RSS

Obsesie

02 Apr

Nu, de fapt titlul este totalmente eronat! „Obsesii!!!” – iată, deja sună mai aproape de adevăr.

Desigur, eu fiind mai îngăduitoare cu celălalt eu, le numesc „idei puține și fixe”.

De ce puține? Pentru că nu pot să spun că (mai) am atât de multe (noroc că m-am măritat și consortul mi-a zis că, hai, treacă-meargă, mă ia, dar să nu le aduc și pe alea cu mine – ideile adicătelea; unele le-am mai îndesat pe ici pe colo și le scot când el nu se uită. Deh, nu poți să renunți așa cu totul la ceva ce ai cărat în spate/cap/suflet o juma de viață).

De ce fixe? Pentru că ideile, în esență, sunt aceleași, doar că mai introduc variabilele ca să nu ne plictisim.

Categoria – „M-a făcut mama profesor”

Vorba vine, m-am făcut singură, așa că nu pot da vina pe nimeni de această dată.

La un moment dat în existența mea efemeră, am avut un episod fulminant în carieră când am crezut că pot să lupt contra lenii, lipsei de motivație și a nepăsării (TOATE, eufemisme!) din sistemul de învățământ (mă refer la elevi, că la alții nu am nicio șansă :-))) ). „Si dă-i, si luptă, si luptă, si dă-i, mă-nțeledzi?”, ca să scot din ei, oameni. (Culmea este că mi-a și reușit cu unii!😀 ). Așa că la un moment dat, „articulam” fiecare temă nefăcută, mai ales dacă era vorba despre clasele terminale: „Nu știi? Nu-i nimic. Pe data viitoare un eseu pe tema „Bla-bla-bla”( respectând niște cerințe pe care le știau cu toții) și apoi vedem ce notă rămâne”. Evident, a doua zi, aceeași poveste. De data aceasta, 2-ul nu mai putea fi evitat. Și am făcut așa vreo câteva săptămâni bune, până când au văzut că nu-i de șagă și au „postulat”: „Apoi, dumneavoastra, doamna, nu știți decât două cuvinte: 2 și eseu”. Și-au amintit de asta când ne-am revăzut după câțiva ani. Și au râs. ceea ce mă face să cred că nu (mai?!) era tocmai de rău.

Categoria: „Numai mamă să nu fii”

Ca fiecare mamă (sau nu?!), am trecut prin toate fazele legate de creșterea și educarea primului (la noi, unicului) copil.

Pentru maternitate, mă pregătisem cu toate cele trebuitoare pentru naștere. Cumpărasem, sterilizasem, călcasem, împachetasem,  etc., totul în virtutea luptei cu germenii și cu microbii și cu virușii (un pitic mai vechi al meu din frageda-mi tinerețe). Evident, din nou, socoteala de acasă și cu cea din târg nu au aproape nimic în comun, așa că pe fiul meu l-am prins trăgând cu sete dintr-un biberon de sticlă de pe vemea mea, cu tetina zbârcită și cu urme puternice și adânc impregnate ale domnului Timp. Hăinuțele spălate, călcate cu grijă și ținute în pungi de plastic zăceau aruncate peste un pat din fier aproape ruginit. Și altele din acest fel, lucru care a determinat vindecarea miraculoasă de această obsesie a sterilizării obiectelor. Treptat, am mai scăpat și de obsesia mânuțelor care au șters podeaua murdară și apoi și-au găsit loc în gurița Pințului, care părea extrem de fericit. Apoi de obsesia faptului că nu mănâncă nimic cupilul. Apoi de aceea că nu vorbește la o anumită vârstă (de parcă toți ar fi aliniați unor standarde) – și, har Domnului! acum nu-l mai pot opri.

Evident, am mai avut obsesia diferitelor boli pe care le-ar avea copilul meu. Întâi am crezut că este surd. Stăteam lângă aeroport și avioanele cutremurau geamurile blocului, mai ales avioanele de luptă. Iar el, dormea liniștit în pătuț (avea atunci câteva luni). M-am panicat zile la rând pentru că el nu reacționa deși se zguduia blocul. Până într-o seară când am dat peste tastatura de la calculator, care a căzut pe parchet și l-a speriat înfiorător, deși zgomotul nu era atât de puternic. Copilul meu reacționa la zgomote mai ușoare. Apoi, am trecut și prin faza „autism” pentru că mi se părea mie (mamă nebună!!!!!) că nu știu ce gesturi avea. Ne luptăm și cu ADHD acum! :-)))

Mă gândesc că mai bine nu mai scriu despre restul. Unu la mână, pentru că ați prins ideea, doi la mână, pentru că nu aș vrea să nu mai treacă nimeni pe aici o vreme.

Dar dacă Psi a fost curioasă…am zis!😀

Cred că celorlalți le-a ieșit mai bine :-))) : anaconde, genoveva, verovers, scorpio, somewords, ratzone, virus, tiberiu, carmenpricop, mitzaa biciclista

 
43 comentarii

Scris de pe Aprilie 2, 2012 în Provocarea de luni

 

Etichete: , , , , ,

43 responses to “Obsesie

  1. pitici, dar voinici

    Aprilie 2, 2012 at 2:35 pm

    :)))
    categoria: profa’ nebuna😉 …. din liceu, pe profa’ de mate o tin minte cu mare drag pentru ca se tinea mereu de cuvant,nu s-a lasat pana nu am invatat toti mate ca sa intelegem cu ce se mananca…faza e ca eram la clasa de bilingv,iar ore de mate aveam 2 pe saptamana :)))….am reintalnit-o pe fb anul acesta si am constatat cu placere ca ma tine minte desi au trecut secole, dar mai ales….toti fostii elevi (si actualii) o iubesc la fel😉
    categoria: mama nebuna….subscriu! suntem doua la fel :))) toate bolile si problemele din lume apareau la noi pentru ca indentificam eu nu stiu ce si cum….acum m-am mai calmat un pic si sunt mai relaxata……asta pana mi se nazare altceva :)))
    sa ne luam de mana?? :)))

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 9:11 pm

      ne luăm, dară! :-))) Deși, între noi fie vorba, cred că te întrec. dar nu mai spun că mă închid ăia la Spitalul 9! :-)))

       
  2. yepurasalexandra

    Aprilie 2, 2012 at 2:44 pm

    Nu sant inca mamica deci nu am cum fiu in pielea ta , dar am o maaaaamica , la fel ca tine si daca sant in america si e fusul orar decalat , ea tot ma suna normal , puiul mamii esti bine ? Nu draga mama deoarece aici este ora 2 de noapte . e lasa draga ca te-a sunat mami si trebuie sa am grija ta . Deci in mare sooooper articolul mai ales ca si recunosti.

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 9:16 pm

      așa sunt mamele de când lumea😀 You will see🙂
      de recunoscut…nu am încotro, nu te poți opune evidenței :-)))

       
      • yepurasalexandra

        Aprilie 3, 2012 at 8:21 am

        Dap asa este ai foarte mare dreptate , vrem nu vrem si la 30 de ani tot copii o sa fim si mereu mamele(parintii)vor avea grija de noi neconditionat.

         
      • VictorCh

        Aprilie 3, 2012 at 9:51 am

        Poti sa fii linistita, yepurasalexandra, iti confirm eu ca nu numai la 30 ani, ci si la aproape 60 cat am eu, mamele TOT ASA se poarta fata de copii lor. (60 fiind varsta „copilului”, nu a mamei – maica-mea a trecut de 93.)

         
      • dagatha

        Aprilie 4, 2012 at 8:49 pm

        daaaaaaaaaaaaaaaa, mai ales cele de băieți :-))))

         
  3. scorpio72

    Aprilie 2, 2012 at 3:22 pm

    :)) Obsedato! Hai fata ca avem pitici cu totii. Pup.

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 9:22 pm

      Daaaaaaaaaaaa! Albă ca zăpada avea 7! Am luat-o! :-))))

       
  4. Tiberiu Orasanu

    Aprilie 2, 2012 at 3:26 pm

    Am şi io’ una bucată obsesie: se spune virusuri NU viruşi!😛

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 9:49 pm

      😳 Asta ar cam fi trebuit să fie obsesia mea, nu???😀
      Acum, îți spun un secret: nu mi-a plăcut niciodată pluralul ăsta! Cum sună:„În virtutea luptei cu germenii, microbii și virusurile” :-))) Dar…unde zice legea, e lege, așa că…să nu mă mai plâng!

      Decât că…în încercarea disperată de a-mi scunde greșeala fără a o recunoaște (😆 ), m-am dus la minunatul DOOM2, care e salvarea tuturor când vine vorba de greșeli…acceptate. Adică dacă DOOM-ul zice „și așaaaaa, și așaaaaa”, nu mai pot contrazice pe niciunul dintre elevii mei. Așa că, iată, fu de partea mea, cărțulia (acum realizez că face toți banii :-))) ). Zice așa: !virus1-(cu sensul de „program de calculator”), pl. viruși; !virus2- (cu sensul de „agent patogen”), pl. virusuri/viruși.
      Na că m-am scos onorabil de data asta! :-)))) Deci asta era o altă obsesie a mea, să caut în dicționar! (E pe bune!)

      Lăsând gluma la o parte, mereu mi-a scăpat aiurea pluralul ăsta. Noroc că m-a salvat DOOM-ul de data asta😀

       
  5. rokssana

    Aprilie 2, 2012 at 3:51 pm

    cred ca obsesiile legate de cupil trebuiesc anihilate….lasa cupilu’🙂

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 9:50 pm

      încerc să le las eu, da nu mă lasă ele pe mine! :-)))

       
  6. dictaturajustitiei

    Aprilie 2, 2012 at 4:17 pm

    O, da multe obsesii am mai avut! Mi le-ai trecut tu acum în revistă.

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 9:51 pm

      :-)))) Păi da, nu le țin numai pentru mine :-)))

       
  7. dictaturajustitiei

    Aprilie 2, 2012 at 4:18 pm

    M-a zgâriat Lordul Pip și n-am apucat să😆

     
  8. Andreotti

    Aprilie 2, 2012 at 4:37 pm

    credeai ca esti singura care are idei putine dar fixe???:)))) oh, nuuuu…toti avem pitpalaci…obsesiile mai ales cele de tip temeri, pleaca de obicei din lucruri mai mult sau mai putin fondate dar care pe parcurs se „aseaza” in vreun fel anume…important este sa le lasi in secunda in care s-au dovedit nefondate!…

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 9:52 pm

      adică să mă lepăd eu de ele???? noooooo!
      :-)))

       
  9. psi

    Aprilie 2, 2012 at 6:28 pm

    mi-eşti dragă! am zis!😀

     
  10. anowen

    Aprilie 2, 2012 at 7:01 pm

    agatha
    tu stiai 3 cuvinte, altfel ai fi spus „2 esee pe tema bla-bla-bla”. in rest… tu te-ai cautat? asta ca sa vezi ca am citit. ma bucur sa te revad. nu ca ai fi disparut, asa cum ai zis, ci pentru ca n-am mai trecut eu pe aici.

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 9:54 pm

      :-))))
      M-am căutat! Da cică nu-i leac încă :-)))
      Mă bucur să te revăd și eu aici. Cu mare drag!🙂

       
  11. VictorCh

    Aprilie 2, 2012 at 9:58 pm

    Cam oricine are vreo „pasarica” sau alta (sau doua, sau trei), da’ cate unu’ asa ca mine, mai… „special”, are cate-o voliera-‘ntreaga (multe si mici).

    „Pe vremea mea”, incepand de pe la jumatatea gimnaziului (parca pe la sfarsitul clase a sasea am fost blestemati cu renumele asta) am facut parte dintr-o clasa cu media la invatatura… sa spunem „mediocra”, desi ne mersese renumele nu numai in restul scolii, ci in general in mediul scolar din Timisoara, de „clasa buna la invatatura, dar indisciplinata” (si respectiva trasatura se exacerbase in anii de liceu, ajungand la nivele paroxistice): nu prea erau „ore deschise”, inspectii etc sa nu treaca SI pe la clasa noastra (adusi de profesori, evident) – sau sa nu vina DOAR la clasa noastra – dar asta „se platea”: venea profesorul la noi intr-o pauza (cu o zi – doua inainte): „Maine (poimaine…) am… (sa zicem „inspectie”, sau „ora deschisa”) „intre ora … si ora … si as vrea sa vin cu „ăia” la voi. Sunteti de acord?” (asta de multe ori fara ca in ziua numita sa avem ore la materia acelui profesor – asta implicand automat faptul ca profesorul in cauza obtinuse de la colegul sau care ar fi avut ore cu noi atunci acordul pt schimb de ore, sau renuntarea la ora respectiva). „Care-i subiectul?” „Cutare.” „Bun, aduceti-i, si va promitem ca maine vom fi cuminti.” (Semnificatia reala fiind: DOAR MAINE vom mai fi cuminti la orele dumneavoastra – in urmatoarele doua-trei saptamani va trebui fie sa nu veniti la ore, fie sa va montati nervii din strune de contrabas – daca vreti sa rezistati – ca alea de la vioara sunt prea fragile”: era „abonat” saracul profesor-victima la toate dr(Biiip!)iile care ne misunau noua prin cap…) Da’ ora aia ii iesea „Zeiss”! Toti eram disciplinati (chiar daca trebuia sa ne muscam limbile pana ne dadeau lacrimile), chiar si cei mai slabi stiau macar CATE CEVA din ce-ar fi trebuit sa stie, din partea noastra totul decurgea IMPECABIL, ireprosabil (PANA SI EU aveam la mine un „Caiet pt teme de casa” – neinceput, evident) – INCLUSIV sfarsitul „pauzei” dinaintea orei si inceputul celei de dupa ora) (asta sub amenintarea tacita, implicita, a existentei riscului unei „corectii fizice” FOARTE… contondente aplicate… „contravenientilor” – de catre TOT restul clasei (ca la prostii eram uniti al (Biiip!) de tare) – IMEDIAT dupa plecarea inspectiei din scoala); daca ceva iesea prost era din vina profesorului.

    Altfel, nu ne prea păsa noua de note – nici de alea primite propriu-zis pt invatatura, pt cunostinte, nici de cele care pedepseau diferite „defectiuni”: absente, indisciplina (cel mai des neatentie) in ore, lipsa temei de casa (in cazul meu – cu totul A CAIETULUI de teme: in tot liceul n-am facut nici o tema de casa – da’ NICI nu m-a prins vreun profesor nefiind eu in stare sa rezolv tema PE LOC, fie in caietul de notite, fie „la tabla”), ba nici macar de scaderea notei la purtare nu ne prea pasa (intre niste limite) (de unde media generala mediocra).

    In ultimul an de liceu isi pusese ambitia profesorul de la una din materiile la care nu dadeam teza (materie care pt mine reprezenta o „dexteritate”, din perspectiva directiei pt care ma pregateam eu pt invatamantul superior, lucru stiut de toata lumea, atat de colegi, cat si de profesori, INCLUSIV de profesorul „in cauza” care DECLARASE ca IN CIUDA acestui fapt „ma va pune el cu botul pe labe”) sa ma faca el sa-i invat materia ASA CUM VOIA EL (eu pana atunci CUNOSCAND in general continutul materiei – SI ACUM mai stiu din ea mai mult decat stiu unii absolventi recenti de liceu – dar FARA toate detaliile la care avea profesorul pretentie de la mine). Pe primele doua trimestre „ma incheiase” cu cate-un „cinci” („dat” cu-chiu-cu-vai), in trimestrul trei „ma potcovise” din primele ore cu doi de :”doi” (pt ca-mi lipsise – si-mi lipsea in continuare – un material bibliografic la care avea pretentia si pe care eu nu eram dispus nicicum sa-l am) si pe urma pur-si-simplu refuzase sa-mi mai dea nota (nici macar la extemporalele pe care le dadusem impreuna cu restul clasei sau cand ma mai „ascultase” pe parcursul trimestrului, ca sa „ma prinda” „cu lectia neinvatata” (ca nu invatasem anume lectia era adevarat, dar materia o cunosteam dinainte, din alte surse), si nu reusise) pana mai erau doar vreo sase ore de curs.

    In acel moment m-am revoltat (eu aveam de pregatit „bac”-ul si „admiterea”, nu prostia lui) si i-am transmis prin colegii mei ca eram nerabdator de curios sa vad CUM se va descurca DANSUL in continuare, intrucat IN MOD DECLARAT eu aveam de gand sa nu mai particip la orele dansului pana la incheierea anului scolar: ma va promova fara sa-mi mai poata verifica cunostintele? Ma va lasa corigent? In aceasta ultima eventualitate, ma declaram dispus sa „pierd” „bac”-ul si „admiterea”, dar ii declaram anticipat ca N-AM de gand sa ma prezint in toamna la examenul de corigenta – sa-mi dea nota de trecere „din burta” sau sa ma lase repetent – IN ANUL PATRU DE LICEU, „elev de (aproape) noua” fiind eu. Da’-‘n cazul asta urma ca eu – DUPA declararea repetentiei – „sa solicit comisie” de specialitate „de la inspectorat” care sa verifice daca lasarea mea repetent se justifica prin absenta la mine a cunostintelor la nivelul necesar promovarii. (Mi-au spus colegii ca s-a albit la fata auzind asta – mai avea nu multi ani pana la pensie.)

    Mi-a transmis prin colegii mei sa vin „la clasa”, caci va face in asa fel incat examinarea mea sa fie doar o formalitate. Nu m-am dus (NORMAL, dupa parerea mea SI DE ACUM: NE STIA cat de ai dr(Biiip!) eram, CE-i trebuise sa-si puna ambitia sa ma „dreseze”, nemultumit fiind cu faptul ca eu ORICUM ii cunosteam materia mai bine decat o jumatate din restul elevilor – care promovau? Si asta – in ultimul an la liceu!) si i-am transmis sa nu indrazneasca sa nu-mi puna absenta daca nu-s la clasa, ca-l reclam la inspectorat. Dupa vreo doua ore a venit sa ma caute personal in clasa in timpul orei altui profesor si – cand am refuzat sa ies din clasa cu el pt a avea o discutie „en tete-a-tete” – mi-a spus in fata clasei si a celuilalt profesor (care initial a fost uluit auzindu-l, apoi – dupa ce a aflat (de la colegii mei) „dedesubturile” – amuzat, si pana in final „pus pe ganduri”) ca ma roaga sa fac act de prezenta la clasa la ora lui, el dandu-mi „din oficiu” media de promovare – si-am refuzat net sa ma duc pt un numar de „sedinte” egal cu cel al sedintelor in care el refuzase sa-mi dea nota, desi in cursul unora dadusem extemporal sau ma ascultase.
    Apoi, inainte de penultima ora, a venit la noi acasa ca sa-i roage pe ai mei sa lase supararea impotriva lui („ai mei” erau ca picati din luna – habar n-aveau de nimic din toata povestea) si sa ma roage sa ma prezint la ora.
    Maica-mea – NORMAL – m-a trimis, dar eu nu m-am dus, si inainte de ultima ora a revenit ca sa insiste.

    TOT nu m-am dus, si AM AVUT medie de trecere (habar n-am CUM, probabil imi daduse nota „din urma”, de cand raspunsesem, sau pe vreunul dintre extemporalele date – daca nu le aruncase – sau nu-mi mai pusese absenta ci nota – eu nu mai aveam nervi sa ma interesez de asta, aveam in fata „bac”ul si „admiterea”).

    Acele ultime doua saptamani au fost cele mai grele din viata mea, cu maica-mea plangand non-stop ca nu i se va putea prezenta „odorul” la „bac” si la „admitere” si cu taica-meu nespunand nimic, dar uitandu-se urat la mine… Imi venea sa plec de-acasa!)

    In aceste imprejurari imi permit sa afirm ca (probabil) NICI la materia dumitale eu n-as fi avut „caiet de teme”, deci nu mi-as fi facut tema si NICI n-as fi avut macar PE CE sa fac eseul impus (nu ca as fi avut vreo urma de intentie sa-l fac), si ai fi fost invitata mea sa continui sa-mi pui „doiuri”.
    DAR – mentionez ca asta s-ar fi intamplat in conditiile in care „la clasa” AS FI FOST in stare sa fac „tema de casa” PE LOC (indiferent care era aia), BINE, si ca la o eventuala verificare (chiar si globala, „din urma”) a cunostintelor mele SUNT SIGUR ca as fi facut fata cu succes examinarii – atata timp cat materia de examinat nu continea „toceala” de genul: Icsulescu s-a nascut in anul … la …, in anul … a publicat la … lucrarea …” etc. ACEST gen de cunostinte NU le-am avut (nici macar pt bacalaureat – mi-am asumat riscul de a nu putea trata un punct al unui subiect, stiind ca celelalte puncte NU SE POATE sa nu le stiu suficient incat sa compenseze), si NU le am nici acum, si nu consider ca as fi pierdut ceva, atata timp cat stiu CHIAR SI ACUM (fara sa mai fi studiat intre timp in domeniu) sa incadrez cam fiecare autor in perioada aproximativa a vietii sale si in contextul literar de atunci, si despre opera sa cunosc MACAR generalitati, daca nu si titluri sau chiar si (eventual) citate (chiar daca doar aproximative, „din memorie”), si atat timp cat – chiar daca din teoria gramaticii si/sau ortografiei oi mai fi uitat mult in cele peste patru decenii jum’ate care au trecut de atunci – imi pot permite sa am pretentia ca scriu (macar relativ) corect (cu exceptia mistype-urilor: dexteritate la tastare N-AM! Si cu exceptia unor greseli intentionate (spre ex, folosesc concomitent atat cratima cat si apostroful in acelasi loc, tot asa cum folosesc atat forma „deasemenea” cat si forma „de asemenea”) pe care le fac atunci cand mie mi se pare ca ASA este mai logic, sau ca ASA exprima mai bine ceea ce intentionez sa comunic – da’ regulile alea LE STIU si le incalc intentionat, in cunostinta de cauza, nu sunt greseli din nestiinta.)
    Si nu, asta NU inseamna ca as avea pretentia ca as fi perfect – mai gresesc si eu, ca tot omu’, da’ nu chiar atat de des si NU IN MOD SISTEMATIC.

     
    • dagatha

      Aprilie 2, 2012 at 10:31 pm

      :-)))
      Victore, dragă, ești GENIAL!
      Zău nu înțeleg de ce nu ai un blog propriu, că prea se pierd povești savuroase. :-)))
      Acum repede până nu uit ideea :-)))) Aia principală, că pe cele secundare le-am pierdut deja😆

      Te-aș invita cu drag la o săptămână de curs intensiv la ora mea :-)))
      Ca să înțelegi, treaba cu tema este la mine în felul următor: cred că temele au rostul lor. Nu, nu acelea grosolane date „în prostie” ca să ții copilul ocupat. Ci acelea date „ cu cap” ca să fixezi niște noțiuni sau să înrădăcinezi niște abilități sau competențe. De aceea, la mine tema este opțională. Adică ai două opțiuni: ori o faci acasă și rămâne speranța că s-a prins ceva de „creeru” mare sau mic chiar și din simpla copiere, dacă mai mult nu îl duce capul pe individ, ori, nu o faci, primesc, dar asta înseamnă că ești în stare să o rezolvi ad-hoc. Problema majoră cu blestemata asta de școală este că unele deprinderi nu le poți forma decât prin exercițiu, iar unele teme nu prea se pot face ad-hoc. De exemplu, realizarea unui eseu argumentativ (care constituie punctul al doilea al examenului de bacalaureat și care este piatra de moară în general la această materie) nu se poate perfecționa decât dacă individul lucrează intens la asta. Tocmai pentru că evaluarea rămâne subiectivă, că vocabularul lor este sărac etc. etc. etc. Corect, în trecutul glorios al învățământului, lucrurile stăteau altfel. Și nu enumăr acum. Dar astăzi, un profesor nu mai are timp să -i învețe ceva concret pe elevii săi pentru că are tot felul de sarcini idioate, de statistici, situații, tabele, hârtii etc, și totul este o goană prin materia stufoasă și, uneori, total nepotrivită. Eu nu pot face totul la școală, deși, așa ar trebui să fie școala, că de aia stai acolo atâtea ore. În plus, dezinteresul lor față de orice din subiectele în discuție (dacă nu sunt manele, mașini și altele din gama), este un dezavantaj. Dacă nu „mă/se ajută” lucrând, le va fi mai greu să reușească.
      De forțat, nu am forțat pe nimeni. de învățat ani și noțiuni prea teoreticer nu am pretins niciodată. Un exemplu clar îl reprezintă felul în care le dau definițiile (mult prea pe înțeledul lor) și exemplele (unele din Tom și Jerry😀 )

       
      • VictorCh

        Aprilie 2, 2012 at 11:16 pm

        Stai, ca n-am inteles: CUM adica povestile alea savuroase „se pierd”? Numa’ ce-am postat una ‘ici-‘şa – CE, asta-i pierduta? Eu cred ca are mai mare audienta intr-un comentariu de pe blogul dumitale decat ar fi TOATA audienta pe care as reusi eu s-o obtin pt blogul meu. (CATI crezi ca „m-ar” citi?)
        Alte „povesti”, poate la fel de savuroase, sunt si ele postate ba pe-un blog, ba pe altul, asa ca NICI ALEA nu sunt pierdute.
        Cat despre a fi genial… nu cred ca este cazul: am (se pare) doar un oarecare talent la exprimarea ideilor, si mai beneficiez de un vocabular… curatel si nu prea sarac – si am „avantajul” de a avea in urma (deci in fata ochilor (SIC!) ) o viata lunga si plina de fel-de-fel de peripetii (urmarea unei firi mai… nu aventuroase (ca eu ma consider – dimpotriva – un conservator) ci mai neastamparate, mai „zbuciumate” – si categoric mai lipsita de conventii si de inhibitii), „istorii” (istorisiri, evident) care practic se scriu singure pe masura ce se deruleaza pe ecranul interior, mintal, al memoriei mele.

        Iar in privinta unui blog personal… Serios vorbind, pe de o parte imi lipseste cea mai mare parte a cunostintelor (referitoare la mediul virtual) necesare pt o buna administrare a acestuia, si pe de alta parte nu sunt catusi de putin sigur pe consecventa mea in a scrie pe acel blog cu o macar relativa regularitate, ori decat inca un blog inceput si lasat „in coada de peste”… mai bine lipsa. (In ultima vreme am vazut – prin linkuri – prea multe bloguri pe care se scrie bine, dar „din an in pasti”.)
        Aici, pe blogurile altora pe care ii admir, comentarile imi vin spontan, ocazionate de idei izvorate fie din citirea articolului postat, fie de opinii exprimate prin comentarii, deci – cumva – lucrez „in colaborare”; da’ dac’-as fi „lasat de capul meu”… CINE STIE – CE ar iesi?

         
      • dagatha

        Aprilie 4, 2012 at 8:36 pm

        adică sunt sigură că mai sunt și alte povești savuroase, care, dacă nu sunt stimulate să iasă la iveală, rămân acolo. În plus, de exemplu, dacă eu oi vrea să citesc ceva despre o astfel de poveste, nu aș putea găsi într-o mie de ani „un alt blog” unde ai pune-o, Pe cand dacă ai avea o „căsuță” a ta…altfel ar sta lucrurile.
        Cred, totodată, că ești cam modest în ceea ce privește abilitățile tehnice. În fond, nu e așa de mare scofală să administrezi un blog. Poate e mai greu până te obișnuiești. A, și dacă, într-adevăr, nu ai timp pentru asta.
        Cât despre cititori…nu-ți face griji :-))) Iar subiectele de scris, vine de la sine. Așa cum îți vine câte o idee citind un blog sau altul…o poți transpune în paginile jurnalului virtual.
        Era doar o argumentare pentru o părere emisă în comentariul anterior🙂

         
  12. VictorCh

    Aprilie 2, 2012 at 10:11 pm

    P.S. A ramas nediscutata adoua obsesie a dumitale – copilul. Crezi ca este cazul (vrei) inca un comentariu la fel de amplu?😛😆 Las’ ca „va iert” (de data asta)…😀

     
  13. virusverbalis

    Aprilie 4, 2012 at 4:35 pm

    „…totul în virtutea luptei cu germenii și cu microbii și cu virușii” Io-s inofensiv.. :)) O zi faina! :))

     
    • dagatha

      Aprilie 4, 2012 at 8:37 pm

      daaaaaaa, unoaștem, Virusache! :-))))

       
  14. Hapi. River_woman

    Aprilie 8, 2012 at 8:42 pm

    Citind, mi-am amintit de profa mea de romana (din liceu, ca-n generala n-am invatat nimique😉 ) si am uitat de propriile obsesii🙂
    Parca tot mai multi copilasi au azi mici probleme sufletesti sau mai mari..Sigur ca imi imaginez ca parintii se sperie si la un stranut suspect.
    Bunica mea spunea ca „pe vremuri” copiii nu se imbolnaveau de boli de-astea „moderne”- AdHD, autism, ticuri
    Bine, eu cred ca n-a auzit dansa, poate ca se imbolnaveau dar mai rar, erau mai caliti, mai energici, mai pregatiti pentru viata….Nu stiu🙂
    Multa sanatate micutului tau

     
    • dagatha

      Aprilie 8, 2012 at 9:42 pm

      iaca, tocmai ce te scosăi din spam! ce cauți matale acolo, ha? (am mai citit pe un alt blog că erai tot în spam, așa că e probabil o chestiune ce trebuie remediată)
      Acum, despre „subect”, am fixuri, dar mă tratez!😀

       
      • Hapi. River_woman

        Aprilie 9, 2012 at 11:23 am

        Nu stiu, vad ca la toata lumea intru in spam. Oi fi avand ceva virus si nu stiu😉

         
      • dagatha

        Aprilie 9, 2012 at 11:26 pm

        virus, nu. De-ale Akismetului🙂

         
    • VictorCh

      Aprilie 9, 2012 at 4:18 am

      „Pe vremuri” bolile astea „moderne” erau mai rare SI la copii (nu numai la ei, ci si la adulti) deoarece de copiii mai… plapanzi, mai „firavi” (adica mai predispusi la imbolnaviri) „avea grija” mortalitatea infantila (mai ales ca nici medicatia alopata nu era atat de dezvoltata, ca sa fi putut ajuta / salva copiii), in consecinta acesti copii mai bolnaviciosi – pe de o parte – nu mai apucau sa molipseasca si alte persoane (eventual declansand astfel epidemii sau pandemii) si – pe de alta parte – nemaiajungand la maturitate nu apucau sa-si transmita genele (tarate medical) catre generatia urmatoare, astfel aceasta predispozitie nativa eliminandu-se de la sine din fondul genetic al speciei. (Voi credeti ca era o simpla intamplare, o coincidenta, faptul ca exemplarele supravietuitoare din generatiile mai vechi (cele dinaintea epocii antibioticelor si vaccinarilor) aveau (in medie, in general) un fond mai sanatos decat generatiile actuale?)

      BINEINTELES ca nu era acesta SINGURUL mecanism de protectie al sanatatii speciei – spre ex, populatia mai redusa si mai imprastiata „pe coclauri”, precum si mult mai redusa mobilitate a indivizilor erau un obstacol major in calea propagarii molimelor – cu exceptia celor mai tenace, mai incapatanate dintre aceste epidemii. (CATI km credeti ca putea individul mediu – care atunci nu avea concediu platit – sa se indeparteze in mod normal de bastina sa, de locul de obarsie, pe jos – sau calare, sau cu caruta?)

      Si-apoi… mai lipsea si teoria medicala unitara care – aplicata fiind in cercetare – sa aduca la cunostinta omenirii macar faptul ca vreun anumit deces „natural” fusese de fapt cauzat nu direct de ghinion (sau de – spre ex – amploarea pacatelor celui in cauza, sau a familiei sale), ci de vreun sindrom dintr-asta mai rar, mai obscur si mai abscons, aceste cazuri fiind „explicate” mult mai simplu (adica mai simplist) pur-si-simplu prin „mari si minunate sunt caile…”, si in consecinta nu mai erau cautate caile prin care s-ar fi manifestat in mod concret vointa divina.

       
      • dagatha

        Aprilie 9, 2012 at 11:37 pm

        Da…cred că ai dreptate. Totuși…multe mai sunt bolile astea! Parcă prea multe. Încep iar să cred în teoria conspirației.😀

         
      • VictorCh

        Aprilie 10, 2012 at 2:50 am

        Multimea lor… Pai daca „scotocesti” cu suficienta ambitie, perseverenta si rabdare, pana-la-urma-urmei TOT reusesti sa dai cate un nume mai-fiecarei cauze de deces care nu este STRICT cea TIPICA „din cauze naturale” (de parca celui la care cauza mortii este „stop cardiac” inima i s-ar opri mai cu ambitie, mai cu incrancenare decat in cazul unui oarecare alt individ care decedeaza – sa spunem – din cauza unei pneumonii, sau injunghiat fiind…)

        Teoria conspiratiei… nu spun eu ca ea ar fi neaparat falsa, ci doar din-ce-in-ce mai putin semnificativa (ca efect pe care l-ar produce conspiratia teoretizata). S-o luam mai „pe bucatele”.
        Canalele de popularizare a stiintei (tip „Discovery”) descriu o teorie conform careia viata pe Pamant a aparut si s-a diversificat intr-un ritm atat de rapid, intr-un timp atat de scurt (la scara cosmica) in urma inaltei rate a mutatiilor care apar in genomul individual. (Bine, teoria respectiva insista precizand si o parte dintre multele cauze posibile care conduc la aparitia acestor mutatii, dar in contextul argumentatiei mele aceste cauze / motive sunt irelevante – nu analizez DE CE, ci numai CĂ.)
        Unele dintre aceste mutatii sunt benefice, sporind rata de succes a individului care le-au suferit (in principiu fiecare cate una, rareori mai multe la acelasi individ), ceea ce face ca individul respectiv sa se reproduca preferential (mai des si mai mult) in defavoarea indivizilor fara mutatie (sau cu ALTA mutatie), astfel indivizii la care mutatia respectiva este prezenta devenind treptat, lent, predominanti in cadrul speciei (pe care pe aceasta cale o modifica, adaptand-o tot mai bine la mediu).
        Altele dintre aceste mutatii au un caracter nefast, conducand (indiferent pe CE cale anume – spre ex prin succes mai redus in viata al individului (eventual prin decesul pretimpuriu al acestuia), sau prin imposibilitatea (sau dificultatea) sa de a se reproduce, sau prin ne-viabilitatea descendentilor sai etc) le NE-influentarea ulterioara a fondului genetic al speciei.
        Mecanismul prin care natura „cerne” aceste mutatii este „trial and error”, si in acest scop reproducerea in cadrul fiecarei specii este cat mai ampla, ceea ce asigura un numar cat mai mare de indivizi dintre care sa se poata „cerne” doar cei cu cea mai mare rata de succes: sunt (implicit) suficienti indivizi nemodificati incat specia sa nu fie in pericol de extinctie, si mai „ramane loc” destul pt un nr suficient de mare de indivizi care sa suporte fel-de-fel de mutatii care ar putea sa conduca la propasirea si evolutia speciei. Indivizii… necorespunzatori (spre ex cei a caror mutatie ii defavorizeaza, sau cei care nu au fixat suficient vreuna dintre anterioarele mutatii de succes) sunt pur-si-simplu indepartati din cadrul speciei prin deces (din cauza bolilor, sau fiindca nu face fata pradatorilor sai, sau deoarece nu-si poate asigura suficienta hrana, sau pt ca nu face fata conditiilor de mediu etc), sau – in cel mai favorabil caz (pt individ) – el supravietuieste bine-mersi dar nu se poate reproduce (oricum – nu suficient incat descendentii sai sa poata influenta evolutia speciei).
        Pana acum nu mult timp (la scara istoriei – pana acum putine sute de ani) SI specia umana se supunea aceluiasi mod de evolutie: fiecare individ cauta sa-si asigure un cat mai mare numar de descendenti, astfel incat sa supravietuiasca suficienti dintre acestia pana la varsta reproducerii LOR astfel incat „sa duca inainte numele familiei” (si sa aiba cine sa se ingrijeasca de „ăi bătrâni).
        De o buna bucata de vreme incoace (la scara individului – adica in perioada moderna si contemporana) omul a intervenit voluntar si… abrupt, brutal (teoretic (in intentie) in favoarea sa) in acest mecanism al selectiei naturale – pe ramura acestuia de indepartare a indivizilor… excedentari (dezvoltarea medicinei preventive (INCLUSIV vaccinarile) si curative, pastrarea linistei sociale (imputinarea conflictelor armate, interzicerea razbunarilor, reducerea delictelor individuale cu violenta extrema etc), intr-ajutorarea inter-regionala, care a redus enorm efectele fatale ale vreunei eventuale foamete regionale, ale catastrofelor naturale de proportii – cutremure, inundatii, tsunami, eruptii, incendii vaste – etc), dar nu a facut nimic pt a modifica SI mentalitatea inmultirii cat mai ample (ramasa din vremurile dinainte).
        Principalele consecinte ale acestui mod… necugetat de a proceda se indreapta in special in doua directii:
        – Pe de o parte a incetat excluderea de la reproducere a exemplarelor umane… mai putin dotate pt succes (din INDIFERENT CARE perspectiva: bolnavi grav (fizic sau psihic), „nedotati” fizic (aschimodii) sau mintal (prosti – cu sensul de redusi mintal), lipsiti de ambitie si de spirit competitiv – sau de noroc (inca NIMENI n-a fundamentat teoretic imposibilitatea importantei majore a norocului ca factor esential al succesului individual sau al speciei) etc), ceea ce a facut ca genele indivizilor „sanatosi” sa se „dilueze” tot mai mult, ceea ce a condus la faptul ca starea medie de sanatate generala a speciei s-a redus tot mai mult (EXACT ceea ce Hapi si dumneata afirmati pe-aici mai-adineauri, dar altfel formulate ideile si din alta perspectiva analizate lucrurile).
        – Pe de alta parte, ne… reducerea din cadrul speciei a exemplarelor… excedentare a facut ca sporirea populatiei umane a Terrei sa nu se mai faca in ritm aritmetic (sau cel mult geometric) – in care caz aceasta sporire a populatiei urma ca ORICUM pe termen lung sa exceada posibilitatile sustenabile si/sau regenerabile ale planetei – ci in ritm exponential, fapt care a facut ca aceasta depasire sa fie evidenta nu doar pe termen lung (sau poate mediu), ci direct pe termen scurt, cuprinzand cel mult (sa spunem) doua-trei secole (de unde „epuizarea rezervelor – sau „resurselor” – planetei”, despre care atat de mult se discuta in ultima vreme).

         
      • VictorCh

        Aprilie 10, 2012 at 3:40 am

        P.S. Mi-am incheiat argumentarea… si n-am mai revenit la subiectul pe care il argumentasem.
        Asadar (ca sa nu incep fraza cu „deci”😛😆 ) „conspiratiile” din teorie este posibil sa aiba acoperire in realitate (ca doar nu toti „mai-marii” au facut averi respectand strict standardele moralei) – in acest fel incercand poate unii potentati sa-si maximizeze fie profiturile, fie puterea – dar specia noastra are ATAT DE MARE succes in a se deteriora, a se degrada singura, ea pe sine, incat acest aport suplimentar al conspiratiilor ramane (in opinia mea) nesemnificativ ca valoare (fie ca valoare absoluta – CE-‘s cateva milioane de oameni care mor degeaba fata de SUTELE de milioane care NU MAI mor, desi (prin prisma interesului speciei umane) ar fi necesar sa moara?… – fie ca raport procentual (or mai fi adaugand si conspiratiile astea cateva – putine – procente la ZECILE (multe) de procente de daune (de degradare) pe care cu multa inconstienta ni le provocam noi singuri, cu totii…)

         
      • VictorCh

        Aprilie 10, 2012 at 3:51 am

        P.P.S. N.B. (!) :
        Daca iei la amanuntit spatiul ocupat pe blog de articolul asta, cred ca PESTE o jum’ate din economia blogului consta in scriitura de-a mea.
        Te rog de acum inainte sa fii atenta CUM, CAT si CAND ma mai provoci sa-ti comentez atat de amplu, ca incep si eu sa te taxez. (CE, oi fi eu mai fraier decat dumneata? Ca AM VAZUT ca stii sa negociezi in pachete de salata de vinete – si este un produs care SI LA MINE are MARE trecere si cautare – INDIFERENT daca se prepara cu usturoi (maruntit bine) sau cu ceapa (da’ eu personal prefer in salata de vinete ca ceapa sa fie taiata putin mai grosolan, nu cubulete minuscule incat sa nici nu simti ca sunt acolo), si (aproape) indiferent daca este facuta CU sau FARA maioneza (preferinta personala PARCA inclinand totusi spre „cu”)…😆😛😆 )

         
      • dagatha

        Aprilie 12, 2012 at 12:18 am

        :-)))))))))
        Sunt foarte atentă la ce și cum și cât. Lasă că abia așa devine blogul meu (și) mai interesant!
        Deci, carevasăzică, treaba asta cu minunata conspirațiune…e gravă! 😀

         
  15. VictorCh

    Aprilie 9, 2012 at 4:22 am

    Erata: „…de protectie A sanatatii…”

     

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

CÂRCIUMĂ DE FIȚE

îmi rezerv dreptul de a-mi selecta clienții

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Numai Filme

by Ana Ayana

Nina Docea

de Mădălina Rodocea

JURNAL

Ajutor pentru luat zborul

SENSURI

De ce îi este omului de astăzi foame ? De iubire şi de sens. (N. Steinhardt)

Creatii manuale-Amy Crafts

Despre pasiunea pentru handmade

Poteci de dor

"Adevărul pur şi simplu, e rareori pur şi aproape niciodată simplu" - Oscar Wilde

DrStoica / da-te-n blogul meu, te rog!

zâmbet, coaching, film, pamflet, fotografie, pareri, aiurea... dar hai sa fim pozitivi!

ComiCultural

Nu știu că nu știu nimic

Înşiră-te mărgăritare

Vorbe, cuvinte și litere prăfuite, despre lume, cu lume și pentru lume

Traista cu merinde

Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos.

Cu presa de perete

un blog de Alex Nedea

Machete Didactice

Machete didactice si materiale care vin în sprijinul mămicilor, educatorilor si tuturor celor implicati în educatia copiilor la scoală sau acasă.

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

Tiberiuorasanu's Blog

LECTURI, păreri, impresii de călătorie. Eu citez NU plagiez.

Valerica Oprisanu

Just another WordPress site

Spanac

Distribuitor autorizat de fazani hazlii

Cățărătorii

Când urci pe scara vieţii, nu uita să dai bună ziua tuturor, pentru ca atunci când cobori să aibă cine îţi răspunde

La Fée Blanche

Contesă de Chou-Fleur

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută

Hapi. Riverwoman

Lift up the receiver, I'll make you a believer

Loc de dat cu capu'

sau cum să te fereşti de invizibil

Per aspera ad astra

Maison de santé

ursuleți năzdrăvani

frânturi din viață

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Pitici, dar Voinici

mens sana in corpore sano

Alma Nahe(r)

Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!

Surorile Marx

globus de miuzici, filme si alte rautati

Redsky2010's Blog

Trecand prin viata cu ochii larg deschisi

Dictatura justitiei

Just another WordPress.com site

Ochiul care rade

Felii de viata

Tink3rbe11's Blog

Eu in forma bruta

Pruncu

de vorba cu mine insumi

Tabakera

...pentru ganduri la care nu pot renunta

Despre sufletul meu

Pentru că mulţi seamănă cu mine şi n-au curaj să spună

Pseudolirice

Pseudo lirice

%d blogeri au apreciat asta: