Două-ntr-o săptămână

Da, mă fascinează, spre disperarea cuiva cunoscut 😀

Adevărul e că nu poți să nu le observi atunci când se întâmplă. Și rămâi nițel pe gânduri încercâd să-ți dai seama dacă ai o problemă la cutia inteligenței sau ai voie să zâmbești tâmp când te izbește câte una pe neașteptate.

Vorbesc din nou, desigur, despre coincidențe 😀 . Rog pe cei sensibili la acest subiect să se uite în altă parte și să nu-mi strice momentul. Am de gând să savurez cele două ”întâmplări” de săptămâna care tocmai s-a încheiat.

A venit rândul străinilor să ne viziteze. În cel de-al doilea proiect Comenius, echipele s-au reunit la Moeciu. Traseul a fost mai lung, de la București, Valea Prahovei. Brașov, Moeciu, Bacău. Ne-am propus să-i facem KO și să le ștergem imaginile negative inserate anterior, prin diverse căi, despre cam cum stau lucrurile în România. (Și am reușit, ca să crape de ciudă cârcotașii! 😀 )

Romana e coordonatoarea din Croația. ”Șefa de trib” a echipei noastre tocmai îi povestea că, în urma nefericitei situații în care A. s-a îmbolnăvit, eu voi fi cea care va participa la un seminar de contact în Belgia, la Alden Biesen, pe 28 noiembrie. Adică aici 😀

sursa foto

Pentru România, au fost două locuri pentru acest seminar. Aplicația făcută de A. a reușit să ocupe primul dintre aceste locuri. Romana, pe care o știu de un an, de când a început acest proiect și cu care am călătorit in Turcia și în Grecia cu această ocazie, mă îmbrățișează zgomotos. ”We are going to be roommates!!” 😯 Sunt nedumerită, evident! Astfel că mi se explică: pentru Croația, au fost doar două locuri pentru acest seminar de contact. Aplicația Romanei l-a câștigat pe unul dintre ele :-D. So… we are going to be roommates! What were the odds? Cool! 😉

Pe Valea Prahovei, minunat! După o serie de zdruncinături datorate faptului că mijlocul de transport venea tocmai din epoca medievală, am decis să ne oprim undeva să mâncăm. Nimic întâmplător. Se vorbise deja la Cabana Schiori. Adică aici 😀

sursa foto

Am coborât din microbuz cu capul încă vâjâindu-mi în urma fascinantei călătorii. Înainte să intru în cabană, mi-a atras atenția o figură cunoscută de la o masă aflată pe terasă. M-a dus cu gândul imediat la Adrian. Nu l-am văzut niciodată decât în pozele de pe blogul lui. M-am gândit că îmi joacă mintea feste, știind că mă aflu chiar în patria iubitorului de munte, așa că după ce m-am zgâit  suficient la bietul om, am intrat în cabană cu un mare semn de întrebare răsărindu-mi în creieraș: o fiiii? n-o fiii? Și pentru că știți deja că am idei puține și fixe, mă arunc pe internet-mobil și trimit un mesaj de curtoazie pe mailul stimabilului, într-o doară: ”Sunt la cabana Schiori. Mi s-a părut că te văd la o masă :-D”. Cu siguranță omul a fost șocat de îndrăzneala mea. Peste ceva vreme, primesc răspuns: ”Eu eram!”. Evident, textul mailurilor era mai elaborat, dar am vrut doar să subliniez ideea că uneori lucrurile se întâmplă for no reason. E drept că e posibil să nu aducă întotdeauna tocmai ceea ce dorim, dar sunt suficiente dățile în care ne fac să zâmbim a bucurie 🙂

12 comentarii

  1. Pai fain, iar te plimbi, urmeaza asadar Belgia :)) Este mancarea buna acolo la Schiori 🙂 Da, dar eu am plecat la putin timp dupa ce ati venit voi. Mailul l-am citit abia mai tarziu, la cateva ore 😦 Nu am fost socat, mi-ar fi parut bine sa ne cunoastem 🙂 Data viitoare cine stie pe unde ne mai zarim :))

Ce părere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s