Personaj principal în ”Casa plină”- Episodul pilot

Mi-au plăcut mereu copiii. Nu neapărat ca un viitor părinte, doar ca un om care a înțeles ce înseamnă copiii de fapt pentru lumea asta a noastră. Asta deși, în trecutul îndepărtat, mă temeam să mă apropii de ei, pentru că nu voiam să fac vreo greșeală ce i-ar pune pe un plâns din acela cum numai ei știu să performeze. Apoi m-am făcut profesor. Și iar mi-au plăcut. Și cei mici, de gimnaziu (deși în primul an, mi-a fost cam teamă cu ei, sunt imprevizibili), și cei mari, liceenii. Cu primii puteam să mă joc aproape la fiecare oră, mă provocau să fiu creativă, cu ceilalți puteam vorbi altfel, îi puteam provoca eu la discuții…

Și apoi a venit Pințul. Știți deja cam cum stau lucrurile cu el 🙂 În ceea ce privește al doilea copil…hmmm, decizia e deja luată.Nu vreau să deschid porțile polemicilor acum.

Astăzi am fost pusă la încercare. Să vedem cum e să ai mai mulți 😀

Vecina numărul 1 zice: ”Am de umblat toată ziua prin oraș. Va fi cumplit pe căldura asta să-l plimb pe V. după mine”. V. are 8 ani. Un copil educat, deștept, cu personalitate puternică. Știu ce înseamnă să ai treabă și să nu găsești cu cine să lași copilul, așa că zic fără ezitare: ”Lasă-l la noi”. Câteva ore nu reprezintă un capăt de lume. În plus, vecina știe că din egoism i-am cerut asta (nu-i așa 😀 ) : are Pințul cu cine să se joace și mai răsuflu eu ușurată. Așa am crezut.

Vecina numărul 2 zice: ”crezi că poți să-l ții pe M. două ore?” M. face un anișor în septembrie. Nu e prima dată când stă cu mine, așa că, din nou, nu am ezitat să spun „da” din toată inima. Cei doi mai mari se joacă oricum în camera Pințului, iar eu scap de treburile casnice pentru …că stau cu bebe. It seems like the perfect plan, right? Toată lumea își face treburile liniștită.

Ei bine, cum îmi place mie să citez din înțelepciunea populară, socoteala de acasă, se duce naibii când te trezești la târg! Consortul, ori o fi știut ce urmează, ori a fost o mișcare strategică, a plecat de acasă, Dimineața foarte devreme. Până destul de târziu, după ce toată tărășenia de urmează să o povestesc s-a terminat de tot.

”Mamiiii, am venit!”, strigă Pințul năvălid în casă cu tot cu V. Bine, zic. Eram deja cu M. în brațe, încercam să ne acomodăm din nou împreună. Ușa se deschide furtunos și intră în casă…A. A. are 6 ani aproape. E celălalt pieten bun al Pințului. ”A zis mama că mă lasă și pe mine!”. Strigătul victorios m-ar fi dezarmat și dacă, prin absurd, m-ar fi deranjat prezența lui în casă. Pe principiul unde sunt trei, merge și al patrulea, l-am poftit în camera de scandal. A. e un băiat foarte cuminte și, de obicei, se joacă frumos cu Pințul. I-am lăsat pe cei trei muschetari în treaba lor și mi-am împiedicat privirea de bucătăria care arăta ca după un tsunami după musafirii de cu o zi înainte. Dă-o-ncolo, zic. Se face mai târziu. Și am devenit jucăria preferată a lui M. care nu a stat o clipă locului. Cum să stai când descoperi că poți să MERGI!!! Sunt atâtea de explorat! Am făcut cărări până în camera unde erau băieții ”mari”, pentru că acolo se întâmplau lucrurile cele mai interesante, astfel că după o oră jumătate, a adormit cu lăpticul la purtător. Pe mine! Cum să trezești bietul copil ca să-l muți în altă cameră? Nu am putut. Așa că am stat cu el în brațe, bucurându-mă de felul în care și-a împletit degețelele cu ale mele, ca și cum i-ar fi fost teamă să nu plec. Dincolo, scandalul era în floare, dar oricum nu mă puteam duce, deci m-am vindecat de tendințele nesănătoase de a sări la fiecare zgomot nefiresc. Până la urmă se ceartă, se împacă, se ceartă iar… Cine sunt eu să mă bag între ei?

După ce a venit mami de M., am rămas cu muschetarii. M-am apucat de trebăluit și de gătit, aruncând câte o vorbă răstită către ei, singura metodă de a-i calma când începeau certurile: ”Mama lui Andrei, să știți că …”. Apoi urma replica: ”Mamiiii, să știi că…” Greu, nene! Cu cei de la școală e muuuult mai simplu. Aveam două variante: să urlu ca desceierata, ceea ce mi-ar fi provocat leziuni pe laringe absolut inutil, sau…să dau în mintea lor. Care credeți că a fost???

”Mama lui Andrei, vrem să ne batem cu pernele!” Și „mama lui Andrei” a făcut rost de patru perne numai bune de bătut, apoi s-a băgat între ei. Evident, am fost depășită numeric! Învinsă de nenumărate ori, am fost numărată la podea și obligată să o iau de la capăt. Ne-am căpăcit reciproc vreo jumătate de oră.

„Acum vrem de-a v-ați ascunselea!” Normal că vreți, am zis. Și am început să număr! (m-am prefăcut că sunt nemulțiumită că număr numai eu, doar ca să mă lase pe mine; ei se ascundeau mai ușor 🙂 ) ”Hei, nu trișa! Acum numără până la 30!” M-am supus. Așa am ajuns să dețin controlul. După cele două jocuri deja mă ascultau când trebuia făcut ceva.

”Acum de-a ce ne mai jucăm?”

Hmmm… Nu am ce face și…scot șotronul ”construit” în iarnă. A fost o nebunie, dar râsul lor colorat și sincer mi-a dat putere să țopăi de fiecare dată când mi-a venit rândul.

I-am aliniat la masă, deși nu avea niciunul chef de mâncare serioasă. Ne-am adaptat circumstanțelor și frigiderului afectat serios de criză.

Și apoi iar joacă. Și iar ”mama lui Andrei, să știți că…”

Am dansat, s-au uitat la Spiderman, s-au jucat cu Bakuganii și au scotocit în toate cutiile cu jucării, după care le-au pus, cuminți la loc. Între timp, curățenia a fost gata și mâncarea la fel.

Tragedia a fost la plecare. Părinții veneau curioși cum de nu am cedat nervos și nu le-am trimis acasă copiii după atâtea ore. ”da eu vreau să mai staaaaaaaaaaaau!”, iar ochii erau gata să izbucnească în lacrimi.

Acum că s-a răcorit, i-am dat afară. Ca să dorm. 😆 Sau …nu?

Casa plină! Curat provocare! Deși am fost mult mai eficientă decât dacă aș fi fost singură!

Who’s ready for the second round??? 😀

9 comentarii

  1. ei sa stii ca in ipostaza asta de vecina pe post de bona chiar nu te vedeam. nu stiu de ce dar nu. uite insa ca te descurci chiar cu brio si ca viata te provoaca atat de frumos incat iti spun iarasi ca niciodata sa nu spui niciodata :). Bravo !
    ASa zile sa tot ai :))

  2. Aaaaammmm, eu vin dupa septembrie asa, cu inca 2 sa se joace la tine. Pot-pot-pot? :)))) Nu esti cu toata mansarda limpezita, draghili! Da’ uite de-asta te am la sufletel (sssst, nu mai zi la nimenea)!
    Iti dai seama ce farmec a avut pt ei toata ziua asta? Moaaama ce mi-as fi dorit sa merg si eu la o petrecere cu mai multi copii cand eram mica! Ce sa mai, la tine toata lumea se uita ca la spectacol, one man show! Si e in sensul cel mai bun, ca la spontaneitate, improvizatie, scalambaiala si rasete – nu stiu sa te intreaca cineva!
    Just love it, astept runda 2 😉

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s