    • cu nopțile lungi și reci nu mă prea înțeleg. De restul…nimic de zis 🙂 Acușica ajung în Norvegia, pe timp de vară. cred că va fi și mai si :-))))

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s