Destin și destine…

Îţi faci propriul tău drum în viaţă  şi de-a lungul acestui drum întâlneşti oameni.

Anthony Hopkins

Gândurile-mi sunt cam încurcate astăzi… Poate că reiterează ițele destinului care-și râde uneori de noi cu satisfacție. M-au tulburat întâmplările și coincidențele de care m-am lovit în ultimele 24 de ore. Poate azi ar trebui să fie doar… ”miercurea fără cuvinte”…

Nu știu să răspund astăzi la întrebarea ”Ce a fost mai întâi: omul sau destinul lui?” Astăzi e ziua aceea când nu caut răspunsuri, nu le cer, ci doar îmi arunc gândurile în virtual, poate-și pierd din intensitate și-mi dau pace…

Blogul este o altă formă de socializare. Eu zic că e superioară celorlalte, deja consacrate și mediatizate peste măsură. Nu mă întrebați de ce zic asta și aș fi încântată dacă am evita polemicile pe tema cu pricina deocamdată. Cred că fiecare cunoaște povești frumoase născute pe bloguri sau poate a avut norocul să le trăiască. Să cunoască oameni care le-au schimbat viața, fie și prin simpla lor trecere…

Și totuși…

Am o vagă senzație că destinul își joacă, nerușinat, cărțile… Te face să te întrebi revoltat de ce naiba ți-aduce un om aproape, dacă nu era în Planul pe care ți l-ai făcut cu atâta meticulozitate? De ce ți-l aduce, dacă apoi ți-l ia când ți-e lumea mai dragă, făcând ca toate lucrurile să pară mai urâte decât ar fi fost înainte? Și-atunci îți ridici privirea încruntată din nou către cer și-ti urli deznădejdea. Ești revoltat pentru că nu înțelegi și nu poți să lupți cu o durere pe care o ai în piept, apărută de nicăieri și deloc cu gând de plecare. O fi pentru că ”așa a fost scris”? Sau pentru că e cineva acolo sus care se joacă frumos cu ațele de care atârnăm fiecare? Accepți răspunsul? Mergi mai departe? Cum faci să mergi mai departe?

Fiecare om are destinul său; singura regulă este să-l accepte şi să-l urmeze oriunde l-ar duce.  Henry Miller

Destinul lui Andy a fost ca o poveste. L-a adus aici ca să-și împlinească un vis. Și l-a împlinit. Numai că undeva, cineva a decis că firul se rupe aici. Că povestea lui nu va ajunge niciodată până la adânci bătrâneți… Ci va arde rapid și uluitor, marcând o comunitatea vrituală întreagă…A rămas un suflet să-l plângă…să-l aștepte…să-l cheme…să-l caute în toate cotloanele universului pe care și l-au construit împreună…Și-a  acceptat el destinul? Dar ea? Nu știu…Știu doar că pe două bloguri…timpul a înghețat într-o miercuri fără cuvinte

Poate am citit prea mult despre dispariții dureroase în nici 24 de ore… O mămică luptătoare care nu s-a putut stinge decât imediat ce și-a îmbrățișat fiul la cea de a treia aniversare… Și-a acceptat ea destinul? Îl vor accepta cei doi copii ai ei? Dar sufletul gol rămas în urmă? Nu știu…

Un pui care a luptat cei doi ani din viața lui cu o boală din acelea care nu joacă deloc cinstit s-a stins în brațe părinților lui care se rugau încă pentru o minune…Oare ei acceptă destinul acesta? Nu știu…

Fiecare destin are în dotare şi firimituri de noroc, dar nu ştim pe ce raft sunt aşezate. Vasile Ghica

Nu-ți rămâne decât să cauți firimiturile și să speri că-ți vor ajunge pentru Planul pe care ți l-ai încropit sperând…

Și apoi mai este alt fel de moarte…La fel de…grea pentru că-ți ia de langă tine un vis, un suflet, o bucată din tine…Sau propria ta moarte din punctul acesta de vedere…când renunți la tine…sau la ceva ce ai fost ca să o poți lua de la capăt…Accepți asta???

Poate trebuie doar să crezi în loc să te întrebi cum ar fi fost dacă….

Știu oameni care cred altceva. Cred că:

Destinul nu este legat de noroc; este mai degrabă legat de alegere. Nu este un lucru pe care trebuie să îl aştepţi, este mai degrabă un lucru care trebuie realizat. William Jennings Bryan

În fond…fiecare e liber să creadă ce vrea și să acționeze în consecință…

Mi-a plăcut mult o alegere din …paporniță

35 de comentarii

  1. Vestile proaste nu bat la usa…ele vin peste noi ca niste bolovani, strivind pentru o clipa orice strigat. Destinul cred ca e doar un cuvand inventat de oameni pentru a explica ceea ce e inexplicabil. …”all we are is dust in the wind”…vorba cantecului.

  2. nici nu vreau să mă gândesc cum ai scris, cum ai putut să aduni cuvintele. pentru mine astăzi, la ora opt dimineaţa, când totul s-a rostogolit peste mine desluşind rostul hâd al atâtor tăceri peste care eu am trecut sfioasă (deşi ar fi trebuit să le smulg vălurile ca nişte pânze de păianjen), cuvintele s-au oprit.
    îl cunoşteam pe andy atât cât ţi-l poate dezvălui virtualul pe un om, jumătatea unui întreg şi a unei miralculoase poveşti de iubire. schimbasem câteva cuvinte, nu ne eram străini. o cunoşteam pe jumătatea lui de întreg aşa cum poţi să cunoşti un om care , fără să spună prea mult îţi dezvăluie frumuseţea tulburătoare şi adâncă a sufletului…
    şi totuşi… se adună pe bloguri lumânări… prea devreme, mult prea curând.
    odihneşte-te în pace suflet bun! este tot ce pot să spun…

  3. M-a tulburat postarea ta… acum că am aflat explicația unor tăceri…
    Nu, nu cred că destinul ți-l „faci” singur. Ai posibilitatea de a alege, într-o anume măsură, stările pe care le trăiești, dar destinul, ca atare, e mai presus de alegerile tale.
    Și mai cred că întrebarea „cum ar fi fost dacă…” va rămâne oricum, chiar dacă ne forțăm zilnic să ne convingem că o putem ignora…

  4. Cred că blogurile te ajută să cunoşti oamenii altfel… fără să-i cunoşti. Poate că pe unii în vezi în câte o fotografie, dar nu ştii cum zâmbesc, cum râd, cum plâng, cum mulţumesc sau cum ocărăsc… Nu ştii cum le sună glasul…
    Dar le cunoşti cuvintele şi gândurile, visele şi sufletul… Sunt voci pe care le auzi în gând, suflete fără trupuri… Şi pierderea lor te răscoleşte la fel de mult ca pierderea unui prieten căruia îi strângi mâna zi de zi…

    Cât despre destin, durere, revoltă… De obicei mergem mai departe. Suntem făcuţi să mergem mai departe. Ne trezim mergând, fără să ştim cum…

  5. Nu cred ca vreo „trecere” a cuiva pe langa noi e intamplatoare. Cred ca fiecare OM care trece prin viata noastra, chiar daca ramane acolo sau nu, chiar daca isi face prezenta si fizic sau nu, face parte din drumul nostru….ce pot sa spun… Dumnezeu sa-l ierte, multa putere celor care au ramas; m-a emotionat postarea ta, transmiti foarte bine gandurile care nu-ti dau pace, asa cum spui tu…

    • nu e nimic întâmplător, asta e o certitudine 🙂

      avantajul despre care îți spuneam este acela că pot scrie aici nestigherită ca să mă lupt cu gândurile care nu îmi dau pace 🙂

  6. Eu cred cu tarie ca destinul este consecinta alegerilor pe care le facem de-a lungul vietii, ca meritam ceea ce traim si NU cred in intamplare! Cred in energiile care se atrag, se cheama, cred in chimie desi URASC chimicalele!

  7. Frumos ai scris despre poveşti cu final trist. Încă plutesc pe-o parte, ca o barjă descentrată, după nefericita întîmplare.

    Iar WP nu m-a anunţat de articolul ăsta. Ori dormeam cînd am răsfoit mail-urile…

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s